A facut pe bucatarul ca sa-si inzdraveneasca nevasta, apoi si-a incheiat lucrul prin casa dupa care a cazut intr-un somn de mai bine de douazeci de ore. Acum se simtea bine si
el. Trecuse peste aceste greutati ce s-au abatut asupra casei lui.
Viata se scurgea in liniste, fetita crestea, era vioaie Si foarte frumoasa.
Dupa cativa ani au mai avut si un baietel, ceea ce
a fost un nou prilej de bucurie si fericire in casa lor,
fiindca stiut e ca cei ce nu au copii de ambele sexe nu sant parinti completi.
O familie cu baieti e mai animata, mai zglobie, mai ravasita. Aici niciodata nu gasesti lucrurile acolo unde au locul lor. Fetele nu trebuie impulsionate, indrumate, ele avand spiritul de ordine innascut (poate de aceea nu trebuie sa faca armata), in schimb ele sant mai moi in miscari. Baietii au tendinta de-a sari peste cal, in timp re fetele coc mai mult un gand, o idee, pana devine judecata.
Parintii ce au numai baieti tot timpul sant in alerta, tot timpul trebuie sa stie unde sant, sa le cunoasca relatiile si nu de putine ori sant derutati de modul in care reactioneaza sau se exprima odrasla lor. Daca pe baieti trebuie sa-i feresti de ei insisi, pe fete trebuie sa le aperi de altii. Cel mai greu lucru pentru parinti este prevenirea unor devieri de conduita atunci cand copiii lor isi gasesc un „dascal” cu numai cativa ani mai mare si care le preda tainele prostiei sau abeceul aventurilor. Deci, un parinte care are numai baieti sa nu se mire daca in-caruntirea lui va incepe cu 5—10 ani mai devreme decat Ia ceilalti parinti. Cine nu are baieti nu poate sti ce inseamna zeci ele perechi de pantaloni rupti si carpiti ? Nimic nu se compara cu bucuria unei plimbari in cursul careia parintii si-si urmeze fetita si baietelul tinandu-se de manute sub privirile admirative ale celor din jur. Cam asa gandea Grasin despre familie.
Dupa ce__s-a facut mai marisor, Silviu, ca asa il chema pe baietel, a inceput sa-si insoteasca tatal la toate muncile barbatesti. Deci a inceput educatia fiului, perioada de viata total diferita ele cea anterioara. Acum se intelegeau intre ei ca barbatii, iar munca nu-i lasa copilului prea mult timp de zbenguiala. Avea indatoririle iui in gospodaria familiei.
Ocupat mereu cu grijile gospodariei, Grasin nici nu a bagat de seama cum fata i-a crescut, iar azi-miine vor aparea si petitorii. Acest lucru crea o problema, intrucat pamantul intregii familii se lucra in devalmasie si nimeni nu avea dreptul sa-1 ciunteasca, asa ca nu-i va putea da zestre fetei numai daca. . .
Imediat dupa razboi au dezvelit gropile arse in care isi tinusera ascunse alimentele ca sa nu fie rechizitionate. Multe din cerealele adapostite acolo au ajuns borhot de tuica. Cam greu a fost cu cazanul, dar pana la urma i 1-a vandut un evreu. Acum din cantitatile de cereale ce le prisoseau faceau tuica: din mere, prunc, malai, cartofi, din orice. Cum taranii nu aveau cartele si nici posibilitati sa-si cumpere alcool, oficial si-1 putea produce fiecare, dar nu din alimente de calitate, ci mai ales din malai, cartofi.
Asa ca platind statului uium pentru cazan, Grasin a inceput sa produca tuica. A fieri tuica pentru el, a fiert si pentru altii si asa s-a croat aici un vad. Satul s-a obisnuit sa-si aduca borhotul pentru fiert la Grasin. Cum exact in perioada muncilor agricole mergea si cazanul, Grasin era obligat sa-si angajeze niste oameni pentru treburile lui din gospodarie. Era bun cazanul, dar pamantul trebuia sa fie lucrat la timp. El ne hraneste si nu ne inseala niciodata daca-1 lucram cum trebuie.
Ajungand la o asemenea concluzie, Grasin si Valeria au maritat-o pe Iftinia cu un var de-al doilea. Baiat frumos, respectuos, facea parte dintr-o familie instarita, iar pamantul ramanea intreg. Iftiniei i-a placut de barbatul ales de parinti. Era un fecior cum multe fete si-ar fi dorit, frumos, tandru. Pentru ea era cel mai bun. Unele femei insa susoteau cand o vedeau, altele se fereau de «a, pe motiv ca a ales si ea o casnicie „de sange”, cum auzea spunandu-se din ce in ce mai des despre ea in sat. A inceput sa-i fie groaza sa mai mearga acasa.
