Trenul inca n-a oprit si el nu stia cum sa faca ca sa ajunga mai repede la ea (a uitat ca el a venit dupa diploma), cu toate acestea, nu se putea taca. N-a vazut-o de doi ani. De doi anin-a avut nici o stire despre ea. Emotiile-i erau asa de mari, ca era sigur ca de s-ar intalni in acest moment, n-ar fi capabil nici macar sa-si desclesteze falcile, de cum sa-i arunce acel efluviu de iubire ce-1 purta ta suflet. Cu greu si-a potolit pornirea sufletului si a plecat ta prima faza spre un fost coleg, unde urma sa doarma peste noapte.
O intalnire dupa doi ani cu un fost coleg, cu un bun prieten, presupunea o exuberanta, o iesire din “matca”, o explozie de tinerete, dar n-a fost asa… Todut conversa el mai mult din complezenta, sa nu se simta colegul jignit, gandurile lui… ehei… de mult in “alta parte”, intocmind planuri dupa planuri, pentru ziua… ora cand va vedea o domnisoara de 16 ani… ce va lua locul fetitei de 14 ani… pe care el a parasit-o..
A doua zi n-avea nici-un gand, nici-o treaba, numai… s-o vada. Simtea ca, daca n-ar face aceasta… nici altceva n-ar fi capabil sa faca… A facut demersurile “necesare” pentru escamotarea obligatiilor prietenesti ce trebuia sa le dea curs, fiind oricum cazat la un prieten si… “a sters-o”… inspre locul unde-1 “tragea ata”.
Todut isi analiza sansele “revederii” cu Ea. Nu erau tare incurajatoare. Ciudat era faptul ca la toate aceste evaluari a sanselor, care, normal erau in defavoarea lui, in loc sa-t tempereze, dimpotriva-1 atatau, il impingeau spre ea. intrebarile erau multe fara raspunsuri, dar cea mai fierbinte dintre ele era: “cum poate arata Ea la 16 ani?”. Aceasta tentanta, dar copilaroasa motivatie-1 facea sa minimalizeze celelalte realitati. “Oare pentru Ea, el mai poate insemna ceva?” si urma intrebarea care-1 putea scoate automat din circuit: “O fi discutand cu vreun baiat?” “O fata la 16 ani e scoasa deja “in lume”, posibil sa aiba si curtezan”, “Ar putea fi chiar logodita, mai rau, casatorita” “Toate acestea s-ar fi putut intampla, daca Doamne feri, nu s-au intamplat deja”…. “La toate acestea sa vina el acum, sa de-a cu bota-n balta”… “Sa strice o logodna, sau chiar numai o prietenie, el, un intrus”… “Daca prietenul ei, logodnicul ei era o certitudine, el ce era, ce putea fi in acest caz?”… “Cine-i da dreptul sa distruga el, o prietenie, o logodna?”…”Daca fetita ce-a cunoscut-o cu doi ani in urma, ar fi casatorita, sa nu aiba nici macar dreptul s-o vada”… “Simpla vedere si rememorarea frumoaselor momente petrecute impreuna, ar putea aduce mari suferinte amandoura, si-ar fi pacat si imoral”… “Nu se construieste fericirea, pe nenorocirea altuia”…
Cu aceste ganduri, dureros de descurajante, Todut a ajuns la coltul gradinii care imprejmuia casa fetei si, cu un gest hotarat dar enorm de dureros, s-a intors sa plece de unde-a venit. A mai privit odata cu nesfarsita jale, casa care-i adapostea ODORUL, odorul care candva era a lui, si acum nici atata nu stie al cui este, si care nici macar nu banuieste ca langa gardul gradinii ei, sufletul lui se zbate de ceasul mortii, pentru ca s-a decis sa n-o mai vada, sa nu-i mai tulbure viata si rosturile ei. Cu o ultima privire “de ramas bun”, cu ochi-n lacrimi, s-a intors si-a plecat la casa fostului coleg….
– Nene, nene, arunca-mi mingea! ii striga un bot de fata. Todut apuca mingea si parca nu-i venea s-o arunce… se intoarse si-i duse el mingea fetitei. Fata se uita lung la fata necunoscutului si observa ca ceva nu-i in regula, si-1 intreaba:
– Nene va doare ceva?
– Nu, domnisoara, nu ma doare.
– Atunci, de ce esti suparat?! Daca te doare ceva, hai la noi. Mamica-i asistenta si te repara ea…
– Nu-i nimic de reparat. Dar unde stai?
– in casa aceasta, si-i arata casa unde statea si dorul lui.
– Tu, fetito… nu mi-ai spus cum te cheama!
– Lenuta.
– Lenuta, in casa aceasta nu sta si o “fata de liceu”?
– Ba da. Aici locuim patru familii, ea sta la prima usa.
– Da-i maritata?..
. Hi… ne…. nene esti glumet! Cum sa fie maritata daca-i la liceu! Stai, c-o chem. s-o vezi!

