Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006

Pe marginea
Şedinţei din 20 martie a clubului “Spinul”

În primul rând se observă un absenteism destul de ridicat al membrilor cenaclului la această şedinţă. Cum absolut toţi membrii “Spinului” sunt persoane de caracter, nu se pune problema neseriozităţii, a lipsei de dragul de-a absenta. Domnul Mihai este “separat” de colegi de-o mai veche răceală care-l iubeşte nespus şi care încearcă să se cuibărească an de an în trupul domniei sale rebegindu-l, dar ce este mai greu că nu ne putem întâlni cum ne doream. Desigur că Domnii Şiman, Filip şi Bud l-au mai vizitat şi acasă. La persoane de vârsta noastră, în afară de încurajările date de medic, nu încerca tu să-i spui mai multe unui suferind. El ştie cum se simpte, se cunoaşte şi banalităţi, până acuma, a auzit destule. Dacă domnul Mihai este răcit cu o bronşită rebelă, pe domnul Bud îl încearcă reumatismele cu dureri uneori de nesuportat. Faptul că aceste neplăceri sau boli s-au pus stăpâne pe sănătatea colegilor este un fapt cu totul neplăcut, costisitor, chinuitor şi mai ales depresiv şi afectează inclusiv activitatea cenaclului. Cu toate acestea, cu toate că nu suntem chiar tineri, felul acesta de prizionerat prin boală, cred eu că are o altă cauză, care n-are absolut nimic cu şubrezirea sănătăţii sau vârsta şi este de cu totul altă natură. Îmi permit să sugerez din experienţa mea, ca fiecare să facă anual un set de injecţii “B” care cel puţin şase luni crează imunitate la răceli, dar şi la stres. Problema este cu kilogramele. Dar, deh, nimic nu este fără revers. Ca să-mi explicitez şi cuvintele mai sus înşirate, pot aprecia că starea precară de sănătate, nu numai a domnilor cenaclişti, a lumii în general din această parte a ţării, are o cauză cu totul de altă natură. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, fiecare caracter uman este complectat cu unul sau mai multe hobiuri. Al meu este “apa” sub formele şi stările de agregare pe care le are. Pot să vă spun că Dunărea are 27 de posturi hidrologice cu miră pentru măsurarea cotelor apelor acestui fluviu şi se comportă ca o fiinţă uriaşă care uneori ne ocroteşte alteori ne pedepseşte. Mai pot să vă spun că dacă urcăm într-o plută la Merişor şi “ne lăsăm” pe ape la aceste debite nu avem nevoie mai mult de opt zile pentru a vedea Bara Sulina, folosind ca mijloc de locomoţie numai curgerea naturală a apelor. Timpul creşte la o lună dacă Dunărea şi afluenţii săi sunt la cotele normale. În paralel cu acest lucru am observaţii zilnice pe circa zece ani, a principalelor posturi care măsoară debitelor râurilor dar şi alte tipuri de observaţii meteologice. Din aceste date iese la iveală un lucru cu adevărat cutremurător şi a cărui finalitate încă nu se poate prevedea. Din media multi anuală a temperaturilor în Baia Mare, dar şi din numărul de zile înnourate în zona municipiului, reiese că aici în timpul iernii avem maximum 70 de zile înnourate. În această iarnă, până ieri am numărat 154 de zile fără soare. Acest lucru denotă că asupra sănătăţii noastre, a psihicului fiecăruia s-a manifestat o depresie conştientă sau nu, că însăşi căldura naturii este cu 3-4gC mai mică, că bolile îşi fac veacul, că microbii pe care ultravioletele i-ar fi distrus există. Lăsând grozăvia problemei altora, un alt absent, este prof. ddr. Gabriela Medan care şi-a dat Gradul didactic I şi cu toate că l-a luat strălucit şi-o felicităm, regretăm că a uitat de noi, acei care chiar dacă n-o puteam ajuta, măcar am fi încurcat-o ca să ştie că cineva mai are dreptul s-o şi împungă.
De bună seamă că această denumire a cenaclului a dat-o I. Şiman şi s-a gândit ca ea să-i semene. Împunător, uşor astenic, curbat spre “în jos”, ca ori ce şef ce se uită de sus în jos la subalterni. Cum fiecare clocim câte ceva, altfel ce rost are să porţi steagul curbat al “Spinului”, m-am gândit că nu v-a trece mult şi cenaclul nostru se va numi “Trandafira”, “Urzica”. Denumirile acestea feminine nu au nimic cu botezul uraganelor cu nume bărbăteşti. Un spin nu împunge dacă nu-i uscat, ori eu de câte ori vin la cenaclu mi se usucă gâtul şi cineva musai să dea de băut. Schimbarea compoziţiei cenaclului cu aceste infuzii de frumuseţi de profesoare, neapărat va aduce un reviriment şi în operă, denumire, în alcătuirea unor tablouri de frumuseţi, chiar dacă nu vom alege niciodată pe “Miss Spina”. Din această zi de 20 martie ne-au promis că ne vor onora cu prezenţa domnişoara profesoară Andreea Nagy, şi de astăzi, 3 aprilie domnişoarele profesoare Ciumău Maria şi Hendre Elena, două personalităţi ale catedrei de limbi a Liceului “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare. Sper să fie bine primite şi să-şi aducă rodnicia creaţiilor domniilor lor spre fala cenaclului nostru. Le urăm un “Bun venit” şi multe realizări în domeniu. Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, această pastişă trebuia de fapt să fie cronica de cenaclu. Păi n-a fost?!

