Ei bine, cand ea mi-a spus ca vom avea un copil, eu mi-am cumparat bilet de tren si, fara s-o anunt, fara sa-mi previn parintii, am plecat la Balan, unde am stat fara sa scriu cuiva un rand sau sa-mi dau cuiva adresa. Dupa vreo jumatate de an sau poate mai mult am dat de stire parintilor unde ma aflu. Ei stiau ca am plecat la lucru, dar nu stiau unde. In scrisoarea de raspuns a parintilor, de altfel o scrisoare de dojana, printre vestile din localitatea noastra era mentionata si aceea ca: ,,Buba, cu toate ca nu-i maritata, a facut un plod si nici nu vrea sa spuna cu ce vagabond”. I-a pus numele de Ionel. Dar pe mine din partea aceea nu ma mai interesa nimic.
Aici, la Balan imi vedeam de serviciu si de carciumi. Numai ca oamenii de aici sant foarte primitori si, vazandu-ma cum traiesc, au crezut ca simt lipsa prietenilor, a familiei, ca, in general, ma simt strain. Au hotarat astfel sa ma primeasca in marea familie a satului lor, fiindca pe atunci localitatea nu era oras. Asa se face ca intr-o sambata ma trezesc cu trei ortaci care, mai mult pe sus m-au dus la o nunta, iar ca partenera mi-au ales o fata foarte frumoasa. Bineinteles ca orgoliul meu de barbat mi-a dictat ca nu trebuie sa ma simt obligat, sa-i acord vreo atentie, mai ales ca stiam ca aceste intalniri sant hotarate de altii, deci sant niste lucruri conventionale. Observasem ca toti se uitau la mine sa vada cum ma simt. Am inceput sa ma dreg cu cate o tuica. Atmosfera de nunta, tuicile consumate m-au indemnat la cantat in asemenea ocazii, eu sant totdeauna in voce si nu ma jenez sa cant. Cantand, mi s-a alaturat si partenera. Cautam sa cant melodii pe care presupuneam ca nu le stie si ea, dar nu mi-a mers, intrucat ea stia tot ce stiam eu si inca ceva pe deasupra. Asa ca am format impreuna un duo. Vocile ni se potriveau, deci aveau si armonie. Vocea ei calda, placuta m-a facut s-o privesc cu alti ochi, cu un respect deosebit, respectul acela al unei voci fata de o alta voce, frumoasa, de calitate. Asa ca am cantat, am baut, am dansat cu partenera mea, pretuindu-i tot mai mult calitatile.
Parca abia acum incepeam sa observ lumea, sa descopar frumosul si binele dupa acea lunga perioada de tristete. Ce mai, ma simteam din nou fericit. Si de ce nu m-as fi simtit, cand aveam toate conditiile? Tot uitandu-ma la partenera, mi-am dat seama tot mai mult cat era de frumoasa. Nu stiu daca oamenii numai de fericire se imbata dar stiu ca eu m-am imbatat asa de tare, incat nu imi dadeam seama de nimic din ce se petrece la nunta.
Cand m-am desteptat din betie si din somn, am observat ca nu ma aflam in camera in care stateam in chirie, desi se cam asemana cu aceea. Avea tot un singur pat, dar ceva mai mare. Am asteptat putin sa ma linistesc. Apoi am crezut ca vreunul din ortacii mei m-a dus la el acasa sa ma culc. Dar unde-i ortacul? Ma dau jos din pat. Imi caut hainele, pantalonii. Nicaieri. Vad un dulap in camera. Ma reped spre el in disperare. Sa innebunesti nu alta. In el se aflau numai rochii de femeie. Simteam ca-mi plesneste capul. M-am bagat sub patura si am inceput sa ma gandesc cum am ajuns eu acolo. Cui i-au trebuit pantalonii mei? Aud insa pasi si se deschide usa, in care apare partenera mea de la nunta.
Cu jena, am intrebat-o unde ma aflu. Ea, plina de naturalete, mi-a explicat ca toti barbatii de la nunta s-au facut “praf” si ca nimeni nu a putut-o ajuta sa ma duca acasa, la gazda. Ea locuind in apropiere, m-a carat cumva pana aici. Mergand asa cum merg oamenii ,,facuti”, ma mai si poticneam, mai faceam si matanii, asa ca hainele mi s-au cam murdarit, dar ea mi le-a spalat. Acum sant pe sfoara la uscat.
De fiecare data cand facem o noua cunostinta dorim sa ne prezentam cat se poate de onorabil, sa-i lasam persoanei respective o buna impresie despre noi. Nu e vorba de a ne ascunde partile slabe, ci de placerea fireasca de a fi cat mai prezentabili, astfel ca persoana noastra sa spuna ceva, sa se evidentieze, sa se impuna, daca-i cazul. Eu mi-am dat seama ca in fata fiintei acesteia sant total compromis. Sant o nulitate. Deci, de aici ma pot astepta numai la mila. De la o fiinta care te-a vazut mort de beat si tarandu-te ca o rama poti astepta mai mult?
