— Avansezi, avansezi!
— Iti displace?
— Imi plac indraznetii, dar nu perfizii!
— Vrei sa ma insulti?
— Am jignit cumva pe domnu’?
— Te faci ca nu pricepi! Eu te doresc si tu ma coci! Parca nu ai sti despre ce-i vorba!
— Si daca stiu, am obligatia sa dau extemporal cu ori cine. Si tu te vrei examinator?
— Vezi ca esti uracioasa! Eu iti cersesc o intalnire, Iar tu.
— Mi-e teama ca cu un asemenea profesor nu va fi nici o predare. Ti-s slabe cunostintele. — Iti bati joc de mine?
— Nu, dar caut sa ma adaptez la situatia descrisa.
— Hai sa lasam asta. Ne intalnim la un film?
— Asa parca te recunosc. Esti tu.
— Bine, atunci la sapte?
— La sapte.
La sapte, Radu se intalni cu Silvia, mergand inspre cinematograf.
— Buna, frumosule! — il intampina ea.
— Buna, draguta, si plecara impreuna. In drumul lor apare maistrul Buia, care-i opreste:
— Am sa-ti spun ceva, Radule! -— Ce vrei? — sare Silvia.
— Doresc sa-i spun ceva. Nu se poate?
— Stiu eu ce vrei sa-i spui! Du-te si-ti vezi de treaba!
— Silvia! Te rog! Ce-i cu tine?
— Cu mine nu-i nimic. Mai bine vezi-ti de tine. Si acum du-te ca intarziem la film!
— Mergem altadata la film, daca-i asa de important — interveni Radu.
— Am hotarat! Mergem acum, se impotrivi fata.
— Atunci ramane, Radule, pe altadata — zice Buia — si se indeparta.
— Silvia! Ce ai cu el de esti asa de pornita? — deveni curios Radu.
— Pentru ce a avut el de vorbit nu a sosit inca timpul. Sa astepte. Am avut o conventie. Sa faca bine si s-o respecte.
— Ce conventie? Ma faci si mai curios!
— Tu m-ai invitat la film sau la interogatoriu? — se imbatosa Silvia. Care invitatie ti-o mentii?
— Hai tu, ce te legi asa de om. Intra, vad ca am intarziat.
Cu toate ca nu mai vazusera filmul, nu l-au savurat, intrucat starea nervoasa provocata de intalnirea cu maistrul miner Buia nu i-a parasit. Dupa film nu au mai discutat nimic. Radu a condus-o acasa pe Silvia. El a primit un sarut formal si s-au despartit. Pornirea Silviei fata de Buia a fost deosebit de dura si cu toate astea el o asculta. Ce-or fi avand? Intamplator, a doua zi Radu s-a intalnit cu Buia.
— Buna ziua!
— Buna, Radule. Acum ai vreo treaba?
— Nu. Nici una urgenta. De ce?
— Pai, as dori sa schimbam cateva cuvinte.
— Daca doriti. . .
— Da, as dori sa cauti si tu sa ma intelegi. Daca e cazul, apelam si la formula “intre noi barbatii”, dar as merge si mai departe si as zice sa avem intelegere unul pentru celalalt. De fapt, asa cum am spus mai inainte, pe tine te rog sa ma intelegi.
— Ma voi stradui.
— Iti multumesc, Radule, si o sa incep fara nici o introducere. Tu ai 19 ani, eu am trecut de 30. Poate tu nici nu te-ai gandit la asta, dar nu as vrea sa ai impresia ca-ti cersesc ceva sau ca-ti propun un targ. Problema e mai complexa. Tu vrei sa te insori?
— Nu. De ce?
— Eu vreau! Pentru mine a mai ramane burlac nu renteaza si m-am hotarat sa ma insor.

— Da, da, ti-am vazut filmele si analizele. In aceasta faza boala ta se poate trata prin simplu masaj specializat. Vei face fizioterapie. Dar, atentie, nu numai toate excesele trebuie sa le eviti, dar trebuie sa faci pauze mari la capitolul raporturi sexuale. Intelesu-m-ai?
— Da, domnule doctor, si va multumesc frumos!
— Nu ai pentru ce. Mergi sanatos si nu uita ce ti-am spus, ca nu ti-am spus multe.
— Da. Sa traiti! Asa voi face.
Doamne! Ce bucurie 1-a cuprins cand a vazut ca nu este vorba de o boala grava. Se simtea ca un inecat adus la viata. Aproape exploda de bucurie. Masajele le-a facut o saptamana, sub supravegherea medicului, dupa care a fost lasat acasa. Cand 1-a vazut Lucica nu-si mai incapea in piele de bucurie. El la fel. Si din nou s-au lasat prada placerilor dintotdeauna. Leon a si uitat de toate sfaturile si recomandarile medicilor. Dupa numai o saptamana de fericire a simtit din nou o durere „jos”. Ca sa nu observe acest lucru nevasta, sa nu fie el obligat sa-i dea vreo explicatie „de ce nu-i mai face bucuria” s-a certat cu ea crunt.
