La doi ani de la fiinţare
În data de 20 aprilie 2004, întâlnirea umoriştilor epigramişti din Cenaclul băimărean “Spinul”, s-a remarcat ca una dintre acele zile de care se leagă adjectivul “deosebit”, deoarece se împlineau doi ani de la această formă de asociere a epigramiştilor în “Club”, formă prin care a dobândit şi statutul juridic dar mai ales, odată realizat acest pas, membrii fondatori au înţeles că nu titlul sau forma juridică contează ci munca şi strădania lor, care dacă şi-au dorit-o legiferată, şi ea va trebui să fie pusă în evidenţă continuu, nu prin apariţii sporadice cum era până mai “ieri”. Să vezi şi să nu crezi ciudăţenia lucrului, oameni care erau sătui de înregimentarea în partide, sau în politică, s-au autoobligat să se înregimenteze la această muncă, care nu este cu nimic mai prejos ca altele şi cu nimic mai uşoară. Sincer să fiu, când Domnul Şiman umbla cu actele la dânsul şi ori unde pleca, le lua şi pe acestea cu el, cu rugăminţi la diferite persoane şi adeziuni de noi membri, nu credeam că va putea cineva rezolva problema acestui club, din moment ce nu era mare lucru nici în “Asociaţia scriitorilor Baia Mare” care deja era în funcţie de o bună bucată de timp. Acum deja la acest capitol se pot face, se pot menţine, dar mai ales se poate aduce un spor de calitate la această formă literară, epigrama, care era considerată, şi se pare că mai este încă astfel considerată, ca un gen minor, neînsemnat literar. Rerăsfoind cartea, care urma să aibă “lansarea ei”, eveniment inclus pe ordinea de zi al acestei întruniri, facem vorbire de DESCÂNTEC DE …RĂSPĂR a lui Ioan Şiman, constaţi că ceea ce cândva era o joacă, un pas spre o relaxare intelectuală, a devenit o muncă asiduă, muncă serioasă care a dat roade foarte bune. Impunerea cenaclului între fenomenele literare într-un timp atât de scurt, s-a produs deoarece a intrat în obişnuimţă ca acestă muncă cultural-intelectuală, să se execute, la calitatea pe care o cunoaşteţi. De aceea activitatea noastră se bucură de multă consideraţie din partea celor care ne citesc. Consideraţia aceasta s-a materializat în primul rând, cu câştigarea unei rubrici permamant în cel mai citit ziar judeţean. Următorul pas a fost acceptarea acestui “Club” în sediul în care ne desfăşurăm şedinţele, sediu care aste inclus în clădirea Bibliotecii Judeţene şi nu în ultimul rând, premiile obţinute de membri cenaclului “Spinul”, premii cu rezonanţă naţională, ce le-au adus mari onoruri, şi poate că acestea au fost foarte râvnite, deoarece au fost date de jurii pertinente: Apoi a urmat recunoaşterea prin PUBLICAREA de prezentare a CENACLIŞTILOR BĂIMĂRENI, fiind acceptaţi şi mai apoi şi publicaţi ÎN REVISTA NAŢIONALĂ A EPIGRAMIŞTILOR ROMÂNI, “EPIGRAMA”( Nr. 33, septembrie-noiembrie 2005). O a doua prezentare a Clubului “Spinul” se va face în revista EPIGRAMA Nr. 44 iunie 2006. Era făcută această prezentare a clubului după ce Şiman, Micle, Bud, Fârte, Găinariu, Filip au devenit “de-ai casei” în revista epigramiştilor din România. Cred că se poate spune, că acesta a fost balsamul, dar şi impulsul, care l-a obligat pe fiecare membru al cenaclului la cea mai serioasă muncă posibilă în domeniu. Acest demers a fost conceput în aşa fel încât să se înscrie în exigenţele culturale şi intelectuale ale genului literar, ca “producţia” epigramelor să fie la nivelul epigramelor care astăzi se scriu în ţară. Dar pentru asta câte drumuri n-a făcut Şiman la Bucureşti, câte