— Si vrei sa ma chemi la nunta?
— Nu. . .Adica da … Dar nu asta e. Altceva am vrut sa te rog.
— Poftiti!
-— Cu cine ma insor.
— Cu cine?
— Cu Silvia. Doresc. . . — Cu S. . .i. ..l.. .v….i…a… a…?
— Da, cu Silvia.
— Silvia stie? Ce prostie, sigur ca trebuie sa stie!
— Oarecum. Am mai discutat. In principiu. Ea vrea. Numai ca vezi tu? Esti tu. . . Mai sant si altii.
— Cum sant eu? Eu nu ma insor!
— Da. Dar voi ii umpleti timpul si eu nu ma mai pot apropia de ea. Ai vazut cum m-a repezit. Cand e cu cate un baiat mai tanar nici nu vrea sa se uite la mine. Parca-i turbata. Asta era rugamintea mea. S-o lasi in pace!
Radu a simtit o cocleala in gura. Ceea ce-i cerea era odios. Daca el nu era capabil sa-si cucereasca viitoarea nevasta, transeaza cu toti baietii si barbatii cu care ea discuta sau se culca. Asta l-a facut sa-i intoarca spatele. In acel moment, Radu 1-a exclus pe Buia din randul barbatilor si poate si al oamenilor. In satul lui, baietii se “petrec prin cutite” pentru o fata daca erau mai multi pretendenti si nu reuseau s-o cucereasca prin metodele A—E (de la Adam la Eva), iar asta intinde mana dupa pomana, ca sa aiba si el muierea lui. Se uita la el si o scarba ii inunda fiinta. Pana in acel moment i-a vorbit cu „dumneavoastra”, dar acum insul a coborat la nivelul de rama cleioasa. Bine ca nu-i din satul lui, ca l-ar fi gatuit. Asa, nestiind cum e la ei, 1-a lasat in pace.
— Ia-ti-o si-o pupa .. . Salve, batrane! A plecat cu grija sa nu-1 atinga pe cel ce adineaori era cineva, iar acum pute ca matasea broastei.
Incheindu-si povestea, Grosan cerceta fetele celor ce-1 ascultau, incercand sa descopere daca a reusit sa le capteze interesul.
— Cand am ajuns aici — marturisi Tudor — singura mea dorinta a fost sa plec imediat inapoi. Am descoperit insa peisajul, dupa aceea borcutul si la urma delectarea aceasta cu povestile. De frumoase sant frumoase. Observ ca tot cu aceasta ocazie incepem sa ne cunoastem mai bine si sa inchegam sau sa consolidam prieteniile existente. As putea spune ca ma simt minunat in aceste locuri si imi permit sa sper ca ceilalti pensionari ai cabanei se simt la fel.
— Adevarat, Tudor. Asa-i! — confirmara mai multe voci.
— Ei. Si acum, zice Laura, nevasta lui Grosan, va rog sa-mi rezervati mie seara de maine. Cred ca si eu o sa va relatez ceva interesant.
— Foarte bine, foarte bine! — o incuraja Vasile. Se vede ca pofta vine mancand. Acum tuturora noapte buna!
— Asemenea! — i-au raspuns colegii de pensiune.
A doua zi si-au refacut merindele si itinerarele, fiecare plecand in drumul lui, cu exceptia celor ce efectuau serviciile. Incepusera sa se cunoasca si sa se obisnuiasca cu conditiile de la cabana. Asa se face ca toti erau nerabdatori sa vina seara cu orele ei de spectacol „audio”. Cu toate ca ar fi fost destule chestiuni de intrebat sau fapte de comentat, printr-o intelegere tacita aceste lucruri nu se intamplau in timpul cat se derulau povestile, ci abia a doua zi, cand povestitorii erau bombardati cu intrebari, iar ascultatorii isi spuneau parerea, deci comentau. Aceste comentarii aveau insa si un anumit aspect comic, intru-cat cei mai putini atenti incepeau sa incurce personajele, ceea ce impunea o lamurire detaliata din partea celor ce le-au prezentat. Ba, dupa un timp, unii au uitat si cine a povestit. Deci toata latura comica a acestor intamplari se petrecea ziua. Laura avea acum cuvantul. Toti se foiau in jurul ei si a focului, avand grija ca ea sa aiba un loc mai bun, sa stea mai comod. Laura incepu:
— Povestea ce v-o spun este a unei vecine de-a mamei, femeie divortata, ajunsa la varsta de vreo 30 de ani.

