In cateva zile, Todut si-a gasit serviciu in oras. Prilej de aducere aminte de “spusa” cuiva… S-a dus acasa sa-si ia transferul si sa se intoarca la iubita lui. De necrezut, pentru acele timpuri, directorul 1-a inteles si, cu toate ca era pe un post de baza, urma sa fie si avansat, nu s-au opus transferului.
La cererea lui i-au dat transferul, fara ai imputa lipsa personalului pe acel post. Aceste fapte, de deosebita generozitate, i-au adus in minte o intamplare petrecuta imediat dupa razboi…
Un pilot englez, care a luptat ca aliat al URSS chiar pe teritoriul lor, s-a indragostit de-o rusoaica. Dragostea lor s-a cimentat, ajungand la faza in care doreau sa se casatoreasca. Ar fi dorit, numai ca razboiul s-a terminat si englezul demobilizat si trimis acasa in Anglia. Nefiind certificata prin acte relatia lor, el n-a mai putut stationa pe teritoriul URSS, iar Natasa nici nu putea pune problema parasirii tarii, in acea perioada.
Destine si vieti distruse de legile… soartei.
Dupa doi ani de la despartire, cu un avion sport, pilotul englez trece ilegal frontiera de stat a URSS si se opreste… la iubita lui. Lucrul acesta a facut valva in toata lumea. Dupa ce rusii l-au anchetat si au ajuns la concluzia ca nu-i vorba de spionaj, a mai ramas cealalta fapta penala, trecerea ilegala a frontierei de stat… Si a inceput procesul… Toata lumea vuia. Avocati din toate colturile lumii s-au oferit voluntar sa-1 apere. Regretul era ca in URSS… nu aveau dreptul sa practice avocatura… strainii. Toata lumea paria pe pronosticul viitoarei sentinte. Era ceva deosebit, care tinea intreg pamantul in tensiune, tensiune care nu era un razboi ci era… dragostea. Lumea occidentala nu s-a abtinut de la aprecieri de tipul: “Sunt capabili sovieticii care fac toate lucrurile in comun in colhozuri si sovhozuri sa “priceapa” acest sentiment nobil, DRAGOSTEA, sentiment considerat monopolizat de “lumea libera”. in final, dupa o lunga perioada de timp, se pare c-au inteles-o si l-au achitat pe pilot, permitandu-i lui si Natasei parasirea teritoriului URSS.
Poate ca, in precedenta poveste si Todut a fost inteles, cu toate ca erau in deficit de personal. Acum, pentru Todut, pentru familia lui, dar, mai ales, pentru mama lui, parasirea familiei era o problema deosebita… dezradacinarea. Daca pana atunci mama lui Todut nu se sesizase, nefiind vorba de vreo nunta, fiind linistita in aceasta privinta, acum, observand intentiile lui Todut, 1-a intrebat direct:
– Vrei sa ma parasesti dragul mamei? Atat e de grozava fata aceea?!
– Mama…
– Todut, stii ca toate subterfugiile astea nu-si au rostul cu mine! Spune-mi cinstit, crezi ca aici nu s-ar gasi o fata pentru tine, pe gustul tau?! Sincer…
– De ce sa te contrazic, ar fi una… -CARE?!!!
– Pai… o stii si matale… A merceologului.
– Adevarat… e o fata buna! Dar in ultimul timp n-ati discutat… V-ati certat?
– Inchipui-ti ca nu ne-am certat, ba as spune ca suntem in relatii foarte bune.
– Atunci stii ce facem? Stai tu jos si adreseaza-te printr-o scrisoare parintilor ei, prin care s-o ceri de nevasta. Eu, maine seara ma duc la ei, fiind sarbatoare, si iti cer fata. De nu se vor invoi, din partea mea ai voie si binecuvantarea sa pleci, la fata dupa care vad ca-ti sfaraie calcaiele…
– Bine, mama.
Todut s-a pus pe scris. in termenii cei mai cordiali cu putinta, a redactat acea cerere in casatorie, adresata viitorilor socri, si Anei. Pe masura ce scria, sufletul lui Todut se incetosa.
El si Ani, in ultimele sase luni, au fost nedespartiti, la filme, in plimbari, diferite distractii tineresti cu alte perechi, erau ca un cuplu. Ce scria acum, catre ea si catre parintii ei, erau lucruri reale si dorite si, bineinteles ca nu se astepta la un refuz, cu atat mai mult cu cat, era evident cat tineau unul la altul. La acest capitol si parintii Anei tineau mult la Todut si el le purta acelasi respect si consideratie de care-el se bucura in casa lor. Pentru Todut avansarea in scrisul scrisorii era considerata legare cu buna stiinta. Legare care poate premerge o casatorie. Relatiile deosebite dintre el si ea, dintre parinti ei si Todut, nu aveau cusur cu atat mai mult cu cat si familiile aveau relatii amiabile de foarte multi ani. Todut, “prins” intre cele doua iubite, si-a dat seama ca-i vine foarte greu sa faca fata situatiei impuse de mama-sa.