intervenţii la diferite organe de conducere din municipiu n-a făcut Domnul Mihai, pentru ca în sfârşit să nu ne mai batem capul de doagele nici-unui bufet şi să putem reflecta în linişte la ceea ce doream a creia, în casa noastră. N-au fost puţine nici drumurile făcute la ziar de Domnul Bud şi Micle. Câte rugăminţi nu le-a adresat doamna Găinariu ca să ne “primească ceva” şi să spunem că uneori “opera” tipărită nu că nu semăna cu cea oferită spre publicare, uneori era cu totul altceva, situaţie datorată unor greşeli sau intervenţii pe text. Doamne nici nu-ţi vine a crede câte piedici şi umilinţe au fost, dar uite că toate au fost depăşite şi “Spinul” fiinţează şi are în continuare realizări frumoase. Acum după cum zicea şi Domnul profesor Dr. Achim Valeriu, “au dispărut ziare, edituri şi multe intreprinderi, în perioade destul de scurte, dar voi, Cenaclul Spinul, născut în chinuri, căruia puţini oameni i-au acordat vreo şansă, începe să-şi facă singur publicitate”. Azi au fost prezenţi la această şedinţă 12 cenaclieri, cu toate că clubului îi stă mai bine cu 13. Invitatul de onoare a şedinţei a fost Domnul prof. Dr. Achim Valeriu, directorul Editurii Gutinul, persoana prin a cărui filtru şi editură a trecut şi prima carte a subsemnatului, dar şi cea de-a zecea a Domnului Şiman, şi tot în editura domniei sale au debutat, de bun agur mulţi alţi poeţi şi scriitori băimăreni. A făcut eforturi numai de el ştiute şi Domnul Bodnar Mihai (Baicu Capul), profesorul căruia i s-a amputat un picior chiar în acest început de an. Domnia s-a a pus serios umărul la “transferarea” “Spinului” la Baia Sprie, el fiind gazda mai multor întâlniri ale epigramiştilor în acel oraş. N-a fost să fie, a ieşit aşa cum se vede. Ne-am bucurat de prezenţa la acest cenaclu şi a Domnului Paul Antoniu, un actor de excepţie, inteligent şi sensibil la problemele urbei, devotat prieteniei, dânsul fiind unul dintre meritori epigramişti băimăreni. Domnia sa s-a scuzat că nu poate face faţă la toate tentaţiile care le are la ora asta, spectacole la Teatru, spectacole de actor prin ţară, scrie ( să auzi asta la un om de 67 de ani vă imaginaţi cum se poate “învârti”), dar că Domnia Sa este perpetuu alături de noi şi ca să ne demonstreze acest lucru, a dat citire la patru epigrame dedicate aniversării a 70 de ani a domnului Şiman Ioan, care în afară de faptul că erau foarte reuşite, folosindu-se de arta domniei sale în a recita, l-a făcut pe Şiman să-i dea lacrimile, lucru de necrezut la aşa oameni şi asemenea evenimente. Au lipsit unul dintre “fondatori” clubului, actorul Pop Mircea, om greu de 180 kg care era foarte subtil în epigrame, are publicate şi două cărţi de versuri şi o piesă de teatru a cărei prezentare la Constanţa a fost premiată cu locul I(1999). Dânsul a părăsit oraşul pentru capitală. Dar nu i-a mers. Cu greutatea lui l-au băgat într-un “CANAL ” care zic unii c-ar fi al televiziunii. Mă rog fiecare cu destinul său. Dintre fondatori ne-a părăsit şi Roman Gheorghe, fost director adj. al Teatrului Municipal care ne-a “cazat” mult timp prin culisele teatrului. Dânsul era nemulţumit că tot ce se citeşte intră în patrimoniul cititorilor. Zgârcit cum e şi-a făcut un ziar al lui pe care-l mângâie el şi Ciaşcai, şi când n-au de cine râde, râd unul de altul. Este vorba de gazeta (H)ORA LOCALĂ. Uite domnule cine trage sforile timpului la actualul Mitică, şi de ce? Apoi a fost prezent şi Domnul ing. Micle Mircea persoană