Istoria lumii si-a tarii noastre, este etapizata, ca forma a civilizatiei, dupa uneltele ce le foloseau oamenii din acea perioada. Astfel: Paleoliticul, perioada cea mai veche din istoria omenirii, oamenii foloseau unelte din piatra cioplita. O perioada de mijloc a epocii pietrei cioplite, este mezozoicul, iar neoliticul este epoca pietrei slefuite deja si se incepe prelucrarea lutului, sub forma de vase, unelte, fiind adevarate stadii de cultura a popoarelor respective.
Aceste stadii de evolutie, cunosc pe teritoriul patriei noastre cateva faze mai importante cum ar fi: Cultura Cris-Starcevo, ce-a mai veche din acest spatiu, Cultura ceramicii Liniare, Cultura Hamangia si putem continua in ordine cronologica cu Vinca-Turdes, Cultura Boian, Gumelnita, Cucuteni, Cernavoda si Cotofeni, etape deosebite in dezvoltarea prelucrarii superioare a materialelor gasite, sau exploatate de oamenii care au populat acest pamant.
Aparitia focului. imbunatateste conditiile de munca si trai a omului preistoric si-i marcheaza viata. Ceramica se va arde in cuptoare, iar aparitia bronzului, a epocii bronzului, marcheaza culturile: Glina, Monteoru. Wietenberg, Otomani, Garla Noua si Cultura Noua.
Aparitia fierului, marcheaza culturile Hallstatt si La Tene denumiri primite de la localitatile unde au fost descoperite prima oara.
Din enumerarile perioadelor istorice de pana aici se desprinde clar ca, materialele si procedeele folosite in prelucrarea lor, arata stadiul de dezvoltare a comunitatii umane, a culturii lor.
Cu metalele, omenirea a luat contact, mult inainte de epocile bronzului sau a fierului, dar prelucrarea lor, practic s-a facut doar in apropierea unui depozit de materiale. ori la gasirea modalitatilor de prelucrare, intrucat se stie ca a culege un firicel de aur nativ, sau o pepita, presupunea aceiasi metoda de lucru, indiferent de unde se facea recoltarea ei, si a fost prelucrata numai datorita faptului ca metalul era deosebit de maleabil putandu-se realiza relativ usor, o bara sau banda. Nu acelasi lucru putem spune si despre celelalte metale. Se banuieste ca, aurul a fost descoperit cu circa 20 de mi de ani inaintea cuprului, cuprul acum 10 mi de ani, iar bronzul acum circa 8 mi cinci sute de ani.
Descoperirea metalelor, dar mai ales metodele de prelucrare, au fost un mare pas “inainte” in cultura popoarelor. Dupa ce le-au descoperit proprietatile, metalele au devenit obsesia tuturor. Acei ce-si puteau permite utilizarea lor sub diferite forme, deveneau: bogatasi, stapani, cotropitori de pamanturi si bunuri insusite prin forta.
Aurul se prezenta si in forma nativa, dar cuprul (arama) se banuieste ca prima data a fost semnalat pe valea Tigrului, a Eufratului si prima “metalurgista” in „domeniu” se pare ca a fost o tanara fata care se farda. Din nebagare de seama si-a scapat in foc, bastonasul natural verde, gasindu-1 mai tarziu sub forma de pepita rosiatica, ce a ramas in urma topirii bastonasului de fard. Exista dovezi ca in Egipt, Nefertiti, isi colora pleoapele cu verde de malachit si-si alungea ochii, cu pudra de antimoniu.
Cel mai important zacamant de cupru din antichitate, era in insula Cipru. Romanii au cucerit insula si metalului i-au zis CIPRIUM. in timp transformandu-se in cuprum, termen pastrat pana astazi.
Legatura stransa intre aurul nativ si argint, a facut ca acesta sa fie descoperit cu mult mai tarziu. Primele podoabe din argint ne parvin din UR, in CHALE1A si sunt mai vechi de 6000 de ani. Prima mentiune scrisa se afla in Codul lui Menes, fondatorul primei dinastii din Egipt, unde se mentioneaza ca: “argintul este de doua ori si jumatate mai scump decat aurul”, mentiune datata in anul 3500 i.Hr. Fascinatia oamenilor fata de aceste metale nobile este extraordinara, ducand-o pana acolo ca le atribuie puteri magice. Asa se explica de ce majoritatea obiectelor de cult, sunt confectionate din astfel de metale.
Cercei, care pana mai zilele trecute dadeau prima certitudine, asupra sexului persoanei ce-i purta, se pare ca prima data au fost folositi pentru suprimarea durerilor de cap. suferinzilor de aceasta maladie.
Raspandirea metalelor nobile pe glob. este foarte bine reprezentata si prin multitudinea de nume ce o au de lungul mileniilor.

