– Stiu, iubito, cum sa nu stiu, dar am tinut sa-ti precizez lucrurile care la inceputul intrebarii te nelinisteau. Odata cu cresterea copiilor, cresc si problemele. Ceia ce vorbim noi, n-am facut-o ca reclama la copii nostri, la copii altora, erau constatari reale intalnite in viata.
Ca sa reiau la observatia ta, in copilarie, imediat dupa razboi, nu puteam spune ca muream de fericire, as putea spune ca pe langa atatea copilarii triste, obisnuite in acele timpuri, era si copilaria mea aliniata la celelalte.
Un tata bolnav, care nu putea lucra nimic, care, ne-a parasit neasteptand sa implinesc zece ani. Dupa ce tata a murit, au urmat “ofertele” facute de ceilalti copiii, de societatea din acea vreme, unui copil orfan, si atatea lucruri care apar in mod obisnuit la o
casa fara barbat, rara stapan.
Cu toate acestea eu sunt multumit de propria-mi copilarie. Am avut prilejul si libertatea de-a colinda muntii, dealurile dupa bunul meu plac. Asemenea libertate este de neimaginat pentru unul care n-a cunoscut-o. Nici-un fel de betie nu-ti putea da o asemenea stare, o asemenea comparatie, cu aceasta traire fascinanta.
Muntele te obliga sa-ti perfectionezi toate simturile si reflexele, iti da trairi, iti impune o anumita stare sufleteasca care-ti permite sa te detasezi de meschinariile vietii, sa fi un invingator, aceasta-i viata cu muntele si daca nu esti convinsa de “educatia muntelui” iti propun o tema, care iti va da o deosebita satisfactie: “Vietile marilor oameni ai tarii si ai pamantului, in relatia educationala cu muntele” Vei avea sigur surprize. O parte a educatiei mele a fost influentata de munte, acest lucru-i evident, dar cealalta parte a fost uimirea mea in relatiile cu taranii. Modestia acestor oameni care cunosc ce-1 putin 10-12 meserii pentru a te putea descurca in profesia de taran, laconismul in vorbire si adancimea gandirii, vis-a vis de bunavointa si cumsecadenia, intrajutorarea intre semeni, pentru mine a fost intotdeauna o reala si placuta surpriza, ei fiind intotdeauna de admirat. Aceste calitati, ale lor, ale taranilor, nu numai ca m-au impresionat, dar m-au influentat mult in devenirea mea de om. Continuand pe acest fagas al “dezvelirii” copilariei, mai pot completa ca mi-a placut mult sa invat, cu toate ca dintre toti copii cati eram in clasa noastra, n-as fi putut spune despre nici unul, ca invata slab. Pentru noi era clar ca, tot ceia ce ni se preda, trebuie stiut altfel care ar fi rostul predarii acelor lectii! Nu conta ca ai lipsit la o ora sau la alta, obligatia era sa cunosti toata materia. Am fost surprins cand fiica noastra mi-a spus ca “dau extemporal”. Noua nu ne-a spus nimeni niciodata acest lucru si am dat si noi extemporale. Probabil ca acest lucru devine incredibil astazi.
Din cate-mi aduc aminte, rolul extemporalelor era, gasirea de probleme neintelese de elevi, sau prea putin cunoscute si aprofundarea acelei parti a materiei.
O perioada foarte grea a copilariei mele a fost cand mama “a cazut la pat” de reumatism, bolind vreo cinci ani. Atunci impreuna cu fratii, a trebuit sa traim din cunostintele acumulate de “mintile” noastre. Nu doresc sa revin la aceasta perioada, nu doresc sa induiosez pe nimeni, dar eram atat de “gras” ca mi-se spunea “ac de gamalie”. Aveam cap si restul era o ata.
– N-am dorit sa te intristez… il intrerupse Mara.
– Nu m-ai intristat de loc, am depasit de mult acele momente, dar din toata povestea aceasta, cel mai infricosator lucru despre care poti povesti, a fost: cum de s-a putut, ca sase copii, o perioada asa de lunga sa nu aiba nici un fel de ajutor de la nimeni?! Scuza-ma draga, ca am ajuns aici si in loc sa te inveselesc te intristez. Regret ca m-a furat “valul copilariei” mele care, normal, putea fi si mai bun.
– Nu-ti fa probleme, in restaurant m-am simtit bine, iar acum acasa, ma simt si mai bine. Asta conteaza, nu?
– Da ai dreptate, ma bucur ca este asa, iar acum speri ca n-o sa te superi, dar eu o sa-ti urez noapte buna, se pare ca m-a cam doborat oboseala zilei.
