Daca pana atunci fusesem un vagabond, dintr-o data m-am vazut facand apel la toate cunostintele insusite din ,,Bunele Maniere”. Tot timpul cautam s-o protejez, sa-i ghicesc gandurile, intentiile, sa-i fac bucurii, intr-un cuvant sa se simta bine cu mine. Lumea intreaga pentru mine incepea cu ea si se termina cu ea. Nu stiu sigur cand a inceput, dar intr-un tarziu mi-am dat seama ca se plictiseste cu mine. M-am speriat. Toate gesturile de tandrete cu care o inconjuram nu-si mai aveau rostul. Ce-oi fi putut gresi? Ce defect mi-a gasit incat dintr-o data nu-i mai plac. Gandurile acestea insuportabile ma chinuiau. La ultima intrebare nu a trebuit sa astept prea mult raspunsul. Vedeam cum zi de zi imi gasea defecte despre care eu nici nu stiam. Cred ca nici mama nu si-a dat seama ce om plin de defecte a facut. Cu un cuvant, eram intr-o etapa arheologica: scormoneam fiecare dupa defectele celuilalt. Dragostea aceea care inalta oamenii disparuse. Cu toate mofturile si vorbele urate cu care ma intampina, parca si mai mult o iubeam. Ma robea si mai mult. Oricat incercam sa-i satisfac pretentiile, nimic nu o mai impaca, nimic nu mai prezenta interes pentru ea. Parca toate erau in zadar.
Intr-o zi am rugat-o sa vina cu mine la un film. Nici nu a vrut sa auda. De fapt nu numai ca m-a refuzat, dar modul in care a facut-o m-a jignit, m-a umilit. Din toate cate mi-a spus reiesea clar ca eu, iubitul ei, eram un umil ca barbat si ca ar fi mai bine sa-mi vad de treaba.
Umilinta indurata a dat nastere unui val de manie, care a cuprins toata fiinta mea incat pentru moment am crezut ca-mi ies de sub control. Dar eu o iubeam, si cine iubeste mai si iarta. Ea invata croitoria, iar eu am crezut ca a muncit prea mult, ca o fi fost obosita pentru ca nu-i usor si cu casa si cu atelierul, asa ca m-am intors spre casa ca un caine plouat.
Vorbele aruncate de ea sapau adanc in inima mea. Eram deceptionat total. As fi vrut sa ma bata cineva sa simt durerea fizica. Cred ca mi-ar fi fost mai usor decat sa indur starea asta. As fi dorit s-o fac lata, sa trag o betie si sa ma cert cu toata lumea. Nu am facut nici una din astea. Simteam ca numai cel care mi-a picurat otrava in suflet o poate si scoate. M-am dus la ea sa o rog sa ma ierte, cu toate ca nu stiam ce am gresit. Aveam mare nevoie de o vorba buna, blanda din partea ei. Mergeam pe drum bombanind, cand deodata am auzit un zgomot de camion. M-am tras la o parte si am vazut ca autovehiculul a oprit in dreptul casei ei. Ce o fi asta? M-am apropiat fara sa fi fost observat si m-am ascuns pe platforma masinii. Am vazut-o cum iese din casa si cum urca in cabina. Masina a pornit. Oare unde merge? Dupa putin timp a oprit la marginea padurii si au iesit amandoi veseli, glumeti. Ce ochi frumosi avea ea! Ce plina de viata era! Nu s-au indepartat nici patru metri de masina. Au asezat pe jos o patura. Am vazut cum o mangaia, cum ii ridica fusta . .. I-am vazut picioarele dezvelite pana sus, apoi am. asistat la cel mai intim lucru ce se petrece intre un barbat si o femeie. Eu eram iubitul, iar ea facea dragoste cu altul. Langa mine se afla un cric. Am pus mana pe el cu gandul sa-1 omor pe individ. Ma uitam profund indignat la acest spectacol si carnea se incracena pe mine. Cred ca nu a lipsit mult sa innebunesc. Atunci am simtit ca ceva se rupe definitiv in mine. Toata furia mea s-a transformat apoi intr-o apatie totala. Intr-un tarziu au venit la masina si el a dus-o acasa. Bineinteles, si pe mine. Am trait atunci clipe la limita umanului. Ea fusese prima mea dragoste.
