Nimic nu umbrea relatiile dintre noi si dintre familiile noastre. Atata car ca eu tot cu indiferenta imi tratam vechea prietena, neavand nici atata spirit de observatie sa vad de fapt ceea ce vedea toata lumea, anume ca in ultimele clase de liceu prietena mea se profila ca o femeie deosebit de frumoasa si atragatoare. Si timpul trecea. Colegii, care stiau ca santem promisi unul altuia, nu ne prea acordau mare atentie.
Dupa terminarea liceului, ea s-a inscris la facultatea de zootehnie, iar eu la institutul de educatie fizica si sport, in aceeasi citadela a invatamantului superior. Intre noi nu au existat relatii intime, insa ideea ca ca imi apartine ma plictisea pur si simplu si o facea fata de mine neinteresanta si neplacuta. Era ca si o scula pe care o ai. Este folositoare, dar nu te omori dupa ea. Sincer sa fiu, doream sa ma aflu undeva unde sa n-o mai vad, iar daca se poate niciodata. Asa s-a intamplat, eu nu am mai „vazut-o”, dar a venit altcineva care a „vazut-o” si a vazut-o exact asa cum ar fi trebuit s-o vad si eu, adica o femeie foarte frumoasa. Acel cineva nu a ratat ocazia si s-a casatorit cu ea. Dar sa nu uit. inainte de a se casatori, ea a venit la mine, mi-a spus ca are un baiat care o curteaza si care a cerut-o in casatorie. Ea n-ar vrea sa se casatoreasca cu el stiind ca mi-e promisa mie, insa daca eu o tratez ca pana acum, isi permite si ea sa ia o astfel de atitudine incat sa nu-i mai fie jignita existenta. Daca relatiile dintre noi vor fi normale, e de acord sa ne casatorim.
Nu doresc sa va relatez raspunsurile mele ireverentioase, in final i-am dat de inteles hotararea mea:
— Fetito, zburda, esti libera din partea mea!
— Multumesc! Si-ti doresc si tie fericire, ca din cate am aflat esti si tu pe punctul de a face in curand acest pas, incheie ea.
Asa ca ne-am casatorit amandoi, fiecare cu altcineva.. scapand astfel de aceasta stupida promisiune, pe care o consideram a fi un lant pus la picioarele mele. S-a intamplat insa ceva neobisnuit si cu totul neasteptat. Am inceput s-o vad asa cum ar fi trebuit s-o vad si pana atunci. M-am indragostit de ea. Situatia mea era chiar a unui om nebun. M-am casatorit cu una si-mi doresc ca convietuiesc cu alta, adica cu aceea pe care nici nu voiam sa o vad.
Nu moare nimeni din dragoste, dar eu m-am imbolnavit. M-am imbolnavit rau de tot. S-au acumulat in mine toate aceste stari contradictorii. Nimeni nu stia ce am. Zaceam in pat, aveam febra, deliram, dar nici un organ lezat. Toate imi erau bune. Toti medicii ridicau din umeri, iar eu ramaneam bolnav si neputincios. Asa am dus-o vreme de trei luni, cu pauze scurte de revenire. Dupa cele trei luni de zacut, avand greutatea unui
schelet si miros de peritura, neparticipand deloc la viata de familie, am rugat-o pe sotie sa divorteze. Ea era o femeie miloasa si s-a dedicat cu tot ce avea ea si intreaga ei familie sa ma inzdraveneasca, sa ma scoata din aceasta stare, dar toate au fost in zadar. intr-o zi auzind ca sant bolnav, cea care-mi fusese destinata mi-a facut o vizita. Nu mi-am dat seama pe loc, dar stand in povesti cu ea simteam ca imi lipsea. Era prea tarziu. Pierdusem.
De boala m-am scapat, dar primul lucru pe care l-am. facut dupa ce m-am pus pe picioare a fost sa divortez. Nu avea nici un rost sa chinui inca o fiinta nevinovata pentru greselile mele. Nevasta-mea — si acum mi-e rusine ele ea — nu a stiut ce sa creada. Imi era mila de ca ca am tarat-o dupa mine intr-o greseala de a mea, iar acum, fara nici o vina, se vedea divortata. Niciodata nu mi-am putut ierta aceasta bataie de joc ce i-am facut-o acestei fiinte nevinovate. Dar am facut-o.
; Dupa ce am divortat, vreo doi ani am ratacit ca un apucat pe toate cararile. Nici la facultate nu mai mergeam. Devenisem total neglijent. Nu am atras atentia asupra mea prin felul meu de comportare, intrucat atunci cazusera pe capul oamenilor tineri in tinuta hipi si multi credeau ca sant si eu un admirator de-al lor. Numai ca eu, in starea in care ma aflam, nici nu stiam cine erau hipi, necum sa ader la vreo grupare de-a lor. Oamenilor le place sa fie toate catalogate. Odata catalogate, ei se linistesc si-si vad inainte de treaba.
