21 octombrie 2007

Nu-i un lucru aparte, în nici-o ramură culturală sau socială, să convoci pe cineva….după ce ţi-ai adus aminte de el, adică doar în momentul în care consideri că ai realizat tot ce trebuia pentru a se desfăşura respectiva manifestare culturală, cu mica observaţie: că ai uitat să inviţi şi participanţii. Poate să nu fi fost chiar aşa, dar celor din România, organizatorii Festivalului de Epigrame din Chişinău, le-au trimis invitaţiile cu câteva zile înainte de-a începe. Cum ei “nu s-au dat cu noi” şi “nici noi nu suntem cu ei”, asta a însemnat că nu se mai poate trece doar cu buletinul între cele două limbi de pământ. Să-ţi faci paşaport în timpul scurt în care ai fost solicitat, îţi trebuie taxă de urgenţă, care-i pentru unii un sfert de pensie. Acu, de, trebuia cumva să fac faţă chiar dacă am numărat de mai multe ori sumele…date altora cu acest prilej. Cu aceste documente în mână, după care am umblat atâta timp, mă simţeam ca şi în armată când mi-au dat “carnetul de serviciu”. Totuşi m-am liniştit puţin şi cum în ziua următoare trebuia să plec, am înţeles că mai sunt invitaţi epigramişti şi din Cluj-Napoca, persoane cu care mi-ar fi plăcut să merg împreumă pe moşia Marelui Ştefan Vodă. Contactez pe confratele meu din Cluj şi rămânem înţeleşi, să pornim la acest drum în aşa fel ca la ora 10 să ne întâlnim în Dej.
Trăgeam după mine un geamantan cu cărţi. Nu mi-am întâlnit confratele în gara din Dej, dar după ce mi-am găsit locul în vagon, am început să-l caut prin vagoane. După ce am făcut două tururi de lungimea trenului, am constatat că întradevăr colegul lipseşte. Am coborât din “Internaţional” în Chişinău şi confraţii moldoveni m-au luat în primire.
Printre atâţia oameni adunaţi acolo, în sala de conferinţe, era şi un tip, cam aşa cum îmi înmaginam eu la ora de istorie, că ar fi trebuit să fie Pârcălabul Arbore, un stâlp al istoriei, când observ că “stâlpul” îmi face sămn să mă duc la el. M-am dus. De fapt nimeni n-ar fii îndrăznit să nu-l asculte. “Arbore” acesta începe să mă descoase.:
-Nu-i fi tu Şiman din Baia Mare ?
-Io-s.
-Apoi numele tău nu-i tare românesc…
-Las’ că nici cu ale voastre nu mi-e ruşine. De câte ori vi le citesc îmi aduc aminte de Şantierele Naţionale, când se construia linia ferată Salva – Vişău.
– Pi cum aşa?
– Bini. Să nu-i cităm pe toţi .Cărare, Ciobanu, Ciocanu, Cojocaru, Târnacop, Lopată, Croitoru, Puică (noi avem găina). Mi-am permis această mică asociere de nume ale voastre, deoarece am observat cât de mult vă şicanaţi voi între voi, şi ce mult se gustă gluma prin părţile acestea, şi nimini nu se supără. Cert este că acei care au numele alea neaoşe româneşti, ori nu scriu epigrame ori nu le ies aşa de bine ca şi nouă… ăştia
-Domnule Şiman, încearcă un coleg de cenaclu, să-l aducă din Moldova în Baia Mare: Ştiţi că revista noastră este deja pe internet….
-Şti ce, acum eu vreau să vorbesc numai de-ale mele şi nu de-ale voastre. Aşa că…onorabilul nostru coleg, îşi continuă pâţăniile de dincolo de Prut.
După ce mă lasă “pârcălabul” , continuă povestea Şiman, îmi văd şi companionul de la Cluj-Napoca.
-Omule, tu unde ai fost? Când ai sosit?
-Domnule Şiman: eu am făcut aşa cum bine ne-am înţeles. La 10 am fost în Dej.
-Nu se poate domnule. Te-am căutat în tot trenul.
-Uite biletul. Şiman îi ia biletul şi, nu era o noutate, biletul colegului său era cumpărat în devans cu 12 ore. Deci Şiman a vorbit să se întâlnească la 10 AM şi el a înţeles PM. Aşa au putut rezolva acel lucru, să nu se întâlnească pi tren.
Ne-am luat locurile în sală, continuă Şiman povestirea, şi a urmat premierea celor mai deosebite creaţi. Îmi aud şi numele meu strigat acolo. M-am prezentat şi m-au premiat. Numai că şi acest premiu consta din cărţi ale autorilor din ţara, care n-a fost a lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, dar nici a lor nu este. Aşa că bagajul meu, geamantanul cu cărţi, de care m-am “descotorosit” răsuflând uşurat la Chişinău, a crescut din nou în volum şi greutate.
Din prinosul de cărţi primit la Chişinău, domnul Şiman ne-a făcut şi nouă cadou câte una:”pentru a le face recenzii ce le vom înclude în revista noastră”. Cică ce-a păţit el, dar noi…

