Cu prilejul botezului fiului unei colege, Lucica a intalnit un „fost” casatorit, pe Leon. Dupa ce au facut cunostinta ei s-au distrat tot timpul impreuna. Apoi au iesit la plimbare si, cum se obisnuieste, si-au istorisit fiecare viata. A rezultat din acele relatari faptul ca, si in cazul lor, divortul a avut la baza neintelegerea, adica unul nu a fost inteles de catre celalalt. Apoi s-au despartit si s-au reintalnit din nou intr-o sambata, cand s-au dus la un restaurant, constatand ca se simt bine impreuna. Ca se agreeaza. Imediat dupa ce au divortat, fiecare si-a dat seama de inutilitatea traiului de unul singur, asa ca acum, regasindu-se in preajma unui partener, o mare dorinta ii impingea unul spre celalalt. Primul care a facut propunerea de a se uni a fost Leon:
— Lucica, daca tu ma placi si te-ai gandit cumva sa termini cu traiul de una singura, eu as fi de acord sa ne adunam, sa fim uniti pe viata.
— Cu toate ca nu le stiu pe toate cate as dorii sa le stiu, iti primesc cererea si-ti multumesc pentru propunerea ta, fu raspunsul ei.
Leon a cumparat un litru de vin si au plecat din restaurant. Fara nici o intelegere prealabila, au ajuns la garsoniera Lucicai. Au intrat. Leon a pus vinul pe masa. Ea a adus doua pahare. El a turnat in ele si au inchinat pentru fericirea ce-i astepta. Lucica s-a facut lejera. A lasat draperiile pe geamuri. Au mai servit inca un pahar de vin si s-au asezat pe pat. Simteau amandoi ca ard. S-au dezbracat in liniste si s-au asezat in asternut. Nu si-au spus nici un cuvant. A cautat fiecare sa-1 multumeasca pe celalalt. Cum si-a dorit fiecare asa a fost. Parca s-au ales anume dintre mii de parteneri. Lucica plangea.
— Ce-i cu tine? Ceva nu e in ordine? se mira Leon.
— De mult mi-am dorit un barbat pe gustul meu, iar acum te-am gasit, nu numai barbat, ci si barbatul care a facut sa vibreze tot ceea ce este femeie in mine. Credeam ca acest lucru este imposibil si uite acum te am, aici langa mine. Mi-a placut de tine, Leon. M-ai facut fericita, zise Lucica emotionata si plina de recunostinta.
— Si mie de tine, Lucica, recunoscu el.
S-au lasat din nou in voia simturilor. Era o desfatare totala, o contopire intr-o singura fiinta.
Dupa casatorie s-au mutat la Leon. El avea apartament. Casatoria lor mergea bine la toate capitolele. Lucrau amandoi, castigau amandoi, se iubeau cu nesat. O buna bucata de timp dupa casatorie au putut avea contact sexual zilnic. La inceput chiar de doua ori pe zi. Acum ca s-au cunoscut deja, tinand cont de faptul ca Leon se apropia de 40 de ani, era imposibila realizarea zilnica a acestui act, iar Lucica nici nu vroia sa auda de renuntarea la acest ritm. Aceasta ii crea lui Leon niste stari de nervozitate, care-i mareau perioadele de abstinenta. Unele din aceste stari le prelua de la Lucica. Ea insa se straduia sa i le alunge, dar sfortarile lui nu duceau la nimic bun. Adormea zilnic pe scaun, la lucru nu-si putea concentra atentia, se refacea foarte greu numai in putinele ore de odihna, intr-un cuvant, nu mai putea face fata la un schimb in mina si unul acasa. Dar soarta i-a suras. La o vizita medicala a reiesit ca are gradul de silicoza 1/2. Cineva 1-a ajutat apoi sa se ridice la gradul de imbolnavire silicoza II si astfel s-a pensionat la numai patruzeci de ani.
