Dupa ce a condus-o acasa, Mara a intrat in cotidienele treburi ale gospodariei, iar discutiile care ar fi urmat firesc, neavand o anumita ambianta, nu-si mai aveau rostul, asa ca Todut si astazi, ca si ieri de altfel, isi cara amarul din suflet spre caminul de baieti. in atari situatii nu era capabil sa-si rezolve niciuna dintre problemele lui si timpul… timpul se scurge imperturbabil… . Si-a sustinut si ultimul examen, a reusit… era absolvent… si normal a inceput sa-si faca bagajele. in vremuiala creata de absolvire, de despartire, de promisiuni si copieri de adrese, observa ca… un “elev de serviciu” il solicita sa vina la poarta: “Ca-1 asteapta o doamna”. Dupa potolirea rumorii iscate intre ceilalti colegi, Todut jenat parca de dezvaluirea aceste-i probleme intime, il repezii pe elevul de serviciu:
– Tu nu vezi ce fac?!
– Todut te-am anuntat ca esti cautat. Nu trebuie sa multumesti, poti face ce doresti! N-ar fi dorit sa plece in fata galagiosilor si limbutilor colegi, sa se intalneasca “c-o
doamna” dar nu era incotro. in aclamatiile celorlalti, a coborat sa vada “doamna”. A vazut-o si nu credea ca o cunoaste. Era gata sa se intoarca, cand “doamna” se apropie de el si-1 intreaba:
– Tu esti Todut?
– Da, doamna. Eu sunt Todut. Cu ce va pot fii de folos?
– Am o nepoata, Eva o cheama. Te roaga sa vii pana la ea.
– Doamna, nu as dori sa fiu nepoliticos, dar eu sunt la capitolul: strans, sters si drumul spre gara! Nu vad cand si, mai ales, unde as putea sa ma intalnesc cu ea, cu atat mai mult cu cat ea, mi-a spus atatea ca mi-ar trebui o viata de om sa le uit. Mi-a mai zis ca in aceste zile va pleca acasa. Ce sa aleg din toate astea?
– Te rog frumos sa-i faci hatarul! N-a plecat nicaieri. De cand v-ati despartit, sta numai in casa si plange. Te rog sa vii!
– Si cand sa ma intalnesc cu ea?
– Acum. Vii cu mine la noi. O sa vezi si tu unde sta.
– Las vorba colegilor si vin.
– Nu, nu pleca! Te rog frumos vino acum! Vino cu mine!
Cam contrariat de turnura pe care le-au luat lucrurile, Todut o urma pe femeie cu capul plecat. Era foarte suparat. Nu mai credea ca toate cate si le-a auzit de la Eva, se pot sterge, sau ca nu au lasat nici o urma si vor putea iar: “pune de-o dragoste”. in plus il mai zgandarea ceva, in prapaditul lui de sat, se zice ca: “nu-i interzis sa te certi, dar daca cumva crezi ca in aceasta viata o sa mai ai nevoie de acea persoana vreodata, nu-i adresa cuvinte de care ti-ar fi rusine sa ti le mai auzi iar daca cumva persoana respectiva nu ti-e indiferenta, o iubesti, este si mai grav s-o jignesti” El ce-a mai putea repara din tot ce-a fost. Ce a fost Eva pentru el si ce a fost el pentru Eva?
Destinul le era pecetluit. Nu se putea face nimic sa nu se desparta. Scoala s^a. incheiat… aici… in acest oras… el n-ar mai avea ce face… si tot ce-a inflorit intre ei se va vesteji si pierde ca o frunza ingalbenita si nefolositoare. Totul va fi dat uitarii. N-au fost capabili, in dragostea lor, sa-si dea jos “mantia complezentei”, sa se cunoasca mai bine, sasi dea “drum liber” inimilor lor tinere, sa bata la unison, ca macar odata sa ajunga si ei sa se confeseze, sa-si destainuia dragostea, fara ocolisuri. Asa ar fi fost poate bine, dar ce a iesit?
Todut a ajuns la usa indicata de doamna care a venit dupa el, a batut, dar doamna i-a facut semn sa intre. Eva statea pe o canapea si plangea. Cand Todut a intrat, s-a aruncat pe el, prinzandu-se de gatul lui. acoperindu-l in sarutari. Trupul ei se zbuciuma inca de atata plans si rasuflarea-i era sacadata. Todut era total debusolat. Nu i-a mai fost dat sa vada asemenea jale niciodata. Nu s-a intamplat niciodata ca cineva sa planga dupa el, in afara de
mama-sa. Cand plangea mama lui, Todut stia pentru ce plange. Acum Eva, era prima femeie care plangea pentru el, sau dupa el. Precis nu-i era clar sensul plansului ei… Eva era o fata tanara, foarte frumoasa, ca tineretea insasi, si ea-i plange acum pe umarul lui, iar el nu-i putea usura aceasta suferinta. Todut se gandea ca el si-a dorit o camaraderie si s-a infiripat o dragoste pe care el n-o merita. in acel moment l-au podidit si pe el lacrimile.

