S-a născut în 19 ianuarie 1923 în Băileşti, Râmnicul Sărat. Este licenţiat al Facultăţii de Matematică-Fizică a Universităţii Bucureşti. S-a stabilit în Baia Mare în anul 1986. Este autorul culegerii de probleme şi jocuri distractive Cum gândim şi rezolvăm probleme .Colaborator fervent al presei maramureşene; Pentru socialism, Phonix, Glasul Maramureşului şi Graiul Maramureşului la rubrica “Epigrama zilei”, cu eseuri şi poezii. Este Laureat al Concursului Naţional de epigrame desfăşurat la Craiova în 1996. Are un volum de epigrame de autor Acupunctură cu umor Ed. Gutinul-Baia Mare 1991 şi este trecut în Epigramişti râmniceni de azi… de altădată a lui Cristea Traian 1997- Râmnicu Sărat. În scurta perioadă cât a stat în Baia Mare a scris peste o sută de epigrame, sonete, articole, eseuri publicate în presa locală. Referinţe critice despre opera sa ne pun la dispoziţie Emil Danciu şi Augustin Cozmuţa. S-a stins în anul 2002. Dincolo de litera seacă, de datele statistice, Ion Costin a fost un dascăl îndrăgit cu o mare aplecare asupra copiilor şi a căutat ca materia predată de dânsul, matematica, să fie îndrăgită şi nu o sperietoare a copiilor. Aşa s-a născut prima carte a sa. În toată activitatea: publicistică, socială şi didactică, a fost un om cu adevărat în ajutorul semenilor, un om cu bune intenţii, împăciuitor şi primitor. Nici în opera scrisă nu foloseşte trivialităţi, cuvinte jignitoare sau insulte
cu toate că l-au preocupat absolut toate ramurile sportive, sociale şi politice ale societăţii. A fost un om blajin, deosebit de creator, un om de ajutor şi un epigramist excelent.
Din cele prezentate, era imposibil ca Ion Sava Costin să nu cunoască şi membrii viitorului Club “Spinul” din Baia Mare care, chiar nefiind încă asociaţi în club, îi erau prieteni şi împreună au tipărit volumul colectiv “Epigrama Zilei”, volum ce cuprinde 12 epigramişti din Maramureş. Era ultima carte de epigrame la care participa cu epigrame (a mai tipărit în colaborare o “Carte de reţete” a mîncărurilor), după care se stinge la vârsta de 79 de ani.
Dăm câteva din epigramele sale: “Se poartă tricouri cu inscripţii şi reclame”/ Inventivă sau, mai ştii?!/Să alunge diavolii,/De la sâni spre-n jos a scris/ Clar şi mare…PARADIS!/ La îndemnul “Strângeţi cureaua!”:/ Să răspund franc la chemare,/Practic, strâng cureaua,/Dar n-o strâng aşa de tare/ Să nu-mi cânte… cucuveaua!/ “Parlamentară” ; Înfierând toţi tirania,/ În partide cu toptanul,/ Preamăresc democraţia/ Savurând discret… ciolanul!/ “Unui avar”; Să-şi mărească puţin zestrea,/ Căci avari ca el n-au fost,/ Anunţa spre ştire vestea/ Că-şi dă duhul… Contra cost! Epigramistul Ion Sava Costin s-a bucurat de respectul prietenilor şi al iubitorilor de epigrame din toată ţara.

Suntem prezenţi ca şi altădată, toţi acei care, nu consideră întâlnirile epigramiştilor pierdere de timp şi nici consultările dintre ei frecuşuri, cu toate că aceste spuse nu au aceleaşi valenţe pentru fiecare. Suntem bucuroşi de fiecare dată când vedem că au reuşit să vină cei mai activi şi suntem probabil, cu epigramele, cu ceva mai “în faţă”. Preşedintele nostru se întremează, ocazie cu care şi-a dat prerogativele Domnului Bud Nistor care a condus lucrările.