Dupa pensionare, viata lor conjugala a devenit infloritoare. Acum se mai putea odihni o ora-doua in plus, refacandu-se ca lumea, dupa care trebaluia cate ceva in jurul casei, taia lemne, se ocupa de gradinarit. Asa ca zece ani au zburat ca un gand de fericire. Nimeni si nimic nu i-a suparat.
Cind Leon a simtit pentru prima data ceva in neregula „jos”, nu a acordat mare atentie acestui simptom. A crezut ca a ridicat ceva mai greu, ori ca s-a lovit. De fapt, nu simtea o durere, ci mai de graba un fel de jena. Parca era o amorteala sau cam asa ceva. Repetandu-se aceasta stare, a mai intrebat pe unul, pe altul, dar nimeni nu 1-a putut lamuri despre ce-i vorba. Nici unul din barbatii cu care s-a consultat nu stia ce-i asta si nu a simtit asa ceva niciodata.
Unii presupuneau ca ar fi vorba de un inceput de hernie, iar altii ca este o consecinta a faptului ca, poate, abuzeaza in raporturile sexuale. Asta 1-a linistit oarecum. Asa era, cam abuza. Care din ipoteze era cea adevarata? Ca sa-si dea seama daca este vorba despre un abuz erotic, a plecat pe cateva zile la mama-sa, s-o ajute. Astfel si-a luat un mic concediu de la nevasta. Ca urmare o perioada iar nu a simtit nimic. Apoi a inceput sa-1 doara noaptea, cu osebire spre dimineata. S-au ivit probleme cu urinatul. Acum era sigur ca trebuie sa consulte un doctor.

Vara nu observa nimeni ca-i mica locuinta, dar iarna era o nebunie sa locuiasca sapte persoane pe 16 m2. E adevarat ca copiii ar mai fi iesit si pe afara, dar iernile erau deosebit de grele, durau mai mult de. sapte luni •si aduceau niste geruri naprasnice. Copiii nu puteau iesi iarna din casa mai mult de una-doua ore la pranz.
Asa stand lucrurile, va dati seama cat de mult ne-am bucurat cand, in acea duminica de iarna, soarele si-a aratat intreaga forta si ne incalzea binisor. Unii, dornici de aer curat, pana si usa de la baraca si-au lasat-o deschisa. Am omis sa va spun ca in fata fiecarui „apartament” exista cate o banca din lemn, pe care se mai asezau ia povesti parintii nostri. De fapt, despre aceasta banca am putea spune ca era doar una singura, pe intreaga lungime a baracii, fiind intrerupta doar in locurile unde se intra in locuinte. Acum pe aceasta banca se asezara ca niste captatori solari toti locatarii baracii. Cu toate ca parintii ar fi vrut sa vorbeasca intre ei de-ale lor, galagia celor mici nu le permitea. Copiii cei mari se zbenguiau, se dadeau cu saniutele, iar cei mai mici sustineau vacarmul. Multi parinti tineau cate doi copii in brate, cum de altfel avea si mama. Va puteti imagina cam ce atmosfera era acolo. Nici daca s-ar fi aprins satul nu ar fi fost atata harmalaie. Ei bine, cand jocul copiilor se afla in toi, s-a lasat brusc o liniste ca de mormant. Cu nici un mijloc tehnic nu s-ar fi putut realiza asa ceva. Toata lumea ramasese inlemnita. La capatul de vest al baracii aparuse o haita de lupi, 11 la numar. In frunte se afla unul batran, cu capul foarte mare. Lupii se miscau in sir indian printre grupurile de copii aflati la sanius si parintii cu cei mici de pe banca. Nimeni nu mai misca, nici macar copiii, care in caz de primejdie incep sa alerge de obicei spre mame. Asa se explica de ce copiii mai marisori ramasesera in drum, iar printre ei si parinti se deplasau lupii, care se uitau indiferenti la oameni si isi vedeau de drum.
