Bunaoara, mie, in tot acest timp, aveam senzatia ca nu-mi pot derula filmul vietii, deseori fiind intrerupt de aceleasi imagini… care deja ma enervau. Aici am fi putut perii din cel putin trei cauze…
– Una, una singura Toader, indisciplina, il “bruie” Todut.
– Aveti dreptate, domnule director asa e, dar vedeti ca aceasta nefericita intamplare, s-a petrecut, a-si putea spune, cum a fost mai bine. Puteam s-o patim si mai rau, mult mai rau. Cat timp am fost fara speranta, continuu m-am rugat Bunului Dumnezeu, pentru ca nu ne-a “potopit” cu totul, ca nu ne-a betegit sa ne uitam unul la altul cum se scurge viata din noi si dupa ce n-am mai avut lampi, sa ne imaginam cum se descompune un cadavru, pe intuneric. Atunci mi-au dat lacrimile si povestea aceea in revenea in minte. De fapt nici nu stiu ce poveste. O banala intamplare de prin ’89 de la inceputul lui septembrie…
in acea luna am luat un salariu bunicel si mi-l-au “completat” si c-o prima. Sub oarece pretext, sa nu se “prinda” copiii, am iesit in oras sa le cumparam cate ceva, numai eu cu sotia. N-am vrut sa stie ce le luam si ei sa ne tot bata la cap.
Copiilor ne-am gandit sa le luam niste “torsoni”. incepuse scoala. Sotiei, doream sa-i implinesc o mai veche dorinta. Ma veti crede ori nu, n-am gasit nimic din ceea ce am dorit… Se mai intampla… Cu sotia ne-am hotarat sa ne umplem camara, mai ales ca din luna mai si pana la 23 august n-am avut nici-o bucata de carne in frigider, ne-am zis ca trecem pe la piata, si indiferent de pret, cumparam carne si oua, care tuturor le plac. Am zis, dar nici aceste ganduri nu ni-le-am putut implini. Ce sa va mai spun, intr-o sfanta dupa amiaza, n-am putut cheltui nici macar 1000 lei…
Printre oamenii pe care-i mai cunosc, era si un medic cu care, sa zic asa, aveam relatii doar de salut. Acest om, de altfel persoana deosebit de agreabila, avea o grija exagerata pentru sanatatea lui. Pot spune, fara exagerare ca. aceasta grija era un cult la el. De salutat ne salutam dar discutam mai rar, intrucat probabil timpul, eterna poveste, nu ne prea prisosea.
A doua zi dupa turul de forta facut cu nevasta, pentru cumparaturi, prin intregul oras si intorcandu-ne cu mana goala, mergand la mina, observ masina doctorului in parcare. Nu stiu ce mi-a atras atentia, ca n-am acest obicei, dar era ceva ciudat pe spatarele din spate ale scaunelor. M-am apropiat si nu-mi venea sa cred. Erau depozitate zece cofraje pline cu oua, probabil ca mai avea “ceva” si in portbagaj, dar era evident ca, ouale acelea au “dormit” in parcare. M-am gandit ca eu cu sotia ne-am “rupt” picioarele sa cumparam “un ou” si unii probabil ca nu mai au unde sa le depoziteze si acolo nu erau mai putine de vreo trei sute…
Ei bine, doctorul nostru, cu care eram de-o varsta, putea face “rost” de sute de oua sau alte alimente prohibite, in acea perioada si altii… nimic. Pe dansul aceasta abundenta de alimente se “vedea”, era cam “dublu” fata de mine… Dansul avea cunostinte despre om, despre sanatatea lui, stia tot ce-i era necesar in aceasta privinta, cum s-o protejeze, s-o conserve, dar n-a stiut niciodata ce-i saracia si nici macar n-avea bunul simt, sa nu-si erijeze opulenta, cand stia ca sunt atatia OAMENI care abia puteau sa-i “arate” painii untura, ca olteanul mirosul de peste, mamaligii, si va mai spun ca unii depuneau eforturi deosebite sa ajunga la un salar “nepenalizat”. Ei bine, acel om zace in pamant de cativa ani, si eu care nu de putine ori mergeam la lucru cu ce ne “imbucau Ei” si inca mai traiesc cu toate ca am trecut prin cate am trecut. ‘ ”
Din aceasta cauza poate m-au “tinut” lacrimile mai mult ca pe “altii” ca sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru milostenia cu care ne imbratiseaza.