El s-a executat, facand ce 1-a rugat maica-sa si acum destinul urma sa incheie acest lucru.
Maica-sa i-a respectat dorinta, poate si durerea, si a apreciat faptul ca Todut nu s-a opus nici cu un cuvant macar, initiativei sale. Ea a plecat la petit singura.
Nu-i mai putin adevarat ca atat mama lui Todut cat si parintii Anei, cam “diriguiau” din umbra relatia tinerilor. Demersul facut de Todut si mama lui, s-a soldat cu un incredibil refuz, nedorit nici de Todut si nici de mama lui. Nimeni nu se lauda cu prima cerere in casatorie, refuzata. Nici Todut nu se prea simtea in al noualea cer… Supararea lui Si-a mamei sale, orgoliile ranite, pentru ipoteticul motiv ca Ani mai doreste sa invete. Unii spuneau ca motivul avea alte conotatii…
Cu orgoliul ranit, Todut pentru prima oara a simtit ca in viata lui, in soarta lui, a aparut o unda clara, o noua lumina. Acum era sigur ca nu mai are nici-un rost sa insiste, acolo unde nu-si mai putea croi un viitor, cu atat mai mult cu cat nu vedea o alta fata «are s-o curteze si apoi sa-1 mai “serveasca” cu-n alt refuz la cererea lui in casatorie. Cu aceste convingatoare vorbe pentru mama-sa, Todut a incheiat discutiile pe aceasta tema si se pregatea de plecare, in zori.
Parasindu-si mama si locurile de bastina, in gara, la trenul cu care pleca, a avut vaga impresie ca intre ceilalti oameni care conduceau rudeniile la tren, era si Ani, intr-un capat de gara… S-au privit si fara a-si face vreun semn, au pornit fiecare spre soarta lui…
in acest moment, usa se deschide si-i apare Mara, pe-o raza de lumina.
– Cum de stai pe intuneric?
– Purtam in mine lumina dragostei noastre…
– Hai tu, ma faci sa rosesc, ca o liceana, cand vorbesti despre dragoste si, mai ales, despre dragostea noastra! Sper ca nu azi te-ai indragostit de mine?
– Ma stii doar. Dar cum ti-a mers munca astazi?
– Mergem in bucatarie si-ti spun.
Todut coti spre bucatarie, iar pana el “rezolva” ceva de-ale gurii, ea trecu sa faca
un dus.
Fiind din nou singur, Todut s-a apucat sa prepare ceva de mancare si la reaparitia Mareei s-au “asezat” la cina. Mara a inceput sa-i deruleze ziua ei de munca. Nu a reusit sa-i povesteasca prea multe, fiindca telefonul suna prelung.
– Cine poate fi la 11 noaptea?
– Raspund eu, sari Todut, fara a-si putea ascunde ingrijorarea. Erau ceasurile cand iesea din mina schimbul II. Sa se fi intamplat ceva necazuri? Alo… da… da… la ora schimbului… am priceput… e bine… da … Noapte buna! Multumesc pentru telefon.
– Despre ce-i vorba?
– Si in minerit, munca are un mod de desfasurare, era sa zic strategie.
– Te rog frumos! Au imbacsit destul invatamantul cu termeni militari: obiective de atins, strategii de urmat, aliniamente de atins, acum cand toata lumea vorbeste de pace si altii ne explica, despre ceva din lemn…
– Doamna, fi buna si nu te enerva, eu cu totul altceva doresc sa-ti spun. in activitatea mea de miner, de cateva generatii, am fericita ocazie sa particip la o operatie unica, putandu-ma considera un favorit al soartei…
– Todut fi bun si lamureste-ma intai ce-i cu telefonul acela?!
– Iubito, esti cam surescitata! Nimic rau sau neplacut. Nu-mi imaginez ca in povestile mele cu mineri si despre mineri, sa nu-ti fi spus ca si in aceasta bransa sunt legende specifice cum ar fii :a Varvarei, Catelul pamantului, Pastorul minelor, Piticii care scot aurul si-1 ascund sa nu-1 gaseasca minerii si multe altele.
Cu o luna in urma, topograful minei, care urmarea o lucrare de investitie, prin suprapunerea noii lucrari, de pe harta noua pe cea veche, a constatat ca, exista posibilitatea interceptarii unor vechi lucrari si campuri miniere, cu lucrari specifice timpului in care s-au exploatat, in urma cu circa o jumatate de mileniu. Cinci sute de ani ascunsi curioaselor priviri ale oamenilor… Telefonul l-am primit de la seful de revir, care m-a anuntat ca maine la ora schimbului, va avea loc ultima impuscatura de penetrare a lucrarii de investitie, in campurile minere din acele timpuri.