Mama-sa nu fusese de acord cu o asemenea casnicie intre neamuri apropiate, dar peste voia lui Grasin nu se putea trece. Iftinia s-a dus la mama-sa sa se sfatuiasca si dupa multe discutii ajuns la concluzia ca-i mai mic pacatul despartirii, decat sa traiasca o viata cu varu-sau de-al doilea.

Dar toamna maramureseana e unica. Nu intamplator Colonia Pictorilor a fiintat la Baia Mare. Cine doreste sa traiasca un anotimp de vis sa vina aici sa-1 vada. Aici se pot vedea frunze care au toate nuantele spectrului solar si ceva in plus. Nu exista pe lume culoare care sa nu aiba corespondent in tonalitatile podoabei copacilor. Cerul e deosebit si unic. Temperaturile scad usor si in timp indelungat, incat uneori tinuta la camasa se poate prelungi pana in decembrie.
Toamna maramureseana nu inseamna sfarsitul verii ci inceputul unei feerii peisagistice. Poate ca in orice colt al tarii toamna poarta semnul exclamarii. Aici toamna e la ea acasa. E asteptata. E dorita. E timpul cu cele mai lungi si frumoase plimbari. E superba. Numai aici se gaseste pe strazi mustul alaturi de castana prajita.
Dupa cum vedeti, tinerii nostri aveau ce discuta, atmosfera destinzandu-se in cabina cand Raul opri masina la parcare.
Iftinia a multumit si a scos banii sa-1 plateasca.
— Ma jigniti, doamna!
— Eu nu doresc sa fiu datoare nimanui!
— Nici eu, dar poate cand iti incalzi cazanul ma veti invita la o tuica?
— Bine, dar sa nu ma refuzati si atunci!
— Nici o grija!
Raoul apasa pe pedala de ambreiaj si masina incepu sa ruleze. Gandurile il napadeau. El nu era insurat. De putin timp terminase armata. Pe Iftinia o cunostea din vazute si auzite mai de mult. ii placea de ea si cu toate ca o stia de cateva luni, inca nu hotarase care sa fie atitudinea lui fata de ea. Sa se insoare cu ea? Nu faptul ca era atat de tanar il incurca, fiindca au mai facut-o si altii. Ea nu era divortata. Si mai avea si o fetita. Astea atarnau greu. Daca o mai lasa, mult ea nu o sa astepte. S-o gasi unul sa i-o sufle. Doamne greu e sa se hotarasca.
Au trecut trei luni deja de cand se tot framanta. De-o pierde, innebuneste de-a binelea.
Iftinia era imbujorata si parca i se impleticeau picioarele urcand spre casa. Acum era singura. Fetita era la maica-sa. intalnirea cu soferul a tulburat-o profund. A zapacit-o. Omul acesta parca o citea ca pe o carte, in profunzime. Avea impresia ca o cunostea in cele mai intime amanunte. De cum 1-a vazut prima oara, dintr-o data s-a simtit descoperita. Parca-i era frig, parca-i era cald. Din toate reiesea clar un lucru: s-a indragostit de el. Totul era acum sa-l castige, fiindca, din cate a vazut ea, nici ea nu-i era indiferenta.
Noaptea, desi au napadit-o in acele ore toate gandurile, nu i-a fost un sfetnic bun. Nu i-a dat nici o idee. A doua zi, unica dorinta a ei a fost aceea sa-1 vada. Stia la ce ora trec masinile la prima cursa. S-a imbracat de oi-as, iar ca sa nu dea de banuit a luat peste haine un sort.
Cand masina lui Raul s-a apropiat, parca a incetinit putin.
— Buna dimineata, doamna!
— Buna dimineata!
— Cum ati dormit?
— Multumesc, bine, dar in gandul ei: de-ar sti el?
— Aveti treaba „in sus”?
— As avea, dar nu-i nici o graba!
—Poftiti cu mine. Nici eu nu ma grabesc! — Un moment, daca sunteti bun sa ma schimb.
Iftinia intra in palincie, isi arunca sortul, isi aranja buclele intr-un ciob de oglinda, isi ciupi fata de doua ori, ca sa-i vina bujorii, si se duse la masina. Raul o astepta jos si o ajuta sa se urce. Apoi urca si el si-si ceru voie sa fumeze.
— Vai de mine, doar nu eu va voi opri?
— Sincer sa fiu, nu toata lumea suporta dimineata fumul de tigari, de aceea v-am intrebat. Nu as vrea sa va indispun.
