Usa se deschise scartaind si in cadrul ei aparu Viorica, studenta in anul II, fata dintr-un sat vecin cu al lui. Se cunosteau destul de bine inca dinaintea venirii la facultate. Aici s-au reintalnit, dar Victor, in doi ani nu avuse ochi decat pentru invatat. Compania fetelor nu fusese pentru el o preocupare.
– Buna, Victor!
– !? (a ramas fara replica).
– Nu ma inviti sa intru?
– Pai… Vezi tu… si se zapaci de-a binelea.
– Nu toate lucrurile se vad! Unele se si spun. Altele se simt.
– Ai trecut la filosofie, de faci atatea rationamente – isi mai reveni, dansul
– Eu, nu! Dar tie se pare ca ti-a cam inghetat ADN-ul.
– Ietete… mare profa mai esti!
– Victor, noi nu mai putem discuta normal?
– Fata draga, ai tu “ceva” de discutat cu mine?!
– S-ar putea… De ce nu-ncerci sa ma asculti?
– …te ascult…
– Uite ce e! in primul rand as dori sa revii la tine insuti. La Victor cel pe care l-am cunoscut candva.
– Auzi, si tu vii cu “morala”? Te-a trimis cineva?
– Nu m-a trimis nimeni. Vin din proprie initiativa si nu mi-am propus sa-ti fac educatie! Dar sa stii ca pe acest ton nu doresc sa mai discut cu tine! Daca ai putin bun-simt… daca nu,… te rog sa ma scuzi de deranj! Si dadu sa plece. Victor se ridica fara sa vrea si o privi incordat. Nu dorea s-o jigneasca, mai ales ca inainte vreme, nu de putine ori, se simtise bine in preajma ei. Era o fata inteligenta cu care avusese intotdeauna subiecte interesante de discutie. Dar nu se gandise niciodata sa-i faca curte. De altfel, nici unei fete! Ce sa-i spuna? Cum sa procedeze? ii venea greu sa iasa din “starea” lui… ii devenise oarecum comoda aceasta stare. Aceasta fata ii cerea “actiune”. De fapt ii impunea ceva… si nu avea chef… Ei bine? …ii placea starea lui, asa dezlanat cum era si labartat in pat. Intr-un cuvant era cam pornit pe el insusi. Dar acum ceva parca il intriga la aceasta fata, poate ca-1 enervase ca i-a intrat asa pe nepusa masa in barlog… si cand iti intra o fata in casa trebuie sa te apuci de curatenie… Sa faci ceva.. .Dracu sa le ia!…Viorica a stat cat a stat, a vazut ca Victor nu-i mai zice nimic, s-a intors si a plecat. Scartaitul usii, care era ca un zgomot de fond, parca ar fi tras prin Victor o sarma ghimpata, producandu-i o usturime mai dureroasa ca plecarea fetei. Cert e ca 1-a rascolit. A alergat spre usa si a strigat:
– Stai tu! Ce te sifonezi asa de repede? Ia, vino incoace! Ea reveni cu pasi oarecum voit sovaitori.
– Tu esti mai putin “sifonabil”?! Vine omul la tine si in loc sa-i oferi un scaun tu iti “expui” totala si importanta ta indiferenta, care nu numai ca insulta un om ce ti-a calcat pragul, dar ii distrugi total pofta de viata!
– Bine, bine, scuza-ma, hai ia loc! ii oferi un scaun.
– “Bine, bine!” asa sunt toti barbatii: peste vina lor sa treci repede, dar ei peste o vina a femeii nu trec cu una cu doua, “trag tare de ea” ani si ani, uneori o viata intreaga!
– Eu nu stiu cum is “toti barbatii”! Sa discutam de persoanele prezente! Bine!?
– Nu vreau sa incepi cu fel de fel de … uite, mi-era totul asa de clar in minte inainte de a veni si… acum m-am zapacit de tot… nu stiu cu ce sa incep!
– Hai, da-i drumul cu inceputul !

