La acestea se gandea acum Tudor. La acestea si la altele. Primul impuls ce-i asalta constiinta a fost acela ca in familie ar fi aparut anumite neintelegeri, dar analizand trecutul pas cu pas nu gasi nimic de reprosat nici lui insusi, nici consoartei lui, Zina, de care e tot atat de indragostit ca la inceput. Atunci ce poate fi?
Tudor isi aduse aminte ca mai zilele trecute un coleg ii povestea despre sine fapte asemanatoare celor intamplate lui. Ii spunea ca a fost pus supraveghetor la o clasa de elevi ce dadeau examen de admitere la treapta. Dintre profesorii supraveghetori foarte putini erau barbati — de altfel, ponderea in invatamant o detin femeile.

Ei bine acest coleg, care era un fin observator al psihologiei individului, a remarcat o carenta comuna la aceste femei si, dupa cum zicea el, fenomenul 1-a speriat; parca tuturor acestor fiinte le lipsea ceva!
— In primul moment n-am sesizat acest lucru, preocupat fiind de grija organizarii elevilor, a eliminarii si prevenirii oricaror surse de informare in timpul examenului. Apoi mi-a sarit in ochi fata trista a colegei cu care supravegheam clasa. Dar, mi-am zis, cum : ei i-a murit sotul, aceasta tristete o fi o stare normala. Cautand ba ciorne, ba caiete, am reusit sa le vad in acea zi pe toate supraveghetoarele de la etajul respectiv. Toate aveau aceeasi. expresie intunecata a fetei indiferent ca erau inginere sau profesoare, vaduve, maritate ori nemaritate, de pe chipul fiecareia lipsea acea lumina ce vine din adancul fiintei ca expresie a fericirii de a trai, ca semn al puterii omului de a fi fericit. Dar nu numai .lor le este specific acest semn de instrainare sufleteasca, ci chiar si mie. De fapt tuturor femeilor si barbatilor de acum. Da, tuturora ne lipseste buna dispozitie, ne sant straine acele momente cand barbatii devin atenti si politicosi, fara a urmari un interes anume prin aceste purtari frumoase. Azi nu mai adreseaza nimeni un compliment: celuilalt, cu toate ca toti suntem colegi si cadre cu pregatire superioara. Nu, nu ne intereseaza viata celuilalt. Altadata cunosteam pe nume si porecla un sat intreg de 5—10 mii de locuitori. Azi nu ne cunoastem cat de cat nici macar cei trei-patru vecini de palier. Am devenit indiferenti fata de aproapele nostru.

De fapt, continua colegul, aceasta instrainare de sine a omului este evidenta peste tot.
Am fost intr-o dimineata prin oras dupa cumparaturi si am ramas stupefiat de faptul ca din cati oameni am. intalnit nici unul nu era vesel, glumet. Toti, dar absolut toti umblau de parca erau roboti, cu fruntea incruntata; foloseau mijloacele de transport in comun, dar nici unul nu statea de vorba, nu spunea o gluma, nimic. Si atunci mi-am dat seama cu tristete ca ni s-a imputinat considerabil acea parte a sufletului din care izvoraste dragostea si respectul fata de semeni.
— Zicea cineva, relua colegul, ca atunci cand grijile vietii si ale zilei de maine ne vor asalta cu toata cruzimea de care sant capabile, pentru noi stresul va fi mult mai dureros decat pentru cei din statele dezvoltate. Aceia au inceput sa se obisnuiasca cu el. II au in sange. Cand va incepe la noi va fi ca un puhoi.
Tudor se gandea inciudat: Toti se cred filozofi! si totusi s-ar parea ca colegul are dreptate, intrucat observ ca prea multi oameni devin apatici, indiferenti, renuntand la idealuri, ceea ce e la fel de rau, ba as zice si mai rau.
Dar cum iesim din acest impas? — se chestiona Tudor si tot el isi raspundea: Pai, in primul rand ar trebui sa eliminam cauza stresului, iar in al doilea sa incercam sa traim cum traiau parintii nostri, lucru cu care am fost obisnuiti.
Traiul in spatiile restranse din blocuri, in aglomeratie, grija de a nu supara pe altul, nervii ce ti-i provoaca unii vecini neatenti si necivilizati, circulatia intensa din orase si multe altele au descentrat si descumpanit omul venit de la sat la oras sa-si exercite profesia, sa-si castige painea cea de toate zilele.
Se parea ca pentru Tudor s-au lamurit cauzele ridicarii vocii in discutia cu Zina. Si el este un fost taran calificat, care statea intr-o ,,colivie” cu 500 de locatari. Zece ,,colivii” de astea adapostesc o populatie cat era satul sau natal. Deci, reincarcarea bateriilor trebuie facuta in conditii cat mai apropiate de cele in care a fost crescut si educat. Asa si dorea sa procedeze, dar aceasta era greu de infaptuit.
Intr-o vreme era moda ca intreprinderile sa-si construiasca din resurse proprii ,,case de refacere” in diferite popasuri turistice sau locuri de agrement de la munte sau mare. Unii din cei ce erau pensionarii acestora le confundau cu spatiile in care se permitea scapatul de sub control al nevestei ori darea in spectacol, ceea ce starnea nemultumirea celor care au tanjit si au ajuns cu greu, cu multe sacrificii in asemenea locuri de odihna.
Intr-o zi unul din colegi a venit cu vestea ca unitatea lor a primit spre folosinta o cabana si ca in ea ar incapea maximum cinci familii. De fapt, cabana era o fosta. casa din barne a unor taietori de lemne de la Papura. Terminandu-se exploatarea lemnului in acel punct, acestia au predat-o. Asa ca, zice Vasile — colegul —daca vreti sa ne insotiti, va luam alaturi de inca trei familii. Cred ca ne vom putea intelege sa petrecem un concediu impreuna cinci familii. Nu stiu daca o sa-ti placa la cabana, dar borcutul (apa minerala), care se afla in apropiere, sant sigur ca-1 vei pomeni mult dupa ce o sa bei din el.
— Ce zici, Tudore?
— Nu stiu, Vasile, dar ma voi consulta cu Zina. Dar ceilalti cine sant?
— Pai, Grosan cu sotia, un profesor de matematica cu sotia, un altul de sport cu sotia.
— Bine, multumesc! Vin maine cu raspunsul. Dupa discutia cu Vasile, Tudor pleca spre casa si ii spuse Zinei ce i-a propus colegul sau.
— De fapt, zise Tudor, nu ar fi rau sa mai iesim si noi din oras.
—- Cam greu, dar putem incerca — ii raspunde Zina.
— Atunci, la treaba!
Prima grija: gasca mica — cei doi copii mai mici — trebuia plasata undeva la rudenii. Apoi aprovizionarea cu alimente, intrucat cabana se afla la o distanta de 36 de kilometri de cea mai apropiata asezare, si, in sfarsit, rufaria.
Cand s-au prezentat la autobuzul care urma sa-i duca la Papura, afara era o caldura insuportabila. Aerul incins statea nemiscat, pastrindu-si cu sfintenie suma gradelor acumulate — si nu erau putine.