Astfel, cu toate ca intre timp au avut si o fetita, ea nu a mai permis barbatului sau Ion sa se atinga de ca. Cu toate ca-i parea rau de ce-i facea lui, 1-a lamurit ca familia lor nu putea fi alduita, deci binecuvantata de Dumnezeu, ei doi fiind neamuri prea apropiate si ca ar fi bine ca el, om destept ce este, sa-si dea seama ca se-afunda in mocirla, in pacat, acceptand sa traiasca in felul acesta. Nu a fost vointa lor, dar acum, cand sant constienti de faptele lor, nu mai are rost sa continue. Lui Ion toate acestea i-au dat viata peste cap. El a intrat in casnicie cu gandul omului care se insoara o data pentru toata viata. O avea si pe Alina, o fetita isteata si deosebit de dragalasa. Acum cind toate erau cum trebuie, acum sa se desparta? Cu toate ca el nici nu a vrut sa auda de asa ceva, Iftinia 1-a lamurit ca ea il pretuieste, ca ii pare rau ca tocmai lui i-a produs acest mare necaz, dar pentru ea felul asta de-a trai insemna un mare supliciu.
Cum el o iubea, dar stia si cat de apropiati sant ei ca si rudenii, cu mare parere de rau si cu sufletul indurerat a consimtit la despartire. A consimtit, dar toata viata a sperat ca se vor readuna. Nu s-a putut.
Iftinia a ramas in casa facuta de ei dupa casatorie. Se afla deci pe pamantul ei, iar el s-a reintors la casa batranilor. Asa a luat sfarsit casnicia Iftiniei cu Ion, iar rodul dragostei lor era Alina.
Valeria, dupa despartirea Iftiniei, a venit intr-o zi la fata-sa si s-au pus pe povestit. Printre altele Valeria i-a spus:
—- Draga mamei, este aceasta a doua cumpana sau a doua mare incercare la care te-a pus Dumnezeu. Ar trebui sa fii si mai credincioasa, ca nu se stie care-i rostul omului pe lume si nu stii niciodata care iti va fi urmatoarea cumpana peste care va trebui sa treci. I-a spus si cum era sa moara imediat dupa nastere.
— In casnicia voastra, pacatul e al lui taica-tau, dar si tu trebuie sa te rogi pentru el si pentru tine. El a vazut ca a gresit si nu ti-a spus o vorba pentru ca te-ai despartit si-i bine sa ne stim cat mai curati la suflet.
— Bine, mama, asa oi face.
Iftinia nici nu se gandea s-o contrazica pe maica-sa, dar nici sa-si puna cenusa in cap nu se gandea. La 24 de ani credea ca orice om ca are dreptul la viata. Numai ca acest crez unii il filtreaza prin minte, iar altii doar prin inima, unii vad in acest drept la viata mai mult dragostea, mai mult placerea sau averea. Iftinia a simtit ca vorbele mamei au avut o rezonanta puternica in sufletul ei: „Cat poate fi adevarat din asta?” Si tot ea isi raspundea „Nimeni, absolut nimeni nu-ti va da raspuns la aceasta intrebare”. Atunci parca s-a cutremurat, s-a tulburat.
Dupa ce s-a stabilit in casa ei Iftinia mai fugea in orasul din apropiere. Cum nu prea erau autobuze, de multe ori folosea si masinile ce transportau minereu.
Asteptand in statie, a vazut ca se apropie o basculanta „Bucegi” si a facut semn cu mana soferului. Masina a oprit, iar cel de la volan, un tanar frumos, a poftit-o in masina.
— Buna ziua! Ma luati si pe mine pana …?
— Poftiti, trecem si prin Vama.
— De unde stiti ca sant din Vama?
— Sunteti o persoana cunoscuta. Apoi mai aveti si cazanul, care mi-a oferit si mie de cateva ori din fierturile lui.
Iftinia nu stia ce sa zica. Parca o dezbraca cineva.
— Pe mine ma cheama Raul.
— Pe mine… Pe mine Iftinia — si cu aceasta s-a pus punct la orice discutie care s-ar fi terminat destul de rau, fiindca Iftinia a inceput sa se balbaie.