— Dar fumati tot timpul?
— Mai mult sa ma usture ochii, sa nu adorm cand sant singur. De plictiseala.
— Dar si acum va plictisiti?
—- Acum nu, dar am o stare ciudata. Asa ca. . .

— Se zice ca nu-i tare sanatos.
— Asa se zice.
— De mult sunteti pe ruta asta?
— De vreo patru luni.
— Nu v-am mai vazut pana acuma.
— Poate nu ati avut ochi pentru mine, poate nu v-am inspirat incredere.
— De ce-mi vorbiti asa?
— Stiu eu? Poate si eu mi-am mai dorit sa am prilejul sa va duc cu masina.
— Vorbiti serios?
— Nu as vrea sa va flatez, dar nu imi sunteti indiferenta.
— Ma faceti sa rosesc.
— Nu intentionez, dar daca sunteti pregatita pentru o confesiune as dori sa va marturisesc ceva.
—Dar ce doriti sa-mi spuneti? Se cade sa-mi spuneti? Sant doar o straina!
— Aveti dreptate. Cu toate ca s-ar putea ca spusele mele sa nimereasca precum nuca in perete, doresc ca anumite lucruri despre mine sa le aflati numai de la mine. Sa le stiti rostul, sa le patrundeti miezul. Si ca sa nu va plictisesc cu introducerea, faptele sant urmatoarele: Va cunosc si va urmaresc de trei luni. Doresc sa ma casatoresc cu TINE. Nu astept nici un raspuns pe loc. Am avut vreme trei luni, mai astept putin hotari-rea TA.
Motorul basculantei torcea uniform. Se auzeau toate zgomotele din jur ce se detasau de huruitul „Bucegi”-ului Nici unul nu era sigur ca bataile inimii proprii nu le aude celalalt.
Iftnia era intr-o stare de semilesin. De aseara pamantul se invarte cu ea ca bezmetic. Si acum cererea asta fulgeratoare in casatorie. Simtea ca i se cer prea multe dintr-o data pentru sufletul si trupul ei de femeie, ca devine o jucarie a hazardului, a sortii. il dorea pe acest om, ii placea de el, ar fi zis chiar ca s-a indragostit de el. Ar fi dorit sa-1 castige, sa se lupte sa-1 aiba,
iar el i se preda de prima data si mai ales legat. Era peste ceea ce si-ar fi dorit. Toata fiinta ii fusese pregatita pentru lupta, iar el i se abandoneaza. A ramas total dezarmata. Nu stia ce trebuie sa faca. Fara sa ceara ceva, avea totul. Nu-i venea sa creada, dar nici nu era o placere ca aceea pe care o simti in urma unei lupte.
— Te rog sa ma lasi jos in oras.
— Stai mult?
— Zece minute.
— Pot sa te astept.
— Bine.
El pleca sa incarce minereu, iar ea… De fapt, ea a simtit ca se inabusa. Avea nevoie de aer. Dorea sa judece ce se intampla cu ea, dar toate-i erau de-a valma in cap. Parca totul era ireal. Simtea ca de pune mana pe ea nici nu s-ar putea retrage, ar putea sa faca ce vrea cu ea. In spate se auzi discret un motor. Sosise Raul si astepta ca ea sa se intoarca. S-a urcat si nu au mai discutat nimic pana in fata casei.
S-a dat jos, a multumit si a plecat fara sa-si mai intoarca capul inapoi.
Cateva zile dupa aceea nu a mai iesit din casa. Crezuse ca ea isi hotaraste singura soarta, dar acum vedea ca nu-i asa. E adevarat ca 1-a dorit mult, dar a crezut ca tatonarile vor dura mai mult timp, perioada in care se vor mai cunoaste, se vor mai apropia, se vor acomoda. Asa parca nici nu era ceea ce s-a gandit ea, prea i s-a oferit pe tava. A devenit banuitoare.
Cum a inceput lucrul la cazan, nu mai exista timp pentru altele. A lucrat schimb dupa schimb, incat nu avea timp nici sa doarma, nici sa manance. Nu te poti increde in nimeni intr-un astfel de loc de munca. Trebuia sa fii tu de fata la toate, altfel de pomana fierbi borhotul, daca-ti rafineaza altii tuica, iar aici nu accepta mana straina.
Trecuse zile bune de cand cazanul mergea cu foc continuu. Aproape ca a uitat de toate, cand intr-o seara, coborand la palincie, il vede pe Raul.
— Saru’mana, domnita!
— Buna seara! — raspunse ea, si in gand isi zicea, iar sant „domnita”, nu ma mai tutuieste. Ce mai ascunde si asta?