Trebuie sa te tii bine pe picioare! Asa ca daca vreunul se mai impiedica sau se face stacojiu, nu este chiar din vina febrei. De vina e “inalta tensiune” pentru ca acesta este un examen dupa care ti se pune o “pecete” in frunte! Si-apoi persista grija continua sa nu te faci pe tine de ras, sa nu faci de rusine familia.Ce mai, esti prezentat si invitat in hora ca o persoana deosebita…Dupa “prezentarea” tuturor tinerilor incepe muzica. De obicei, perechea ce a intrat in hora, in anul precedent, deschide dansul. Toti ii privesc si bat din palme in ritmul muzicii. Mai arunca si cate o vorba de duh sau cate o strigatura!
– Luati aminte, mai feciorasi si fete, asa se joaca, mai… Zi, tigane mai cu foc! Ca ma prind si eu in joc. Si asa, pe nesimtite “tinerii” se inscriu in joc cu cate o fata pe care, poate de saptamani, au tot batut-o la cap, pana a reusit sa o convinga sa-i fie partenera. Ca, de, fetele cam aleg si nu le e indiferent cu cine joaca primul lor dans “oficial”. Ele sunt sigure ca intra in “gura lumii”. Odata intrate in hora, sunt “incluse” in obstea satului. Deja au alte drepturi si obligatii… Cu aceasta ocazie, acolo – pentru prima oara, in vazul lumii, flacaiandrul, poate cuprinde de mijloc o fata fara sa fie “judecat”. Ba, dimpotriva! indrazneala e apreciata! Pentru un tanar e lucru mare “prinsul in brate”… sa ai o femeie in brate! Simti cum te trec fiorii… uiti de lume… si, culmea, poate pentru prima oara iti vezi partenera, ii simti rasuflarea… si vrei ca totul sa dureze o vesnicie! Dar, ce parca voi nu stiti cum e?! In timpul acesta barbatii, maturii, a caror feciori si fete au intrat in acea zi in hora, dau cepul la butoiul cu bere. Servesc pe gratis pe toata lumea! S-a nimerit ca Lucretia sa-mi fie prima partenera! Ce-i drept o cam urmaream eu din priviri mai demult. Era frumusica, dar mai mult ca asta, avea ceva, un zambet al ei, ochii aceia albastri lucitori ca doua stele care ma strapungeau. Si apoi, o naturalete, un fel foarte firesc si sincer de a fi! Vedeti, ca nici acum nu am uitat-o? Ce sa va mai spun, ca am uitat de noi si ca inca o tineam in brate si mai dansam si dupa ce incetase muzica? Abia dupa ce ne-am retras din cerc, la margine, i-am dat drumul din brate. Cineva, un “binevoitor” batran a venit si ne-a “descatat”… De rusine amandoi am fugit de acolo: ea spre mama ei, eu undeva dupa o claie de fan. Aici m-a gasit tata si m-a invitat la un pahar cu bere. Cu mai mult curaj, apoi am intrat din nou in hora, incercand sa vad de ma “potrivesc” si cu alte fete, dar nu dupa mult timp tot cu Lucretia in brate ma trezeam. Aici se leaga simpatiile!La aceasta hora, pentru prima oara, o fata are dreptul si datoria sa poarte costumul national “de sarbatoare” al bunicii sau al mamei, ea completandu-1 numai cu anumite piese ca “naframa din delin” (matase speciala), dar batista ce-o poarta la “pumnisei” sau intre degetele mainii stangi, nu poate fi confectionata decat de ea. Aceste batiste se lucreaza pe borangic, cu modele alese, bogat ornamentate. E semnul gustului si harniciei ei! Si care fata nu-si doreste ceva deosebit! Batistele sunt adevarate bijuterii. In timpul dansului, fata care doreste sa mai discute cu baiatul, in loc de “vreau sa-ti spun ceva!”, ii da batista… in pauza dintre dans si mai apoi in alte duminici pe drumul
de intoarcere de la biserica, ei pot “discuta”… Dupa iesirea de la vecernie tinerii fug acasa inaintea parintilor “sa dea de mancare vitelor”. Cei ce sunt “legati cu batista” pot “fugi” impreuna, si mai pot “discuta”, pana la venirea parintilor. Daca nu intervine vreo cearta, batista ramane la baiat. Daca se-nteleg bine tot timpul, aceasta batista ii va insoti la cununie si va fi pusa cu mare cinste in varful steagului de nunta, pentru a fi admirata de toata lumea. Orice cearta sau neintelegere dintre cei doi duce la retragerea batistei de catre fata sau, mai rar, renunta baiatul la batista. Ceea ce e destul de grav. Acesta este semnul ca cei doi se despart… E o mare lovitura, prilej, uneori, de suferinta si de … “gura lumii”.