– Frumos le zici, Toader, dar ar trebui sa parasim si vagauna aceasta. Destul ca ati “petrecut doua zile de capul vostru”… Grele ganduri le-ati mai facut si nevestelor voastre, in vremea asta. Au iesit si la “Gura galeriei” i-a asteptat o masina care i-a dus acasa pe fiecare. inainte de despartire, Todut le-a spus:
– Baieti faceti trei zile si “la comanda familiei” ca “de capul vostru” ati facut destule.
– Multumim. Noroc Bun!

– Bun Noroc si va multumim tuturora! Sa va iubeasca Dumnezeu! mai spuse Toader, dupa care s-a scuturat pe cizme si a intrat in casa.
Todut dupa ce i-a condus pe fiecare unde avea nevoie, a refuzat sa-1 duca masina minei acasa. isi dorea cateva momente de liniste, de singuratate si a plecat spre casa, pe jos.
in asemenea situatii folosea o butada: “Mersul pe jos este singurul lux ce si-1 permite”. De fapt, el dorea sa-si deruleze filmul, acestui incident, de care, sub un motiv sau altul a fost tinut la distanta… “Ce-1 macina”, era cauza pentru care a fost lasat in afara evenimentelor… Dupa lege si regulamentul de ordine interioara, in asemenea cazuri, primul care trebuia instiintat, era seful ierarhic, deci…. el. Dar, daca seful minei era in serviciu si dirija operatiile de salvare personal, intreaga responsabilitate era a lui. El era raspunzator si direct implicat in asemenea situatii, care spre fericirea tuturor s-a terminat cu bine. in cazul acesta putea fi incunostintat. Tinand cont de precipitarea si modul de desfasurare a evenimentelor, atat cele care-l priveau pe el, cat si cele care au dus la avaria petrecuta in subteran. Inginerul sefa procedat cu mult tact si profesionalism. in acest caz, el nu s-a pripit cu “ofertarea a 25%”? Pe el l-a socat ca n-a fost anuntat conform regulamentului. considerand aceasta o abatere de la regulamentul de serviciu, indisciplina. Acest lucru in ochii oamenilor este intolerabil, stiind ca. cu cat ti-e functia mai mare. cu atat depind mai multe vieti de hotararile, sau gafele tale. Avand si un asemenea om. cum este Baciul Gavrila. care stie toata mina ca pe propriile-i buzunare, este un orgoliu nejustificat, consultarea lui, numai cand dai de necaz, pana atunci, pana a nu declansa o avarie sa nu fi avut timp sa-l consulte?
Toate aceste aspecte trebuie esalonate si data o decizie corecta, care sa-l repuna si pe el din nou in “capul'” oamenilor, ca de aceasta data a avut senzatia ca a cam fost ocolit.
Se parea ca a participat doar la un singur banchet si acela a racit atmosfera intre el si ortacii lui, ceea ce-i inadmisibil. Probabil ei stiindu-l benchetuind, au considerat ca, probabil nu-1 mai intereseaza viata si munca lor, drept pentru care nu l-au mai “deranjat”. Acest lucru-i “spunea” ca trebuie sa se lase de banchete, daca tinea la oameni, altfel “distanta” se va mari si in plan afectiv. De aici rezulta ca de fapt, parte din abaterile facute de subordonati, prin prisma, lor sunt ale lui.