De fapt, soferul era cu ceva mai tanar decat ea, dar era politicos, lucru care nu prea se poarta la o astfel de meserie. Simtea ca pieptul i se zbate fara sa-1 poata stapani. Simtea ceva nou in toata fiinta ei. Era tulburata. De fapt sincera fiind cu ea, si-a dat seama ca omul de la volan ii place si se parea ca nici ea nu-i era indiferenta lui. Asta a facut sa se lase o vreme linistea, pana cand si-au adus aminte sa discute despre mersul timpului. Si vremea era, intr-adevar, splendida. Toamna e frumoasa oricum. E un anotimp al maturitatii naturii, dar si al omului care a trudit la camp: dupa cum a muncit asa i-au rodit si semanaturile, de aceea toamna este si un anotimp meditativ.

— Se zice ca nu-i tare sanatos.
— Asa se zice.
— De mult sunteti pe ruta asta?
— De vreo patru luni.
— Nu v-am mai vazut pana acuma.
— Poate nu ati avut ochi pentru mine, poate nu v-am inspirat incredere.
— De ce-mi vorbiti asa?
— Stiu eu? Poate si eu mi-am mai dorit sa am prilejul sa va duc cu masina.
— Vorbiti serios?
— Nu as vrea sa va flatez, dar nu imi sunteti indiferenta.
— Ma faceti sa rosesc.
— Nu intentionez, dar daca sunteti pregatita pentru o confesiune as dori sa va marturisesc ceva.
—Dar ce doriti sa-mi spuneti? Se cade sa-mi spuneti? Sant doar o straina!
— Aveti dreptate. Cu toate ca s-ar putea ca spusele mele sa nimereasca precum nuca in perete, doresc ca anumite lucruri despre mine sa le aflati numai de la mine. Sa le stiti rostul, sa le patrundeti miezul. Si ca sa nu va plictisesc cu introducerea, faptele sant urmatoarele: Va cunosc si va urmaresc de trei luni. Doresc sa ma casatoresc cu TINE. Nu astept nici un raspuns pe loc. Am avut vreme trei luni, mai astept putin hotari-rea TA.
Motorul basculantei torcea uniform. Se auzeau toate zgomotele din jur ce se detasau de huruitul „Bucegi”-ului Nici unul nu era sigur ca bataile inimii proprii nu le aude celalalt.
Iftnia era intr-o stare de semilesin. De aseara pamantul se invarte cu ea ca bezmetic. Si acum cererea asta fulgeratoare in casatorie. Simtea ca i se cer prea multe dintr-o data pentru sufletul si trupul ei de femeie, ca devine o jucarie a hazardului, a sortii. il dorea pe acest om, ii placea de el, ar fi zis chiar ca s-a indragostit de el. Ar fi dorit sa-1 castige, sa se lupte sa-1 aiba,
iar el i se preda de prima data si mai ales legat. Era peste ceea ce si-ar fi dorit. Toata fiinta ii fusese pregatita pentru lupta, iar el i se abandoneaza. A ramas total dezarmata. Nu stia ce trebuie sa faca. Fara sa ceara ceva, avea totul. Nu-i venea sa creada, dar nici nu era o placere ca aceea pe care o simti in urma unei lupte.
— Te rog sa ma lasi jos in oras.
— Stai mult?
— Zece minute.
— Pot sa te astept.
— Bine.
El pleca sa incarce minereu, iar ea… De fapt, ea a simtit ca se inabusa. Avea nevoie de aer. Dorea sa judece ce se intampla cu ea, dar toate-i erau de-a valma in cap. Parca totul era ireal. Simtea ca de pune mana pe ea nici nu s-ar putea retrage, ar putea sa faca ce vrea cu ea. In spate se auzi discret un motor. Sosise Raul si astepta ca ea sa se intoarca. S-a urcat si nu au mai discutat nimic pana in fata casei.
S-a dat jos, a multumit si a plecat fara sa-si mai intoarca capul inapoi.
Cateva zile dupa aceea nu a mai iesit din casa. Crezuse ca ea isi hotaraste singura soarta, dar acum vedea ca nu-i asa. E adevarat ca 1-a dorit mult, dar a crezut ca tatonarile vor dura mai mult timp, perioada in care se vor mai cunoaste, se vor mai apropia, se vor acomoda. Asa parca nici nu era ceea ce s-a gandit ea, prea i s-a oferit pe tava. A devenit banuitoare.
Cum a inceput lucrul la cazan, nu mai exista timp pentru altele. A lucrat schimb dupa schimb, incat nu avea timp nici sa doarma, nici sa manance. Nu te poti increde in nimeni intr-un astfel de loc de munca. Trebuia sa fii tu de fata la toate, altfel de pomana fierbi borhotul, daca-ti rafineaza altii tuica, iar aici nu accepta mana straina.