Interventia matusii, brutala daca te gandesti ca i se adresa unuia care n-are nici macar majoratul, si caruia i se pretindea sa-si cheltuiasca viata, ACUM, in acest moment, unui om care inca “n-a gustat” nimic in aceasta bucatica de viata, era clar ca nu putea intra in discutie “traditionalul” orgoliu barbatesc… i se cerea mai mult decat ar fi avut de dat Todut, barbat in formare, fara metehne. Aceste certitudini ii faceau si mai trista despartirea… Cu patima suferintei si poftele tineretii, Todut a sarutat-o pe Eva si “raspunsul” din partea ei a fost pe potriva, cu toate ca lacrimile-i curgeau din belsug. Dupa “acel” sarut, amandoi si-au intors fetele si s-au despartit… pentru totdeauna.
Colegii lui Todut, plecasera deja la gara, luand cu ei si bagajele lui. Daca tot a inceput cu despartirile, Todut s-a pornit sa-si plimbe necazul, prin orasul care l-a iubit prin iubitele lui, prin orasul care l-a primit si in care s-a mai luminat, crescut, dorit si iubit, in multii ani de liceu si-n putinele-i clipe ramase. Parasindu-1, isi parasea si unii colegi, prietenii, prietenele… si o portiune din putina lui viata.
in sinea lui, Todut si-ar fi luat ramas bun de la toti si de la toate, chiar si de la suferintele si necazurile lui, ne-mai simtindu-se capabil sa le mai poarte cu el. Cu drag le-ar fi lasat aici unde, de altfel, le primise si el, pecetluindu-i pana si dragostea.
Oamenii sunt fii sortii si uneori si soarta are grija de ei. Asa i s-a intamplat si lui Todut, nu a terminat de facut o tura pe Corso cand… sa vezi si sa nu crezi… la un colt de strada, se intalneste nas in nas, cu Mara si familia ei. in acel moment toate necazurile lui se estompara, i-au trecut toate supararile, orasul hulit cu cateva minute in urma a devenit superb si in inima lui Todut au aparut noi sperante.
Dupa cuvintele de complezenta, de aceasta data desfasurate cursiv, Todut propune
vizionarea unui film. S-au dus la “Flacara”. Au intrat grabiti, fiindca filmul incepuse deja. Un lucru era sigur, pe Todut numai actiunea filmului nu-1 interesa, nu-1 preocupa, dar aici la film, profitand de intuneric ar fi dorit sa-i poata sopti cateva vorbe Mareei. Filmul, fiind palpitant, incercarile lui de a-si usura sufletul in fata Mareei s-au dovedit zadarnice.
Mai avea o singura ora de stat in acest oras, dupa care trenul lui, la care avea deja bilet, pleca… Timpul nu se putea dilata si nici filmul nu se va termina pana la plecarea trenului… in timpul cat a stat la film, a tot incercat sa-i spuna Mareei cat de mult tinea el la ea, cat de mult o iubea, cat de mult isi dorea el sa devina prieteni, dar ambianta sonora a filmului ii taia si vorbele si caldura din vorbele lui. Nici imaginea ce se derula pe ecran nu-i era mai avantajoasa si cu o imensa tristete Todut constata ca in conditiile date nu putea realiza nimic si timpul se scurgea nemilos. ii mai ramanea o ultima posibilitate, sa iasa afara din sala, rugand-o si pe Mara sa faca acelasi lucru… Iesi, astepta un timp, dupa care, dandu-si seama ca Mara nu o sa iasa, ca de fapt, ea nu putea realiza acest lucru, sa lase familia si filmul si ea sa plece afara… Cu inima indoita, Todut s-a dus spre gara…
El realiza, ca fata de despartirea ce s-a petrecut ieri, termenii s-au schimbat. Ieri Eva era cea indragostita si el o parasea, iar astazi, el era cel parasit. Mareei inca nu-i vibra lungimea de unda, in consonanta cu a sa.
Daca ar fi existat un privitor la cele doua despartiri, ar fi spus ca fiecare si-a luat ce a meritat. De data aceasta pagubasul era Todut si lui nici macar nu i s-a oferit placerea de a-si pune capul, de-a si-l culca pe umarul, sau in poala ei…
in starea aceasta, de refulat, Todut isi incheia o perioada de viata, de studiu, in acest oras, parasind si parasit fiind de iubita, de prietena, de… Toate se combinau cu scrasnetul de pornire al trenului…
– Dar ce faci draga pe intuneric? ii intrerupse firul gandurilor sotia care tocmai
intra.
– Ai si sosit?! Ma bucur, o sa ajungem la timp la petrecere! Dar cum ai intrat ca nici nu te-am auzit?
– Ai cam cazut pe ganduri barbate!
– Adevarat, dar acuma trebuie sa plecam!

