Plecarea lui din satul natal, plecare care s-a dovedit a fi definitiva, a rupt lantul. Rand pe rand, fratii si sora lui, cu un prilej sau altul, sub un motiv sau altul, au parasit locul nasterii lor. S-ar putea spune, ca totusi familia s-a regrupat, in localitatea unde s-a stabilit Todut, dar nu-i asa. Casatorindu-se unul intr-o localitate, altul in alta, mai mult s-au dispersat decat sa se adune, sa se apropie. Todut s-a vazut din nou fara familie, cu toate ca fiecare dintre frati avea impresia ca s-au estompat distantele dintre ei. In aceste accese de singuratate, uneori Todut isi rememora amintirile pe calea vietii, cu urcusurile si coborasurile sale, trepte in profesie, unele mai lente altele mai repezi, pana a ajuns unde-a ajuns. Inainte de-a fi director a fost responsabil cu “invatamantul” pe mina. Avand si o scoala de calificare in subordine, candva a fost convocat si el, pe vremea raposatului, la o sedinta de analiza, in cadrul Ministerului invatamantului si Stiintei din acele vremuri. La prima convocare n-a putut fi prezent, la “punerea problemelor”. Despre ce s-a intamplat acolo 1-a pus in tema un confrate, care a participat la acea consfatuire cu Cadrele din Ministerul invatamantului si din alte ministere. Participand la sedinta de analiza a avut surpriza sa constate ca ei n-au fost chemati sa spuna, sau sa propuna masuri de indreptare a situatiei, ci doar sa aprobe ceea ce a gandit un oarecare sef, care se vedea de la o posta, ca domnia lui, nu numai ca nu cunostea problemele invatamantului, dar facea un deserviciu scolii prin ceea ce dorea sa impuna ca “inovatie”…
S-a intamplat, ca imediat dupa aceea, Todut sa fie promovat, si a scapat de penibilul situatiei “de-a da din cap” la comanda si de-a inrautati situatia invatamantului, impotriva vointei sale spre satisfactia nu stiu caruia amploiat. Isi “fugareste” asemenea ganduri si-si rememora proaspata intalnire cu un coleg de an. Pare ciudat, dar acum la intrarea in proaspata democratie, cu toate ca suntem doar la inceput, ai impresia ca toata lumea este expert in politica, toata lumea isi permite sa de-a consultatii in politica, solutii, stratageme si… doctrine. Cu totii sunt experti in toate, cu o mica exceptie, in propria lor bransa se descurca mai greu, unde toate sunt complicate, sunt grele, de nesurmontat…
Asa sunt cu totii, iar cei ce dau sfaturi, de fapt ii barfesc pe altii, pentru a-i minimaliza, a anihila pe oricine, mai bucurosi decat sa-si rezolve propriile treburi, asa cum s-ar cuveni si nu sa poarte grija “caprei vecinului”. Bunaoara, si acest fost coleg al lui Todut, daca-1 ascultai, aveai impresia ca vorbesti cu un expert in turism. El cunostea toate variantele optime ale turismului in Romania. Stia trasee, posibilitati si facilitati de servire, coeficienti de castig cei mai fabulosi, metode de vitalizare si unde-i cazul de ameliorare a situatiilor mai precare, unde da randamentul turismul rural, posibilitati de asociere evident in castig, etc., etc.
Intr-un tarziu, Todut simtind ca “vremea trece pe langa ei”, 1-a oprit din peroratii:
– Radule, te ascult de 40 de minute. Pentru tine ar fi mare efort sa ma asculti 10 minute?!
– Cum nu Todut, dar tot pe aceasta tema?!
– Daca asta vrei tu. Numai ca eu as fi dorit sa-ti relatez niste fapte, nu solutii.
– Te rog.
– Radule, prin deceniul opt, am facut si eu doua “plimbari” prin lume si evident ca am invatat ceva. Am inceput sa fac diferenta intre mentalitatile noastre si la alte popoare de aiurea. Un mic exemplu. Daca mergem aici la bufet, ce crezi c-om face?!
