– Cat timp ne ia recuperarea productiva a continutului saculetului?
– Daca avem continut se poate realiza la un singur schimb.
– Multumesc baieti!
– Domnule director, se adresa seful pazei care intre timp s-a reintors, va rog sa-mi permiteti sa merg si eu pana acolo!…
– Du-te Vasile! Dar nu sta mult. Au plecat cu totii, dar s-au intors destul de repede…
– Ei!…il lua directorul.
– Sa stii ca Andrei n-a mintit…Urmele lui sunt numai pe drumul descris de el, dar mai sunt si alte urme, tot de barbat si ai impresia ca s-a folosit de urmele lasate de Andrei.
Paznicul cel tanar, intra in birou insotit de procurorul militar.
– Sa traiti domnule director. Dansul va cauta pe dumneavoastra, spuse paznicul.
– Nelule! Ma bucur sa te vad, il intampina directorul pe procuror.
– Dansul e cu vopseaua! zise procurorul, aratand spre Andrei.
– Da. Dar de unde stii? ramase stupefiata intreaga asistenta.
– Sa-ti mai spun ceva, continua procurorul, uite aici. Si dintr-o punga de plastic scoate saculetul “28”
– Esti grozav!De unde-l ai? spuse directorul.
– Stai sa-ti povestesc! Cam pe la ora 3, sau trei si jumatate, am fost chemat la Petea impreuna cu medicul legist, continua procurorul. Asteptand la rand in vama, unui tip i se face rau…si rau…si tot mai rau…si moare domnule! Vorba aia: “nu misca nimeni”! Doi graniceri ne-au ajutat sa-l scoatem din masina. L-am dus in cladirea Vamii si l-am descheiat. Tipul avea acest saculet dupa cureaua de la panatloni. Conducand masina a mai transpirat…s-a mai si frecat…poate l-a mai ciupit cureaua…ce sa va spun, tesuturile de pe burta erau mancate de acizi. Fiind si baut, nu s-o fi sesizat in primele momente. Cand si-a dat seama, nu mai era nimic de facut. A avut o moarte groaznica.
Femeia cu care era este nevasta unui coleg, dar nu va spun a cui. In acel moment, toata lumea a zambit,
– Nu mi-ati spus de unde era saculetul? De fapt nu mai stiu daca mai are vreo importanta…sau cum si-a facut rost de el, continua procurorul militar.
Barbatul respectiv Bandy, facuse rost, dupa declaratiile madamei, de acel saculet, prin punerea in scenariu a unui fost coleg pe care il vad aici de fata, urmand ca pe urmele lui si cat va tinea diversiunea, voi ocupandu-va de Andrei, el sa fure acel saculet, care, sincer sa fiu, habar nu am de ce e asa de important. Vad ca ei s-au tinut de scenariu, le-a reusit dupa cum se vede.
– Avea dreptate Andrei, cand mi-a spus ca vede o luminita, a intervenit seful pazei, si eu am crezut ca vrea sa fuga si nu i-am dat nici o atentie si noi eram furati chiar in acele momente.
– Acel Bandy si-a luat ceea ce credea el ca-i trebuie, folosindu-se de fostul lui coleg. Voua, pazei, v-a intrerupt circuitul electric de avarie, continua procurorul relevarile.

– S-a perfectionat omul – observa seful pazei – de aceea nu a fost auzit semnalul de avarie si de ceilalti paznici, care nu erau sesizati de loc de ce se intampla in hala.
– Bandy a plecat cu doamna, relua procurorul, urmand sa primeasca sase milioane de silingi, bani care i-ar fi fost de ajuns sa se stabileasca acolo, sa traiasca din plin. Cine i-a dejucat planul? Acizii cu care lucrati si el probabil ca nu stia nimic despre acest lucru. O simpla punga de plastic i-ar fi asigurat actiunea si implicit viata. Dar, din experienta va vorbesc, daca nu gresea aici, gresea in alta parte. Pe astia nu-i asigura nici o casa de asigurari de viata.
-A stiut el multe dar se pare ca nu le stie nimeni, niciodata, pe toate, a completat seful pazei.
– Ei si acum, dati-i liber baiatului, iar noi ne intoarcem la frumoasa doamna, care se simte neglijata, singura in masina si voua va doresc spor la munca, mai ales ca am inteles ca-i si frumoasa aceasta munca.
– Interesanta poveste. N-am stiut ca viata ta cuprinde si un roman politist. Fara sa observ, mi-am terminat mancarea din farfurie. Da, asta zic si eu o zi din viata ta. In timpul cat povesteai m-a tot batut gandul sa te intreb, cand te-a alungat nevasta? Sau, daca-ti place mai mult, cand ai parasit-o? Scuza-mi formularile, toate s-au petrecut normal? Liniar?…
– Nu, nu as putea spune…dar asta-i alta poveste si se intampla mult mai tarziu. Poate esti obosit si tu?
– Nu!…Nu, daca tu poti…spune-mi-o.
– Iar ma vad “fortat”! Cu toate acestea, sa stii c-o fac de placere. Vad ca ti-ai dobandit si tu statutul de ascultator, nu ma mai intrerupi la fiecare faza. Oricum, povestea pe care ti-o voi relata nu-ti va da raspunsul cerut la intrebarea pusa mai devreme. Nu mai rezist psihic la atatea “suturi reluate” dar iti voi povesti un alt episod al vietii mele. Ce spui, e bine?