Acesta-i un adevarat eveniment tehnic si… cultural, intrucat nu ne este indiferenta tehnica de lucru si sculele pe care banuim ca le vom afla, in perimetrul respectiv. Pana vom ajunge acolo, mai sunt unele lucruri de facut, dar pana atunci cred ca-i mai important sa ne culcam!
– Copiii ce fac, de-i atata liniste?
– Au venit cu ceva mai devreme decat tine, au mancat de la “frigider” si probabil ca acuma dorm, daca n-or fi ascultand muzica-n casti.
– Atunci e bine. Sa ne culcam si noi. Ce-1 putin eu sunt franta.
A doua zi, Todut a informat autoritatile despre evenimentul asteptat si, neavand deocamdata solicitari, au plecat impreuna cu seful de revir spre galeria respectiva.
in subteran, locul unde se face apelul, LA MASA, se aduna oamenii din tot orizontul, se mai aflau doar maistrul de orizont, un semnalist si un lacatus, iar in frontul de lucru era echipa de mineri care conduceau lucrarea si la sfarsitul schimbului, puscarea, care urma sa-i arunce-n timp cu peste o jumatate de mileniu in urma. Oamenii, minerii si artificierul efectuau lucrarile de incarcare cu exploziv, cu rigoarea omului care stie ca, de efectul muncii sale, depinde daca vor avea o productie mai mare sau mai mica. Todut facu o trecere in revista a masurilor de siguranta si protectie impuse in asemenea cazuri deosebite si, mai ales, ce s-a fi facut in cazul unor viituri de apa. in afara de lampile din dotare, cu acumulatori, au aprins si lampile de siguranta, lampi care le-ar fi putut determina si eventuale continuturi de gaze, de metan.
S-ar fi zis ca toate pregatirile sunt gata. Legaturile telefonice fiind realizate, nu mai era nimic de facut, doar asteptarea acelei impuscaturi, a carei explozie-i va arunca inapoi in timp cu 500 de ani. La un moment dat, se auzii un: ARDEEE!!! Dupa care o puternica presiune se manifesta cu predilectie asupra timpanelor. Au cascat gura toti, pentru echilibrarea presiunii, iar zgomotul auzit a adus cu el si un puternic curent de aer rece deosebit de neplacut, lasandu-i pe toti in intuneric. Au asteptat un timp, apoi, vazand ca vantul nu scade in intensitate, au apelat la al treilea tip de lampa, la cel cu acetilena, carora le rezista flacara “pe pipa” in asemenea curent puternic.
Constatand lipsa gazelor, si-au aprins si lampile electrice, asa ca la intalnirea cu Evul Mediu, aveau si un “partener mai tanar”. Cu toate ca in urechi le mai fluiera puternicul curent de aer, cautau sa distinga orice fel de zgomot, cat de cat perceptibil care le-ar fi putut fi un indiciu intr-un eventual necaz. Intreaga mina a fost evacuata, pentru prevenirea oricarui incident. Dupa ce au asteptat, cam dublul timpului cat i-ar fi trebuit curentului de aer sa ajunga la put, considerand ca in cazul unei inundari, apa ar fi avut timpul necesar sa “apara” si neauzindu-se nimic deosebit, Todut a considerat ca, pentru moment, nu exista nici un pericol si-si pot incepe marea aventura, atat de asteptata… Maistrul de orizont a preluat conducerea grupului si au pornit spre ceea ce au asteptat atat de mult… intalnirea cu munca si viata strabunilor…
Raceala si viteza curentului le dadeau impunsaturi pe fata si prin salopeta lor simteau cum li se modeleaza trupurile.
Locul de strapungere s-a brodit sa fie jos la talpa lucrarii minere. De aici comanda grupului “expeditionar” a fost preluata de minerul sef de echipa.
Intrand in acele teritorii istorice, grija fiecaruia era de-a fi cat mai atent, pentru a putea preveni pe ceilalti in cazul unui eventual pericol.
Aceste supralicitari ale nervilor, cat si uimitoarele lucrari descoperite, bucuria participarii la un asemenea “drum in timp” i-a captivat complet pe toti.
Nici nu si-au dat seama cand a disparut acel nesuferit curent de aer rece. Acum se putea conversa, “gandi cu voce tare”, se puteau admira minunatii. Careva, spunea ca are acelasi simtamant, comparabil cu a unui alpinist care a escaladat un varf de munte, un pisc. Tristetea consta in faptul ca exprimarea in cuvinte a ceea ce vedeau era saraca. Prima “uitare de sine” s-a materializat prin intrarea intr-o “lingura” de apa a lacatusului. O alta particularitate a acestei stari era ca absolut toata lumea se exprima la persoana a doua… singular… Era de inteles. Sa parcurgi lucrari care se cunosteau doar din povestile batranilor mineri… locuri unde n-ar fi exclus ca si inaintasii tai mineri sa le fi modelat salbaticia…