deosebit de sociabilă, care pe vremuri purta un scut permament deoarece membrii “spinului” îl cam împungeau pe ici pe colo şi domnia sa ca bărbat elegant şi impozabil nu se cădea să umble cu nădragii găuriţi de alţii. Poate că doar acum ne dăm seama cât de ne-a lipsit Domnul Micle înainte de-a ni se ataşa, chiar şi atunci când ne înţepam reciproc. Sincer să fiu rar om cu asemenea ambiţie şi capacitate de muncă şi stăruinţă de-a publica în mult dorita revistă “EPIGRAMA”, DAR UITE CĂ S-A PUTUT şi-i urăm cum se spune “s-o ţină tot aşa”. Dacă se rezolva altfel cu autobuzul spre şi de la Vişeu şi ar fi putut pleca şi Domnia Sa, sunt sigur că aducea şi dânsul un premiu, ori poate-i îi lăsa acolo pe ceilalţi doi, care au participat şi au fost şi laureaţi. Ne referim la Domnul Şiman şi Doamna Viorica Găinariu, care cu ambiţiile cunoscute de noi, nu le-au permis nu ştiu cîte celor din juriu. Ei modeşti au luat “numai” locul II şi trei. Dar astăzi Domnul Micle nu a citit epigrame, a citit elogii la ceea ce înseamnă şaptezeci de ani risipiţi, sau poate cumulaţi în diferite forme de acumulări, şi sub diferite forme de prezentare. Nici Doamna Viorica n-a citit epigrame ci doar pastile cu specific şi adresabilitate sărbătoritului Şiman care se ştie că-i “Domnul Preşedinte”, dar cu ceva vreme mai înainte i-a spus Paul Antoniu cum să ducă politica lui cu noi, dacă vrea să se mai aleagă. De nu…ce?
Însărcinatul cu monitorizarea şedinţei a fost Excelenţa Sa Domnul ing. Nistor Bud care, ca ori ce epigramist ce se respectă şi-a permis să-şi ia “EXCELENŢA” ÎN PREGĂTIREA ŞI OCROTIREA AURULUI VERDE. I-au înmânat acest titlu în data de 13 aprilie 2004, ocazie care este un nou semn de recunoştinţă, pentru un om care a avut realizări deosebite în munca sa de arhitect al pădurilor, de creştere a materialului seminal, de protecţia ei, de asanarea ei şi în final de pregătirea bazei teoretice pentru urmaşi. FELICITĂRI DIN TOATĂ INIMA, Domnule Bud, cu atât mai mult cu cât această performanţă “ s-a clocit” în capitală şi acolo v-au invitat să vă onoreze cu titlu de EXCELENŢĂ. Domnul ing. Bud a prezentat desfăşurătorul zilei şi tot acum s-a hotărât şi data viitoarei şedinţe. N-a uitat să amintească de cotizaţii, de primiri de noi membri şi de viitoarea antologie care se naşte, dar ce m-a impresionat la el a fost “Cuvântul de preţuire şi aniversare” citit domnului Şiman. Poate că aniversatul nostru a fost mai impresionat de epigramele Domnului Antoniu, care este o pasăre mai rară în cenaclu, dar excursul Domnului Bud a fost deosebit de frumos scris, bine conceput şi foarte impresionant ca rod al prieteniei dintre el şi Şiman. Poate v-a reuşi să-l publice.( a reuşit) A fost tot aşa de frumos cât de frumos a fos cel compus de Domnul Mihai, pentru el, la trecuta aniversare. O notă bună pentru Domnul Mihai care, cum scriam eu despre ziarişti că “trăiesc în stare de veghe”, pe atunci nu-l cunoşteam pe Domnia Sa aşa de bine, dar el este STAREA DE VEGHE A CENACLULUI NOSTRU SPINUL, omul care nu pierde nici-un sens, nici-o virgulă, indiferent ce se citeşte, ce se scrie, Domnia Sa punctează ori ce inadvertenţă sesizează bunul curs al prozodiei sau a prozei la care se face trimitere, la un moment dat. M-a uimit această reacţie promptă la o persoană nu tare tânără, dar vivace şi care punctează întotdeauna bine. De multe ori mă gândesc că poate şi această prietenie, din acest Cenaclu, s-a făcut cu asemenea persoane care au atribuţii