Tag-Archive for » Ramona Ulici «

April 16th, 2009 | Scriitor:

S-a născut în data de 18 noiembrie 1943 în Rodna Veche (de unde i se trage şi numele de Rocneanu) printre oameni simpli care l-au învăţat ce era mai frumos şi mai valoros: sufletul şi conştiinţa omenească, pe care puţini o mai au. A debutat editorial în 1993 cu romanul de dragoste “Destine conjugate”, care a luat naştere în urma unei întâmplări petrecute, la o cabană, în urmă cu şase ani. Este vorba, de fapt, despre destinele unor prieteni. În 1998 vede lumina tiparului, cartea “Tânjind după soare” având ca subtitlu “întâmplări repovestite” (a fost scrisă în 1987 şi publicată după 11 ani), în care aminteşte tot despre aceiaşi oamenii simpli, urmată de cea de-a treia,”Toduţ”. În urmă cu aproape două săptămâni, autorul a făcut o nouă surpriză iubitorilor de carte şi a scos pe piaţă publicaţia “Prietenul meu Andrei”. Cartea reuneşte două destine a doi prieteni care au petrecut mult timp despărţiţi şi care, după o lungă perioadă, se reîntâlnesc. Deznodământul reprezintă de fapt o morală de viaţă, o experienţă pe care am avut-o cu toţii, dar pe care am omis să o înţelegem, săi acordăm importanţă. Întrebarea retorică”Oare de ce l-am considerat prietenul meu? ridică mari semne de întrebare pentru fiecare dintre noi. Problemele de trădare au o cauză simplă: cu cât este mai mare ataşamentul şi dependenţa de cel drag, cu atât apare inevitabil şi suferinţa şi nu în ultimul rând ura. Aşa autorul evocă într-un mod indirect ideea de a învăţa să fim simpli şi nu în ultimul rând, proprii noştri prieteni. Se fac multe referiri la “sufletul de miner” altfel de ceia ce cunoaştem noi prin această noţiune. În urma imaginii proaste pe care aceştia au căpătat-o odată cu mineriadele, Rocneanu aduce în faţa noastră sufletul cald şi bun, dar neînţeles de “masa” superioară. “Şi să nu uităm că, în realitate fiecare e un miner” Pentru luna martie autorul pregăteşte o nouă apariţie publicistică, “Gazeta de suflet”, dedicată tuturor ziariştilor maramureşeni.
RAMONA ULICI

Categori - citeste on line: referinte critice  | Tags:  | Comments off
April 16th, 2009 | Scriitor:

Ieri 23 martie anul curent, în holul Teatrului Municipal din Baia Mare a avut loc lansarea cărţii “GAZETA DE SUFLET” de Toma G: Rocneanu, apărută la editura I.S.O., sub egida Fundaţiei social-culturale “Octavian Butuza”.Cărţii îi precede alte patru apariţii: “Destine conjugate”(1993), “Tânjind după soare”(1998), “Toduţ”(1999) şi “Prietenul meu Andrei”(1999).
Evenimentul a fost presărat cu numeroase cuvinte de laudă la adresa publicaţiei, iar în deschidere a luat cuvântul cunoscutul om de presă Octavian Butuza, care a comparat cartea cu o “budincă a culturii”, şi după el prof.Dumitru Rusu
Cartea cuprinde perioada actuală de tranziţie, greutăţile putând fi depăşite cu ajutorul iubirii şi a speranţei. “ŞI dacă viaţa-i o continuă suferinţă, dacă pregătindu-ne de viaţă, ne pregătim pentru suferinţă, atunci ce mai ţine pe acest pământ, ce ne leagă toate aceste suferinţe şi dureri ? Numai dragostea, liantul fără de care viaţa pe pământ ar fi un iad şi în final ar dispărea” (Toma G. Rocneanu)
Publicaţia se referă în mod special la municipiul nostru, la oamenii care îl animează şi la gândirea lor simplă, de zi cu zi. Se face apel şi la trecut, acesta fiind un suport moral pentru viitor. Cartea este dedicată în mod special ziariştilor maramureşeni, şi se doreşte a fi un roman specific de renaştere, din toate punctele de vedere. Autorul “a dat naştere ” altor trei cărţi, care vor fi lansate în curând, respectiv,”Iubirile Elisabetei”, “La porţile iubirii ” şi “Născuţi în timpul altora”

RAMONA ULICI

Categori - citeste on line: referinte critice  | Tags:  | Comments off