Cu mine si cu Lucretia lucrurile stau ciudat: si acum batista ei e la mine. Lucretia nu mi-a cerut niciodata batista. Daca o facea m-ar fi doborat. O pastrez inca ca pe un talisman de pret. Din cand in cand o trec printre degete si parca simt fiorii si caldura iubitei, mirosul florilor de camp si al busuiocului cu care era parfumata. De cate ori ma intorc cu gandul spre tinerete si spre sat, batista Lucretiei imi aduce nostalgie, mangaiere si o liniste sufleteasca aparte. Nimeni nu poate sti si nici nu stie ce miracol ascunde aceasta mica si diafana batista. Pentru mine ea e infinit mai mult. Desi ea a ramas o simpla taranca, asezata la casa ei, eu tot frumoasa si radioasa o vad, ca-n tineretele noastre. Si… cu surprindere pentru mine… parca mai frumoasa si mai… femeie! Tot neamul Lucretiei, cand dau de un necaz, sau de cauta vreun sfat, ma cauta. Iar eu ii ajut ca pe niste neamuri apropiate. Ii simt ca pe ai mei.

Dimineata pe la 8 “rumegam” in gand, ce chestionar sa-i fac… Cand colo ea era deja imbracata si cotrobaia ici-colo: – N-ai cafea undeva?
– Ce ti-a venit, tu, de te-ai pus in patul meu?… N-ai vazut ca nu mai am altul?!
– Lasa asta! Unde-i cafeaua? Of, in sfarsit, da aici se tine resoul? Ce-i drept, cafeaua era intr-o cutie metalica mai veche, dar la care tineam pentru ca se inchidea perfect si nu lasa sa se piarda aroma.
– Azi n-avem practica? Hai, baiat, scularea!
– Avem… Dar tu sa-ti vezi de practica ta, nu de persoana mea!
– Cand esti prostut… taci… si stai in patul tau!
– Si tu… tu care esti desteapta… ce debitezi?!
– O sa vezi tu! Tu numai sa fii atent si, acolo unde crezi ca uiti, noteaza! Ca de constiincios esti constiincios! imi zice conspirativ si zambind. Am sorbit cafeaua rapid si in tacere. La practica am plecat impreuna. Cand ne-au vazut colegii…
– Phiuuu, phiu! Ce achizitie noua are Mia?!
– A, giorno, baiete!
– Merge, merge…! Chiar daca isi schimba mutra de tot…
– L-o fi luat tare… stii, asta-i constiincios “academicianul”… I-a fi spus: “lasa-ma si nu-mi da pace!”, “iubeste-ma” si baiatul a priceput..
