Asteapta sa vada, daca pe acel strat de zapada, se va putea merge cu sania sau cu caruta… Asteapta sa vada, ce pot duce, lemne sau fan pentru animale… Asteapta…
Cum ninsoarea le cam inchide drumurile, mai sparg cate un lemn pe langa casa, ingrijesc animalele si… iar asteapta… Aceasta asteptare, pe zi ce trece, devine din ce in ce mai stresanta, mai surescitanta, mai ales pentru familiile care au locuintele izolate, la poalele dealurilor. Pentru ei, asteptarea aceasta, nu-i o asteptare propriu-zisa, ci-i o munca febrila, un tumult de pregatiri, obligatorii in astfel de conditii. Dupa ce va cadea zapada, lupii nu vor intarzia sa se arate. Plapuma pufoasa, care le-a ascuns si ultimele resurse de hrana, le da cutezanta, ii impinge spre sat, spre curtile oamenilor. Celelalte salbaticiuni ale padurii s-au adapostit deja de frig si acum ierneaza. Numai lupii nu-si pot ostoi foamea lor fara leac. Nu va trece, mult si vor cobora in sat. La atatea pregatiri facute de sateni, si lupii isi fac propriile pregatiri. Daca dispui de o mai buna perspectiva, poti vedea chiar si ziua, cum se aduna in haite, se organizeaza si pregatesc, navalirea peste sat. La inceput timizi, pe masura ce zilele se scurg, pe inserat, se apropie castigand teren, pas cu pas, devenind din ce in ce mai indrazneti, mai amenintatori, mai sfidatori, feroci chiar. Acum incep sa supravegheze ei, satul. Pandesc cate o oaie ratacita, vreun caine scapat din lant sau orice animal ce le-ar putea prinde si potoli foamea. Daca nu apare nici un animal si n-au alta sansa de-a manca, se apropie de gospodariile oamenilor, de sat, atacand prima data gospodariile mai izolate. Daca zapada este mare si tine mai multe zile, saptamani, haitele de lupi flamande ataca satul in plina zi, aruncandu-se asupra lui, cu o ferocitate iesita din comun. in asemenea cazuri satenii isi lasa cainii dezlegati, altfel ramane numai lantul din ei. in lant, cainele nu are libertate de miscare si lupta cu lupii devine inegala, fiind o prada usoara pentru lupii infometati. Atunci cand toti cainii satului sunt dezlegati si lupta se da intre ei si lupi, oamenii nu-i pot proteja, intrucat statura si urletele “combatantilor” sunt identice, singura diferenta intre ei, sunt ochii lupilor, ochi care noaptea sunt rosii, sticlosi. Cine-i vede indreptati asupra lui are senzatia ca-i “prins intre faruri”, senzatie ce-ti ingheata sangele in vene, ingrozindu-te.
Oamenii nu intervin in luptele dintre caini si lupi, chiar daca si-ar invinge groaza

aceasta si ar avea posibilitatea de-a lupta cu lupii. Nu intervin de teama de-a nu-si omora proprii caini, intr-o invalmaseala unde ambele echipe poarta acelasi “echipament”.
Lupta aceasta-i in mana Destinului, care va hotara invinsii si invingatorii. Se cunosc cazuri cand, spre bucuria tuturor, au invins cainii, dar s-a intamplat ca a ramas intregul sat fara caini si nu tare demult s-a petrecut aceasta, cu circa trei ani in urma. Ca sa-ti cumperi un caine bun, trebuia sa dai trei, patru oi pe el, si dai, ca intr-un sat de munte, cainele nu-i un decor, un tablou caruia sa-i admiri frumusetea, ci-i cel mai sensibil si credincios aparator al familiei si a bunurilor tale.
A sosit timpul cand lupii ne vor “vizita”. Noi suntem primii in “calea lor”. La caderea serii asteptam. ii vedem deja dand tarcoale pe Magura Ducului. Sunt vreo saisprezece. Ne privim unii pe altii, parca etalandu-ne fortele. Este privirea boxerilor, inainte de meci.
