Fără discuţie, Toma G. Rocneanu este până în prezent cel mai prolific scriitor băimărean de după Revoluţia din ’89. De la debutul în volum (1993) a apărut de şase ori în librării ! Aproape anul şi cartea. În mod sigur, o parte din operă a fost scrisă înainte de ’89, “invazia” din aceşti ultimi ani nefăcând decât să confirme acest lucru. Ultima apariţie “Iubirile Elisabetei”, Editura ISO, este rodul “puternicei emulaţii spirituale datorate vizitei” în România a Papei Ioan Paul al II-lea. Înaintea acestei vizite, a apărut un volum de versuri semnat de Karol Jozef Wojtyla, numele adevărat al Papei. Sub impulsul acestor poezii, Toma G. Rocneanu a scris “iubirile Elisabetei”. Volumul are o alcătuire cel puţin ciudată, pentru starea sufletească a personajelor autorul citând versuri din diferiţi poeţi:Wojtyla, Eminescu, Tulbure, Blandiana, Deşliu, Coşbuc, A.Toma, alese destul de inspirat respectivelor momente. Povestea Elisabetei, “frumuseţea Băiuţului”, este relatată cu măiestre, insistând doar acolo unde faptele sunt mai importante. Traseul Elisabetei:Băiuţ-Dămăcuşeni-Baia Mare-Pertila nu este lipsit de peripeţii. Nici în această carte Toma G. Rocneanu nu renunţă la prezentarea unei lumi, pe care o cunoaşte atât de bine, cea a minerilor, a celor care “au două nopţi”. Sărăcia anilor de după război, munca în minele întunericului pentru a scoate la suprafaţă valorile subteranului, condiţiile mizerabile de la locurile de muncă, dar şi din apartamentele insalubre, puţinele distracţii ce pot fi oferite de un oraş minier etc. sunt cu măiestrie descrise de autor. ŞI PRINTRE TOATE ACESTEA, SE STRECOARĂ IUBIRILE NEFERICITE ALE FETEI DIN BĂIUŢ, care, în mod sigur, într-o altă lume, ar fi avut şi o altă soartă, mult mai bună. Dar aceasta este lumea pe care autorul o scoate din lumina tiparului. Suntem convinşi că vor urma şi alte cărţi, Toma G. Rocneanu ate încă multe să ne spună.

Grigore Ciaşcai

Lansată în holul Teatrului Municipal în august 2000
Moderatorul lansării a fost Roman Gheorghe directorul adj. al teatrului
Au prezentat prof. Nicolae Scheianu
Prof . Rusu Dumitru
Octavian Butuza
Prof. Dumitru Fănăţan

Volumul “TÂNJIND DUPĂ SOARE”, semnat de Toma G. Rocneanu, a apărut în 1998 la Editura Ariadna. Nu-mi amintesc cum a fost recepţionat la vremea apariţiei, ce au scris comentatorii sau criticii avizaţi. Autorul ne spune că avem de-a face cu “întâmplări repovestite”. Ceea ce este adevărat. Se vede foarte limpede, după lecturarea volumului, că întâmplările au fost trăite de autor în marea lor majoritate, sau cunoscute de la prieteni apropiaţi.Toţii eroii fac parte dintr-o lume pe care autorul nu vrea s-o părăsească, până acum cel puţin. Şi bine face, pentru că o viaţă de om petrecută printre mineri îi asigură argumentele necesare ca să se facă uşor de înţeles şi de crezut de cititori. În urmă cu câţiva ani, un eveniment mai deosebit din ramura învăţământului pe ramura mineră adună în curtea unei şcoli de tradiţie o mulţime de oameni implicaţi în domeniu. Reântâlnirea cu prietenii, colegii, profesorii îi prilejuieşte autorului atingerea unei stări emoţionale, deosebite. În câteva zile se apucă de treabă, voind iniţial să povestească ce s-a întâmplat la acea festivitate. Dintr-o relatare mai mult reportericească(vezi începutul de la “Casa”), autorul îşi dă seama că spaţiul dedicat evenimentului nu-i ajunge, amintirile îl năpădesc, întâmplările se înghesuie să iasă la lumină.Astfel se adună între “Casa” şi “Vizita”(începutul şi sfârşitul volumului), câteva pagini scrise cu aplomb, în care viaţa plină de realism din mediul minerilor, cei care “tânjesc după soare” este tratată cu mijloace artistice, iar rezultatul este mulţumitor. Povestirile sunt scrise cursiv, chiar dacă autorul insistă de multe ori pe amănunte care par a fi neinteresante. Asta depinde şi de cei pe care autorul îi alege să-şi depene istorioara. Totul lasă impresia că ne aflăm la o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care se prezintă întâmplări din viaţa unor oameni, aspectul artistic interesând mai puţin. O reuşită pare a fi povestirea “Din când în când”, mult mai complexă, mai profundă decât “Canadianul” sau “Cadoul” să zicem. Una peste alta, volumul este o reuşită. Deşi modalitatea adoptată pare a fi una foarte uşor de abordat, lucrurile nu stau chiar aşa. Povestirea necesită o bună cunoaştere şi stăpânire a meseriei de scriitor.
GRIGORE CIAŞCAI