– Acelasi lucru-ti urez si eu.
A doua zi, venind de la serviciu, Todut era asteptat de fiul sau.
– Buna, tata!
– Buna, mai derbedeule! Cum de am onoarea sa te mai prind si pe acasa? S-a stricat discoteca? Ti-ai spart mingea de fotbal? Ti-au fugit prietenii?!

– Vai, tata, daca te-ar auzi cineva chiar ca ar crede ca-s cel mai mare vagabond! Ai uitat ca azi de la ora cinci am cursuri de informatica si trebuie sa-mi fac un “program”. Urmeaza teza si e necesar sa pregatim trei variante de programe cu grade diferite de dificultate pentru a se testa capacitatea fiecaruia. Programul cel mai bun, pentru un IBM PC-80586, care este cel mai nou calculator din scoala, va fi folosit ca material didactic pentru grupele de initiere in calculatoare. Asta-i “greseala” ca m-ai “prins” ca mai stau pe acasa.
– Hai domnule, nu te sifona asa de repede, te vede omul asa de rar, ca-i vine dor de tine!
– Sa nu uit! A fost un ins, imi scapa numele si ti-a lasat asta. A insistat mult sa-1 onorezi cu prezenta.
Todut lua invitatiile oferite de fiul sau, si constata ca banuielile i se confirmau. Invitatia era la conferinta partidului din care facea parte “insul” care a adus invitatiile,.si banchetul la care a participat, a fost organizat tot de dansul.
in invitatie se specifica faptul ca, dupa conferinta partidului respectiv, unde se vor discuta diferite probleme, va fi organizata o seara de dans.
Daca pe vremea partidului unic se putea trimite un delegat, acum, daca nu erai prezent, se putea interpreta ca esti simpatizantul altui partid si incepeau sicanele care nu erau de loc placute.
Todut se gandi ca, neavand ce face, va participa si el si va ingurgita, ca si in alte dati, ineptiile celor “nechemati”, dar care doresc sa fie vazuti si auziti, sa se afirme. intre timp sosi si Mara, ii arata invitatiile proaspat primite.
– Sambata, pot sa te insotesc si, vorba aia, mai vedem si noi lumea…
– Bine draga, cum spui tu.
in ziua cand avu loc conferinta au constatat ca se desfasura in acelasi local unde se sarbatorise, inainte de alegeri, “INSUL” din partid.
Spre surprinderea lor, toata conferinta se desfasura cu asistenta stand in picioare si n-a durat mai mult de… un sfert de ora. Din cele spuse acolo, imperativ era faptul ca: “unele persoane mai oscileaza inca intre un partid sau altul cu toate ca au posturi CHEIE oferite de ei… ar fi cazul sa ia o decizie… A sosit timpul sa se cunoasca persoanele pe care se pot baza si sprijinii in mod real – PARTIDUL.
Todut putea jura ca aceste “indrumari” nu i-au fost adresate lui, dar era evident, in mod sigur si el se numara printre persoanele “vizate”.
Dupa aceasta asa-zisa conferinta, care de fapt semana c-o amenintare, domnii au inceput curtarea si flatarea doamnelor, s-au reimprospatat cunostintele, s-au facut altele noi, s-a servit bufet rece si apoi s-a trecut la nelipsitele povesti, cu scopul unor “usoare trageri de limba”, insotite de nelipsitele bancuri rasuflate ori de prost gust.
Todut si Mara au considerat ca nu-i un afront dat organizatorului, daca pleaca in jurul orei 23, considerand c-au auzit destule ineptii Todut.
Senzatia ca spusele de acolo i se adresau lui in special, nu-l parasea de loc pe
in drum spre casa, Mara i-a istorisit lui Todut, despre o colega cu care se intalnise zilele trecute, colega, care acum lucra la o alta scoala. Dansa fusese multi ani coordonatorul activitatilor pionieresti din scoala. Pe vremea aceea era o tovarasa de care trebuia sa tii seama, si acum, era si ea la aceasta conferinta. Ce o deranja pe Mara la aceasta fosta colega, era insistenta cu care te masacra sa te inscrii in partidul lor, partid aflat la putere…
– Si te-ai inscris?!
– Cum iti poti imagina asa ceva?! Asa ma stii?!
– Deci, nu numai ca mi s-a parut! Se concentreaza foarte pe aceasta tema… Se pare ca acest banchet a fost un ultimatum pentru noi. Am impresia ca nu Ie-a convenit faptul ca tu ai fost translatoarea francezilor. Sa le fie de bine!