Probabil savuram ultimele clipe de liniste, inainte de dezlantuirea ostilitatilor. Priviri iscoditoare, impresionante si cat se poate de inspaimantatoare, feroce chiar si totodata dominante, pentru a inspira frica fata de adversar, in lupta ce se va dezlantui in urmatoarele clipe. Asa eram in acele momente si noi. Fiind “asezati” cu casa sub deal era de inteles, ca aici va fi “prima incercare”. De doua saptamani de cand a inceput sa ninga, tata nu a contenit cu pregatirile. A reparat si a intarit staulul, unde ne tineam ziua si, uneori chiar noaptea, oile, cand nu era zapada. Acum, seara de seara le inghesuiam in sura. Am scos carul afara si am bagat oile. Calul era in grajd si era bine inchis. La usi aveam broasca nu ivar si usile erau facute ca la oricare casa, nu ca la grajduri. Au fost cumparate din targ de la “tamplaria de binale”, ca si caii sa se “simta bine”. Mie mi-ar fi placut ca usile sa fie si la noi la fel ca si la vecinii nostri, din scanduri simple, dar tata n-a vrut nici sa auda asa ceva.
in zilele obisnuite as putea zice ca “serviciul” inchiderii animalelor era al meu, acum inchidea numai tata. El verifica usile, geamurile si apoi facea un inconjur imprejurul gospodariei noastre, controland totul si eventual observand ce mai trebuia facut. Se prevedea o noapte geroasa…

A dat drumul cainelui din lant si i-a lasat hrana uscata in tarnat. Iarna cainelui nu-i trebuia apa. Manca zapada. S-a inserat… Am aprins lampa si am cinat. Dupa cina servita in liniste, intr-o atmosfera coplesitor de grea, de asteptare si de neprevazut, ne-am dus Ia culcare. Din timp tata isi pusese toporul langa usa, iar la iesire avea pregatit un drug de fier. Toate aceste pregatiri ma ingrozeau si, cu o dorinta incomensurabila, asteptam ca totul sa se termine o data, sa treaca aceasta incercare peste noi, cu bine, sa ne linistim si noi. Uneori, vecinii si alti oameni din sat se ajutau unii pe altii, dormind impreuna si intampinand haita cu forte sporite, protejandu-se reciproc, reusind sa spulbere lupii. Cativa flacai s-au anuntat sa vina sa-1 ajute pe tata, dar dumnealui nu a vrut motivand ca pregatirile facute sunt bune si lupii nu vor putea sa ne faca nici o stricaciune. in plus, haita era rupta in doua si in acest caz ar putea ataca din mai multe parti, fiind vulnerabile mai multe gospodarii din sat. Tata considera ca nu avea nici un drept ca altii sa-i apere avutul, in timp ce lupii le-ar putea dijmui propriile avutii. ; Astfel am ramas singuri in fata haitei. Tata s-a pus in pat imbracat. Era de veghe… Dupa preparativele facute de tata nu puteam avea surprize. Geamurile aveau obloane si la casa si
la grajd, v-am spus doar ca erau cumparate de la “binale”, facute de meseriasi, nu de niste gospodari oarecare. Cu toate acestea, asupra casei s-a lasat o tacere grea, de parca ar fi coborat un nor in sufletul nostru. Am atipit… Dupa un timp il aud pe tata ca se ridica din pat… De afara se auzeau niste nechezaturi si fornaitori ale calului si alte zgomote ciudate, provenite de la nelinistea tuturor animalelor, in preajma pericolului. Simteau primejdia ce se apropia. Pe oblonul usii se auzeau zgarieturi si un schelalait usor. Tata a pus mana pe topor, a deschis brusc usa, cainele i-a trecut printre picioare, intrand in casa, iar unul din cei doi lupi care-1 urmarea se prabusea pe scari, injumatatit de toporul tatei. Al doilea abia a fost atins si cainele din casa a sarit pe el sa-1 sfasie… in capul scarii vreo trei lupi dezmembrau lesul ucis de tata. Mirosul sangelui cald ii innebunea. Acum se luptau intre ei cu inversunare, pentru a dobandi o halca mai mare din confratele lor ucis. Priveam la ei inmarmurit. N-au trecut nici cinci minute si din lupul mort ramasese doar halca. in curte, un lup mai batran s-a ridicat in doua labe pe usa de la grajdul cailor si apasa pe maner, ca un om. M-am cutremurat la gandul ce s-ar fi intamplat daca usa n-ar fi fost inchisa cu cheia. Mai mult ca sigur ca lupul ar fi intrat la cal. Se parea ca ospatul nu a fost destul de bogat… Lupilor le mai era foame…
– intr-adevar, zice tata, nu s-au saturat numai cei tineri, lupii cei batrani nu mananca orice, le trebuie inca ceva !
