Această propoziţie sub această formă, sau îmbrăcând o altă formă, duce la aceeaş gravitate în rostire, şi o auzim spusă mai tare sau cu o voce înăbuşită, cam la fiecare lansare de carte, în Cenaclul Scriitorilor, în presă şi pot să spun că la fiecare televiziune din Baia Mare şi de aiurea. Întrebarea este pusă de cadrele didactice, de scriitori, de factorii responsabili cu instrucţia şi educaţia tinerilor, şi chiar de oameni din conducerea municipiului sau a judeţului.
Dacă profesorii mai au posibilităţi de impunere şi control, dânşi realizându-şi sub o formă sau alta acest deziderat necesar elevilor, acest izvor de cultură şi limbaj, dacă acei responsabili direcţi de formarea elevilor, într-o măsură mai mare sau mai mică, au o confirmare a acestui fenomen “prins” prin raportările din situaţiile şcolare, acei care au obligaţia de-a îndruma tineretul necuprins în aria şcolară şi scriitorii nu prea au certitudinea citirii unei cărţi de către tineret, cu atât mai grav cu cât :”iată numărăm astăzi în România peste un milion de analfabeţi”. Unii dintre poeţi sau prozatori chiar sunt inhibaţi de acest fenomen: “Ce rost are să-mi pierd timpul dacă nimeni nu se uită la creaţia mea?”(aici este de menţionat că poate suntem unicii în lume care nu avem emisiuni sau concursuri de vocabular, de limbă şi literatură română, nici la televiziuni şi nici la radio, nici în presă, dar nici elaborate de Academie). La toate aceste concursuri este mai simplu şi mai frumos, dar şi cu mai puţină muncă, să admiri un trup de fată tânără îmbrăcată s-au nu.
A fost o observaţie nu o critică. Fiecare face ce ştie şi mai cu seamă ce poate(Sponsorii în a crea sau elabora un proiect cultural sunt o rara avis)
Pentru a proba acest lucru, care frământă multă lume după cum se vede, se cere şi puţin curaj, cu atât mai mult, cu cât se întâmplă de regulă şi evident, lumea nu te cunoaşte la prima apariţie.
Membrii Clubului Epigramistic “SPINUL”, şi-a luat inima-n dinţi şi-au dorit să vadă cât preţuiesc ei în ochii cititorului român după care repede s-au convins că de fapt prin ceea ce au făcut au devenit cunoscuţi şi în lume, acest lucru fără a le face nimeni publicitate, numai afişându-şi creaţia –Revista “Spinul”- începând cu numărul 7 al acestei publicaţii, pe internet.(Revista EPIGRAMA a UER încă nu este pe internet)De atunci a trecut (În iulie 29), un an. În acelaşi site-ul în care şi-au “postat” creaţiile, există şi două romane: TODUŢ şi DESTINE CONJUGATE. Situaţia statistică culeasă de pe serverul care deserveşte site-ul rocneanu.ro este următoarea:
-am fost preluaţi de încă 68 de servere care ne amplifică site-ul de bază
-am fost accesaţi de un număr de 7841 de persoane
-s-au luat sau căutat din aceste opere 37759 lovituri(hits)
-operele au fost citite de pe calculator de 2643 de persoane
-peste 3201 de persoane şi-au copiat cele trei creaţii unii cu preponderenţă între orele 8-12
Adăugaţi la aceste cifre faptul că suntem citiţi de românii din Australia, Caşmir, Georgia,
– Nepal, Los Angels, Madrid, Copiaco, Santiago de Cile, Denver,Noua Zelandă etc, practic ori unde este înstrăinat un român. Afirmăm acest lucru deoarece revista nu este tradusă în altă limbă, deci o pot citi românii, sau acei care ne cunosc limba. Această statistică ne-a adus o mare bucurie, a răspuns la întrebarea din titlu, dar ne-a şi “povestit” ce lucru de suflet şi minte am dăruit românilor cu drag de ţară.
Descifrând datele de mai sus, cunoscând că Biblioteca Judeţeană “petre Dulfu” tipăreşte pentru Clubul “Spinul” circa 200 de exemplare la acest număr destul de modest, vă puteţi imagina cât face internetul pentru noi şi cât de cunoscuţi ne face, în ţară, dar şi acolo unde sunt români care dintr-un motiv sau altul sunt departe de ţară. Cine doreşte să aibă o cultură citeşte.