Toata nebunia mea, cu toate viziunile ei a tinut cam doi ani. Este o vorba romaneasca: se spune despre cineva ca e ,.nebun de legat”. Eu eram nebun nelegat. Asa ca, plimbandu-ma odata prin parc, repet, prin parc, nu prin livada, am avut impresia ca vad un mar frumos si mare. Intind mana sa-1 iau si atunci am simtit ca m-a trasnit. De fapt am cazut jos. Catarata pe banca si tinand o creanga sub brat, viitoarea mea sotie mea descalcea un zmeu ce se agatase acolo.

Nimeni nu a avut timp de „pustiul cu zmeu”, asa ca s-a catarat ea sa-l elibereze. Cum ea avea creanga sub brat, eu am vazut numai unul dintre cele „doua mere”. De acolo de unde se afla mi-a trasnit acea palma, facandu-ma KO, pe mine, studentul de la „cultura fizica”. Vazandu-ma jos, nemiscat, ea mi-a oferit si primul ajutor. Ei bine, nu ajutorul ce mi-a dat cu buna stiinta, ci palma m-a ajutat cel mai mult. Ea mi-a alungat toate melancoliile si gargaunii din cap. Dupa ce si-a cerut scuze pentru lovitura data, mi-a explicat ce a determinat-o s-o faca. Mi-am cerut si eu scuze si am intrebat-o daca mai poate face un efort inca sa ne plimbam prin parc, nu prin livada. De atunci nu ma mai duc nicaieri fara medicul meu personal.
Cam asta am dorit sa va povestesc, incheie profesorul.
— Multumim — ii raspunse ingandurat Vasile. Ciudata boala ai avut, profesore, dar si mai ciudat a fost medicamentul.
— Asa patesc toti cei care umbla sa culeaga merele din parc, asta-i lucru de invatatura — intari Grosan. Doar lumea stie ca in parc scrie: nu atingeti . ..! nu calcati …! nu rupeti …! Pai cum, poftesti sa se puna si o tablita cu indicatia: nu culegeti …?
— Cunoscand si aceasta interdictie, cred ca vom putea dormi linistiti — rase Tudor.’
— Ca bine zici — se auzira voci amuzate — asa ca tuturora noapte buna!
— Noapte buna. ..!
in ziua urmatoare, Ana avea niste manifestari contradictorii. Vazand-o in starea aceasta, Zina o chestionat
— Ce ai, tu fata?
— Nu am nimic! raspunse sters, fara chef, aceasta.
— Atunci, ce te framanta? Spune ce ai pe suflet, o indemna Zina cu vocea mai blanda.
— Pai, as vrea si eu sa povestesc o intamplare, numai ca aceasta este mai aparte!
— Cat de mai aparte? rase incurajator Zina.
— Pana acum fiecare a dezvaluit cate ceva din lupta pentru dragostea semenilor, pentru adevar si dreptate in viata asta. Ceea ce as dori sa va povestesc eu se refera la credinta.
— Ce fel de credinta?
— E vorba de credinta, in religie, in Dumnezeu.
— Concret, pe tine ce te framanta?
— Intamplarea aceasta are strafunduri luminate de intelepciune, de eroism, de generozitate, de puterea credintei. O mama lupta singura, jertfindu-si totul, ca sa infaptuiasca ceea ce si-a propus.
— Crezi ca nu vei fi ascultata?
— Nu, insa s-ar putea ca povestea aceasta sa fie considerata ca deplasata, naiva, ceea ce m-ar intrista, zise Ana, privind-o in ochi pe Zina.
— Auzi, Ana, chiar daca nu vei fi aplaudata la scena deschisa, dar poate oare spune careva dintre cei prezenti ca nu a fost botezat sau ca nu a incheiat casatoria la preot? Ca nu au mers la biserica asta s-a mai vazut, dar fara aceste taine sant putini muritori pe meleagurile noastre, asa ca sa nu ne ascundem dupa deget!
—• Daca zici tu asa, atunci chiar diseara. ..
— Fa-o fara complexe! Si chiar asa a si facut.
— Bucuria tinerei familii Netu — a inceput Ana — a fost mare cand rodul dragostei lor s-a intruchipat intr-o fetita. Era primul lor prunc. Nu se mai saturau uitandu-se la ea. la Iftinia.
Le era nespus de greu in acea toamna. Muncile campului se aflau in toi, rodul pamantului trebuia adunat, ceea ce-i solicita intens. Grasin ramasese singur la toate astea. Apoi mai trebuia sa o ajute si in casa pe sotia sa, care inca ne le putea face singura pe toate, fiind slabita. Dar cand oameni se iau din dragoste, greul nu-i impinge inapoi, ci ii uneste. Dar
imediat dupa ce Valeria a nascut-o pe Iftinia aici, la munte, a si brumat si i-a prins cu porumbul ne strans. Mai mult, cum parintii lor nu concepeau sa imparta pamantul cat sant inca in viata, traind in devalmasie, tot lui Grasin i-a revenit si datoria de a-si ajuta parintii, atat pe ai sai, cat si pe ai Valeriei. Acum simtea Grasin greul pe umerii lui. Era si mult si greu pentru el.