– Cu risipa asta de fluieraturi ati putea purta un generator eolian. Ia mai plimbati ursul! a concis Mia si cu asta am intrat in biroul geo-topo. Dupa mine a intrat Mia. Numai Mia. Si de atunci n-a mai aparu nimeni. Nimeni din garda ei personala. M-am apucat de treaba lasata in ajun si am intrat in “mana” cum se spune. Fata de zilele precedente ceva se schimbase. In primul rand nu se mai facea “curent” … Nu mai “freca” nimeni usile, nu ne deranja nimeni. Se putea lucra.Pauza am facut-o normal. Dar cu Mia ce e normal? Daca a vazut ca n-am schimbat decat cateva vorbe “tehnice” in aproape trei ore, s-a apropiat, m-a privit in ochi si m-a intrebat:
– Barsane! Faci pe interesantul, ai?! Pana acuma… eu… eu nu m-am agatat de baieti. Asa sa stii, ei m-au cautat! Nici pe tine nu doresc sa te atarn de gat! Chiar nu-ti plac?… Fii sincer!
– Am spus eu asa ceva?
– Nu… dar dupa felul cum te porti… ce sa cred?!
– Mia! Tu-mi oferi lucrul cel mai de pret, dar momentan… dar stii eu… eu pe moment nu sunt pregatit… Din cauza asta eu nu ma pot arunca in viata, decat peste doi trei ani… Si-apoi pentru mine… acum au aparut cateva probleme: nu sunt sigur ca ceea ce ai spus ar avea si vreo incarcatura… stii sinceritatea ta, nu stiu cum s-o iau… inca efluviul meu sentimental n-a primit “cale libera”!
– Hai, ca-mi placi!
– Daca vrei sa-ti bati joc de mine, fa-o!
– Imi placi pur si simplu! a-ntarit ea pe alt ton.
– Vrei sa spui ca tu… tu… care ai avut zeci de “sateliti” in jurul tau ai renunta la ei? Asa dintr-o data numai pentru ca ai intalnit pe “Fat-Frumos-Barsan – academician”, cum spui tu?!
– Nu… nu esti Fat-frumos, Barsane… Esti numai Barsan si mie asta-mi ajunge! E clar!
– Si eu?… Mie ce-mi ramane de facut?!
– Tu… Tu fa-ti putin timp si uita-te la mine, si daca poti, priveste si-n sufletul meu. Te crezi o victima?
– De ce? De ce te-ai “lipit” de mine?! Sau mai corect spus, de ce m-ai ales pe mine? Tin sa-ti precizez ca-mi cunosc “valoarea” fotogenica si “tinuta barbateasca”. Mai precis, daca eu eram in locul tau nu Barsan ar fi fost alesul!
– Noroc ca nu esti tu Mia… in celelalte privinte gresesti profund! Afla ca te-am urmarit mai de mult! Nu exista student sa nu fi avut doua-trei iubite. Tu nu! Apoi… apoi am aflat ca ai o prietena, la tine la tara. O invidiam. Mi-am dat seama ca esti unul dintre cei care stiu ce-i statornicia, dintre cei ce privesc calea lunga si stiu ca-i vor da de capat! Felul tau de-a fi, in general tot comportamentul tau m-au facut sa ajung aici.

Pe lista elevilor care se prezentau la examen erau si doi care din discutiile avute cu muncitori si maistri la locurile de munca unde au fost repartizati, reiesea ca unul a disparut de doua saptamani si celalalt de o luna!
Era in 1990, revolutia incepuse pe 17 Decembrie 1989 la Timisoara si pe 22 decembrie la Bucuresti. Despre cel disparut de doua saptamani se stia ca a mai avut o problema cu lucrarea de practica si in anul precedent: intentionase sa se prezinte cu lucrarea unui coleg de clasa, lucrare la care el nu avea nici un aport la realizarea ei. A fost descoperit si obligat sa-si faca lucrarea proprie.
Despre celalalt se stia doar atat, ca taica-sau lucreaza la Militie! Era citat drept un elev bun, nu facuse pana atunci nici o absenta de la practica. Profesorii erau ingrijorati, intrucat examenul “trebuia” terminat in aceeasi zi, dupa care imediat se intocmea si raportul si “situatia”. Ori, ce sa scrie in procesul verbal despre cei doi? Ca nu s-au prezentat? De ce? Ce masuri s-au luat etc. etc…
Vine randul celui care avea lucrarea personala si avea doua saptamani de absente. Spre surprinderea tuturor elevul intra in sala de examen… Noi cei din comisie ramanem “paf”, uitandu-ne unul la altul…
– Radule, unde ai fost tu de ai lipsit doua saptamani ?