La capatul baracii se afla un loc in care intorceau masinile. Ajunsi acolo au intors si lupii, respectand .sirul, deci ramanand fiecare la locul lui, dupa care au revenit exact pe acelasi drum, printre copiii cu saniutele si parintii lor. Aceasta uimitoare defilare a impus poate pentru prima oara in istoria catunului o jumatate de ora de liniste perfecta. Apoi lupii s-au retras. Curios este si urmatorul fapt: fiecare familie avea cel putin un caine,. dar unde i-a prins linistea pe acesti paznici ai catunului acolo au ramas. Pe tot timpul desfasurarii acestei neasteptate vizite a lighioanelor padurii nimeni nu si-a adus aminte de caini, acestia fiind parca imobilizati, incat nimeni nu i-a auzit nici macar unuia maraitul sau latratul, abia dupa ce au trecut lupii prin catun si se indepartau spre o culme s-au trezit din amortire si cainii. Parintii cu copiii mici au intrat in casa, fiindca lor le-a stricat tot cheful aceasta demonstratie de forta, iar pe copiii cei mai mari, constienti de nenorocirea care a trecut pe langa ei, dupa aceasta emotie, i-a cuprins somnul.
Pentru serile ce mai urmau sa le petreaca impreuna au ramas doar trei persoane ale caror tolbe cu povesti erau inca intacte. Nu se anuntase nimeni inca pentru seara urmatoare. A doua zi, toate activitatile si serviciile s-au desfasurat normal si uniform. Dupa cina s-au uitat unul la altul, iar profesorul de educatie fizica a simtit nevoia
sa li se adreseze:
— Dragii mei colegi de cabana, santem impreuna aici de mai bine de o saptamana si fiecare s-a straduit sa contribuie cat mai inspirat la acest mod inedit de destindere si recreare ce-1 incercam, si cred ca in final vom reusi sa ne mandrim nu numai cu un concediu placut, dar si cu inchegarea unui colectiv simpatic de oameni cu teluri comune. Cei care ati ajuns „la microfon” inaintea mea ati cautat sa ne prezentati cate o intamplare de viata cunoscuta de dumneavoastra sau petrecuta in preajma dumneavoastra. Cu toate ca profesorii de sport, prin insasi meseria lor, sant mai plimbareti decat ceilalti sau aud mai multe, eu o sa incerc a va povesti propria mea patanie.
Si eu sant de la tara si asa cum stiti acolo se obisnuia mai demult ca parintii sa proiecteze cu multi ani inainte casatoriile copiilor lor, adica inca de la nastere era programat cine pe cine va lua in casatorie. Si eu am fost promis, in virtutea acestei obisnuinte, unei fetite din vecini. Cu aceste ganduri si obiceiuri, noi ne-am petrecut copilaria si adolescenta impreuna si, sincer sa fiu, nu dadeam nici o importanta acestui lucru si mai cu seama acestei fetite „predestinate”. Oricum, imi ziceam eu, tot a mea va fi. Ma interesau mai mult alte fete Scoala generala am urmat-o impreuna, iar apoi am fost trimisi la acelasi liceu, ca sa fim mereu impreuna. Familiile noastre se intelegeau si traiau in armonie.

Nu numai ca nu avea cine sa-1 ajute, dar nici cu cine povesti nu avea. Seara de seara de obosit ce era cadea in pat de pe lavita pe care se asezase la cina. Era frant. Uneori, nici sa manance nu mai apuca. Vazand chinul sotului sau, Valeria s-a gandit ca macar cand e frumos afara sa iasa sa mai stranga si ea, sa-si ajute sotul, adunand macar ce se afla pe terenul de langa casa.
Intr-o seara cand s-a intors de la camp, Grasin si-a gasit sotia ,,arzand” toata ca focul si baiguind. Toata oboseala a zburat din el cand a vazut-o. Nu se mai putea intelege cu ea. Nu stia ce are. Vazand cate sant de adunat de pe camp, s-a gandit el, nu s-a putut rabda nici ea sa nu puna mana la lucru. Poate ca in vreo doua zile ar fi terminat de strans recolta, dar asa uite ce i-a facut nevasta!