A facut pe bucatarul ca sa-si inzdraveneasca nevasta, apoi si-a incheiat lucrul prin casa dupa care a cazut intr-un somn de mai bine de douazeci de ore. Acum se simtea bine si
el. Trecuse peste aceste greutati ce s-au abatut asupra casei lui.
Viata se scurgea in liniste, fetita crestea, era vioaie Si foarte frumoasa.
Dupa cativa ani au mai avut si un baietel, ceea ce
a fost un nou prilej de bucurie si fericire in casa lor,
fiindca stiut e ca cei ce nu au copii de ambele sexe nu sant parinti completi.
O familie cu baieti e mai animata, mai zglobie, mai ravasita. Aici niciodata nu gasesti lucrurile acolo unde au locul lor. Fetele nu trebuie impulsionate, indrumate, ele avand spiritul de ordine innascut (poate de aceea nu trebuie sa faca armata), in schimb ele sant mai moi in miscari. Baietii au tendinta de-a sari peste cal, in timp re fetele coc mai mult un gand, o idee, pana devine judecata.
Parintii ce au numai baieti tot timpul sant in alerta, tot timpul trebuie sa stie unde sant, sa le cunoasca relatiile si nu de putine ori sant derutati de modul in care reactioneaza sau se exprima odrasla lor. Daca pe baieti trebuie sa-i feresti de ei insisi, pe fete trebuie sa le aperi de altii. Cel mai greu lucru pentru parinti este prevenirea unor devieri de conduita atunci cand copiii lor isi gasesc un „dascal” cu numai cativa ani mai mare si care le preda tainele prostiei sau abeceul aventurilor. Deci, un parinte care are numai baieti sa nu se mire daca in-caruntirea lui va incepe cu 5—10 ani mai devreme decat Ia ceilalti parinti. Cine nu are baieti nu poate sti ce inseamna zeci ele perechi de pantaloni rupti si carpiti ? Nimic nu se compara cu bucuria unei plimbari in cursul careia parintii si-si urmeze fetita si baietelul tinandu-se de manute sub privirile admirative ale celor din jur. Cam asa gandea Grasin despre familie.
Dupa ce__s-a facut mai marisor, Silviu, ca asa il chema pe baietel, a inceput sa-si insoteasca tatal la toate muncile barbatesti. Deci a inceput educatia fiului, perioada de viata total diferita ele cea anterioara. Acum se intelegeau intre ei ca barbatii, iar munca nu-i lasa copilului prea mult timp de zbenguiala. Avea indatoririle iui in gospodaria familiei.
Ocupat mereu cu grijile gospodariei, Grasin nici nu a bagat de seama cum fata i-a crescut, iar azi-miine vor aparea si petitorii. Acest lucru crea o problema, intrucat pamantul intregii familii se lucra in devalmasie si nimeni nu avea dreptul sa-1 ciunteasca, asa ca nu-i va putea da zestre fetei numai daca. . .
Imediat dupa razboi au dezvelit gropile arse in care isi tinusera ascunse alimentele ca sa nu fie rechizitionate. Multe din cerealele adapostite acolo au ajuns borhot de tuica. Cam greu a fost cu cazanul, dar pana la urma i 1-a vandut un evreu. Acum din cantitatile de cereale ce le prisoseau faceau tuica: din mere, prunc, malai, cartofi, din orice. Cum taranii nu aveau cartele si nici posibilitati sa-si cumpere alcool, oficial si-1 putea produce fiecare, dar nu din alimente de calitate, ci mai ales din malai, cartofi.
Asa ca platind statului uium pentru cazan, Grasin a inceput sa produca tuica. A fieri tuica pentru el, a fiert si pentru altii si asa s-a croat aici un vad. Satul s-a obisnuit sa-si aduca borhotul pentru fiert la Grasin. Cum exact in perioada muncilor agricole mergea si cazanul, Grasin era obligat sa-si angajeze niste oameni pentru treburile lui din gospodarie. Era bun cazanul, dar pamantul trebuia sa fie lucrat la timp. El ne hraneste si nu ne inseala niciodata daca-1 lucram cum trebuie.
Ajungand la o asemenea concluzie, Grasin si Valeria au maritat-o pe Iftinia cu un var de-al doilea. Baiat frumos, respectuos, facea parte dintr-o familie instarita, iar pamantul ramanea intreg. Iftiniei i-a placut de barbatul ales de parinti. Era un fecior cum multe fete si-ar fi dorit, frumos, tandru. Pentru ea era cel mai bun. Unele femei insa susoteau cand o vedeau, altele se fereau de «a, pe motiv ca a ales si ea o casnicie „de sange”, cum auzea spunandu-se din ce in ce mai des despre ea in sat. A inceput sa-i fie groaza sa mai mearga acasa.
Mama-sa nu fusese de acord cu o asemenea casnicie intre neamuri apropiate, dar peste voia lui Grasin nu se putea trece. Iftinia s-a dus la mama-sa sa se sfatuiasca si dupa multe discutii ajuns la concluzia ca-i mai mic pacatul despartirii, decat sa traiasca o viata cu varu-sau de-al doilea.