Dupa aceasta concluzionare, in loc sa fie suparat, s-a bucurat ca n-are subordonati indisciplinati. Apoi, parca rasufland mai usurat a inceput sa “vada” ca de fapt copacii au frunze si nu numai… Locul unde a ajuns. ii parea deosebit de cunoscut, el stiind sigur ca n-a mai calcat pe acolo, niciodata. Apoi a realizat ca, de fapt acea straduta laterala a orasului, semana ca doua picaturi de apa, c-o portiune dintr-o straduta din propriul lui sat, loc cautat si indragit in copilarie, loc de uitare, dar si de aduceri aminte… Pe atunci, “circula” o poveste cam ciudata, in satul lor.
Un barbat, pe nume Vasile Butinaru, intr-o sambata noaptea se intorcea de la padure cu lemne de foc. Era un om cu statura atletica, neavand frica nici de fiarele padurii, nici de lucru dar nici de oameni “de scarba”. Pentru el ziua era la fel de sigura ca si noaptea. Daca ti-a promis ceva, in timpul promis iti rezolva lucrul asteptat. Era si un om corect si cu frica lui Dumnezeu, de aceea povestea din acele vremuri, spusa de el, devenea credibila. Se spune ca era intr-o sambata noaptea cand, el trecea chiar prin acel loc, de care si-a adus aminte Todut, si el, Baciu Vasile. a avut o senzatie ciudata. La un moment dat, se intoarce si vazu un om care zbura pe sus, deasupra lui si peste carul lui, moment in care peste el trec sudorile mortii de spaima. Atat si-a putut da seama ca nu-i… “ptiu departe de casa noastra”, ci era chiar un vecin de-al lui, pe nume Gheorghe Zloata, “costumat fiind” cu hainele cu care se pune tot omul la culcare….
Dupa aceasta “planare” a lui Gheorghe, animalele s-au oprit. S-a oprit si Baciu Vasile, cu toate ca dupa ce a vazut asemenea lucru, bucuros s-ar fi indreptat spre casa, si daca numai sa spuna un Tatal Nostru. Dupa ce s-a mai linistit el si animalele, a plecat in graba din acel loc ciudat. Dorea sa se sfatuiasca cu cineva, sa-i spuna cuiva, cu toate ca era sigur ca, de nu-si va tinea gura, va ajunge de risul satului. Cine-ar putea crede asa ceva? Ce a vazut el.
Pasind ingandurat si inspaimantat pe langa boi, simtea o stare de prea plin, si-i era imposibil sa nu se sfatuiasca si cu altcineva, dar cu toate aceste impulsuri, spre semeni pentru asi descarca sufletul, “a imparti” cu cineva aceasta intamplare neverosimila, necurata, Baciu Vasile era constient ca putini din sat il vor mai crede cu “mintea intreaba”.

Visul nu era deplasat, daca am fi observat cat de tare s-a indragostit Ana de el si casatorindu-se cu ea, viata lui ar fi fost un Rai. Acestea erau gandurile tinerilor dar nu si al parintilor Anei, care asa cum a banuit si Iuliu nici nu vroiau sa auda asa ceva. Ne oprim aici putin pentru a vedea ce credea cealalta fata, croitoreasa, care asa cum a povestit el i-a fost nevasta si ajutor in cea mai grea perioada a vietii sale de Soldat, si caruia i-a promis c-o va lua de nevasta la liberare.
Iuliu inca inainte de-a avea relatiile lui atat de avansate cu Ana, daca va mai amintiti, era presat cu barfe, si vorbe de ocara la adresa Mariei, de catre unii camarazi, si lucrul dracului, chiar de unele “cadre”. in ochii lui imaginea Mariei pierzandu-si aureola, dar mai ales ceea ce i-a legat dragostea si farmecul ei a disparut, Iuliu nemaiavand fata de ea nici o atractie. in aceasta situatie, a considerat, cinstit dar mai ales necesar, sa-i spuna fetei ca el doreste sa se desparta de ia.
intr-o duminica, si-a luat o invoire in care s-a hotarat sa-i spuna unde-au ajuns relatiile lor, si ca el doreste sa se desparta in mod civilizat.