Ce s-ar putea intampla, daca o femeie oarecare si-a manifesta intr-un oarecare fel simpatia fata de el? Ar trebui sa-si „povesteasca” infirmitatea. Femeile se vor purta cu el ca si cu un barbat, iar el… Viata-i ridicola uneori. Totusi, ceea ce il ingrijora cel mai mult era purtarea Lucicai, care devenise insuportabila. Operatia aceasta, in evolutia bolii sale, a fost doar o faza. Viata lui Leon incepea sa-1 paraseasca incet. Se profila o noua operatie. Dupa cea de a doua a dobandit si o punga de plastic, care trebuia golita de mai multe ori pe zi. Cand el nu se simtea in stare, aceasta operatie trebuia s-o faca Lucica. Ea insa nu si-a pierdut timpul. Si-a gasit un alt barbat, odihnit, avand cu 11 ani mai putin decat ea. Se ducea ea la el. Leon nu mai avea cuvant in aceasta privinta. De fapt Lucica i-a tinut un discurs pe aceasta tema: „sant tanara”, „vreau sa-mi traiesc viata”, „nu m-am angajat ca infirmiera la nimeni”, „daca esti gelos pe altul, hai fa tu treaba”, „eu pana acum ti-am fost credincioasa!”, „ca de asta ne-am luat, sa ne unim”, „eu am rabdat destul”, „si eu sant din carne”, „omul nu-i facut sa traiasca singur” etc., etc.
S-ar putea ca un barbat sanatos sa nu inteleaga in profunzime toate jignirile si greutatea acestor vorbe, nefiind afectat, insa cel care simte ca el conteaza mai putin decat un fir de nisip in fata propriei neveste, ca ea, de ajutorul careia acum are atata nevoie, il refuza, desi i-a dedicat poate cei mai frumosi 10—12 ani de viata. De unde sa stie ea ca placerile ei, si ale lui, au fost cauza care a dus la ruinarea sanatatii sale. Leon traind aceste momente de nimicnicie, el care a fost pretuit tocmai pentru fericirea care i-a produs-o nevestei, se simtea ingrozitor, de cand a devenit un nimic. In Lucica n-a mai ramas nimic din ceea ce numim in mod obisnuit sentiment uman. Lucica era femeie. Era femeia lui, iar el a fost agreat de ea tocmai pentru ca era om.
La inceput ea nu 1-a adus in casa pe celalalt in prezenta lui Leon. Cand el nu se simtea bine si nu putea evacua locuinta la cererea ei, dar Lucica avea metode personale de-a-1 face sa plece: trantea usile de credeai ca vor iesi din balamale. Crapau peretii pe langa tocurile usilor de pe urma acestor manevre. Daca se putea da jos din pat, ei mai crapa un cos de lemne, mai lucra in gradina. in acest timp Lucica se distra in casa cu celalalt. Deoarece existau saptamani intregi cand el nu s-a putut da jos din pat, ea si-a pierdut rabdarea si 1-a transferat pe barbatul sau in bucatarie. Camera a. ramas astfel la dispozitia ei cand si cum avea chef.
Cateodata isi mai aducea aminte si de Leon. Venea sa vada daca mai traieste inca …
— Vai, tu Laura, — ofta Zina — ne-ai alungat somnul cu o astfel de poveste. Am crezut ca celelalte intamplari auzite au fost destul de triste, dar asta le intrece pe toate. Ca sa vezi ce fel de oameni traiesc unul langa altul, iar cel ce are nevoie de ajutor este batjocorit. Mi s-a incretit pielea pe mine ascultand patania acestui barbat si comportarea nevestei sale.
— Un gest incalificabil — aprecie Vasile — sau mai precis un gest descalificabil pentru un om. Cum sa nu-ti ajuti semenul la nevoie? Mai ales ca fusese readusa la viata de catre el, in momentul cand s-au cunoscut.

Povestea urmatoare e intr-adevar scurta, dar a fost o ciudatenie si nu mi-am explicat nici pana astazi aceasta intamplare la care am participat. Mai bine zis am asistat,, ca de participat…
Era la vreo doi ani dupa terminarea razboiului. Se ducea lipsa de toate. De carbune, de petrol, de lemn, de toate. Tara avea nevoie pentru refacere de toate materialele si in cantitati mari. intr-un catun de munte exista o mica fabrica pentru prelucrarea lemnului. Aici busteanul taiat devenea scanduri si se transporta pretutindeni pentru constructii de case, de poduri etc. Patronul fabricii era un om cu initiativa si isi cunostea interesul. Pentru toti salariatii care lucrau la fabrica a ridicat o rasa in lungime de 50 de metri si latime de 8 metri. in ea a cazat 20 de familii care, cu copii cu tot, ajungeau la aproape o suta de suflete. Aceasta constructie nu era un palat, fiecare familie in parte beneficia doar de o camera, un hol mic si o camara, care de obicei era folosita ca lemnarie.