Domnul Romulus Filip, unul din cei doi care au participat la Festivalul Epigramei de la Caransebeş, ne-a iniţiat şi pe noi din tainele desfăşurării acestei acţiuni de profil, unde lumea prezentă de la Caransebeş, atât producători de epigrame cât şi consumatori, s-au bucurat de Nr.7 al revistei noastre SPINUL şi mulţi au regretat că n-a ajuns pentru fiecare. Din cele spuse de Domnul Filip, participanţii la colocvii, au rămas uimiţi de faptul că noi “scoatem” acea revistă dat şi de faptul că este pusă pe site pe internet şi cu toate că acest lucru se întâmplă doar de două săptămâni, până azi(18 sept) site-ul a fost vizitat de 72 de persoane dintre care mai mult de jumătate s-au reîntors la el. Tot din expunerea Domnului Filip, a reieşit că nu s-au ţinut prelegeri, în afară de cei trei oficiali şi că Omul Nicolae Nicolae la 80 de ani de viaţă a primit un premiu de excelenţă, acelaşi premiu primind-ul şi Mircea Ionescu Quintus pentru 90 de ani de viaţă. Întâmplător, într-un moment de destindere, violonistul a cântat o piesă pe versurile scrise chiar de senior, moment în care omul a căzut într-o melancolie aparte. Acele versuri, spunea domnia sa, au fost scrise în anul 1936 de către dânsul, pe atunci fiind student. Premiile care au pus “cireaşa pe tort” au fost frumoase dar şi relaţiile dobândite cu această ocazie. Aceste relatări au stârnit un oarecare sentiment de neîmplinire în rândul epigramiştilor băimăreni, aici încă n-am putut realiza o asemenea sărbătoare a epigramei cu toate că se spune printre ceilalţi epigramişti din ţară, că după dotări şi activitate, am fi printre cei dintâi. La această problemă(despre colocvii sau festivaluri) au avut păreri angajante domnul Fârte, domnul Micle şi domnul Bodnar care spuneau că mai avem încă această posibilitate în municipiul nostru, dacă am ataşa această sărbătoare a Epigramei şi epigramiştilor, festivităţilor pricinuite de “Serbătorilor Castanelor” festivităţi ce au loc an de an în urbea noastră şi sunt “susţinute” prin buget. Cu toate acestea spunea domnul Fârte, mai trebuie de bătut la multe uşi, dar se va putea. Şi-a citit fiecare recolta de epigrame, unele văzute şi corectate de domnul Micle, printre care şi ale mele, după care s-a citit statistica de internet şi modul cum s-a încadrat revista în lume în cele două săptămâni.(A fost accesată din Chile până în Rusia trecând prin Madrid şi Ungaria, Moldova, de către cei 72 de curioşi). Deci a luat-o valul în lume. Referitor la costurile unei asemeni mişcări culturale pe ţară, Domnul Filip a precizat că suma cheltuită de caransebeşeni a depăşit 200 milioane. O altă problemă pe care ne-a destăinuit-o dânsul, a fost că a abordat împreună cu domnul Ardelean, posibilitatea scoaterii unui nou volum colectiv de epigrame în care să intre fiecare membru al clubului Spinul cu 40 de epigrame, lucru care încă nu este decis şi care, în dezbaterile noastre, a avut girul fiecăruia, deoarece s-a constatat că volumele colective sunt mai solicitate de publicul epigramistic având posibilitatea imediată de-a citi epigrame scrise de persoane diferite, pe aceiaşi temă.
Cu toate că, cronologic, ar fi urmat incheierea şedinţei, problema fiind de suflet, a avut o amplă desfăşurare. Domnul Nistor Bud a fost primul care a oferit flori în numele clubului, Doamnei Viorica Găinariu, persoana care împlinea o vârstă la această dată, dar sărutul a fost personal. S-a înghesuit şi Ţîncas, apoi fiecare am felicitat-o şi i-am urat în primul rând sănătate şi multe epigrame reuşite, multe concursuri câştigate. Pentru acei care n-au băut ţuică, vă garantez c-a fost minunată şi pregătirile care au fost făcute erau a unei adevărate gospodine. Să-i dea Domnul tot ce-şi doreşte şi în primul rând sănătate.

21 octombrie 2007

Nu-i un lucru aparte, în nici-o ramură culturală sau socială, să convoci pe cineva….după ce ţi-ai adus aminte de el, adică doar în momentul în care consideri că ai realizat tot ce trebuia pentru a se desfăşura respectiva manifestare culturală, cu mica observaţie: că ai uitat să inviţi şi participanţii. Poate să nu fi fost chiar aşa, dar celor din România, organizatorii Festivalului de Epigrame din Chişinău, le-au trimis invitaţiile cu câteva zile înainte de-a începe. Cum ei “nu s-au dat cu noi” şi “nici noi nu suntem cu ei”, asta a însemnat că nu se mai poate trece doar cu buletinul între cele două limbi de pământ. Să-ţi faci paşaport în timpul scurt în care ai fost solicitat, îţi trebuie taxă de urgenţă, care-i pentru unii un sfert de pensie. Acu, de, trebuia cumva să fac faţă chiar dacă am numărat de mai multe ori sumele…date altora cu acest prilej. Cu aceste documente în mână, după care am umblat atâta timp, mă simţeam ca şi în armată când mi-au dat “carnetul de serviciu”. Totuşi m-am liniştit puţin şi cum în ziua următoare trebuia să plec, am înţeles că mai sunt invitaţi epigramişti şi din Cluj-Napoca, persoane cu care mi-ar fi plăcut să merg împreumă pe moşia Marelui Ştefan Vodă. Contactez pe confratele meu din Cluj şi rămânem înţeleşi, să pornim la acest drum în aşa fel ca la ora 10 să ne întâlnim în Dej.