A plecat la Maria, care era acasa, il astepta impreuna cu mama-sa, care-1 iubea ca pe un fiu, femeia fiind vaduva. Au servit masa, au mai “aruncat” cate-o barfa, si la plecare, luliu i-a spus pasul. Pentru prima oara, ochii Mariei “sagetau”, si-i spuse lui Iuliu.
– Dragul meu in cel mai greu an din viata ta ti-am stat la dispozitie cu toate bunurile ce mi-le-a dat bunul Dumnezeu, cu dragostea mea, cu tot ce ti-ai daruit, ai dispus de toate ale mele, ca si cum ar fi fost ale tale. iti spun acestea nu pentru ati imputa ceva, ci doar sa-ti dai seama ca fara a fi casatoriti, ai intrat in familia mea, comportandu-te ca un barbat, diferenta fiind ca un barbat aduce un castig casei, tu numai ai consumat. Probabil ca nu mai ai multa armata de facut, si asa stii tu sa te achiti de datorii, si poate si mai probabil, alta iti va lua foloasele. Iuliu draga asta nu se face la o fiinta iubita, mai ales care-i si orfana si n-are cine s-o apere, probabil, de acei ca si tine.
Din tot ce-a fost intre noi, n-am nimic de-ti imputat, si eu mi-le-am dorit, dar sa ma arunci ca pe-o carpa folosita nu cadreaza cu demnitatea unui barbat, a unui om.
Ce incerci tu sa faci acuma iti arata nemernicia sufletului tau, care sincera sa fiu, se sterge din inima mea. Asi putea zice ca ma bucura ca nu m-am casatorit cu un asemenea nemernic. Totusi ca sa vezi ca si femeile care n-au barbati in casa nu pot fi batjocorite de oricine, cu cata “barbatie” mai ai, pune diseara, inainte de culcare, o cana cu apa pe geam. “‘Poti sa faci asta barbate! De-i avea aceasta amabilitate, sa faci acest lucru sambata seara si daca esti bun, pana acuma ne-am intalnit cand tu ai vrut, cum tu ai hotarat, acuma permite-mi sa iti dau eu intalnire Dumineca. Esti de acord?
– Nu vad de ce n-as fi?
– Te rog sa nu uiti de cana cu apa! Bine?
– Bine, de ce nu?
– Atunci “la buna vedere” pe Duminica.
– La buna vedere. Noapte buna. Si Iuliu a plecat la cazarma.
Vremea in cazarma a trecut repede. A si uitat de Maria, si ar fi uitat definitiv daca un camarad nu i-ar fi cerut, bocancii lui, care evident ca erau mai frumosi (cat pot fi o pereche de bocanci de soldat), sa mearga la intalnire. L-a refuzat si a inceput el sa se pregateasca de intalnire cu… teama. A chemat plantonul si i-a spus toate spaimele lui. Pe planton l-a rugat sa stea langa el, sa observe daca i-se intampla ceva, iar daca cumva vede ceva, sau pe cineva ca se apropie de patul lui sa-1 indeparteze, sa-1 opreasca.
Cu sufletul mic, si-a intors camasa pe dos, a impuns-o cu un ac, a pus cana cu apa pe geam, i-a mai facut un semn plantonului, care a fost platit regeste si s-a culcat.
. Dupa o ora, l-a trezit cu foarte mare greutate, plantonul care a depus reale eforturi cu toti camarazii care mai erau in dormitor, sa-1 trezeasca.
Iuliu a sarit la fereastra, sa vada cana. Era numai jumatate cu apa. S-a uitat daca nu s-a varsat, a intrebat daca n-a baut cineva din ea, nimeni, si cine sa se apropie de ia dac-o pazea plantonul din seara aceasta care era aproape un urias.
– Camarazi, vedeti cana aceasta, a fost plina cu apa, acum e jumatate, daca n-ati fi putut sa ma treziti, cand apa disparea din cana, imi disparea si sufletul meu.