Haita condusa de lupul cel batran dadea tarcoale surii si grajdului. Inspectau totul, pentru a mai gasi ceva de mancare. Dupa un timp vazand ca nu mai pot manca nimic, oarecum plictisiti de insucces s-au retras, incet, foarte incet, incat aveai impresia ca ne pandesc orice greseala. Tata a lasat cainele afara, a aruncat apa fierbinte peste urmele lasate de lupi in timpul luptei si apoi ne-am culcat linistiti… in aceeasi noapte lupii nu ataca de doua ori, in acelasi loc…
Todut se uita la ceas, isi dadea seama ca-i tarziu. Se facuse tarziu si sotia sa nu sosise inca acasa de la serviciu. Sotia lui, iubita lui se lasa asteptata… Oare exista un motiv? Oare s-a intamplat ceva ? Va mai astepta putin si apoi va incerca “s-o prinda” la telefon, sa vada despre ce este vorba. Se gandea cu dragul omului care a petrecut multi ani din viata impreuna cu cea pe care o iubeste. Cu aceea pe care credea ca a ales-o. Mult mai tarziu si-a dat seama ca de fapt nu barbatii isi aleg sotiile – orgolii ranite -, ci femeile isi accepta barbatul, lucru nu prea magulitor pentru un BARBAT…
Todut isi amintea de-o lectie de zoologie. Profesorul le explica cum omul preistoric a reusit sa imblanzeasca unele animale si pasari, devenind domestice, printre acestea numarandu-se calul, porcul, gainile si ce o mai fi la casa omului. Singurul animal salbatic care 1-a acceptat el pe om a fost pisica. Nimeni nu se poate lauda ca a imblanzit o pisica. Cam asa stau si barbatii cu alesul nevestei…
Todut, ca orice barbat si alaturi de toti barbatii din lume, credea ca el…
Dar mai bine sa vedem o intamplare din cele vremi trecute, cand celelalte scoli erau deja inchise si doar liceul lor, unde se dadea bacalaureatul, mai avea portile deschise.

Ea s-a simtit pe drept jignita, intrucat Todut s-a prezentat ca necunoscator al limbii maghiare si acum face el oficiul de “traducator”. Achim la aceasta replica a Evei i-a dat “raspunsul” lui Todut: “asa-i daca intri in gura prostilor”.
Todut l-a privit crunt pe Achim, privire de care s-a bucurat si el din partea Evei, dupa care intre Todut si Achim s-a pornit o discutie atat de violenta incat crede-ai ca se vor pocni in cap. Din aceasta furtuna, Achim si-a smuls mana din mana lui Todut si i-a replicat:
– Eva ne-a catalogat pe amandoi perfizi, si se uitau in urma ei cum pleaca. A mai zis, continua Achim, ca nu suntem capabili sa facem cunostinta c-o fata, nu avem alta metoda numai ca nu-i cunoastem limba. Ne dispretuieste.
– Mai Achim, de unde dracul a pornit aceste vorbe?
– in prima faza toate se desfasurau normal pana mi-ai raspuns tu la ce te-am intrebat. Cand a auzit cat de corect ai rostit meseria tatalui meu, gandesti c-ai oparit-o. Mi-a spus ca esti un prefacut si vrei sa-ti bati joc de ea, de aceea nu ai vorbit “numai cu ea ungureste” si vrei sa razi de ea cum o “rupe” pe romaneste. Sper ca in acesta situatie, nu doresti sa te felicite?!
