Lucrurile acestea se intamplau cu ceva ani in urma… De la acea inviere, se zicea ca ii mergea mai bine si gospodaria-i prospera. Se pare ca ZIUA cea MARE a fost in sambata in care, 1-a luat din asternut de langa nevasta-sa, pe Gheorghita… Baiatul calare, era fiul Ioanei si a venit dupa hainele lui Gheorghe, caruia ii trebuiau toalele sa se imbrace… Todut si-a amintit de aceasta poveste nu numai din cauza asemanarii deosebite a celor doua strazi, ci si datorita faptului ca n-a mai apucat sa cunoasca sfarsitul povestii, intrucat a plecat in chiar seara aceea la examen si mai tarziu n-a mai reusit sa se intalneasca cu persoana care i-a spus aceasta poveste incredibila a lui Butinaru si Zloata Gheorghe.
Legat de amintiri, linistit sufleteste dupa intamplarile petrecute la mina, Todut a ajuns acasa, unde-1 astepta Mara destul de ingrijorata cu toate c-a trimis vorba acasa ca, lucrurile s-au aranjat, nu erau probleme, doar traseul parcurs si evident calea aleasa, au intarziat mai mult decat se astepta, eliberarea prinsilor in lucrarile vechi.
in cateva cuvinte, a certificat Mareei, vorbele transmise prin “curierul verbal”, dupa care au mai schimbat cateva cuvinte pe “marginea vizitei” familiei Deacu, ocupandu-se fiecare de propriile lui treburi.
Todut, intr-adevar ca s-a linistit in privinta modului inteligent de rezolvare si salvare a oamenilor din subteran conceput de Seful minei, executand acest lucru, fara evenimente si fara victime, dar povestea fara sfarsit, si poate si fara noima, cu toate ca dupa cate v-am spus omului care i s-a intamplat era vrednic si onest, om caruia nimeni nu i-a tagaduit spusele. Si pana atunci si de atunci, omul era si a fost respectat de obstea satului. Si atunci?… Mai mult, un barbat din propria-i familie, un om de asemeni in afara ori caror banuieli de-a confectiona sau de-a fi cu mintea deplasata, si el deci i-a spus o astfel de poveste, la care-i stia sfarsitul, dar nu stia “de unde s-o ia”. intr-o carte englezeasca, se spunea cum trebuie sa procedezi ca sa vezi intr-adevar fantome. in cateva vorbe, in acea carte scria ca: “daca doresti sa vezi o fiinta care a murit, intr-o zi cetoasa (deci suficient de umeda), intr-un loc unde putrezesc niste vreascuri (locul ideal ar fi in cimitir sau in preajma lui), sa gandesti puternic la fiinta dorita ca o s-o vezi. Explicatia consta in faptul ca: emanatia vreascurilor in putrefactie, biocurentii emanati de persoana respectiva, pe fondul umezelii generale, da o anumita imagine care multa lume o iau ca imaginea dorita”. Todut era constient ca nu orice persoana are predilectie pentru asa ceva, asa ca nu-si facea probleme de ce el si altii care strabat strafundurile pamantului, n-au intalnit asa ceva, ori poate gandurile lor nu se puteau sa se abata in afara productiei, sau in afara solicitarilor personalului miner. Dar sa derulam intamplarea unchiului lui Todut, om care a absolvit Scoala De Arte Si Meserii (aceeasi ca si genialul Brancusi), dupa care a fost incorporat. Lucrurile povestite se petreceau prin anii ’37. Armata o facea in Arad. Cand erau invoiti, cu automotorul plecau la hore prin satele vecine, Ghioroc, Minis si alte localitati. in periplurile sale, ca soldat si-a gasit si o iubita. Erau sinceri unul cu altul, se iubeau la nebunie, si-n nebunie. Practic au devenit amanti desavarsiti.
Cum in astfel de cazuri, apar si invidii, barfe, dupa vreun an, fara a o numi plictiseala, relatia din partea lui s-a cam racit, moment in care, un ofiter caruia i-a rezolvat o deosebita problema tehnica (i-a reparat batoza), i-a facut cunostinta c-o fata deosebita. Deosebirea fetei consta intr-o juna cu patru ani mai tanara ca cealalta fata (care era croitoreasa), era o fiinta tare gingasa (fata de cealalta care muncea pe rupte), avea un ten culoarea untului facut din lapte de vaca, mignona, dar mai ales mostenea 50 ha de teren arabil. Era bogata, foarte bogata. Casa ei, era un castel in miniatura. Mari proprietari de vite, de atelaje si multe altele. Baiatul era frumos, pe acele timpuri si scolit (scoala respectiva dura 5 ani dupa gimnaziu), dar sarac. Cum era un om cu picioarele pe pamant, nu si-a facut iluzii despre aceasta relatie. Parintii ei avand tractoare, batoze si alte masini agricole si vazand ca intr-adevar pricepe meserie, l-au tot invoit de la cazarma din Arad sa-i repare utilajele. L-au mai platit, l-au mai invitat la masa si fata, Ana, s-a indragostit de el. Nici lui Iuliu nu-i era indiferenta dar el stia ca nu se poate accepta o casatorie intre o fata de mosier si un “coate goale” chiar daca el a devenit pe timpul armatei, cel mai renumit mecanic din zona. Dupa vreo luna de munca la familia fetei, idila a inceput intre tineri. Iuliu pentru prima data in viata a avut impresia ca-si va putea realiza, ceea ce-si dorea neincetat, atelierul lui propriu, fabrica lui.