Familia noastra era compusa din sapte persoane. Si cam asa de numeroase erau toate familiile care locuiau acolo. in plus aceasta baraca era plina de sobolani cu care ne luptam impreuna pentru supravietuire.

— Imi pare rau ca v-am inoportunat!
— Da. . . Nu… Ba da … De fapt ce doriti?
— in nici un caz nu am dorit sa va supar, dar observ ca numai faptul ca m-ati vazut v-a intristat. Va rog sa ma iertati. La buna vedere! Si da sa plece.
— Domnul. . . Raul.. . Stai un pic, ce te sifonezi asa?
— Ma iertati, dar candva ati zis ca pot veni la o palinca, iar acum vad ca v-am suparat. De fapt, eu m-am autoabonat, asa ca nu aveti nici o obligatie.
— Pentru atata nu va faceti probleme.
— Dar cand ar fi fost o problema?
— Nu stiu, dar fii bun si asteapta putin.
— Cat doriti, nu-i nici o graba.
Iftinia era tare incurcata. Cand 1-a vazut pe Raul parca era un vis. Apoi si-a adus aminte ca el a cerut un raspuns. Poate pentru asta a venit? Si din nou au napadit-o gandurile. Cum sa procedeze cu el? Sa-i dea un pahar de tuica si sa-1 lase sa plece i-ar fi fost rusine. Vine omul pentru prima data si nici nu-1 poftesti in casa? Te porti cu el ca si cu o sluga? Nu se face. Sa-1 duca in casa, sa stea amandoi la masa? O omoara taica-l sau, care, cu toate ca nu i-a zis nimic de „lasatul barbatului”, nu ar accepta sa gazduiasca pe oricine. Sa se duca la unchiul ei, care locuia peste drum, sa-1 cinsteasca el pe Raul? Asta ar fi ci si cum ar lua masa cu el in centrul comunei.
Sufletul i se zbuciuma si nu gasea nici o alinare, nici o varianta care s-o linisteasca. Mintea i se framanta tot timpul intre da si nu. De fapt, sant femeie, sant de capul meu si pot sa-1 duc in casa pe cel ce-mi place. Da, usor de zis. Fie ce-o fi:
— Poftim in casa, aici toti se uita la noi.
— Multumesc de bunavointa. Acum vede Iftinia ca-i imbracat ca de mire, ceea ce i-a dat fiori. Cat pe-aci sa-1 intrebe daca asa umbla acum cu masina, dar zbuciumul ei o indepartase de glume. Cu toate ca facea doar ce-si dorea si nu facea ceva rau, se simtea de parca mergea spre esafod. Stia ca i se pecetluieste soarta acum, fara sa faca nici un gest, nici el, nici ea.
Au intrat in casa, 1-a poftit sa ocupe loc si s-a dus la bucatarie.
Raul isi omora timpul uitandu-se pe pereti, dar Iftinia nu 1-a lasat sa astepte prea mult. Si-a pus un sort curat, s-a mai aranjat si a adus pe masa de-alo gurii, precum si o sticla de tuica. A pus in pahare, iar cand sa inchine apare o femeie mai in varsta.
— Sara buna! Iftinia, vii putin sa-ti spun ceva? -— Bine, mama. Si se retrasera in camera din fata.
— Fata, cum primesti barbat strain in casa? Vrei sa ma bagi in gura satului? Tu inca esti maritata! Te omoara taica-tau! Da-1 afara imediat!
Ca un facut, sufletul Iftiniei s-a linistit. Toate starile de incertitudine au disparut. Gandurile i s-au limpezit.
— Mama draga, nu vreau sa te supar, dar cred ca am dreptul sa-mi primesc prietenul in casa. Sau vrei sa umblu pe dupa razoare? Voi m-ati maritat o data. Nu puteti sa-mi permiteti sa ma marit si eu o data? Fii intelegatoare si lasa-ma de data asta sa hotarasc eu singura.
Usa s-a trantit si a aparut din nou Iftinia. Era toata imbujorata si mult mai frumoasa. Avea fruntea senina si inteleapta. Era degajata. Nu era Iftinia de acum cateva clipe. Era alta.
— Ceva necazuri?
— M-a certat mama.
— Daca vrei plec.
— Pana acum, e adevarat, am vrut. Acum te rog eu sa ramai. Au gustat din recolta noua de tuica, au mancat si au trait cea mai frumoasa noapte de dragoste, pe care nu o vor uita niciodata.