Am sarit din pat cu sumara mea imbracaminte. Am luat-o in directia in care mi-a aratat ca a pus hainele pe sfoara, m-am imbracat cu ele si am plecat ca din pusca. Nu numai ca nu am salutat si nu i-am multumit gazdei mele pentru grija si efortul ei, asa cum s-ar fi cuvenit, dar cred ca nici nu m-am incaltat. Ce mai conta asta la gramada de prostii facute de mine pana atunci?
O vreme nu am mai batut carciumile. Mi-era jena sa dau ochii cu fostii nuntasi. Ma intrebam intruna cat de beat puteam fi atunci cand Tuni ma tragea dupa ea spre casa. De aceea setea mi-o stingeam in camera singur.

De, ce sa-i faci? Am intrat totusi la „Gambrinus” sa luam o bere. Am aflat ca si el este insurat si ca are o fetita de clasa a I. Eu nu-mi incapeam in piele, laudandu-mi gemenii, care erau intr-a IV-a. Si cum toate se sfarsesc, ne-am despartit, ca altfel scapa trenul. Toata bautura consumata a fost o halba de bere. Nu cred ca era cazul sa se puna intrebarea daca eram treaz? Am ajuns acasa. Copiii si-au terminat lectiile, iar eu, sub impresia discutiilor cu Costica, vreau sa aflu pe harta unde-i Runcu ala. Iau cartea de geografie a copiilor sa caut localitatea. Dar imi vine in minte ca de fapt trebuia mai intai sa le controlez lectiile si numai dupa aceea sa ma ocup de altele. Daca am luat geografia, hai sa incepem cu ea. Cer copiilor caietele de geografie. Ma uit in caietul unuia dintre ei si citesc „Raurile in R.S.R.”, ma uit in celalalt caiet si observ ca ultima lectie scrisa era ,,Lunca Dunarii”. V-am spus doar ca am copii gemeni. Iau caietele de la inceput si dau fila cu fila. Unul dintre copiii avea 13 lectii, iar celalalt 11. Avand doua ore de geografie pe saptamana, pana acuma trebuiau sa fie parcurse 19 lectii. Pun caietele unul langa altul si incep sa urmaresc pagina cu pagina atat dintr-un caiet, cat si din celalalt. Acum apareau temele parca din doua in doua lectii. Existau teme ce figurau la amandoi, altele se aflau numai la unul, precum si teme ce nu le avea nici unul. Hotarat lucru nu mai vad bine. Dar se poate asta dupa numai o halba de bere? Am auzit eu de la cineva ca alcoolicii orbesc, dar nu mi-a spus nimeni de la cate halbe devii alcoolic, iar eu beau cu totul intamplator. Capul imi vajaie. Ce poate fi cu lectiile astea? Ce s-a intamplat cu copiii mei? Doar eu am fost la ultima sedinta cu parintii, iar invatatoarea nu a avut nimic sa-mi reproseze. Nu aveau nici absente si nici note slabe. Toate erau dintre cele obisnuite. Poate ca maine ar trebui sa ma duc pana la scoala. Las caietele si ies afara sa iau aer. Nu mai puteam sta in casa. Pe bulevard il intalnesc pe prietenul meu Sandu. El era si mai nervos ca mine:
— Noroc, Sandule! Unde-unde?
— Nicaieri! Chiar nicaieri!
— Ai patit ceva? Ai necazuri?
— Eu nu. Dar fiul meu da.
— E bolnav mititelul?
— As! Luase o nota mica, o nota proasta, iar eu trebuia sa-i semnez carnetul. Daca tot fac pe pedagogul, mi-am zis, ia sa-i vad si caietele. Si nu a fost de ajuns nota aceea proasta, pentru ca in caiete ba avea lectiile din doua in doua, ba din trei in trei. Adica mai multe nefacute decit cele facute. Nu l-am intrebat nimic, am pus mana pe curea si l-am altoit ca la carte! Acum am iesit si eu sa ma racoresc putin.
— Cum spuneai ca avea lectiile? Din doua in doua sau din trei in trei?
— Da. Cam asa. Dar de ce ma intrebi?
— Cam asa ceva am vazut si eu la fiii mei. Sa fie oare asta o noua metoda de chiulire? Sa fi scapat, oare, copiii din mana?
— Salut, barbatilor! — striga Vasile, un alt prieten.
— Salut. Vasile!
— Morcoviti, baieti, morcoviti? Asta-i plimbare?
— Tu ai fi mai vesel daca ai fi patit ce am patit noi?
— Si, ma rog, ce ati putut pati?
— Uite. . . si incepem sa-i spunem si lui toata tarasenia.
— Toate bune, dar pe copii i-ati intrebat? Noi ne uitam unul la altul.
— Pai, ne-a mai ars noua de consultatii?
— Rau. baieti, rau ati procedat.
— De ce?
— Veniti cu mine! Ne oprim la o papetarie, unde el cumpara un caiet cu o suta de file. Il prinde de coperti si-1 scutura. Toate filele au iesit dintre scoarte ca un roi de fluturi.
