In cateva zile, Todut si-a gasit serviciu in oras. Prilej de aducere aminte de “spusa” cuiva… S-a dus acasa sa-si ia transferul si sa se intoarca la iubita lui. De necrezut, pentru acele timpuri, directorul 1-a inteles si, cu toate ca era pe un post de baza, urma sa fie si avansat, nu s-au opus transferului.
La cererea lui i-au dat transferul, fara ai imputa lipsa personalului pe acel post. Aceste fapte, de deosebita generozitate, i-au adus in minte o intamplare petrecuta imediat dupa razboi…
Un pilot englez, care a luptat ca aliat al URSS chiar pe teritoriul lor, s-a indragostit de-o rusoaica. Dragostea lor s-a cimentat, ajungand la faza in care doreau sa se casatoreasca. Ar fi dorit, numai ca razboiul s-a terminat si englezul demobilizat si trimis acasa in Anglia. Nefiind certificata prin acte relatia lor, el n-a mai putut stationa pe teritoriul URSS, iar Natasa nici nu putea pune problema parasirii tarii, in acea perioada.
Destine si vieti distruse de legile… soartei.
Dupa doi ani de la despartire, cu un avion sport, pilotul englez trece ilegal frontiera de stat a URSS si se opreste… la iubita lui. Lucrul acesta a facut valva in toata lumea. Dupa ce rusii l-au anchetat si au ajuns la concluzia ca nu-i vorba de spionaj, a mai ramas cealalta fapta penala, trecerea ilegala a frontierei de stat… Si a inceput procesul… Toata lumea vuia. Avocati din toate colturile lumii s-au oferit voluntar sa-1 apere. Regretul era ca in URSS… nu aveau dreptul sa practice avocatura… strainii. Toata lumea paria pe pronosticul viitoarei sentinte. Era ceva deosebit, care tinea intreg pamantul in tensiune, tensiune care nu era un razboi ci era… dragostea. Lumea occidentala nu s-a abtinut de la aprecieri de tipul: “Sunt capabili sovieticii care fac toate lucrurile in comun in colhozuri si sovhozuri sa “priceapa” acest sentiment nobil, DRAGOSTEA, sentiment considerat monopolizat de “lumea libera”. in final, dupa o lunga perioada de timp, se pare c-au inteles-o si l-au achitat pe pilot, permitandu-i lui si Natasei parasirea teritoriului URSS.
Poate ca, in precedenta poveste si Todut a fost inteles, cu toate ca erau in deficit de personal. Acum, pentru Todut, pentru familia lui, dar, mai ales, pentru mama lui, parasirea familiei era o problema deosebita… dezradacinarea. Daca pana atunci mama lui Todut nu se sesizase, nefiind vorba de vreo nunta, fiind linistita in aceasta privinta, acum, observand intentiile lui Todut, 1-a intrebat direct:
– Vrei sa ma parasesti dragul mamei? Atat e de grozava fata aceea?!
– Mama…
– Todut, stii ca toate subterfugiile astea nu-si au rostul cu mine! Spune-mi cinstit, crezi ca aici nu s-ar gasi o fata pentru tine, pe gustul tau?! Sincer…
– De ce sa te contrazic, ar fi una… -CARE?!!!
– Pai… o stii si matale… A merceologului.
– Adevarat… e o fata buna! Dar in ultimul timp n-ati discutat… V-ati certat?
– Inchipui-ti ca nu ne-am certat, ba as spune ca suntem in relatii foarte bune.
– Atunci stii ce facem? Stai tu jos si adreseaza-te printr-o scrisoare parintilor ei, prin care s-o ceri de nevasta. Eu, maine seara ma duc la ei, fiind sarbatoare, si iti cer fata. De nu se vor invoi, din partea mea ai voie si binecuvantarea sa pleci, la fata dupa care vad ca-ti sfaraie calcaiele…
– Bine, mama.
Todut s-a pus pe scris. in termenii cei mai cordiali cu putinta, a redactat acea cerere in casatorie, adresata viitorilor socri, si Anei. Pe masura ce scria, sufletul lui Todut se incetosa.
El si Ani, in ultimele sase luni, au fost nedespartiti, la filme, in plimbari, diferite distractii tineresti cu alte perechi, erau ca un cuplu. Ce scria acum, catre ea si catre parintii ei, erau lucruri reale si dorite si, bineinteles ca nu se astepta la un refuz, cu atat mai mult cu cat, era evident cat tineau unul la altul. La acest capitol si parintii Anei tineau mult la Todut si el le purta acelasi respect si consideratie de care-el se bucura in casa lor. Pentru Todut avansarea in scrisul scrisorii era considerata legare cu buna stiinta. Legare care poate premerge o casatorie. Relatiile deosebite dintre el si ea, dintre parinti ei si Todut, nu aveau cusur cu atat mai mult cu cat si familiile aveau relatii amiabile de foarte multi ani. Todut, “prins” intre cele doua iubite, si-a dat seama ca-i vine foarte greu sa faca fata situatiei impuse de mama-sa.