pe alte specialităţi, deoarece multe dintre epigrame, au fost considerate bune, doar după ce Domnia Sa şi-a dat avizul. Asta nu scuteşte pe ceilalţi să fie şi ei vigilenţi şi am putea spune aici că Doamna Viorica Găinariu a crescut mult în domeniu de cînd cenaclul s-a completat cu oamenii pe care azi îi lăudăm şi pe drept. Aici aş putea spune că acum, de când ne-am legat mai mult, ne complectăm mai bine. Doamna Găinariu a avut o ascensiune benefică şi plăcută. În ultimul timp aproape tot ce se citeşte de către Domnia Sa este competitiv, relaxant şi este foarte prolifică. Merită din plin şi premiul luat la Vişeu, dar şi aleasa noastră consideraţie. Dânsa, cu această ocazie, i-a făcut două epigrame lui Şiman şi bine a făcut. Cine l-a pus să îmbătrânească. Abea a scăpat-o de grija virginităţii pe Mărie (epigrama făcută de Paul Antoniu) şi deja-i laureat la epigrame, că de Don Juan, Domnul Şiman a uitat de mult. Ştim cu toţii cât de mari eforturi s-au făcut pentru a avea loc această întrunire. Domnul Dr. Achim “a fugit” din Satu Mare. Pe Doamna Medan o astepta familia, cu toate acestea, atmosfera a fost deosebită. Doamna Medan a prezentat trei epigrame reuşite, care au încântat auditoriul, fiind şi aplaudată, şi ne bucurăm, deoarece se pare că ne agreem, şi ne place ceea ce facem (mai ales eu că trag cu critica). Îmi aduc aminte că prima dintre cronicile de cenaclu se numea:”Căutările de sine”.(Bucată trecută în vol III ai Minerii-lor Ardealului, pag 208) În 20 aprilie am avut senzaţia că ne-am regăsit cu toţii şi ne-am bucurat de această apropiere sufletească deosebită. De mult n-am mai participat la o asemenea adunare plăcută, atât de plăcută că mă duce gândul la un bal al sindicatului lemnarilor din Valea Mare din 1949 (eu eram numai sub mese şi-i pândeam pe dănţăuşi la aceea vârstă) când oamenii de atunci erau egali, când muncitorul dansa cu nevasta directorului, când cuvântul ăla: fraternitate. era FRATERNITATE deplină. Vă pot spune că de mult n-am gustat şi n-am văzut o asemenea adunare şi o risipă de sentimente de preţuire şi fericire ca astăzi.
Ne-a făcut onoarea de această dată, şi Doamna Elisabeta Kirkmaier Donca, poetă, traducătoare, profesoară de limbi în Seini, care a fost încântată de acest cenaclu primind asigurarea din partea ei că ne va mai căuta. Domnia Sa a adus lalele pentru Şiman şi a ţinut un mic discurs “cu cheie” care era o felicitare omagială citită sărbătoritului. Buna ei dispoziţie s-a mulat şi pe ceilalţi.
Regret că-l scriu ultimul pe Domnul Filip dar dânsul aşa-i obişnuit să vină şi totdeauna mi-e teamă să nu uit de scris ceva pe tema asta. Domnia Sa este redactorul de carte a “Descântecului de răspăr” cartea epigramistului şi poetului Şiman Ioan şi nu avea cine să prezinte truda autorului. Este adevărat că Domnia Sa a făcut dese referiri la această carte, şi e normal, dar dacă eşti de serviciu, fă-l domnule! Ei, după timpul acesta de amânare a prezentării cărţii, temă pe care a fost tachinat întârziatul, i-a trecut bulversarea, când Domnul Micle i-a spus că-i place mult cum îi stă acuma părul, şi cât e de bogat, moment în care s-a “abonat” şi Filip la buna dispoziţie care ne-a stăpânit pe fiecare. De fapt când are mai mult timp de stat la cenaclu, Domnul Filip este responsabil cu “descreţirile frunţilor”.Recitind materialul acesta, poate mai nereuşit ca altele, rezultă că acest CENACLU are CEVA ce trebuie “să păstrăm cu săbii de oţel”: ”Prietenia”**/**