Apoi vreo cateva zile iar nu a avut nici un simptom si atunci, cu puteri inzecite, iar s-a aruncat unul in bratele celuilalt.
Din nou si-a dat seama ca va trebui sa-1 vada doctorul. Nevestei i-a spus ca este necesar un control, asa ca s-a internat din nou. Si-a inchipuit ca iar il mai maseaza de cateva ori si din nou placerile isi vor relua cursul. Medicul curant 1-a pus din nou la analize. Atunci Leon s-a revoltat:
— Eu am analizele de luna trecuta! Am nevoie doar de un masaj!
— Fara analize nu se face nici un masaj. Si, daca ne permiteti, am dori sa ne facem meseria. Cred ca nu ai nimic impotriva?
— Da … Adica nu, nu …Dar …Credeam . ..! Dupa analize, iar suspansul in asteptarea vizitei
mari. Din nou inspectie, din nou sperante. Cum 1-a vazut, medicul sef i s-a adresat:
— Feciorule, nu m-ai ascultat!
— Cum sa nu, Domn’doctor?
— Ti-am spus sa nu faci excese?
— Da, dar nici nu am facut…
— Analizele spun cu totul altceva. Deci? NU prea esti sincer. Ti-am spus prima data sa ai grija. Iti vom pune prima data o sonda, iar apoi o sa vedem cum va fi. Asta cam pe marti.
— Bine, Domn’doctor.
— La revedere! Si voie buna la toti!
— Sa traiti! — raspunsera in cor toti bolnavii. Dupa plecarea doctorului, Leon s-a dus prin alte
saloane sa vada pe unul care are introdusa sonda, asa cum va avea si el. Cand a vazut cam ce inseamna acest lucru si-a dat seama ca de fapt el nu va mai fi barbat niciodata, ca nu va mai avea nevoie de nevasta. Acest lucru nu numai pentru el, ci pentru ori ce barbat insemna sfarsitul. Nu era un om frumos sau aratos, nu detinea nici averi. Toata casnicia lui se baza pe ceia ce se spune, barbatie. Daca acest lucru a fost satisfacut, toate celelalte nepotriviri s-au anihilat. Asta insemna s-o piarda definitiv pe Lucica, femeia aceasta aflata in putere si pasiune, care solicita serios un barbat si care, evident, nu ar fi acceptat viata fara aceasta desfatare la care ea tinea foarte mult.
Leon a refuzat operatia. A aflat el, din povestile auzite in spital, povesti care l-au ingrozit, ca la un alt spital mai mare, aceasta afectiune se trateaza diferit. S-a internat in acel spital. Cum au vazut despre ce este vorba, l-au operat fara alta introducere. Dupa operatie, spre totala lui deceptie, si-a dat seama ca interventia era identica cu cea refuzata la Baia Mare. Ramasese barbat fara barbatie. Oricat a implorat medicii, acestia erau fermi: „Daca mai vrei sa traiesti, asta a fost unica solutie”.
Dupa convalescenta s-a intors acasa cu sonda pusa. Nu mai avea ce ascunde fata de Lucica. Ea nu mai avea barbat. El avea nevoie exact de acelasi lucru de care si ea ducea lipsa. Acest lucru pe Lucica, pur si simplu a scos-o din sarite.
— Cum ti-ai permis tu sa faci o astfel de operatie fara sa ma consulti si pe mine? Aveam si eu oamenii mei? Lucrul acesta se putea rezolva si altfel. Acum Leon nu mai insemna nimic. Aceasta situatie „noua” o realiza acum, auzind-o cum vorbeste pe Lucica. El Leon a devenit ceva ce nu-i mai trebuia nimanui.

Vara nu observa nimeni ca-i mica locuinta, dar iarna era o nebunie sa locuiasca sapte persoane pe 16 m2. E adevarat ca copiii ar mai fi iesit si pe afara, dar iernile erau deosebit de grele, durau mai mult de. sapte luni •si aduceau niste geruri naprasnice. Copiii nu puteau iesi iarna din casa mai mult de una-doua ore la pranz.