Acesta-i un adevarat eveniment tehnic si… cultural, intrucat nu ne este indiferenta tehnica de lucru si sculele pe care banuim ca le vom afla, in perimetrul respectiv. Pana vom ajunge acolo, mai sunt unele lucruri de facut, dar pana atunci cred ca-i mai important sa ne culcam!
– Copiii ce fac, de-i atata liniste?
– Au venit cu ceva mai devreme decat tine, au mancat de la “frigider” si probabil ca acuma dorm, daca n-or fi ascultand muzica-n casti.
– Atunci e bine. Sa ne culcam si noi. Ce-1 putin eu sunt franta.
A doua zi, Todut a informat autoritatile despre evenimentul asteptat si, neavand deocamdata solicitari, au plecat impreuna cu seful de revir spre galeria respectiva.
in subteran, locul unde se face apelul, LA MASA, se aduna oamenii din tot orizontul, se mai aflau doar maistrul de orizont, un semnalist si un lacatus, iar in frontul de lucru era echipa de mineri care conduceau lucrarea si la sfarsitul schimbului, puscarea, care urma sa-i arunce-n timp cu peste o jumatate de mileniu in urma. Oamenii, minerii si artificierul efectuau lucrarile de incarcare cu exploziv, cu rigoarea omului care stie ca, de efectul muncii sale, depinde daca vor avea o productie mai mare sau mai mica. Todut facu o trecere in revista a masurilor de siguranta si protectie impuse in asemenea cazuri deosebite si, mai ales, ce s-a fi facut in cazul unor viituri de apa. in afara de lampile din dotare, cu acumulatori, au aprins si lampile de siguranta, lampi care le-ar fi putut determina si eventuale continuturi de gaze, de metan.
S-ar fi zis ca toate pregatirile sunt gata. Legaturile telefonice fiind realizate, nu mai era nimic de facut, doar asteptarea acelei impuscaturi, a carei explozie-i va arunca inapoi in timp cu 500 de ani. La un moment dat, se auzii un: ARDEEE!!! Dupa care o puternica presiune se manifesta cu predilectie asupra timpanelor. Au cascat gura toti, pentru echilibrarea presiunii, iar zgomotul auzit a adus cu el si un puternic curent de aer rece deosebit de neplacut, lasandu-i pe toti in intuneric. Au asteptat un timp, apoi, vazand ca vantul nu scade in intensitate, au apelat la al treilea tip de lampa, la cel cu acetilena, carora le rezista flacara “pe pipa” in asemenea curent puternic.
Constatand lipsa gazelor, si-au aprins si lampile electrice, asa ca la intalnirea cu Evul Mediu, aveau si un “partener mai tanar”. Cu toate ca in urechi le mai fluiera puternicul curent de aer, cautau sa distinga orice fel de zgomot, cat de cat perceptibil care le-ar fi putut fi un indiciu intr-un eventual necaz. Intreaga mina a fost evacuata, pentru prevenirea oricarui incident. Dupa ce au asteptat, cam dublul timpului cat i-ar fi trebuit curentului de aer sa ajunga la put, considerand ca in cazul unei inundari, apa ar fi avut timpul necesar sa “apara” si neauzindu-se nimic deosebit, Todut a considerat ca, pentru moment, nu exista nici un pericol si-si pot incepe marea aventura, atat de asteptata… Maistrul de orizont a preluat conducerea grupului si au pornit spre ceea ce au asteptat atat de mult… intalnirea cu munca si viata strabunilor…
Raceala si viteza curentului le dadeau impunsaturi pe fata si prin salopeta lor simteau cum li se modeleaza trupurile.
Locul de strapungere s-a brodit sa fie jos la talpa lucrarii minere. De aici comanda grupului “expeditionar” a fost preluata de minerul sef de echipa.
Intrand in acele teritorii istorice, grija fiecaruia era de-a fi cat mai atent, pentru a putea preveni pe ceilalti in cazul unui eventual pericol.
Aceste supralicitari ale nervilor, cat si uimitoarele lucrari descoperite, bucuria participarii la un asemenea “drum in timp” i-a captivat complet pe toti.
Nici nu si-au dat seama cand a disparut acel nesuferit curent de aer rece. Acum se putea conversa, “gandi cu voce tare”, se puteau admira minunatii. Careva, spunea ca are acelasi simtamant, comparabil cu a unui alpinist care a escaladat un varf de munte, un pisc. Tristetea consta in faptul ca exprimarea in cuvinte a ceea ce vedeau era saraca. Prima “uitare de sine” s-a materializat prin intrarea intr-o “lingura” de apa a lacatusului. O alta particularitate a acestei stari era ca absolut toata lumea se exprima la persoana a doua… singular… Era de inteles. Sa parcurgi lucrari care se cunosteau doar din povestile batranilor mineri… locuri unde n-ar fi exclus ca si inaintasii tai mineri sa le fi modelat salbaticia…

Apoi sa vezi locuri unde si-au chinuit dansii viata, folosind mijloacele de lucru ce se vad, ruinandu-si sanatatea, scurtandu-si viata nepermis de mult.
in toate statisticile se consemneaza scurtimea vietii minerilor dar, vazand aceste locuri unde ei isi consumau zilele vietii, ale tineretii lor, unde de fapt li-se scurgeau vietile, se putea crede ca erau bucurosi ca scapau cu mai putin chin de aceasta corvoada neostoita.