Cateva saptamani nu am mai stiut cu ce sa-mi umplu timpul. Eram un om debusolat, un om care a crezut in dragoste, iar aceasta s-a daruit altuia in modul cel mai ordinar. Un sentiment de dezgust ma stapanea si ma teroriza, dezgust fata de mine, fata de ea si fata de lume. Nu stiu cat m-a tinut asta, dar intr-o seara, venind de la cinema, am vazut-o. In mine au pierit atunci toate starile filozofice si o pornire animalica m-a impins catre ea. Am cuprins-o. Ea a incercat sa se apere, s-a zbenguit si a inceput sa ma trateze ca inainte. Eu insa i-am replicat cu duritate:
— Ma crezi mai putin dotat decat soferul de la padure? Ea a ramas incremenita. I-a pierit toata puterea. Nu a mai avut nici o replica. S-a lasat apoi moale, iar eu atunci mi-am schimbat iubita pe o amanta.
Ionel facu o pauza, timp in care isi sorbi cu zgomot continutul din pahar. Apoi relua povestirea:
— Asa am dus-o cateva luni, zi de zi, pana cand ea ma anunta ceea ce era normal sa se intample. Era insarcinata. Dupa cele intamplate pana aici toata lumea ar fi putut-o taxa pe ea drept o ticaloasa.

Ei bine, cand ea mi-a spus ca vom avea un copil, eu mi-am cumparat bilet de tren si, fara s-o anunt, fara sa-mi previn parintii, am plecat la Balan, unde am stat fara sa scriu cuiva un rand sau sa-mi dau cuiva adresa. Dupa vreo jumatate de an sau poate mai mult am dat de stire parintilor unde ma aflu. Ei stiau ca am plecat la lucru, dar nu stiau unde. In scrisoarea de raspuns a parintilor, de altfel o scrisoare de dojana, printre vestile din localitatea noastra era mentionata si aceea ca: ,,Buba, cu toate ca nu-i maritata, a facut un plod si nici nu vrea sa spuna cu ce vagabond”. I-a pus numele de Ionel. Dar pe mine din partea aceea nu ma mai interesa nimic.
Aici, la Balan imi vedeam de serviciu si de carciumi. Numai ca oamenii de aici sant foarte primitori si, vazandu-ma cum traiesc, au crezut ca simt lipsa prietenilor, a familiei, ca, in general, ma simt strain. Au hotarat astfel sa ma primeasca in marea familie a satului lor, fiindca pe atunci localitatea nu era oras. Asa se face ca intr-o sambata ma trezesc cu trei ortaci care, mai mult pe sus m-au dus la o nunta, iar ca partenera mi-au ales o fata foarte frumoasa. Bineinteles ca orgoliul meu de barbat mi-a dictat ca nu trebuie sa ma simt obligat, sa-i acord vreo atentie, mai ales ca stiam ca aceste intalniri sant hotarate de altii, deci sant niste lucruri conventionale. Observasem ca toti se uitau la mine sa vada cum ma simt. Am inceput sa ma dreg cu cate o tuica. Atmosfera de nunta, tuicile consumate m-au indemnat la cantat in asemenea ocazii, eu sant totdeauna in voce si nu ma jenez sa cant. Cantand, mi s-a alaturat si partenera. Cautam sa cant melodii pe care presupuneam ca nu le stie si ea, dar nu mi-a mers, intrucat ea stia tot ce stiam eu si inca ceva pe deasupra. Asa ca am format impreuna un duo. Vocile ni se potriveau, deci aveau si armonie. Vocea ei calda, placuta m-a facut s-o privesc cu alti ochi, cu un respect deosebit, respectul acela al unei voci fata de o alta voce, frumoasa, de calitate. Asa ca am cantat, am baut, am dansat cu partenera mea, pretuindu-i tot mai mult calitatile.
