– Plecam, plecam, dar nu mi-ai spus despre ce fel de petrecere-i vorba. Trebuie sa “arat” si eu cumva.
– Draga, dupa cate sti, domnul Cuscrescu a fost ales senator. Cu aceasta ocazie da un banchet. Ia-l cum vrei, de adio, de intrare in senat, de multumire fata de alegatori?! Vine lume…. ce mai… reprezentativa si mai ales nu vor lipsi, boemii, politicienii ai altii…
– E clar, vin toti.
– Deci putem pleca.
Cei doi, Todut si sotia, au ajuns destul de tarziu la acea “petrecere electorala”. Lumea era deja cu paharele “la mana”. Si dupa verva ce-o aveau unii, se parea ca acestea, le-a ajuns unora “la cap”, nu numai la mana.
Petrecerea se desfasura la “Clubul Tineretului” si sala de dans era plina. Dinadins pentru a-i molipsi pe cei ce vin, langa usa, era un grup foarte vesel si pus pe sotii. Parca “pe grafic”, rand pe rand, cate unul isi dadea drumul, povestind ba o snoava, o anecdota. diferite bancuri si se radea c-o pofta nedisimulata. La inceput lumea credea ca se rade de complezenta, dar foarte curand s-au convins de contrariu. S-au apropiat si ei de acest grup, ascultandu-le intamplarile hazlii, snoavele povestite cu aplomb, intamplari mai mult sau mai putin reale, avand ca protagonisti persoanele prezente, ori altele inchipuite si, cu toate acestea, aveai senzatia ca ele nu sunt spuse pentru prima data, ca se repetau, ca intreaga adunare ar fi dirijata.
Un distins profesor se confesa:
– Domnilor! Ma scuzati. Doamnelor si Domnilor, exact cand am tinut primele ore la catedra, nu-mi mai aduc aminte cu precizie, dar stiu ca in primul an de pofesorat, fiind repartizat la un liceu industrial, am primit in cadrul normei didactice si ore la specialitatea mea, dar si multe ore de alte specialitati, asa cum este practica obisnuita cu tinerele cadre didactice. Prima data se facea orarul pentru “senatorii de drept” si ce mai ramane se “repartizeaza” tinerilor.
Timpul meu devenise dramuit “Ia sange”. Etica profesionala nu-mi permitea sa ma prezint la cursuri nepregatit. Cum eu aveam in asimilare inca vreo cinci materii, va dati seama ca efectiv n-aveam timp sa suflu. Materiile Ia care nu eram specialist, dar trebuia sa le predau, imi consumau tot timpul cu pregatirea lectiilor. Nu-mi puteam imagina ca un elev sa-mi puna vreo intrebare si cei de liceu o fac, iar eu sa nu-i pot da raspunsul bun, raspunsul asteptat.
Saptamani in sir, mi-am petrecut timpul inchis intr-o camera si invatand, pentru a putea invata pe altii. Dupa zilele de practica, imi vine una din clase, la care inca n-am predat si la care trebuia sa predau una din materiile, care nu intrau in specialitatea mea. S-a nimerit sa fie una din clasele de a XII-a, in care elevii erau cu numai patru, cinci ani mai mici. in acest context, tinuta mea, modul meu de prezentare, dar mai ales pregatirea mea, trebuiau sa fie impecabile. in sinea mea doream sa-i impresionez pe cei mai “varstnici” liceeni. in plus, fiind in ultimul an, si lectia era necesar sa fie predata cu un vocabular mai elevat. A inceput ora…
Am predat tot materialul pregatit pentru ei, si nu am indraznit sa “ma caut” in ochii lor. incheindu-mi disertatia, m-am uitat la ei, cu satisfactia unui om care stie ca a realizat un lucru bun, dar ochii lor reflectau apatie, opacitate, moment in care simteam un fluviu de transpiratie rece pe spinare. Neputand accepta asa ceva, le-am “inventariat”, rand pe rand tuturor elevilor privirile. Stupoare… parca unul, poate doi pareau ca ar fi priceput ceva… restul…. bezna…
Dezorientarea si deceptia m-au coplesit. Este inimaginabil sa fi profesor cu licenta si tu de fapt nu sti profesa, daca nu poti comunica si transmite cunostintele necesare elevilor in procesul de invatamant. Acest lucru devine incompatibil cu profesia de profesor, de cadru didactic.
Pauza “a zburat” si acum ma aflam in fata usii celei de-a doua clase la care trebuia sa-i predau aceeasi lectie, aceleasi cunostinte ca si la clasa precedenta.
Intru in clasa, cu tinuta mea vestimentara, care era ireprosabila, in schimb tinuta mea sufleteasca palise mult. iar eu, timid, aproape speriat, cautam in ochii elevilor
sentimentele lor pentru mine… noul lor profesor… Poate asteptam de la ei putina afectiune, ca sa nu spun mila, pentru mine, pentru nereusita mea din acea zi.