— Ei? Ce aveti de spus?
— Uite, domnule! Din ce-i capabil un om sa innebuneasca? Pentru niste file lipite sau, mai bine zis, nelipite ca lumea. Si eu care credeam ca de la bere mi se trage. Asta a fost patania care nici pe noi nu ne-a ocolit, fiindca unii nu si-au facut meseria cum trebuie — spuse Ileana, in incheiere.

— Da ce vrei sa faci cu ei?
— Se organizeaza o tabara ieftina. Ma lasi?
— Bine, poftim. Multumesc! Si dispare.
Continuu cu pantofii. Ii lustruiesc si-i incalt. Din nou soneria. Deschid. E vecina.
— Buna! Draga vecine, cat ma bucur ca te-am gasit acasa. Esti amabil sa vii sa te uiti la masina? Vreau sa spal si nu merge. Te rog frumos, nu vreau sa-mi pierd ziua de spalat. Ma duc. Ma uit. Vad. (Veni, vidi, vici). De fapt era buna. Nu facea un contact bun priza. Se rezolva. Vecina-mi multumeste si-mi ofera un pahar de tuica. O refuz. Ma ameninta ca nu ma mai solicita in veci daca refuz. Ce sa fac, beau paharelul. Multumesc si plec. Caut o camasa, o iau, cand din nou bate cineva insistent la usa. Era cealalta vecina.
— Vecine! Vecine! Mai repede ca ma inunda!
— Cine?
— Caloriferul! De fapt teava s-a spart si-mi umple apartamentul.. Fug sa vad. Intr-adevar, teava s-a fisurat. Vin acasa, caut ceva cauciuc, musama. Gasesc o servieta veche. Iau sfoara de la rufe si fug la vecina. ii oblojesc teava. Am reusit. Nu mai curge. Ii dau o mana de ajutor sa adune apa. Terminam fericiti, transpirati si stropiti din cap pana in picioare. Dau sa plec. Vecina ma prinde de cot si ma trage inauntru.
— Cum, vecine? Pleci asa si nici nu-mi dai posibilitatea sa-ti multumesc? Vrei sa ma supar? Sa bem un paharel. Si scoate o sticla si toarna in doua „paharele”.
— E de casa. Hai noroc si multumesc!
— Noroc!
Simteam ca celalalt „paharel” isi face efectul. Il duc la gura, dar nu-mi vine sa beau.
— Hai! Pana la fund!
Il torn in mine. Multumesc si plec. Ajung acasa. Ma uit in oglinda: aratam ca tras prin balti. Ma schimb si pun hainele ude in baie. Iau alt pantalon cu greu, de parca s-au intalnit paharelele. In sfarsit, reusesc sa ma echilibrez. Ma uit la ceas. Era ora 13. Deci, nu am fost la sedinta! Simt cum ma trage patul. Dorm. in somn, parca o aud pe sotie vorbind cu cineva:
— O data a ramas si el singur acasa. A baut 10.000 de lei. Si uite ce si-a facut cu hainele? Nu ma ajuta cu nimic. Nimic n-a facut acasa. Spune si tu ce sa fac?
Cei de la cabana izbucnesc cu totii intr-un ras sanatos, privindu-se semnificativ intre ei.
— Felicitari, draga mea! — ii spuse Ghita sotiei sale Ileana. Am stiut eu ca esti o buna povestitoare. Nu cred ca te voi ajunge.
— Asta cam asa e, intari Grosan spusele lui Ghita. Ileana s-a intrecut pe sine, facandu-ne sa ne simtim tot timpul ca eroii din poveste. Si eu ii aduc multumirile mele. A fost o seara minunata si v-as ruga ca maine seara sa-mi dati mie posibilitatea de a sustine acest program de creatie si interpretare. Pentru ca este evident ca fiecare mai adauga de la sine cate ceva la aceste
intamplari.
— Noi nu avem nimic impotriva — zise Vasile si le spuse tuturor noapte buna.
A doua zi, dupa explorarea obisnuita a imprejurimilor, abia au asteptat sa se reintalneasca la masa de seara in jurul focului si, bineinteles, sa-1 asculte pe urmatorul povestitor, care de data asta era Grosan. Acesta incepu astfel:
— Silvia era o fata care avea niste idei cam ciudate despre lume. Cu toate ca nu vroia sa se casatoreasca, ea discuta serios cu vreo 5—6 baieti deodata.
Radu, stiind toate astea, intalnindu-se cu ea, a cautat sa intre si el in anturaj.
— Ce mai faci, Silvia? — o sonda el intr-o buna zi.
— Bine. Tu? Silvia il cerceta cu curiozitate.
— Si eu, doar ca as dori sa ne intalnim mai des si in cadru intim.
— Adica? Se interesa fata din ce in ce mai curioasa.
— Cum adica? Nu stii tu ce inseamna o intalnire in cadru intim?
— Eu stiu. Dar nu cunosc ce tu stii despre asta?
— Pai! Un vin, un sarut, o imbratisare.. .