Iuliu, dimineata s-a dus la oglinda, si a vazut o “fata palida”. S-a mai ciupit, si-a mai aplicat niste palme pe fata si tot nu si-a revenit. A visat ca cineva il infasura cu un lant peste piept si-1 tot strangea continuu. Orice metoda de-a scapa de acel lant s-a dovedit neputincioasa si probabil daca nu l-ar fi trezit camarazii, nu s-ar mai fi trezit niciodata.
Cum era om de cuvant s-a dus si la intalnire. Pe drum a mai “sorbit” si o oca de vin, dar culoarea in obraji nu i-a revenit.
A gasit-o pe Maria oarecum contrariata si nervoasa.
– Iuliu ai facut ce te-am rugat ?
– Bineinteles draga.
– Ceva n-a fost in regula. Poti sa-mi spui ce?
– Nu te supara Maria, dar nu stiu la ce te referi.
– Ai pus apa?
– Da.
– S-a golit cana?
– Poate, nu era chiar plina, de ce?
– Tu ai facut ceva ce eu n-am stiut.
– Ce puteam sa fac?
– Tu stii, dar nu-i nici o problema. Te rog sa pui si in asta seara o cana cu apa si apoi fa tu ce vrei!
– Maria, te-am ascultat, am facut ce mi-ai cerut si tu sti asta, sincer sa fiu nu am chef sa ajung de rasul camarazilor. Mai bine ai face daca am iesi putin la aer. Nu prea sunt in apele mele. ;- De ce?
– Tu crezi ca-i usor lucru sa-i spui iubitei ce ti-am spus? Crezi cumva ca sunt un las si vreau sa ma debarasez de tine? Mi-ar fi rusine daca ai crede asemenea lucruri despre mine. – Duminica trecuta n-ai fost asa de spasit. S-a intamplat ceva cu tine?
– Nu, nu s-a intamplat nimic, dar nu crezi ca tu n-ai insemnat nimic pentru mine?
– N-am nici o certitudine.
– Ce certitudini doresti, intreaba Iuliu infricosat ca va trebui sa traiasca o viata cu o vrajitoare care-1 poate face un “zero” cand are ea chef. Atunci s-a gandit ca despartirea de Maria el n-o s-o poata realiza in veci. E robul ei! Numai daca….
– As dori ca si pana acuma sa ramanem tot ce-am fost… si ca din senin s-a pornit o ploaie torentiala. Erau langa cimitir. Casele erau cam departe. Au fugit si s-au pitit de ploaie intr-o cripta. Cu toate ca era dupa amiaza, afara era aproape intuneric.
Mai schimbau cate-o parere cand Iuliu, vede ca mana ei aproape ca-i intra in ochi.
– Ce faci tu. Tine-ti mana “acasa”!
– Dragul meu, o mana mi-o tii tu, si cu cealalta te-am imbratisat. Despre ce mana
vorbesti?! Pe Iuliu l-a prins o teama gretoasa si fara sa mai zica nimic, a iesit ca din pusca din cripta.
– Vino inlauntru, ploua inca tare!
– Acuma tot suntem uzi, hai sa mergem acasa sa ne uscam. Au plecat si au ramas in relatii amiabile, Iuliu fiind ingrozit de ea, a cautat sa aiba relatii din care sa nu reiasa sentimentele care le nutrea pentru ea acuma. Toate se puteau regiza, greu era cand trebuia sa “doarma” cu ea pentru ca toate sa fie ca inainte.
Ideea i-a venit cand l-a rugat sa puna a doua oara, cana cu apa. Maria era frumoasa si plina de viata. S-ar fi putut ca toate barfele sa-i fi iesit pentru faptul ca n-a vrut sa stea de vorba cu toti cei care si-ar fi dorit-o, sa fie a lor. Unul dinte camarazi era innebunit dupa ea, il implora sa-i spuna uneori chiar intimitati despre ea. Ar fi facut ori ce numai sa-i raspunda la salut, dar ea nu-1 “vedea”. Iuliu si-a facut planul si ca din intamplare, se mai intalneau, i-a prezentat-o, au inceput sa mai schimbe replici, cum el si ea erau cam plictisiti, a reusit sa-i lase singuri. Le-a fost de bun augur. S-au casatorit dupa terminarea stagiului.
