IMNUL MINERILOR
În fund de munţi noi des intrăm
Cu “Bun noroc!” ne salutăm
Şi când ieşim din sânul lor
Noi tot “noroc” strigăm în cor.

Refren
Când plini de praf cu paşi trudiţi
Ieşim din mină obosiţi
Ne doare că-n lumina sa
Pământul ţine-o lume rea

În mină “Dumnezeu cu noi!”
Afară – grijă şi nevoi…
Deasupra noastră n-avem cer,
C-aşa e viaţa de miner.

Refren
Când plini de praf cu paşi trudiţi
Ieşim din mină obosiţi
Ne doare că-n lumina sa
Pământul ţine-o lume rea.

Atâtea doruri şi nevoi…
Şi-apoi ne-ntoarcem înapoi
În lumea noastră fără cer,
C-aşa e viaţa de miner.

Refren
Când plini de praf cu paşi trudiţi
Ieşim din mină obosiţi
Ne doare că-n lumina sa
Pământul ţine-o lume rea.

Îmi venea efectiv să urlu de durerea acută ce mi-o provoca, imnul celor fără de speranţă, imnul amăgelii vieţii. Şi parcă acesta nu era de ajuns, toate văduvele Văii, toate femeile a căror speranţă azi şi-o vor îngropa-o, toţi copiii cărora nimeni nu le va mai lua o minge “de fotbal” copiii care de astăzi, vor fi loviţi de soartă pentru că mâna care trebuia să-i mângâie şi protejeze, azi vor îngropa-o.

“Spune să ne spui,
pelin amărui,
Cum l-au dus la groapă,
Cu pământ pe pleoapă,
Vremea blestemată
pe sărmanul tată” (V. Tulbure)

Vor fi lipsiţi de nădejdea vieţii, îngropându-şi visele pentru totdeauna. Doamne nu-ţi întoarce faţa de la ei! Toţi, absolut toţi, jeleau cu toată fiinţa lor, pe cei DUŞI. Vocile lor plânse şi tânguitoare, intrau în ecou umplând Valea. Nimeni nu poate reda zgomotul şi jalea care a zguduit Valea în acea zi.
Petre de atunci nu se mai poate considera bărbat. A fost pensionat imediat cum a ieşit din spital. AMELIORATUL nu la ţinut mai mult decât până în ziua în care şi-a îngropat brigada, după care au început complicaţiile.