– Achim, eu te-am adus aici, sa-i explici Evei, ca, in saptamana viitoare n-o sa ne mai putem vedea fiind plecat pentru totdeauna din oras, doream sa-mi iau ramas bun si sa ne despartim ca prieteni. De cumva vrea sa-mi dea adresa, m-oi stradui sa-i scriu si vom vedea cum vor evolua lucrurile in continuare… Si acum tu, de dragul de a-ti “plimba” distinsa ta persoana prin fata ei, si-ati baga nasul in discutiile noastre, m-ai bagat intr-un rahat. Te lauzi ca esti capabil sa faci o fapta caritabila, si nu te poti abtine sa nu te “dai mare” tacand dintr-o fapta buna o cacialma. Mersi domnule! O ajunge pe Eva din urma, o saluta si pleaca.
Totul era compromis si la tensiunea la care au ajuns discutiile, o remontare a lor era imposibila. Ce s-a mai putut face a facut, a plecat, jenat vizibil de “rezultatul” convorbirilor. Necazul mare nu era ca pleaca acasa, nu mai stia daca se v-a mai reintoarce. Doamne cand te gandesti ce-a vrut el de la aceasta intalnire si ce-a iesit! A uitat ca: “al treilea in dragoste n-are rost”.
intre ce imagine ar fi dorit sa-i lase Evei si ce-a inteles ea, ca-i perfid, nesincer, el care a simtit acel aflux de sinceritate ce-1 inconjura in prezenta ei si bineinteles ca este si a fost sincer pana in momentul, cand i-a venit ideea nefericita de-asi “imbunatati'” imaginea si randamentul verbal, apeland la Achim.
Era sigur ca in acel moment nu se pregatea sa-si scrie memoriile, dar parca simtea nevoia de-a nota undeva marea frustrare ce-o resimtea din aceasta intamplare. Sa stii ca exista undeva pe lume o fiinta, careia i-ai dat impresia despre tine ca esti cu totul altfel decat esti tu si, mai ales, ca imaginea totala era in defavoarea ta, era dureros si descumpanitor pentru Todut. Convins ca nu va trece mult timp si ea isi va da seama de adevar, va realiza ca de fapt era o greseala, dar, pentru moment, in sufletul lui s-a cuibarit o grea tristete pentru neputinta-i de-ai alina sau indeparta, macar pentru cateva ceasuri acele banuieli degradante pentru el.
in scurtul timp ce i-a mai ramas de stat in acest oras se inscria si ultimul examen ce mai urma sa-1 dea. Daca cu invatatura nu a avut si nu avea probleme, in schimb, in dragoste iesise lamentabil gandindu-se la acea nefericita intamplare. Si daca te gandesti ca aceasta minunata fata aparuse ca o ofranda, in aceasta atmosfera stresanta inerenta la terminarea unei scoli. Ar fi fost un corolar al incheierii activitatii in acel oras al tineretii, unde si el si-a depanat zi de zi adolescenta.
in prima duminica ce-a urmat dupa evenimentele derulate intre Todut si Eva, parca special oferita tristetii, a aflat ca si de nu se petreceau respectivele evenimente, Eva tot ar fi lipsit din oras, trebuind sa plece acasa. Todut cu sufletul greu dupa reprosurile primite, purtandu-si umilirea primita cu el, a parasit curtea internatului, poate mai scapa de starea aceasta de “niciunde”, care efectiv ii macina putinele ore de care mai dispunea. in plimbarile lui, Todut avea deja tabieturi. Cauta strazile cele mai retrase, cu aflux mic de circulatie, cu mai putin zgomot, gandindu-se ca pe aceste strazi a umblat si “Batranul” Ziffer; pictandu-le. El isi bucura ochii direct “in natura”. intr-un capat de strada laturalnica, o imagine-1 tinteste in loc… Pur si simplu era de nedezlipit de acel loc… in celalalt capat al stradutei, a zarit o fiinta abia cunoscuta, dar nespus de dorita, despre care pana in acest moment n-a avut nici un indiciu de unde s-o poata lua si acum Ea se afla in fata lui.