Aşa cum ne-am propus, în acest 3 septembrie, ne reluăm activitatea. Printre celelalte po-
veşti, ne-am făcut şi-o bucurie, ne-am terminat revista SPINUL Nr.-7, revistă care era planificată
să o realizăm la sfârşitul acestei luni. S-a putut termina deoarece au existat materialele de la con-
cursul nostru, materiale care le-au completat pe ale noastre la realizarea revistei. După cum toată
lumea ştie, a fost cea mai secetoasă şi cea mai călduroasă vară din istoria ţării, vară în care, pentru unii singura bucurie ce au avut-o a fost speranţa realizării acestei reviste. Se spune că iarna este anotimpul depresiilor, deoarece pe meleagurile noastre sunt mai mult de 66 de zile fără soare. Ciudăţenia acestei veri a fost depresia care s-a înstăpânit între oameni că aveau soarele în creştetul capului.
Acestea fiind manifestările timpului, nu ne-am prea întâlnit în acest fierbinte anotimp, numai cu ocaziile pricinuite de redactarea revistei noastre, şi atunci, acele contacte bi şi trilaterale ne-a oferit prilejul, de-a mai schimba câteva vorbe, ceva ştiri care şi ele contribuiau la legăturile colegiale care ne unesc. În altă ordine de idei, cu toate că s-au ţinut foarte multe sărbători ale diferitelor localităţi, la gândul că stai în picioare pe o asemenea căldură de 35-40 de gradeC pe noi nu ne-au tentat asemenea sărbători, chiar dacă nu ne-ar fi stricat o bere rece.
Despre cum şi-au făcut treaba politicienii noştri, despre activităţile conducătorilor ţării, veţi afla ştiri şi relaţii din epigramele confraţilor noştri din toată ţara. Mulţi dintre ei, s-au destăinuit că doresc să se lase de scris epigrame. De acest lucru, întradevăr că s-ar putea lipsi, dar de cei ce ne conduc, şi vai cum ne conduc, se pare că nu ne vom scăpa în veci. Aşa că, rămânem cum am fost, cu toate că pe cădura asta s-au făcut destule “băi”, de către unele persoane, dar nici acestea nu erau igienice, şi îi priveau numai pe ei (ale lui Băsescu). Deci, ei cu alea, noi cu astea. Să nu credeţi că nu ne-ar fi plăcut asemenea lucruri şi nouă, numai că ştiţi că ce-i bun n-ajunge niciodată pentru toată lumea. Pentru noi bolile, pentru ei medicamentele compensate sută la sută. Apropo de compensatele pentru muritorii de rând. “Compensarea” a fost politica prin care statul a putut mări preţul medicamentelor, nu numai cu o neruşinare crasă, ci cu procente nemaiauzite de până la peste 500%. Guvernele sunt bune şi mărinimoase şi tot reduc din preţuri, numai că “reducerile” acestea au dus ca banalul algocalmin să coste, după atâtea “reduceri” cu 300% mai mult. Când s-a schimbat penultimul ministru al sănătăţii, e vorba de ăla ce-şi bătea nevasta, preţul algocalminului era “doar” dublu, probabil că-l pescria şi soţiei bătute. Acum dacă numai noi suntem cei bătuţi, “poate merge”, pe cine-l doare de toţi bătuţii de soartă? Dacă tot aşa merg lucrurile, ar trebui probabil să-l numească pe viaţă pe fostul ministru al sănătăţii SALE ? Că de-a noastră pe cine-l mai doare?
Ne-am plâns de căldură, ne-am plâns şi de acei care cred că ne vor mai duce de nas şi nici nu
vor să audă de listele uninominale. Cu ce folos? În acest timp, mai bine scriam o epigramă…
3 septembrie 2007