A fugit dupa moasa, care cum a vazut-o 1-a facut pe el cu ou si otet ca-si omoara nevasta punand-o si acum la lucru. Abia a putut-o lamuri Grasin ca ea singura s-a apucat de treaba. Neexistand doctor in sat, cam toata asistenta o dadea moasa. Ea a fiert niste buruieni, si tot timpul bombanea. La inceput Grasin a crezut c-o descanta pe bolnava. Apoi si-a dat seama ca de fapt ea vorbea de una singura si era si foarte suparata.
— Moasa, ce tot vorbesti de una singura?
— Uita-te la fetita si ii vedea si tu de ce vorbesc. Grasin o cerceta pe fetita daca-i uda, o schimba
si-o infasa iar.
— No, ce ai vazut?
— Era uda.
— Omule, esti orb sau numai te prefaci? Nu vezi rum i s-a zbarcit pielea pe ea, de parca imbatraneste? I ^e usuca pielea pe ea. Fetita se deshidrateaza. Cine-stie de cand nu a mancat sa se sature.
— Ce inseamna asta? — se intrista barbatul.
— Asta e problema mare pentru sugari. Nu mananca. inseamna ca Valeria-i bolnava de mai multa vreme daca fetita arata asa cum o vezi. Ar fi putut muri de foame.
—Cum sa moara? Nu vezi ca-i cuminte? Nu plange. Doarme. E cuminte.
— Grasin! Nu face ce zici tu ca nu are putere sa o faca. Nu mai poate plange atat e de slabita. Ea”e in mai mare primejdie decat mama-sa.
Asta 1-a dat gata pe Grasin. Poate, ca orice barbat, si-ar fi dorit si el un urmas, un baiat, sa-i poarte numele. Dar cand a vazut fetita, sufletul i s-a umplut de soare, atata bucurie i-a adus. El a fost singur la parinti. De era vreme buna, iarna — vara iesea pe afara si se intalnea cu copiii sa se joace. Acum, dintr-o data, sa piarda toata bucuria, tot ce avea mai scump?
— Moasa, ce sa fac ca sa salvez fetita?
—Grasin, e greu, foarte greu, nu-mi dau seama cat e de slabita, dar te-oi ajuta si vom incerca sa o salvam si pe fetita.
Laptele Valeriei nici nu putea fi vorba sa i-1 dea pana se va pune pe picioare. Se va mulge singura si numai dupa ce va fi sanatoasa va putea alapta din nou. Au inceput sa prepare laptele de vaca. Nu stia ce reteta i-a facut moasa. Cu lingurita, Grasin ii dadea aproape toata ziua de mancare. I-a aratat pe cana cam cat trebuie sa manance la o masa. Dar acest lucru se prelungea ore in sir. Ceea ce nu a putut aduna a ramas pe camp. Noaptea, cand mai dormea fetita, mai fugea cu felinarul sa mai adune, sa puna la adapost hrana pentru toata casa. Ziua era cu fata si nevasta, iar noaptea umbla singur cu felinarul sa se gospodareasca. Nu mai stia ca doarme umbland sau umbla dormind. Asta a tinut cam o luna, dupa care fetita a inceput sa manance, sa prinda culoare in obraz. Maica-sa nu mai avea febra. Era tare slabita si-i dadea doar putin piept, dupa care Grasin completa cu lingurita masa copilului. La un moment dat, fetita nici putere sa inghita nu avuse. Acum se vedea cu ochii cum creste de la o zi la alta. Pana s-a mai intremat Valeria i-a mai dat cu lingurita, apoi au intrat in normal. Pentru ca Valeria sa nu piarda laptele Grasin ii sugea el laptele si-1 arunca. A fost o perioada foarte grea pentru ei si doamne fericit era acum Grasin cand vedea ca-i infloresc din nou cele doua fiinte dragi. A fost atat de ocupat cu ingrijirea bolnavelor incat acum nici nu mai stia ce trebuia sa faca de urgenta pe afara.