– Tu nu-ti dai seama ca astept? Spune tu ce vrei si-oi corecta eu pe urma.
– Bine, atunci sa-i dam drumul? In perioada in care iti povestesc, pentru mine erau ultimele zile de soferie. Bineinteles ca eu nu stiam acel lucru. Aveam trageri in poligon cu armament de razboi. De, eram si eu combatant in “Garzile muncitoresti” Nu stiu a cui a fost ideea ca toti soferii de la autobaza de transport sa execute tragerile odata cu minerii de la Herja. Pentru noi, acest lucru echivala cu o mare sarbatoare. Inchipuie-ti, fara sa te coste nimic, iti puteai vedea toti colegii de autobaza si pe minerii care i-ai carat o viata, la locurile lor de munca Era ca si cum toti am fi fost chemati la o nunta. Evident ca asa ne-am si purtat. S-a brodit ca in acele zile era moda “coniacului cu tate”. Fiecare sofer si-a, fiecare minier, si-a cumparat cate o sticla sa-si cinsteasca colegii, prietenii si viitoarele cunostinte. Cand au sosit tovarasii ofiteri cu armamentul, noi toti eram la pamant cazuti ca niste butuci. Poate nu exista pozitie in care sa se fi putut dormi si sa n-o fi aflat acolo. Fiind si o zi calda, majoritatea au cautat, cu trupul, raceala pamantului ca sa doarma. Ofiterii si sefii, vazand ce s-a intamplat cu noi, nici n-au mai intrat in poligon cu armamentul, s-au intors si l-au predat la inspectorat. Cine sa-si asume raspunderea pentru a executa trageri de razboi cu niste oameni beti si, dupa unele soapte, nici tare disciplinati.

– Numai asa, te-am intrebat, doar…si greu a adormit si Ion.
Dimineata, Ion a iesit pe terasa. Gura-i era coclita. Bause si ieri. Ceva-i aduse si nevasta-sa. Putin, dar i-a adus. A aprins o tigara si si-a rezemat coatele pe marginea terasei. Se gandea, de unde o sa mai bea si astazi? Ce ganduri poate framanta un „miner de onoare”, un fost ortac al minei Herja. A vorbit c-o asistenta sa-i vanda medicamentele lui, “etambutolul” cu o suta de lei…Stia ca asistenta vindea acest medicament femeilor care vor sa faca intrerupere de sarcina. Luau cate treizeci odata si “marea problema” se rezolva, acum cand intreruperile de nasteri se pedepseau cu inchisoare. De-ar veni mai repede! Tot fataindu-se pe terasa, in cautarea asistentei, se impiedica de o saltea…mai incolo…alta. Cine dracu’ le-a pus pe astea aici?!
– Eu. zice Cioca.
– Tu?! De ce? De unde le ai?!
– Mai, Ioane! Tu esti “slab la cap”? Pai nu ti-am spus?! Astea sunt drapelele! Peste Ion trecu o transpiratie rece pe sira spinarii…
– Drapele? Ce fel de drapele?…
– Cei mai multi dintre tebecisti mor spre dimineata. Dupa ce mor sunt dusi la morga. Saltelele lor sunt scoase la aerisit. Acesta-i singurul drapel, ce se pune cand moare un tebecist. Tu te-ai impiedicat de drapelul lui Victor si de al lui Onisim, ce dracu’, doar ti-am spus si azi noapte!
Ion “s-a muiat” si a cazut jos.
– Ioane! Scoala, nu fa figuri! Scoala, Ioane. Nu-i ora de drapele, Ioane! Ba, Ioane, nu-mi fa mie figuri, Ioaneeee…
Ion lesinase. L-a luat de picioare, asa cum l-a luat si pe Victor, si pe Onisim, noaptea trecuta, un coleg l-a prins de cap si l-au tarat in pat. Au anuntat medicul. Acesta a venit repede, l-a examinat si s-a pronuntat:
– Cioca mai are, numai a lesinat, n-a “predat” inca.
– Cel de-al treilea coleg de camera era un tigan. Si el era “avansat”. Despre el stiau si mai putine. Era cam tacut, cam retras. Se vedea pe el ca a trecut prin greutati mari, a muncit mult. Era un om onest. Vorbea numai strictul necesar. La inceput Cioca si Ion credeau ca se sfiieste de ei. Cand i-a venit tiganca insa, au observat ca, intr-adevar, era o fire mai retrasa. Era un taciturn. Aici se obisnuia ca atunci cand iti venea familia in vizita, ceilalti se retrageau pentru a le permite sa-si verse of-urile, sa puna lumea la cale, fara ochi curiosi prin preajma, apoi te obisnuiesti, ca in armata, incepi sa te cunosti si nimeni nu se mai simte deranjat. Cu toate acestea, nevasta lui vorbea cu el numai tiganeste si el zambea tot timpul, dar in acelasi timp, lacrimile nu-i “secau” din ochi. Asa azi, asa a fost si ieri si poate asa va fi si maine, drept care l-am intrebat, ce probleme are? Tiganul, asa cum am mai spus, om onest, respectuos a inceput:
– Nu cred ca o sa va tin in povesti, ca nu stiu in ce moment va “iesi” sufletul din mine si n-as vrea sa mai ramaneti cu inca o problema necunoscuta. Asa ca oricat o sa pot de putin, va voi povesti si voua…