Lucrarile ce le parcurgeau aveau o forma foarte neregulata daca ne gandim la o forma geometrica, cu galerii cu forme mai mult sau mai putin apropiate, informe, ce-ti aduceau aminte de forma unui caltabos, decat cu a unei lucrari miniere. Nimic din ceea ce se vedea, nu se asemana cu mineritul actual, poate doar la partea inferioara a lucrarilor, unde exista o oarecare netezire a lucrarii si aceasta cu multiple urcusuri si coborasuri.
Culorile care se “scurgeau” din tavan si pe peretii lucrarii miniere, parca doreau sa spuna ca spectrul solar, cunoscut de noi, ar fi mai sarac in cromatica decat ceea ce se prezenta aici.
Lucrarile erau “duse” din mana, prin acestea ce se vedeau s-a extras numai metalul curat, nimeni nepermitandu-si sa taie macar un colt de roca pentru usurarea accesului ori munca, intrucat era considerat un lux si in acelasi timp si o corvoada sa-ti permiti a exploata si o singura piatra in plus. De multe ori nici salariul, pentru ce-ai realizat, nu-ti venea la timp sau complet.
Todut a stabilit o directie si-au pornit cu totii catre o panta destul de abrupta, dupa ce au ocolit o stransura de apa aproape invizibila, atat era de curata. Dupa acest ocol, galeria avea o deschidere mai mare, unde au gasit un vagonet de lemn, un hont, a carui frate, probabil, se gasea la un muzeu din Munchen si dintre cei prezenti, chiar mai batrani fiind, nimeni n-a mai vazut asa ceva, cu toate ca de auzit au mai auzit, dar, nevazand nici macar o relicva a lui, au crezut ca poate si acest lucru o fi tot vreo legenda, pastrata din batrani. Tot aici, printre celelalte scule si materiale au gasit, ceia ce era considerat ca o adevarata minune, niste tronsoane de linii din lemn, linii pe care circula acel hont. Uimirea lor a fost nemasurata cand au gasit un macaz din acelasi material, din lemn. Cine sa-si imagineze ca lucruri disparute de sute de ani vor putea fi revazute de muritorii de astazi ? Au ajuns si la un loc de munca, a unor mineri din acele vremi. Nu se deosebea cu mult de ceea ce vazusera pana atunci, doar ca aici se vedea pregnant fiecare lovitura data de spit si efectul aproape nesesizabil a loviturii date. Parca pentru a-i recompensa pe cei indrazneti le-a fost dat sa gaseasca o geoda de toata frumusetea, din care Todut si ortacii lui au putut scoate niste flori de mina inimitabil de frumoase si deosebit de rare deja in peisajul miner. Una dintre ele era un cristal de Vivianit, de-o marime apreciabila. Emotiile, scoaterea florilor din geoda, drumul, peisajul de basm al lucrarilor, i-au vlaguit de puteri.
Trecusera patru ore de cand se aflau in “galeriile trecutului”, fascinati si, in acelasi timp, impresionati de parcurgerea “DRUMULUI” facut de BUNII lor inaintasi.
Toate acestea la un loc i-au epuizat, ca pe-o lamaie stoarsa, i-a “luat in primire” curentul rece si puternic, care i-a mai trezit la realitatea din zilele noastre…
Au petrecut cateva ore inimaginabil de fascinante si in acelasi timp uluitoare pentru un specialist de astazi… Nu au contenit cu admiratiile fata de tenacitatea acelor oameni, din acele vremi trecute, care faceau galeriile ca “lucru de mana” si pentru care cuvantul “tehnica” n-a existat.
Cu aceste emotii, deosebit de impresionat, Todut a ajuns acasa in acelasi timp cu Mara. S-au bucurat si fiecare ar fi dorit sa-i povesteasca celuilalt cum si-a petrecut timpul “lasat in urma”.
Fiind foarte multe de spus, Mara 1-a intrerupt pe Todut:
– Maine pleaca delegatia franceza la care eu le-am fost translatoare. Conducerea noastra da un banchet in onoarea lor, la care, imagineaza-ti, suntem invitati si noi. Nu ai dori sa ne continuam povestile la restaurantul “R.F.N.”, unde are loc banchetul?
– Cum doresti tu, Mara.
Si-au schimbat tinutele, cu cele adecvate acestei ocazii si au plecat spre restaurantul in care avea loc banchetul dat in cinstea delegatilor francezi. Dupa prezentarile de rigoare, Todut si Mara si-au continuat derularea povestilor incepute acasa, dar oprite, de interventia Mareei.
La un moment dat un ins dintre francezi a inceput sa faca un fel de rumoare. Mara, atenta, a intervenit si a explodat intr-un ras sanatos de femeie tanara. Dupa acest mic incident, Mara i-a tradus si lui Todut motivul insatisfactiei tipului respectiv.