De-a lungul anilor scoala a cunoscut diferite forme de organizare, de extindere sau de reducere de activitate, dictate de vremurile respective. Foarte important e faptul ca aici mineritul din Maramures si din toata tara a avut o baza de formare a cadrelor, cu un corp profesoral foarte bine pregatit si cu o daruire in munca cu totul exceptionala. Daca ne gandim ca in scoala noastra n-au venit, de cele mai multe ori, elevii cei mai bine pregatiti, ba chiar am spune ca uneori am avut candidati cu o pregatire modesta, va rog sa va imaginati efortul inzecit depus de profesori, maistri, laboranti, de intregul personal al acestei scoli. Munca ne-a fost rasplatita de generatiile de elevi, iar apoi si prin Ordinul Muncii Clasa I, atribuit de Guvern singurei scoli din Maramures.
Printre acesti minunati educatori am putea sa-i amintim pe toti cei care au inteles ca aici si cu ei se formeaza in primul rand OAMENI si buni meseriasi, cu care astazi ne putem mandri!
Primul profesor fruntas al scolii a fost declarat Bude Valentin. Dupa el urmeaza multi altii care au inteles ca fara pasiune si daruire nu se poate realiza nimic. Dintre directorii care au fost la conducere in mod deosebit il amintim pe ing. Cudalbu Ovidiu. El este omul care a coordonat constructia intregii cladiri a liceului: de la temelie inca, devenind primul director al Liceului Industrial Minier Baia Mare. Apoi profesorul Fornade Nicolae, un foarte bun organizator si un dascal eminent. N-am mentionat decat trei cadre ale scolii noastre, sirul lor ar putea continua. Le vom trece numele tuturor intr-o Carte de onoare dedicata scolii. Satisfactia cea mai de pret a noastra, a dascalilor, sunteti dumneavoastra, fostii elevi, azi oameni cu mari responsabilitati sociale. Printre Dumneavoastra sunt foarte multi conducatori de unitati proveniti din aceasta scoala, unii chiar in municipiul nostru, altii in alte puncte fierbinti ale mineritului din tara. Pe toti va felicitam ca ati devenit ce v-ati dorit! Dar orice as spune eu nu voi putea cuprinde in cuvinte dragostea si daruirea oamenilor care v-au indrumat pasii, care v-au educat si pregatit pentru viata, chiar daca uneori vi se parea ca au fost prea exigenti! Au fost exigenti pentru ca v-au iubit! Pentru a vedea si simti acest lucru va invitam la conversatiile fara catalog, neprotocolare, rugandu-va totodata sa nu uitati scoala in care ati invatat, in care v-ati petrecut tineretea!
Acum in ceas aniversar dorim fiecaruia viata lunga, sanatate si prosperitate si nu uitati ca aici, in acest colt de oras, oricand portile va sunt deschise, ca omenia si ospitalitatea sant la ele acasa!
Va urez tuturor sanatate, bucurii si va asteptam la o noua intalnire peste urmatorii10 ani!
Baia Mare, 1994
Toma G. Rocneanu

Tudor statea cu coatele pe masa, sprijinindu-si capul intre maini. Lumea lui de ganduri era rascolita de un fapt marunt. Intr-o discutie cu nevasta-sa ridicase tonul fara sa fi avut vreun motiv. Acum, stiind si framantand lucrurile, si-a amintit ca si nevasta-sa procedase la fel in alte discutii fara ca vreunul din ei sa acorde vreo importanta acestui lucru.
,.Si ce-i cu asta?” — veti zice. Este, fiindca singurul lucru ce i-a adunat a fost dragostea. Si acum, in prag de nunta de argint, sa constate ca au inceput sa tipe unul la altul. Nu, asta nu se poate, doar si-au jurat ca vor fi mereu doi indragostiti.
Isi aduse aminte cum a fost in ziua casatoriei. Ea era imbracata intr-o rochie de matase inflorata ca si ,,Primavara” lui Boticelli, el in pantaloni maro si sacou. Nu uita nimic din ceea ce le-a imbogatit viata, sufletele. Toate reusitele si averile care i-au fericit pe altii pe ei i-au ocolit. Numai dragostea le-a inflorit mereu, ceea ce uneori le aducea pizma si invidia celor din jur. Dar cand iubesti, nu faci analiza moralei pe pamant. Intr-o casnicie sant destule motive care sa te mistuie.