Au schimbat subiectul discutiilor. Cu toate acestea, impunerea directa ce si-au afisat-o, lucru lipsit de tact, i se aplica lui…. Daca el ar mai participa si Ia o activitate politica, i-ar consuma si putinul timp acordat familiei. Pe de alta parte, a face politica, inseamna a promite ceva acelor care te vor alege…. Cum poti promite cand functia ce-o vei avea dupa alegeri, nu-ti va permite sa-ti onorezi promisiunile.

Ori el nu si-a mintit niciodata ortacii, n-a facut lucruri care sa-i atraga regrete, de ce ar incepe acum, si pentru cine sa faca asa ceva? Era clar ca el nu se va inscrie in nici-un partid. Daca intr-o viata n-a mintit pentru el si familia sa, de ce sa se apuce acum sa faca acest lucru si mai cu seama pentru altii. Nici nu se pune problema! Cam aceste erau gandurile si reactiile lui Todut dupa acel ultim banchet la care participase. Pentru el aceasta problema era incheiata, din partea lui, timpul poate curge in mod imperturbabil.
Serviciul lui se desfasura in conditii normale, cand intr-o zi se intalni cu un ins, pe care-1 stia ca membru al acelui partid, dar nu cunostea ce functie indeplinea acolo.
– Buna ziua, Todut!
– Buna.
– Ce mai faci?
– Nu cate asi dori, dar in functia ce-o am ma straduiesc ca toate sa iasa bine, si trebuie sa-ti spun ca in meserie ambitiile mele sunt mari si nu accept nici un fel de rabat calitatii si disciplinei!
– Mai Todut, esti cel mai bun director in bransa! De asa oameni avem o acuta nevoie… De ce nu vii la noi?!
– La voi?! Care voi?!
– De ce faci pe nestiutorul? E vorba de partidul nostru. Sa intri si tu in randurile acestui partid, al democratilor.
– Pai bine, frate… daca nu sunt in partidul vostru, nu sunt la voi?! Nu voi conduceti tara?! Eu nu fac parte din tara asta?! Cum imi spui ca nu sunt cu voi?!
– Todut, eu nu-mi voi forta limba pentru a-ti expune in figuri de stil si metafore aceste adevaruri, dar vreau sa-ti pun o singura intrebare… Tu crezi ca posturi de directori de mina vin de la “independenti”?! Crezi tu ca asemenea domni au asemenea posturi? Te avertizez inca odata, gandeste-te la tine si repet, ar fi foarte bine, nu numai ca nu ar fi rau, sa vii la noi, altfel nu va mai fi nimic…
– Cum imi vorbesti asa?!
– Asta nu este o amenintare, ci… o ultima discutie…
– Sa va ia dracul pe toti!., si pleca fara alte explicatii. Acum se vede si filat, ca un borfas de rand. De la banchet la filaj. Bine am ajuns…
in lipsa lui, la birou, secretara a primit un fax. Todut trebuia sa se prezinte la Regie cat mai repede…
– Ce mi-au comunicat, ce trebuie sa le pregatesc?!
– Numai atat mi-au spus… sa treceti pe acolo…
– Bine.
A doua zi n-a mai urcat cu schimbul la mina, a ramas sa vada ce probleme sunt la Regie.
in biroul Directorului General, era un individ, pe care Todut il stia de functionar in Regie, dar nu se ocupa de serviciile care vizau productia sau investitiile, ci lucra la ceva serviciu adiacent, sau poate consilier. De el a fost primit Todut si i s-au comunicat urmatoarele:
– Domnule Todut, domnul director general a fost obligat sa plece la Mina Pinoasa si se scuza in fata Dumnitale de acest lucru, dar mi-a transmis mie ce dorea dansul sa-ti spuna si daca doresti pot sa-ti comunic.
– Habar n-am despre ce-i vorba! Sunt destul de incurcat ca sunt aici si nu acolo unde ar trebui sa fiu, sa rezolv problemele minei, aici evident ca eu n-am nimic de rezolvat.
– Stimate domnule Todut, dansul iti transmite rugamintea lui de-a nu fi asa de rigid cu organele politice…
– Domnule, dar eu nu am nimic, cu nimeni!…
– Domnule Todut, faceti-le voia, aceasta intrucat suntem o singura Regie, suntem ai statului si cine conduce statul, deci si pe noi? Ei. Si ei doresc putina maleabilitate si din partea dumneavoastra. Ce o sa aveti de pierdut daca o sa va inscrieti intr-un partid? Nimic. Dar daca nu va inscrieti sa stiti ca ne-au pus in vedere ca asemenea posturi si salarii nu se afla pe toate gardurile…