– Plecam, plecam, dar nu mi-ai spus despre ce fel de petrecere-i vorba. Trebuie sa “arat” si eu cumva.
– Draga, dupa cate sti, domnul Cuscrescu a fost ales senator. Cu aceasta ocazie da un banchet. Ia-l cum vrei, de adio, de intrare in senat, de multumire fata de alegatori?! Vine lume…. ce mai… reprezentativa si mai ales nu vor lipsi, boemii, politicienii ai altii…
– E clar, vin toti.
– Deci putem pleca.
Cei doi, Todut si sotia, au ajuns destul de tarziu la acea “petrecere electorala”. Lumea era deja cu paharele “la mana”. Si dupa verva ce-o aveau unii, se parea ca acestea, le-a ajuns unora “la cap”, nu numai la mana.
Petrecerea se desfasura la “Clubul Tineretului” si sala de dans era plina. Dinadins pentru a-i molipsi pe cei ce vin, langa usa, era un grup foarte vesel si pus pe sotii. Parca “pe grafic”, rand pe rand, cate unul isi dadea drumul, povestind ba o snoava, o anecdota. diferite bancuri si se radea c-o pofta nedisimulata. La inceput lumea credea ca se rade de complezenta, dar foarte curand s-au convins de contrariu. S-au apropiat si ei de acest grup, ascultandu-le intamplarile hazlii, snoavele povestite cu aplomb, intamplari mai mult sau mai putin reale, avand ca protagonisti persoanele prezente, ori altele inchipuite si, cu toate acestea, aveai senzatia ca ele nu sunt spuse pentru prima data, ca se repetau, ca intreaga adunare ar fi dirijata.
Un distins profesor se confesa:
– Domnilor! Ma scuzati. Doamnelor si Domnilor, exact cand am tinut primele ore la catedra, nu-mi mai aduc aminte cu precizie, dar stiu ca in primul an de pofesorat, fiind repartizat la un liceu industrial, am primit in cadrul normei didactice si ore la specialitatea mea, dar si multe ore de alte specialitati, asa cum este practica obisnuita cu tinerele cadre didactice. Prima data se facea orarul pentru “senatorii de drept” si ce mai ramane se “repartizeaza” tinerilor.
Timpul meu devenise dramuit “Ia sange”. Etica profesionala nu-mi permitea sa ma prezint la cursuri nepregatit. Cum eu aveam in asimilare inca vreo cinci materii, va dati seama ca efectiv n-aveam timp sa suflu. Materiile Ia care nu eram specialist, dar trebuia sa le predau, imi consumau tot timpul cu pregatirea lectiilor. Nu-mi puteam imagina ca un elev sa-mi puna vreo intrebare si cei de liceu o fac, iar eu sa nu-i pot da raspunsul bun, raspunsul asteptat.
Saptamani in sir, mi-am petrecut timpul inchis intr-o camera si invatand, pentru a putea invata pe altii. Dupa zilele de practica, imi vine una din clase, la care inca n-am predat si la care trebuia sa predau una din materiile, care nu intrau in specialitatea mea. S-a nimerit sa fie una din clasele de a XII-a, in care elevii erau cu numai patru, cinci ani mai mici. in acest context, tinuta mea, modul meu de prezentare, dar mai ales pregatirea mea, trebuiau sa fie impecabile. in sinea mea doream sa-i impresionez pe cei mai “varstnici” liceeni. in plus, fiind in ultimul an, si lectia era necesar sa fie predata cu un vocabular mai elevat. A inceput ora…
Am predat tot materialul pregatit pentru ei, si nu am indraznit sa “ma caut” in ochii lor. incheindu-mi disertatia, m-am uitat la ei, cu satisfactia unui om care stie ca a realizat un lucru bun, dar ochii lor reflectau apatie, opacitate, moment in care simteam un fluviu de transpiratie rece pe spinare. Neputand accepta asa ceva, le-am “inventariat”, rand pe rand tuturor elevilor privirile. Stupoare… parca unul, poate doi pareau ca ar fi priceput ceva… restul…. bezna…
Dezorientarea si deceptia m-au coplesit. Este inimaginabil sa fi profesor cu licenta si tu de fapt nu sti profesa, daca nu poti comunica si transmite cunostintele necesare elevilor in procesul de invatamant. Acest lucru devine incompatibil cu profesia de profesor, de cadru didactic.
Pauza “a zburat” si acum ma aflam in fata usii celei de-a doua clase la care trebuia sa-i predau aceeasi lectie, aceleasi cunostinte ca si la clasa precedenta.
Intru in clasa, cu tinuta mea vestimentara, care era ireprosabila, in schimb tinuta mea sufleteasca palise mult. iar eu, timid, aproape speriat, cautam in ochii elevilor
sentimentele lor pentru mine… noul lor profesor… Poate asteptam de la ei putina afectiune, ca sa nu spun mila, pentru mine, pentru nereusita mea din acea zi.