Parca abia acum incepeam sa observ lumea, sa descopar frumosul si binele dupa acea lunga perioada de tristete. Ce mai, ma simteam din nou fericit. Si de ce nu m-as fi simtit, cand aveam toate conditiile? Tot uitandu-ma la partenera, mi-am dat seama tot mai mult cat era de frumoasa. Nu stiu daca oamenii numai de fericire se imbata dar stiu ca eu m-am imbatat asa de tare, incat nu imi dadeam seama de nimic din ce se petrece la nunta.
Cand m-am desteptat din betie si din somn, am observat ca nu ma aflam in camera in care stateam in chirie, desi se cam asemana cu aceea. Avea tot un singur pat, dar ceva mai mare. Am asteptat putin sa ma linistesc. Apoi am crezut ca vreunul din ortacii mei m-a dus la el acasa sa ma culc. Dar unde-i ortacul? Ma dau jos din pat. Imi caut hainele, pantalonii. Nicaieri. Vad un dulap in camera. Ma reped spre el in disperare. Sa innebunesti nu alta. In el se aflau numai rochii de femeie. Simteam ca-mi plesneste capul. M-am bagat sub patura si am inceput sa ma gandesc cum am ajuns eu acolo. Cui i-au trebuit pantalonii mei? Aud insa pasi si se deschide usa, in care apare partenera mea de la nunta.
Cu jena, am intrebat-o unde ma aflu. Ea, plina de naturalete, mi-a explicat ca toti barbatii de la nunta s-au facut “praf” si ca nimeni nu a putut-o ajuta sa ma duca acasa, la gazda. Ea locuind in apropiere, m-a carat cumva pana aici. Mergand asa cum merg oamenii ,,facuti”, ma mai si poticneam, mai faceam si matanii, asa ca hainele mi s-au cam murdarit, dar ea mi le-a spalat. Acum sant pe sfoara la uscat.
De fiecare data cand facem o noua cunostinta dorim sa ne prezentam cat se poate de onorabil, sa-i lasam persoanei respective o buna impresie despre noi. Nu e vorba de a ne ascunde partile slabe, ci de placerea fireasca de a fi cat mai prezentabili, astfel ca persoana noastra sa spuna ceva, sa se evidentieze, sa se impuna, daca-i cazul. Eu mi-am dat seama ca in fata fiintei acesteia sant total compromis. Sant o nulitate. Deci, de aici ma pot astepta numai la mila. De la o fiinta care te-a vazut mort de beat si tarandu-te ca o rama poti astepta mai mult?
Am sarit din pat cu sumara mea imbracaminte. Am luat-o in directia in care mi-a aratat ca a pus hainele pe sfoara, m-am imbracat cu ele si am plecat ca din pusca. Nu numai ca nu am salutat si nu i-am multumit gazdei mele pentru grija si efortul ei, asa cum s-ar fi cuvenit, dar cred ca nici nu m-am incaltat. Ce mai conta asta la gramada de prostii facute de mine pana atunci?
O vreme nu am mai batut carciumile. Mi-era jena sa dau ochii cu fostii nuntasi. Ma intrebam intruna cat de beat puteam fi atunci cand Tuni ma tragea dupa ea spre casa. De aceea setea mi-o stingeam in camera singur.

Intr-o dupa-masa ma pomenesc ca bate cineva la usa. Cine sa ma caute pe mine aici? Poate gazda? Si, fara sa ma intorc spre usa i-am adresat indemnul sa intre. Doar cand a rostit ,,Buna ziua!” ma intorc si nu-mi venea sa cred. Era Tuni! Ca un automat am sarit si mi-am aranjat tinuta, am apucat hainele din toate ungherele si le-am aruncat in dulap, am facut patul si mi-am adus aminte ca nu i-am oferit un scaun.
— Poftim, sezi! am indemnat-o.
— Multumesc, mi-a raspuns firesc, cuprinzandu-ma cu privirea ei calda, prieteneasca.