– Pai comandam o suta de coniac, o bem dupa care plecam.
– Ha… ha… ha… vezi exact aceasta-i realitatea. La noi intri in carciuma sa bei si cam acest lucru se intampla in fiecare local. La alte neamuri, de pe acest Pamant, localurile nu sunt surse de-a te face “lemn”. Localurile sunt locuri in care oamenii se aduna sa nu fie singuri, sa aiba cu cine schimba o vorba, in localuri, in fiecare din ele poti servi si masa, se pot servi variate mancaruri si bauturi, dar mai ales se fac toate tranzactiile, toate aranjamentele, toate felurile de intalniri inclusiv cele matrimoniale. Din cate se vede “acolo” localurile sunt un fel de prelungire a propriului apartament, a propriei resedinte. in intima ta locuinta nu se primesc numai intimii.
in aceste localuri se desfasoara practic toata viata sociala, care nu presupune intimitate.
Sunt tari, putine la numar, care nu cunosc acest cuvant si unde chiar si lucrurile pe care noi le consideram deosebit de intime, la ei se desfasoara in ochii lumii.

Acest lucru nu este unul la care noi sa-i facem propaganda, dar doream sa-ti arat ce diferente de mentalitate exista intre noi si ei. in plus, in aceste localuri, se aduc toate stirile si tot de aici se informeaza majoritatea, in domeniile respective.
Traiul, nefiind tare usor nici pe acolo, unii traind singuri, singura modalitate de a-si alunga singuratatea era si este si acum, vizitarea acestor localuri, unde mai consuma o bere, mai schimba o vorba, mai intalnesti pe unul, pe altul si uite asa se constata ca de fapt localurile lor sunt un mediu social, unde un grup social isi consuma o parte din timpul lor. Putini sunt aceia care indraznesc sa faca asa o “consumatie” ca sa iasa din local “in patru labe”, intrucat proprietarul localului care tine la deverul lui, nu-si permite sa-si alunge vre-un client onorabil pentru un bautor. In acest caz il scoate el din local. Uimitor este faptul ca, in aceasta atmosfera, in preajma alcoolului, fiecare isi cunoaste rolul si rostul lui.
Patronii de localuri, se luptau intr-adevar pentru castigarea unui nou client, de la un alt local. Daca mai adaugam si ambientul familiar, modul in care esti servit cand exista preocuparea patronului sa-ti satisfaca orice pretentie, este foarte placut si bineinteles ca te simti bine, relaxat. La ei aceasta conduita este o norma a vietii, o politica a castigului, ca sa-ti dau un exemplu, cum e RFN-ul la noi.
Cativa oameni cu cap au observat ca privelistile oferite de natura, sunt frumoase oriunde. Sunt frumoase si unice si-i ajuta mult pe acei care le viziteaza, la destinderea lor, dar…
Aceleasi lucruri se pot afirma si despre cladirile frumoase, din toata lumea si la acest capitol nici noi, romanii nu stam prost. Nici ale noastre nu sunt cu nimic mai prejos ca ale altora. Nimeni nu merge sa contemple un “zgarie nori”, cine umbla in lume doreste sa se lepede de cotidian, sa invete, sa se relaxeze.
Toti oamenii de meserie au constatat ca, daca un turist nu are o amintire din peregrinarile sale, din sejurul lui, nu ramane nimic.
in atari situatii se cumpara ori ce poate aminti de acele locuri. Toate prostiile, toate imitatiile, si contrafacerile se vand si se cumpara, dar cat putem “cara” dintr-un sejur? Putine… foarte putine… si pana la urma ne rezumam doar la cele care ne amintesc de cea mai afectiva intamplare sau local, pe unde am trecut.