Trecuse zile bune de cand cazanul mergea cu foc continuu. Aproape ca a uitat de toate, cand intr-o seara, coborand la palincie, il vede pe Raul.
— Saru’mana, domnita!
— Buna seara! — raspunse ea, si in gand isi zicea, iar sant „domnita”, nu ma mai tutuieste. Ce mai ascunde si asta?

— Imi pare rau ca v-am inoportunat!
— Da. . . Nu… Ba da … De fapt ce doriti?
— in nici un caz nu am dorit sa va supar, dar observ ca numai faptul ca m-ati vazut v-a intristat. Va rog sa ma iertati. La buna vedere! Si da sa plece.
— Domnul. . . Raul.. . Stai un pic, ce te sifonezi asa?
— Ma iertati, dar candva ati zis ca pot veni la o palinca, iar acum vad ca v-am suparat. De fapt, eu m-am autoabonat, asa ca nu aveti nici o obligatie.
— Pentru atata nu va faceti probleme.
— Dar cand ar fi fost o problema?
— Nu stiu, dar fii bun si asteapta putin.
— Cat doriti, nu-i nici o graba.
Iftinia era tare incurcata. Cand 1-a vazut pe Raul parca era un vis. Apoi si-a adus aminte ca el a cerut un raspuns. Poate pentru asta a venit? Si din nou au napadit-o gandurile. Cum sa procedeze cu el? Sa-i dea un pahar de tuica si sa-1 lase sa plece i-ar fi fost rusine. Vine omul pentru prima data si nici nu-1 poftesti in casa? Te porti cu el ca si cu o sluga? Nu se face. Sa-1 duca in casa, sa stea amandoi la masa? O omoara taica-l sau, care, cu toate ca nu i-a zis nimic de „lasatul barbatului”, nu ar accepta sa gazduiasca pe oricine. Sa se duca la unchiul ei, care locuia peste drum, sa-1 cinsteasca el pe Raul? Asta ar fi ci si cum ar lua masa cu el in centrul comunei.
Sufletul i se zbuciuma si nu gasea nici o alinare, nici o varianta care s-o linisteasca. Mintea i se framanta tot timpul intre da si nu. De fapt, sant femeie, sant de capul meu si pot sa-1 duc in casa pe cel ce-mi place. Da, usor de zis. Fie ce-o fi:
— Poftim in casa, aici toti se uita la noi.
— Multumesc de bunavointa. Acum vede Iftinia ca-i imbracat ca de mire, ceea ce i-a dat fiori. Cat pe-aci sa-1 intrebe daca asa umbla acum cu masina, dar zbuciumul ei o indepartase de glume. Cu toate ca facea doar ce-si dorea si nu facea ceva rau, se simtea de parca mergea spre esafod. Stia ca i se pecetluieste soarta acum, fara sa faca nici un gest, nici el, nici ea.
Au intrat in casa, 1-a poftit sa ocupe loc si s-a dus la bucatarie.
Raul isi omora timpul uitandu-se pe pereti, dar Iftinia nu 1-a lasat sa astepte prea mult. Si-a pus un sort curat, s-a mai aranjat si a adus pe masa de-alo gurii, precum si o sticla de tuica. A pus in pahare, iar cand sa inchine apare o femeie mai in varsta.
— Sara buna! Iftinia, vii putin sa-ti spun ceva? -— Bine, mama. Si se retrasera in camera din fata.
— Fata, cum primesti barbat strain in casa? Vrei sa ma bagi in gura satului? Tu inca esti maritata! Te omoara taica-tau! Da-1 afara imediat!
Ca un facut, sufletul Iftiniei s-a linistit. Toate starile de incertitudine au disparut. Gandurile i s-au limpezit.
— Mama draga, nu vreau sa te supar, dar cred ca am dreptul sa-mi primesc prietenul in casa. Sau vrei sa umblu pe dupa razoare? Voi m-ati maritat o data. Nu puteti sa-mi permiteti sa ma marit si eu o data? Fii intelegatoare si lasa-ma de data asta sa hotarasc eu singura.
Usa s-a trantit si a aparut din nou Iftinia. Era toata imbujorata si mult mai frumoasa. Avea fruntea senina si inteleapta. Era degajata. Nu era Iftinia de acum cateva clipe. Era alta.
— Ceva necazuri?
— M-a certat mama.
— Daca vrei plec.
— Pana acum, e adevarat, am vrut. Acum te rog eu sa ramai. Au gustat din recolta noua de tuica, au mancat si au trait cea mai frumoasa noapte de dragoste, pe care nu o vor uita niciodata.