Si Iuliu s-a casatorit dupa terminarea stagiului cu Ana… dar parintii au dezmostenit-o…

Dupa ziua plina de evenimente, de amintiri si povesti nedefinite, Todut cu Mara au considerat ca un somn bun n-ar fi rau mai ales ca…
in saptamana ce a urmat, Mara avea un program foarte incarcat, urmand sa lipseasca practic toata saptamana de acasa. Pregatirile ei ii dadeau o nostalgie aparte lui Todut convins fiind ca nu vor trece doua zile si-i va fi dor de ea. In aceste stari de melancolie se “inchidea” in el, se inchidea in casa, momente in i derula firul vietii, alaturi de ea. Todut se considera un om multumit de casnicia lui, si realizarile sale familiare alaturi de Mara. Poate ca acest lucru, se datora si faptului ca nu si-a dorit niciodata absurdul, n-a sfidat buna cuviinta in relatiile sale si, in general, n-a tinut mortis sa pozeze, sa se laude cu functiile sale, bunastarea sa. Avutul sau si al familiei sale, confortul familiei sale, era numai rezultatul muncii sale si a Mareei. Nimic n-a primit gratuit si cuhnea ironiei, n-a castigat niciodata in plus, nici macar la loz in plic, dar nici n-a inselat pe nimeni ca sa-si “faca lui bunastare”, asa cum foarte frecvent se “aude”. Probabil ca acesti noi jecmanitori, n-au auzit (si nici simtit), ca de fapt, cel mai plin de satisfactie moment al vietii este “a da” si nu a spolia, a putea ajuta, asa cum insusi Cristos ne indeamna si ne traim viata prin nenumaratele sale pilde.
Aceste frumoase precepte de viata, i le-a inoculat o matusa de-a lui, cand inca era copil.
“Dragul matusii, ii spunea ea, esti mare, ai inceput sa vezi si sa auzi destule, sa cunosti multe. La varsta ta mi-as fi dorit si eu sa am un indrumator in ale vietii. Nu s-a putut, dar lucrurile care o sa ti le spun, nu sunt citate filozofice, sunt lucruri traite si verificate de mine, in atata viata cata o am.
Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata, confirmat si in biblie, este sa nu sfidezi pe nimeni in nici o ocazie. Daca n-ai stapanirea de sine si provoci sfidare, multe necazuri vei avea, intrucat la sfidare se raspunde cu razbunare.
Sfidarea, dragul matusii, nu este numai o provocare in fata unor persoane necunoscute, ea poate avea forme de umilire chiar a rudelor de sange, a sotiei si atunci toata viata ti se va scurge incercand sa “parezi” loviturile unora sau ale altora. in aceasta forma de razbunare unii dau o dovada de “rabdare” pentru ati intoarce “plata”, chiar zeci de ani, pregatindu-se foarte meticulos pentru acea satisfactie, de a-ti restitui umilinta sau sfidarea. Mai vreau sa-ti completez ca: oamenii care sunt preocupati de razbunari (arma prostului, dar arma!), isi irosesc viata traindu-si-o intr-o continua spaima. Un alt precept al vietii este si acela care-ti cere: “sa nu-ti “dai” toate secretele vietii tale, nimanui, deoarece ele vor fi folosite impotriva ta. Poate de asta ai mai auzit dar eu asi dori si sa ti-o exemplific putin.
Barbatii, pentru casnicia lor, pentru viata lor de familie, nu vor sau nu-si dau seama, ce inseamna sa faci excese si ce urmari pot avea acestea uneori, unii, nu doresc sa rupa relatiile cu fostele “iubiri”. La tipul acesta de necazuri se adauga si greutatile inerente in orice inceput de casnicie. Peste acestea mai intervine si faptul ca o nevasta tanara, nu-i nevasta care va fi peste cativa ani. Altfel spus ea mai are unele retineri, deci nu toate vor fi la dispozitia sotului, ceea ce este o insatisfactie pentru el, tanar fiind nu-i prea “tare in diplomatie” si atunci gaseste ca-si poate “domina” sotia prin tiranie ori infidelitate. Nevasta are doua solutii, ori divorteaza, ori il suporta asa “cum e”, pana considera ca “i-a venit lumea pe mana”…
Chiar daca femeia n-a planuit o razbunare, cu varsta, fortele in casnicie se echilibreaza. Daca pana la 30 de ani barbatu-i cu “cocositul”, dupa aceasta varsta femeia incepe cu pretentiile sexuale, moment in care potenta barbatului incepe sa scada. Cine a avut rabdare si intelegere la inceputul casniciei, va beneficia de acelasi tratament, cine nu.
Un alt sfat, ce ma indeamna sufletul sa ti-l dau este: sa fii harnic. Multa lume spune ca n-a murit nimeni ca n-a muncit. EROARE. Spunea undeva un om care pe vremea aceia trecea mare invatat ca: “munca 1-a creat pe om”, adeptii lui, a lui Marx au luat aceasta butada in forma in care ei au priceput-o. Adica sa transformam oameni in roboti industriali, fara familii, fara iubiri, fara interese. Nu s-a putut! Dar aspectul muncii este foarte variat, n-o sa-ti insir eu toate acestea, eu ma voi referii la cel biblic. Cine nu munceste, nu-i agreat de Dumnezeu. Munca, indiferent de felul ei, ne ajuta pe noi, in primul rand, si apoi prin munca putem sa-i ajutam pe ceilalti.