Aici intervine prospectia pietei. A existat un Scherlock Holmes in realitate? Bineinteles ca nu! Turistii doresc acest lucru? Da. Atunci sa-1 inventam… S-a inventat o adresa a “domiciliului maestrului”, o poveste romantata a copilariei sale, locurile unde maestrul isi facea plimbarile, si cam tot ce ar fi putut intregi, imaginea… imaginatiei turistului. Si italienii au considerat ca ar fi o mare prostie, daca “indragostitii din Verona” nu ar avea mormantul lor, castelele lor si altele. Chiar si la noi la loc de cinste se afla Castelul de la Poenari, considerat resedinta a Domnitorului Tepes-Dracula, “castel bantuit de fantomele fostului domnitor”.
Deci cineva care si-a propus o calatorie de placere, spre placerea celor care-1 vor “testa” la intoarcere, trebuie sa aiba ce povesti, despre locurile pe unde a trecut. La noi cladirile care ar putea avea acest deziderat, sunt bisericile, carora li s-a pus in pronaos, sub o forma sau alta, cateva cuvinte scrise, despre ctitori si istoricul lor de la ridicare si pana azi. Dar turistul nu este multumit numai cu atatea explicatii, el solicita si altele. Servind si satisfacand pe unul, pe altul, si daca-i si multumesti in pretentiile sale se va injgheba un oarecare traseu turistic. Cred ca si tu cunosti ca la noi, bisericile si manastirile sunt cele mai frecventate de turisti, dar sunt sigur ca nu ai stiut si de ce. Acum sti si, daca am pune si noi cate un inscris macar pe cele mai importante sau reprezentative cladiri, ori cate-o placa comemorativa, ca evenimente pe teritoriul tarii au fost destule, am deveni si noi mai competitivi in asemenea spatii legendare, cu legende mai mult sau mai putin veridice, dar care nu supara pe nimeni, as putea zice ca ele chiar incita. Aceste locuri si cladiri ar putea fi si fotografiate de turist, iar noi, facand niste “mutre importante”, vom reusi sa fim la inaltimea situatiei! Aceasta tara a avut multi barbati si femei demni de alduire si venerare.
Cine sa-i faca cunoscuti lumii daca nu noi?! in alte parti ale lumii unii vand “gogosi istorice” si noi nu ne simtim capabili sa ne prezentam pe noi insine, sau poate-i necesar s-o invatam si pe asta. Mai stii?

Cam acesta-i turismul, nu cum doresc unii de pe la noi, sa-i bage taranului “turismul” in propria-i casa. Cu asta te-as ruga sa incheiem aici capitolul despre munca altora, mai bine sa trecem la munca noastra, unde avem si-o licenta, si eventual ne mai si pricepem…
– Nu, nu e cazul. Eu si asa plecam, sunt foarte grabit, intervine Radu, si-1 parasi pe Todut, cu aceasta motivatie cam… neinteleasa pentru el.
