Aceasta familie, Deacu, ii vizita oarecum cu o frecventa constanta, dar fara o ritmicitate batatoare la ochi, cu toate ca era clar, ca in spatele acestor vizite se ascundea ceva.
Pe sotii Deacu ii cunostea destul de bine, avand o oarecare consideratie fata de dansii. Erau volubili, saritori, oricand capabili de-a ajuta si cu toate acestea, dupa o vizita la ei, Todut avea impresia ca si-a golit sufletul si acum stau intr-o casa pustie.
Cu toate calitatile, membrilor familiei Deacu, la care se mai adauga si oarecare diplomatie, in vizitele facute, in discutiile purtate, ei erau foarte politicosi, cuvintele erau riguros alese, interesul cel puneau in asemenea vizite, era evident.
Nu a trecut mult timp, cand si-au dat seama, ca familia Deacu dorea sa-i converteasca la religia lor…
Chiar daca nu vor reusi acest lucru, era evident ca isi doreau sa se foloseasca in actiunile lor de acest atu, prietenia cu familia Todut, ei fiind constienti cat pretuieste acest lucru in ochii celor care cunosc aceasta familie. Bineinteles ca la interesele familiei Deacu si Todut avea parerea lui, “cand I-a facut maica-sa si-a exercitat dreptul ei de a-1 boteza la religia in care a fost si ea crescuta”. A fost bine, a fost rau, nu se stie, dar a te lepada de religia in care ai fost botezat si crescut si sa adopti o alta religie, unde nu esti nimic, despre care nu stii nimic, e prea mult. Daca cu totii suntem de acord ca exista Unul Dumnezeu, atunci de buna seama ca-i un pacat, convertirea! Pentru aceste considerente, Todut, nu dorea ca ratacirile unuia sa-i devina lui obligatie si credinta! in sufletul lui simtea, ca un asemenea pas l-ar pierde in proprii sai ochi. Cu toate acestea stiute, nu putea refuza imediat tatonarile facute de familia Deacu. ii trebuia mult tact si multa diplomatie, ca dupa atata concentrare, sa nu gafeze, dupa plecarea lor, cu greu isi putea controla nervii si durerea de cap.
De aceasta data, vizita familiei Deacu s-a terminat intr-un mod mai neasteptat. Telefonul a lansat un sunet de sonerie ciudat, parca tanguitor. Todut, ridica receptorul si pe masura ce discutiile “se ambalau” culoarea fetei “ii cadea”…
– Cand s-a intamplat?! intreaba cu voce pierita Todut.
– Ieri spre seara, veni raspunsul, ceea ce a avut darul de-a-1 scoate din pepeni pe Todut…
– Si tu, numai acum te-ai gandit sa-mi spui?! iti dai seama ce ti-ai asumat?! Deocamdata 25%… Vin si eu imediat! si adresandu-se familiei Deacu:
– Mi-e penibil sa-mi cer scuze dar la mina s-a intamplat o avarie, si sunt obligat sa plec imediat! Situatia este de asa natura, ca reclama prezenta mea acolo.
– Vai de mine! Nu face nimic, va intelegem! De altfel, noi putem veni si altadata, le spune doamna.
– De asta sunt sigur, mormai in barba Todut.
– Ati spus ceva? intreaba domnul Deacu…
– Da, ca regret cele intamplate…
– Ei, atunci la revedere! si sotii Deacu isi incheiau in acest mod vizita lor, mai devreme desigur decat si-au propus ei probabil…
– La buna vedere! Dupa aceste cuvinte, de ramas bun, s-a apucat sa se schimbe, cand deja masina care a venit dupa el il claxona deja, amintindu-i ca era asteptat. Todut a plecat cu sufletul indoit, nestiind inca ponderea exacta a accidentului produs, in urma unei surpari.
Ajuns la mina, constata ca toate persoanele implicate, erau acolo, el fiind ultimul sosit, lucru stanjenitor pentru un om care niciodata “n-a fost impins din spate”.
– Noroc bun! Doresc o succinta prezentare a procesului de derulare a accidentului! Pentru ca am fost ultimul anuntat, sefului de mina i-am aprobat o penalizare de 25%!
– Domnule director, i se adresa seful minei, regret nespus ca faptele au evoluat de asa maniera, dar cunoscandu-va programul ce l-ati avut ieri, nu am considerat ca ar fi cazul sa mai deranjez si alte persoane, intrucat avaria s-a petrecut in sectorul meu, pe care, nu numai dupa opinia mea, il conduc destul de bine, in privinta accidentului, situatia-i sub control si executam operatiile de salvare conform planului de avarie. Telefonul pe care vi-1-am dat a fost o informare, nici decum o alarma!