Asa stand lucrurile, va dati seama cat de mult ne-am bucurat cand, in acea duminica de iarna, soarele si-a aratat intreaga forta si ne incalzea binisor. Unii, dornici de aer curat, pana si usa de la baraca si-au lasat-o deschisa. Am omis sa va spun ca in fata fiecarui „apartament” exista cate o banca din lemn, pe care se mai asezau ia povesti parintii nostri. De fapt, despre aceasta banca am putea spune ca era doar una singura, pe intreaga lungime a baracii, fiind intrerupta doar in locurile unde se intra in locuinte. Acum pe aceasta banca se asezara ca niste captatori solari toti locatarii baracii. Cu toate ca parintii ar fi vrut sa vorbeasca intre ei de-ale lor, galagia celor mici nu le permitea. Copiii cei mari se zbenguiau, se dadeau cu saniutele, iar cei mai mici sustineau vacarmul. Multi parinti tineau cate doi copii in brate, cum de altfel avea si mama. Va puteti imagina cam ce atmosfera era acolo. Nici daca s-ar fi aprins satul nu ar fi fost atata harmalaie. Ei bine, cand jocul copiilor se afla in toi, s-a lasat brusc o liniste ca de mormant. Cu nici un mijloc tehnic nu s-ar fi putut realiza asa ceva. Toata lumea ramasese inlemnita. La capatul de vest al baracii aparuse o haita de lupi, 11 la numar. In frunte se afla unul batran, cu capul foarte mare. Lupii se miscau in sir indian printre grupurile de copii aflati la sanius si parintii cu cei mici de pe banca. Nimeni nu mai misca, nici macar copiii, care in caz de primejdie incep sa alerge de obicei spre mame. Asa se explica de ce copiii mai marisori ramasesera in drum, iar printre ei si parinti se deplasau lupii, care se uitau indiferenti la oameni si isi vedeau de drum.
La capatul baracii se afla un loc in care intorceau masinile. Ajunsi acolo au intors si lupii, respectand .sirul, deci ramanand fiecare la locul lui, dupa care au revenit exact pe acelasi drum, printre copiii cu saniutele si parintii lor. Aceasta uimitoare defilare a impus poate pentru prima oara in istoria catunului o jumatate de ora de liniste perfecta. Apoi lupii s-au retras. Curios este si urmatorul fapt: fiecare familie avea cel putin un caine,. dar unde i-a prins linistea pe acesti paznici ai catunului acolo au ramas. Pe tot timpul desfasurarii acestei neasteptate vizite a lighioanelor padurii nimeni nu si-a adus aminte de caini, acestia fiind parca imobilizati, incat nimeni nu i-a auzit nici macar unuia maraitul sau latratul, abia dupa ce au trecut lupii prin catun si se indepartau spre o culme s-au trezit din amortire si cainii. Parintii cu copiii mici au intrat in casa, fiindca lor le-a stricat tot cheful aceasta demonstratie de forta, iar pe copiii cei mai mari, constienti de nenorocirea care a trecut pe langa ei, dupa aceasta emotie, i-a cuprins somnul.
Pentru serile ce mai urmau sa le petreaca impreuna au ramas doar trei persoane ale caror tolbe cu povesti erau inca intacte. Nu se anuntase nimeni inca pentru seara urmatoare. A doua zi, toate activitatile si serviciile s-au desfasurat normal si uniform. Dupa cina s-au uitat unul la altul, iar profesorul de educatie fizica a simtit nevoia
sa li se adreseze:
— Dragii mei colegi de cabana, santem impreuna aici de mai bine de o saptamana si fiecare s-a straduit sa contribuie cat mai inspirat la acest mod inedit de destindere si recreare ce-1 incercam, si cred ca in final vom reusi sa ne mandrim nu numai cu un concediu placut, dar si cu inchegarea unui colectiv simpatic de oameni cu teluri comune. Cei care ati ajuns „la microfon” inaintea mea ati cautat sa ne prezentati cate o intamplare de viata cunoscuta de dumneavoastra sau petrecuta in preajma dumneavoastra. Cu toate ca profesorii de sport, prin insasi meseria lor, sant mai plimbareti decat ceilalti sau aud mai multe, eu o sa incerc a va povesti propria mea patanie.
Si eu sant de la tara si asa cum stiti acolo se obisnuia mai demult ca parintii sa proiecteze cu multi ani inainte casatoriile copiilor lor, adica inca de la nastere era programat cine pe cine va lua in casatorie. Si eu am fost promis, in virtutea acestei obisnuinte, unei fetite din vecini. Cu aceste ganduri si obiceiuri, noi ne-am petrecut copilaria si adolescenta impreuna si, sincer sa fiu, nu dadeam nici o importanta acestui lucru si mai cu seama acestei fetite „predestinate”. Oricum, imi ziceam eu, tot a mea va fi. Ma interesau mai mult alte fete Scoala generala am urmat-o impreuna, iar apoi am fost trimisi la acelasi liceu, ca sa fim mereu impreuna. Familiile noastre se intelegeau si traiau in armonie.