Probabil “luatul” cuvantului, sa fi fost cauza acestei grabe. Nu se stie, dar se cunoaste ca unii se considera ofensati daca nu ei sunt ce-i care te “uimesc” cu “inteligenta” lor… in alt domeniu… Sa fi gafat Todut in acest fel fata de Radu?! Revazand aceste intamplari si-a amintit ca el asteptandu-si nevasta, dorea sa-si canalizeze gandurile spre ea, s-o revada cu ochi mintii. Nu-si explica de ce-i “apar” aceste amintiri perturbatoare, asa ca… Rememorand, isi mai aducea aminte, ca prin acea perioada a tineretii isi incepuse si serviciul, lucru care-1 stie oricine, iti cam bulverseaza viata particulara, care trece in planul doi, gandea Todut in aceste momente de asteptare. Apoi urmeaza perioada, destul de lunga, cand iti “cari” problemele de la serviciu acasa, ca dupa un timp, la o “trezire” sa constati cu stupoare, ca-au trecut o “legatura” buna de ani si tu cu “gandurile productiei” ai trait cu capul in butoi, viata ta intima, particulara, fiind o anexa a celei de productie, trairi, sentimente, copiii, au ramas pe planul II. Din tot ce-ai intreprins, a ramas in tine repetabilul program: TREZIRE-SERVICIU-SOMN. Atat ai fost zeci de ani. Uni se trezesc mai repede din “ciclu”, de regula necasatoritii ori cei carora le lipseste ceva, ori au multe insatisfactii. Acei casatoriti, ajung uneori sa depaseasca 40 de ani si inca nu realizeaza ca si-au irosit o buna bucata de viata, penduland incontinuu intre serviciu-casa…. Reluand si revazand aceste intamplari de viata, Todut si-a parasit gandurile tulburi si trupul i s-a incalzit de bucurie ca macar acasa, Dumnezeu i-a harazit o nevasta, care 1-a ajutat sa strabata acest tunel cu doua gauri, care este viata, si intre cele doua puncte de oscilatie: serviciu-casa. Avand, nevasta care-o are, a gasit in ambele capete ale tunelului si bucurii si satisfactii, care i-au permis sa nu observe intotdeauna ca viata “nu-i o plimbare in roz”. Aceste constatari l-au dus cu gandul la idila lor in tinerete, la dragostea lor, dragoste pentru Mara, pentru ce era ea, pentru cum “arata” ea, dar mai ales pentru modul cum erau receptate semnalele lui, de catre Mara. Fara aceste lucruri, posibil sa nu existe dragoste, si-i posibil ca ea, Mara, sa fi fost cea mai sensibila fiinta pe care el s-o fi intalnit, care 1-a inteles fara macar sa doreasca a se face inteles, care 1-a simtit, fara macar ca sa-si vorbeasca, era suficient si nu de putine ori, doar sa se uite unul la altul. Poate erau predestinati unul altuia, dar numai predestinatia nu-ti orneaza viata cu petale, pentru viata, pentru ce ai trebuie sa lupti ca sa o meriti si ei s-au dorit… si-au luptat.
Revenind la zilele din tinerete, cand Todut si-a luat diploma, dar a hotarat, vazandu-1 pe baiatul cu care discuta Mara, ca el Todut, e mai indreptatit s-o curteze decat “ala”, dar mai ales pentru a-si definitiva, odata pentru totdeauna, si aceasta situatie, aceste sentimente, care atunci erau foarte incerte, dar mai ales foarte bulversate, si care-1 zdruncinau psihic, nepermitandu-i reluarea a nici unei activitati.
Poate ca pentru majoritatea baietilor, aceasta cramponare, n-ar fi avut nici-un rost, dar pentru Todut se pare ca parerile altora, nu-1 tare impresionau. Si printre acest “alti” era si un prieten deosebit, Erno si pe el 1-a neglijat in aceasta “afacere” a sufletului sau.
Cu rabdarea unui sfant si-o consecventa de invidiat, Todut, cu diferite prilejuri si intalniri “accidentale”, s-a straduit s-o vada sa-i vorbeasca, lucru ce a renascut sentimentele si tandretea dragostei care incepuse a se infiripa cu cativa ani in urma.
Sa fi trecut vreo doua saptamani cand Todut, fiind aproape sigur de raspunsul ei, i-a pus intrebarea:
– Ma iubesti?
– Todut, tin la tine, dar vezi bine ca discut cu Alexandru, cu care nu ne-am certat si nici nu vad motivul pentru ce as face-o. Daca mai luam in considerare ca tu esti “acolo” si eu aici, nu-mi pot da seama de viitorul relatiei noastre. Tu ce raspuns ai la aceasta problema?
– Eu imi aduc aminte ce te-am intrebat si uite tu ce-mi raspunzi. Cred ca dilema-i alta, daca tu zici ca tii la mine, nu sunt probleme de nesurmontat, si fara a mai spune ceva, pleca…
in acele timpuri sarutul nu era un lucru obligatoriu la despartire.