După “ieşirea” din 13 noiembrie, de la Baia Sprie, ieşire de altfel foarte frumoasă şi rodnică, pe 26 ne întâlneam din nou la sediul nostru. Legătura am ţinut-o între noi, deoarece, domnul Filip ne-a înştiinţat că: se adevereşte tot mai mult că alţii au nevoie de noi. Cei din Vişeu, persoane cunoscute pe plan judeţean, deoarece încearcă să facă o hulubăraie, numai că neavând porumbei, s-au specializat pe pupeze. Fiecare ştie ce a păţit Nică a Petri, săracul, numai dacă a pus mâna pe-o pupăză, ei bine ăştia din Vişeu doresc să şi dreseze pupezele pentru ca acestea, să se prezinte lunar la tata Lucian Perţa, ca să-şi prezinte muzele şi creaţia. Tata Perţa, iute de creion şi la versificaţie, ar pune-o de încă o revistă. Zic sursele sigure că s-au plictisit de atâtea pene. Acum îşi doresc lauri. S-au decis, cum or putea, să facă o carte de “mândra comedie”, în care să înghesuie pe toţi care au călcat…ori clacat în umor. Nu ştim exact secretul lor, dar ştim precis că lor le trebuie epigramele noastre bune, cele rele nu ne trebuie nici nouă.
Prin diferite căi, i-au parvenit aceste ecouri domnului Filip, care ne-a anunţat despre aceste intenţii perţiene, şi acei dintre epigramişti care nu le-au trimis încă la Vişeu, dacă le-au adus acuma le va trimite Domnul Filip de această dată. Ca de obicei, se repetă faptul că unii, mai pretenţioşi, încă n-au reuşit să aducă materialele necesare ultimului număr, din acest an, al revistei SPINUL. De neînţeles acest lucru pentru acei care încă nu s-au sesizat că ei sunt cei care ţin lucru la revistă pe loc.Aşteptăm să auzim cum se vor lăuda când or vedea revista, că la aşa ceva sunt neîntrecuţi.
Aş putea spune că: dacă nu comanda Şiman, sau cum spunea Doamna profesoară care ne-a vizitat numai la şedinţa trecută, omagiindu-l pe preşedintele nostru de club cu sintagma renumitul epigramist Şiman, un mini concurs de epigrame pe două cuvinte date, trecea această şedinţa cu…alte poveşti destul de neprincipiale. De fapt, nu vreau să zic lucru mare, dar era vorba de gestionarea câtorva sute de lei. Nu-mi era clar despre ce este vorba dar, am regretat că am voalat o întâlnire a Clubului Spinul, transformând-o într-o întâlnire pe poveşti despre “ochiul Dracului”, poveşti cărea puţin a lipsit, să nu-i antreneze pe toţi cei nouă participanţi să ne certăm pentru câţiva lei. De fapt dacă ochiul Dracului era prezent, de unde ştim că Dânsul nu-şi avea şi coada printre noi. Cert şi trist este că ne pierdem timpul, cu greu gestionat în vorbe de trei lulele.Am urât întotdeauna banii şi de aceea probabil că nici nu-i am, şi nici nu i-am avut niciodată, dar discuţiile pe marginea banilor, şi mai ales când sunt şi puţini, nu duc niciodată la armonie. Aşa cum se cunoaşte, cei harnici au adus şi epigrame, şi plicurile pentru concurs, vorbim de domnul Micle, iar spre final, domnul Şiman, renumit după cum spune lumea, a primit o adresă din partea doamnei Dr. Elis Râpeanu, poate unicul doctor în epigrame, personalitate care a organizat un concurs de epigrame, concurs periodic prin care sondează evoluţia epigramei şi a epigramiştilor din ţară.
Cu gândul că vom şi realiza ceva din multele propuse şi pe care încă nu le-am făcut, dăm cheiea următorilor cursanţi ai sălii în care ne desfăşurăm activitatea epigramistică, discuţiile de câte cepe au fost, şi ne luăm “la bună întâlnire” activitate ce este planificată pe 11 decembrie 2006..