Ne cunoastem de mult. De foarte mult timp!
Uneori ma gandesc ca am putut fi frati, poate chiar suntem! Gandurile acestea ma framanta adesea. Sunt ganduri si pareri asupra unor oameni despre care pot sa spun ca-i vad, i-am mai vazut, ii simt apropiati, ii cunosc de cand lumea! Desi, sincer sa fiu, de discutat, cu unii, n-am facut-o niciodata. Pana mai ieri nu stiam nimic despre ei, despre viata lor personala, despre… Ciudata mai e si viata aceasta! Acum simt insa ca intalnindu-i am putea deveni apropiati, am putea comunica usor. Pe ce ma bazez? Stiu si eu? Poate pe faptul ca avem preocupari profesionale apropiate, si avem aceleasi ganduri despre munte si subteran, dar sigur ca numai noi am simtit gustul umezelii si al intunericului strapuns doar de un spot de lumina, si ne place neindoios sa gustam glumele facute, evident, pe seama altora si cate altele. Sunt sigur ca daca am merge la o petrecere impreuna ar fi imposibil sa nu ne distram de minune, sa nu cantam, sa nu radem cu pofta!
Cu multi dintre ei chiar asa a si fost!
Prima noastra intalnire a fost toamna. in atmosfera de tinerete, de invalmaseli de voci, cand ne aruncam priviri curioase, ne intrebam de unde vine fiecare si cine suntem. Am gasit destul de usor calea inspre fiecare, chiar daca unii mai pastrau inca ceva din incapatanarea, suspiciunea si tacerea taranului, chiar daca unii, mai volubili, demonstrau multa siguranta in traiectoriile labirintice ale orasului si ni se pareau ca-s mai destepti! Cu timpul ne-am simtit apropiati, am devenit prieteni.
Viata si munca ne-au risipit.
Acum, peste ani, ori de cate ori ne intalnim, ne bucuram. Ne simtim mai apropiati si mai veseli. Ne amintim gesturi si sotii din timpul scolii, ne impartasim intamplari comune, marunte chiar, dar omenesti. Ne bucuram de faptul ca traim, ca muncim, ca avem familie si copii, ca vrem sa-i vedem mai sus ca noi. Mai uitam de necazuri. Uneori chiar o intalnire intamplatoare pe strada. in autobuz, un salut, o strangere de mana sau un popas la o bere. ne destinde, ne readuce zambetul pe buze. Orice reintalnire o simtim ca o fericire neasteptata, ca o bautura racoritoare in miez de vara, ca o boare de tinerete!
E tonifiant sa constati, chiar peste timp, ca am ramas de aceeasi parte a baricadei, adica nu suntem straini unii fata de altii, desi unul a ajuns “Sef, altul e profesor universitar in SUA, iar altii au ramas doar mineri. Acest lucru nu ne desparte, ci ne face sa ne intelegem mai bine unii pe altii, ne face sa ne intelegem pe noi insine, sa intelegem viata, in fond, suntem constienti cu totii ca fiecare avem drumul nostru in viata, presarat mai mult sau mai putin cu bucurii, impliniri sau necazuri, incertitudini ori lovituri, din care iesim sau nu invingatori. Important e ca nu ne dam batuti.
E linistitor insa sa ai alaturi pe cineva cu care sa poti schimba un gand bun, sa poti asculta sau sa dai un sfat, sa schimbi barometrul psihic al cuiva, sa-ti simti colegul, prietenul ca e inscris pe coordonatele unei normalitati pe care ti-o doresti tie insuti.
Cine sunt ei? De ce sa scrie cineva despre ei? Sunt intrebari ce pot fi puse si ni le-am pus adesea. Am ajuns la o concluzie simpla: sunt oameni obisnuiti si ma bucur sa ma simt printre ei! Sunt oameni, poate, neinteresanti, nu ne atrag atentia in fiecare zi si prin ceva cu totul deosebit. Ba constatam chiar ca si mamele noastre uscau rufele la acelasi unic si vesnic Soare… Dar oare a fi un om obisnuit e putin lucru? E putin si obisnuit lucru a sti, a putea si a vrea sa intinzi dezinteresat mana cuiva, a-i spune un banal “buna ziua!” si “ce mai faci?”. E putin lucru a te opri, fie si pentru cateva clipe, din alergatura zilnica a acestui timp, care nu prea are rabdare cu noi? (vorba lui Marin Preda). A te opri si a asculta, a intelege si a incerca sa ajuti, daca e nevoie si daca poti, colegul, prietenul, omul de langa tine, sau pur si simplu sa rememorezi clipe ce te-au apropiat si unit prin timp cu ceilalti, dandu-ti poate elan si incredere in viata?!
Pentru unii poate parea un lucru neinsemnat. Pentru mine insa, nu! Chiar si pentru simplul motiv ca noi, acesti oameni simpli, obisnuiti, neinsemnati, suntem cei multi! Iar multimile nu pot fi neglijate! Noi, cei multi si necunoscuti, neinsemnati si obisnuiti, cu nume comune si fete comune, suntem totusi intemeietorii si statornicii.
Voua, asadar, oamenilor obisnuiti si comuni, voua Ion, Petru, Janos, Ilie, Kim Min, Miguel, Vasile, Pavel si iar Ioan, voua tuturor celor ce mi-ati fost colegi la Grupul Scolar Minier din Baia Mare, voua celor ce nu mi-ati fost colegi, dar mi-ati fi putut fi, voua celor risipiti efectiv pe toate continentele lumii, voua cautatori ai comorilor adancurilor fara ferestre, ce tanjiti mereu dupa Soare, voua ce ati gasit comoara cea mai de pret: stiinta si puterea de a trai cinstit si omeneste viata, voua ce pretuiti mai mult ca altii lumina, ma inchin si va dedic aceasta carte!