Eu am pus inca un pahar pe masa si am turnat. Ea m-a refuzat. Nu a venit aici sa bea. De fapt ma cam deranja vizita ei. Din cauza ei nu mai iesisem in lume de saptamani intregi. Ea fusese spectatoarea exagerarilor mele de la nunta, iar acum nu-mi da pace nici acasa.
— De fapt, carui eveniment datorez vizita dumneavoastra? Intrebarea mea nu a deranjat-o si nici n-a surprins-o.
— Poate am fost curioasa sa vad cum traieste un burlac. Poate am fost ingrijorata presupunand ca esti bolnav. Dar mai sigur e ca ti-am adus haina pe care ai uitat-o la mine cand ai plecat.
M-am bucurat ca nu a facut nici un fel de aluzie la situatia in care ma aflam la ultima noastra intalnire. Ii eram recunoscator pentru tactul cu care a stiut sa evite o discutie stanjenitoare. Ma simteam iar bine in preajma ei.
— Iti multumesc, i-am spus, privind-o cu blandete. Te-as intreba daca ai vrea sa vii cu mine la un film?
— Da, vreau, s-a invoit ea, risipind orice urma de retinere, de suspiciune.
— Atunci sa mergem! — am propus imediat, cu speranta ca afara ne vom simti si mai in largul nostru.
Am vazut filmul, apoi ne-am mai plimbat, vorbind banalitati. De fapt, inca imi era jena sa abordez cu ea o tema mai serioasa. Asa ca mai mult a vorbit ea si despre ea, spunandu-mi ca este tehnician energetic la Exploatare. Mi-a aratat unde locuieste. Culmea este ca eu nici nu mi-am dat seama, de unde se vede ca fusesem orb de furie atunci cand am plecat de la ea. Oarecum reputatia mea sifonata isi mai risipise asperitatile, dar eu nu reuseam inca sa ma confesez ei.
De atunci ne intalneam zilnic si pretutindeni. Ea era mai vorbareata. De fapt, eu cu ce era sa ma laud? Ea conducea discutiile. Ori de cate ori incercam sa ma apropii de ea, parca cealalta — Buba — ma vedea, nu ma lasa in pace. Toate astea ma faceau mai retinut in vorbe si fapte. Tuni, crezand ca sant timid, a preluat ea conducerea in dragostea noastra. Cred ca drumurile parcurse in plimbarile noastre se apropiau de inconjurul lumii pe jos, iar eu tot un inchistat am ramas pana cand am primit ordinul de chemare in armata. Aceasta m-a trezit la realitate. Ca un disperat am inceput si eu sa particip la intretinerea focului mistuitor al dragostei noastre. Eram din nou cu capul in nori. Din nou visam. Din nou lumea insemna numai EA. Ce mai, eram din nou un suflet fericit. O iubeam, o adulam, iubeam o fiinta ce pusese stapanire pe viata mea.
Plecarea mea in armata a produs un soc puternic in relatiile statornicite cu aceasta fata din Balan. Numai scrisorile sale de luni imi intretineau dragostea ce i-o purtam. Cand am plecat in permisie, am ajuns seara la Balan, pe la ora 9, si m-am dus direct la ea. Cand am batut la usa, ea a raspuns cam asa cum ii raspunsesem eu cand ma vizitase prima oara. A spus da fara sa se uite la usa. Am intrat. Era intr-o camasuta de noapte transparenta. Cand m-a vazut, in loc sa se repeada spre mine de bucurie, s-a retras surprinsa si stanjenita. Nu stia ce-i cu mine acolo, de unde sa ma ia. Cred ca nu-si dadea seama cum era imbracata.
— Tu aici, Ionele?
— Da.
— Cum ai venit?
— Cu trenul.
In acel moment a batut cineva la usa. M-a privit speriata si mi-a spus:
— Ionele, intra, te rog, in dulapul asta sa nu te vada mama!
Am intrat. Numai ca nu venise mama-sa, ci un tanar pe care il cunosteam din vazute.
— Servus, Tuni! se bucura acesta, indreptandu-se spre ea.