Radu venise imbracat ca la parada modei: cu niste pantaloni de “piele de drac”, ultima creatie, in picioare cu adidasi PUMA, iar pe spate purta nonsalant o jacheta cu inscriptia ADIDAS.In acel moment in tara asemenea articole nu existau si de le-ai fi cumparat pe sub mana, costau injur de trei salarii medii. Erau un vis al oricarui tanar sa poarte asa ceva. Mai aveau si alti tineri ceva asemanator, dar erau imitatii sau la mana a II-a, ori cel din fata noastra era echipat complet cu toale nou-noute. Stiam ca e orfan, ca acasa nu aveau “dupa ce bea apa”, ca ceea ce purta acum el, la veniturile lor modeste, cu toate economiile posibile nu si-ar fi putut cumpara toalele acestea, nici in cinci ani.
– De unde ai tinuta asta (uite unde am ajuns cu intrebarile de examen!)
– Pai… stiti… de fapt… cand a inceput revolutia in tara, mai multi elevi din scoala am mers la Bucuresti. Tot timpul cat a durat revolutia, si eu am stat in Bucuresti. Poate ati vazut si dumneavoastra la televizor ca un reporter francez a scos o revista pe coperta careia era un baietas infasurat intr-un drapel tricolor. Aceasta fotografie le-a placut atat de mult francezilor, ca redactia revistei respective a dispus descoperirea identitatii si aducerea in Franta a micului rebotezat de ei “Gavroche Bucuresteanul”. Cat timp am fost prin Bucuresti si eu il intalnisem pe baiatul acela si ne imprietenisem. Cand 1-a gasit reporterul eram impreuna si afland ca suntem prieteni ne-au luat pe amandoi in Franta. Am plecat cu acelasi avion cu care pleca si Nationala de fotbal a Romaniei. Am fost asteptati la aeroport, de foarte multa lume, de numerosi ziaristi! S-au purtat cu noi cu multa atentie. Ne puneau sa le povestim despre “Revolutia noastra” din Romania, despre noi, despre romani, despre cum a fost sub tirul gloantelor. Am petrecut la Paris cateva zile minunate. Ieri ne-am intors din Franta si eu acum ma-am prezentat la examen. Poftiti, aici e si lucrarea executata de mine pentru examen!
Lucrarea corespundea normelor. I s-au mai pus doua trei intrebari si elevul a plecat. Cu totii eram atat de contrariati, nedumeriti, cum acest elev ajunsese sa participe la Revolutie, la Bucuresti,cum mai apoi a venit din Franta mai avusese si… grija examenului lui de practica!
Cand veni randul urmatorului absent de la practica – absentul de o luna – in loc de elev in clasa a intrat o femeie cam la 40-45 de ani, nu prea inalta, cam grasuta. Am asteptat. Dupa ce ne-a salutat, femeia a inceput cu glas scazut:
– Stiti, eu sunt mama lui…. cutare. in vara copilul meu a lipsit mult de acasa. Avea niste prieteni de varsta lui cu care umbla pe la video si filme. intr-o zi, cand vin de la serviciu, il gasesc singur acasa. Am ramas surprinsa. L-am intrebat unde-i sunt prietenii, daca nu cumva e bolnav. Se vedea pe el ca ceva nu era in regula. L-am intrebat:
– Ce-i cu tine, Nelule?
– Mama, toti prietenii mei au fugit in Ungaria… si a izbucnit in plans!
– Cum se poate?
– Asa! Au trecut granita si azi am primit un telefon in care imi spun ca au ajuns cu bine dincolo.