Trăgeam după mine un geamantan cu cărţi. Nu mi-am întâlnit confratele în gara din Dej, dar după ce mi-am găsit locul în vagon, am început să-l caut prin vagoane. După ce am făcut două tururi de lungimea trenului, am constatat că întradevăr colegul lipseşte. Am coborât din “Internaţional” în Chişinău şi confraţii moldoveni m-au luat în primire.
Printre atâţia oameni adunaţi acolo, în sala de conferinţe, era şi un tip, cam aşa cum îmi înmaginam eu la ora de istorie, că ar fi trebuit să fie Pârcălabul Arbore, un stâlp al istoriei, când observ că “stâlpul” îmi face sămn să mă duc la el. M-am dus. De fapt nimeni n-ar fii îndrăznit să nu-l asculte. “Arbore” acesta începe să mă descoase.:
-Nu-i fi tu Şiman din Baia Mare ?
-Io-s.
-Apoi numele tău nu-i tare românesc…
-Las’ că nici cu ale voastre nu mi-e ruşine. De câte ori vi le citesc îmi aduc aminte de Şantierele Naţionale, când se construia linia ferată Salva – Vişău.
– Pi cum aşa?
– Bini. Să nu-i cităm pe toţi .Cărare, Ciobanu, Ciocanu, Cojocaru, Târnacop, Lopată, Croitoru, Puică (noi avem găina). Mi-am permis această mică asociere de nume ale voastre, deoarece am observat cât de mult vă şicanaţi voi între voi, şi ce mult se gustă gluma prin părţile acestea, şi nimini nu se supără. Cert este că acei care au numele alea neaoşe româneşti, ori nu scriu epigrame ori nu le ies aşa de bine ca şi nouă… ăştia
-Domnule Şiman, încearcă un coleg de cenaclu, să-l aducă din Moldova în Baia Mare: Ştiţi că revista noastră este deja pe internet….
-Şti ce, acum eu vreau să vorbesc numai de-ale mele şi nu de-ale voastre. Aşa că…onorabilul nostru coleg, îşi continuă pâţăniile de dincolo de Prut.
După ce mă lasă “pârcălabul” , continuă povestea Şiman, îmi văd şi companionul de la Cluj-Napoca.
-Omule, tu unde ai fost? Când ai sosit?
-Domnule Şiman: eu am făcut aşa cum bine ne-am înţeles. La 10 am fost în Dej.
-Nu se poate domnule. Te-am căutat în tot trenul.
-Uite biletul. Şiman îi ia biletul şi, nu era o noutate, biletul colegului său era cumpărat în devans cu 12 ore. Deci Şiman a vorbit să se întâlnească la 10 AM şi el a înţeles PM. Aşa au putut rezolva acel lucru, să nu se întâlnească pi tren.
Ne-am luat locurile în sală, continuă Şiman povestirea, şi a urmat premierea celor mai deosebite creaţi. Îmi aud şi numele meu strigat acolo. M-am prezentat şi m-au premiat. Numai că şi acest premiu consta din cărţi ale autorilor din ţara, care n-a fost a lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, dar nici a lor nu este. Aşa că bagajul meu, geamantanul cu cărţi, de care m-am “descotorosit” răsuflând uşurat la Chişinău, a crescut din nou în volum şi greutate.
Din prinosul de cărţi primit la Chişinău, domnul Şiman ne-a făcut şi nouă cadou câte una:”pentru a le face recenzii ce le vom înclude în revista noastră”. Cică ce-a păţit el, dar noi…

Poveştile lui Şiman şi ale noastre nu s-au terminat, ba dimpotrivă s-au înteţit odată cu anunţarea de către Domnul Bud Nistor că urmează omagierea celor 80 de ani ai Domnului Ion M. Mihai, epigramist fondator al Clubului Spinul din Baia Mare. Au făcut elogii şi dovezi de preţuire a muncii depuse de Ion M. Mihai, preşedintele Clubului, Domnul Şiman, Domnul Filip Romulus, Doamna Găinariu, Domnul Micle, Domnul Bodnar dar cea mai înteresantă luare de cuvânt ne-a părut expozeul soţiei Domnului Mihai, care în puţine cuvinte a arătat că şi acum dragostea care i-a legat îi mai leagă încă. Au fost vorbe de-o sonoritate aparte care a fost receptate de fiecare participant, amintindu-şi partea frumoasă a tinereţii. S-a mai bucurat de aceste frumoase momente ale acestei sărbătoriri şi domnul Ţîncaş precum şi eu, momente care întotdeauna sunt unice în felul lor. Urându-i atât prin cântec cât şi prin grai, sărbătoritului “Mulţi ani cu sănătate” alături de Doamna Domniei sale, din nou ne-am grăbit să strângem deoarece, alţi cursanţi au venit de pe la ora cinci “să ne întrebe”…La Mulţi ani Domnule Mihai!