Plecarea lui din satul natal, plecare care s-a dovedit a fi definitiva, a rupt lantul. Rand pe rand, fratii si sora lui, cu un prilej sau altul, sub un motiv sau altul, au parasit locul nasterii lor. S-ar putea spune, ca totusi familia s-a regrupat, in localitatea unde s-a stabilit Todut, dar nu-i asa. Casatorindu-se unul intr-o localitate, altul in alta, mai mult s-au dispersat decat sa se adune, sa se apropie. Todut s-a vazut din nou fara familie, cu toate ca fiecare dintre frati avea impresia ca s-au estompat distantele dintre ei. In aceste accese de singuratate, uneori Todut isi rememora amintirile pe calea vietii, cu urcusurile si coborasurile sale, trepte in profesie, unele mai lente altele mai repezi, pana a ajuns unde-a ajuns. Inainte de-a fi director a fost responsabil cu “invatamantul” pe mina. Avand si o scoala de calificare in subordine, candva a fost convocat si el, pe vremea raposatului, la o sedinta de analiza, in cadrul Ministerului invatamantului si Stiintei din acele vremuri. La prima convocare n-a putut fi prezent, la “punerea problemelor”. Despre ce s-a intamplat acolo 1-a pus in tema un confrate, care a participat la acea consfatuire cu Cadrele din Ministerul invatamantului si din alte ministere. Participand la sedinta de analiza a avut surpriza sa constate ca ei n-au fost chemati sa spuna, sau sa propuna masuri de indreptare a situatiei, ci doar sa aprobe ceea ce a gandit un oarecare sef, care se vedea de la o posta, ca domnia lui, nu numai ca nu cunostea problemele invatamantului, dar facea un deserviciu scolii prin ceea ce dorea sa impuna ca “inovatie”…
S-a intamplat, ca imediat dupa aceea, Todut sa fie promovat, si a scapat de penibilul situatiei “de-a da din cap” la comanda si de-a inrautati situatia invatamantului, impotriva vointei sale spre satisfactia nu stiu caruia amploiat. Isi “fugareste” asemenea ganduri si-si rememora proaspata intalnire cu un coleg de an. Pare ciudat, dar acum la intrarea in proaspata democratie, cu toate ca suntem doar la inceput, ai impresia ca toata lumea este expert in politica, toata lumea isi permite sa de-a consultatii in politica, solutii, stratageme si… doctrine. Cu totii sunt experti in toate, cu o mica exceptie, in propria lor bransa se descurca mai greu, unde toate sunt complicate, sunt grele, de nesurmontat…
Asa sunt cu totii, iar cei ce dau sfaturi, de fapt ii barfesc pe altii, pentru a-i minimaliza, a anihila pe oricine, mai bucurosi decat sa-si rezolve propriile treburi, asa cum s-ar cuveni si nu sa poarte grija “caprei vecinului”. Bunaoara, si acest fost coleg al lui Todut, daca-1 ascultai, aveai impresia ca vorbesti cu un expert in turism. El cunostea toate variantele optime ale turismului in Romania. Stia trasee, posibilitati si facilitati de servire, coeficienti de castig cei mai fabulosi, metode de vitalizare si unde-i cazul de ameliorare a situatiilor mai precare, unde da randamentul turismul rural, posibilitati de asociere evident in castig, etc., etc.
Intr-un tarziu, Todut simtind ca “vremea trece pe langa ei”, 1-a oprit din peroratii:
– Radule, te ascult de 40 de minute. Pentru tine ar fi mare efort sa ma asculti 10 minute?!
– Cum nu Todut, dar tot pe aceasta tema?!
– Daca asta vrei tu. Numai ca eu as fi dorit sa-ti relatez niste fapte, nu solutii.
– Te rog.
– Radule, prin deceniul opt, am facut si eu doua “plimbari” prin lume si evident ca am invatat ceva. Am inceput sa fac diferenta intre mentalitatile noastre si la alte popoare de aiurea. Un mic exemplu. Daca mergem aici la bufet, ce crezi c-om face?!
– Pai comandam o suta de coniac, o bem dupa care plecam.
– Ha… ha… ha… vezi exact aceasta-i realitatea. La noi intri in carciuma sa bei si cam acest lucru se intampla in fiecare local. La alte neamuri, de pe acest Pamant, localurile nu sunt surse de-a te face “lemn”. Localurile sunt locuri in care oamenii se aduna sa nu fie singuri, sa aiba cu cine schimba o vorba, in localuri, in fiecare din ele poti servi si masa, se pot servi variate mancaruri si bauturi, dar mai ales se fac toate tranzactiile, toate aranjamentele, toate felurile de intalniri inclusiv cele matrimoniale. Din cate se vede “acolo” localurile sunt un fel de prelungire a propriului apartament, a propriei resedinte. in intima ta locuinta nu se primesc numai intimii.
in aceste localuri se desfasoara practic toata viata sociala, care nu presupune intimitate.
Sunt tari, putine la numar, care nu cunosc acest cuvant si unde chiar si lucrurile pe care noi le consideram deosebit de intime, la ei se desfasoara in ochii lumii.