În 20 iulie 2004 membrii cenaclului s-au deplasat în localitatea Fersig sat aparţinător comunei Satulung. Pentru lucrările acestui cenaclu s-au deplasat la Fersig, gazda, domnul prof. Romulus Filip, care a avut invitaţi pe domnul ing. Nistor Bud, pe doamna profesoară Gabriela Medan, pe domnul profesor Ioan Şiman şi Toma G. Rocneanu. Deplasarea spre Fersig s-a făcut cu trenul, şi tot cu trenul ne-am reîntors în Baia Mare. Cum am ajuns şi am pus jos bagajele, am catadixit să ne punem stomacurile la cale. Aşa că micul dejun oferit a fost plăcinte cu brânză, caş cu roşii, caşcaval cu salată de ardei gras la care n-a lipsit producţia gazdei în materie de horincă. Cu toate că a fost un dejun frugal s-au mai adăugat şi ceva saleuri şi mere de vară. Această importantă activitate fiind terminată, am ascuns alimentele de muşte şi razele solare după care ne-am dus la pădure. Pădurea Fersigului este o palidă reprezentare a ce a fost ea cândva. Acum ne-a oferit cu zgârcenie câţiva hribi şi a ajuns această falnică pădure, că nu mai era capabilă să menţină nici umiditatea şi nici răcoarea, ceea ce ne-a intristat pe fiecare dar mai ales pe acel care toată viaţa şi-a închinat-o pădurilor, domnul ing. Nistor Bud. Cu aceste insatisfacţii sufleteşti pe care ni le-a dat această crudă constatare, în fosta pădure, ne-am pierdut două ore în care am găsit puţine ciuperci din care, domnul Filip a reuşit să gătească un aperitiv pe cinste. Vorbind de gazda noastră trebuie să vă spun că a fost cel mai în vervă personaj, ne-a prezentat o minte sprinţară, odihnită şi a fost o gazdă ireproşabilă mai ales că vasul din care extrăgeam horinca se uşura vizibil. Reîntorşi de la pădure am trecut pe gospodărie, în speţă să pregătim prânzul, vorba vine, că aşa cum le frige şi perpeleşte Romi toate aceste feluri de preparate n-am mai văzut pe nimeni. Nu numai că deţine cunoştinţe despre diferitele tipuri de grătare (pe acea vreme nu exista kaufland-ul să poţi să ţi le cumperi din magazin), frigărui, mici şi alte alea, dar poate era singurul care face acestea din plăcere, ceea ce înseamnă un plus de gust dat ori cărui preparat. Mai mult le făcea şi foarte repede, nici nu-ţi dai seama când ţi-au ajuns sub nas, deoarece discuţiile pornite între domnii Bud şi Şiman erau în toi, şi deja masa era servită. Discuţiile acestea erau generate pe marginea unei lecturi în premieră, prezentată de mine aici la Fersig, material (care v-a deveni un fragment dintr-un viitorul roman: “STAMINA ROŞIE”) şi care se pare că a plăcut, cu toate că domnul Şiman spunea că trebuia « să-i dau cuvântul şi personajului », dar eu nu eram de acord. După aceasta (să nu uităm că afară erau în jur de 30 de gradeC), şi servirea mesei, domnul Şiman ne-a cerut tema, care, aşa cum ne-am obişnuit, şi de această dată a fost bogată. A prezentat domnul Bud epigramele domniei sale, frumos caligrafiate, pe aceiaşi coală albă de hârtie. A urmat doamna Medan să-şi prezinte recolta de epigrame a domniei sale, după care, împreună cu domnul Şiman au refăcut o parte dintre epigramele ce le-am prezentat eu şi au urmat câteva idei strălucite, « aruncate » de domnul Filip, exact acolo unde erau necesare. Durerea de cap a domnului Şiman ne-a făcut să nu mai continuăm pe acest făgaş, urmând unele discuţii amicale, în jurul « berii Burgher ». Mişcare ce şi-a dovedit utilitatea. Cafeaua servită, poate tocmai fiindcă decorul nu era cel obişnuit, a fost superbă. Ne-am străduit fiecare să strângem masa, după acest festin, cum se pricepea fiecare, preţuind la adevărata ei valoare şi priceperea deosebită a unei doamne, în asemenea momente. S-a remarcat faptul că toată lumea s-a simţit bine, exceptând durerea de cap a domnului Şiman. Timpul a ţinut cu noi, a fost frumos cu toate că era Ilie Proroc. Peisajul minunat, peisaj de vis. Mulţumim gazdei, companionilor şi le doresc sănătate şi multe asemenea zile pline. De Sfântul Ilie 2004 la Fersig.

Tomnaticul

La tâmple e cam brumărel,
Din vârstă dacă vrea, puţin, a şterge,
După ce bea un păhărel,
La mândre, a uitat dece, dar merge.

Viitor sumbru

Să nu crezi tu fârtate
Că-n U.E. ne vom veseli,
La horincii când vom găsi
Un “STOP” şi-uşi ferecate.

Interdicţie la brici

Bărbieriţi şi raşi în cap,
De acest supliciu scap.
Cei din U.E-s omenoşi,
Noi vom fi cu toţi pletoşi.

Integrare

Nu-i nevoie nici de hopa
Să intrăm în E.UROPA.
Pe teren şi cum se scrie
Are-n centru-o ROMÂNIE.

Iarnă debranşantă

Nu putem s-o debranşăm
Nicidecum de la natură.
Tremurând o-ntâmpinăm
Şi mimăm c-avem căldură.

Virtuoasa

Şi-a păstrat a sa virtute
Pân’acum la senectute.
Întrebarea este grea:
Ce mai face-acum cu ea?!