Poveştile lui Şiman şi ale noastre nu s-au terminat, ba dimpotrivă s-au înteţit odată cu anunţarea de către Domnul Bud Nistor că urmează omagierea celor 80 de ani ai Domnului Ion M. Mihai, epigramist fondator al Clubului Spinul din Baia Mare. Au făcut elogii şi dovezi de preţuire a muncii depuse de Ion M. Mihai, preşedintele Clubului, Domnul Şiman, Domnul Filip Romulus, Doamna Găinariu, Domnul Micle, Domnul Bodnar dar cea mai înteresantă luare de cuvânt ne-a părut expozeul soţiei Domnului Mihai, care în puţine cuvinte a arătat că şi acum dragostea care i-a legat îi mai leagă încă. Au fost vorbe de-o sonoritate aparte care a fost receptate de fiecare participant, amintindu-şi partea frumoasă a tinereţii. S-a mai bucurat de aceste frumoase momente ale acestei sărbătoriri şi domnul Ţîncaş precum şi eu, momente care întotdeauna sunt unice în felul lor. Urându-i atât prin cântec cât şi prin grai, sărbătoritului “Mulţi ani cu sănătate” alături de Doamna Domniei sale, din nou ne-am grăbit să strângem deoarece, alţi cursanţi au venit de pe la ora cinci “să ne întrebe”…La Mulţi ani Domnule Mihai!

Ca de fiecare dată, ne-am bucurat de încă o întâlnire a cenacliştilor spinişti în ziua de 26 noiembrie, când era scadenţa la finalizarea unor lucruri propuse de membrii clubului.
Primul şi cel mai important dintre acestea lucruri era redactarea revistei, finalizarea ei, operaţie care chiar dacă nu s-a terminat încă, era în faza de finisare şi poate ar fi fost terminată dacă…nu mai lipseau câteva materiale. Din acest punct de vedere trebuie felicitată conducerea tehnică a revistei care a reuşit ca acest Nr.8 să fie terminat în timp util, adică înainte de sărbătorile de iarnă, prilej de bucurie şi meditaţie pentru fiecare. Cu acest număr revista noastră “SPINUL” trece în al treelea an de fiinţare. Este un real succes al tuturor membrilor Clubului, cu atât mai mult cu cât, dintre atâtea persoane care şi-au “dorit” să devină epigramişti ai clubului nostru, au rămas doar următorii: Filip Romulus, Bodnar Mihai, Micle Mircea, Mureşan Vasile, Aurica Velea, Ţîncaş Vasile, Ioan Adi Fârte, Şiman Ioan, Bud Nistor, Viorica Găinariu şi Toma G. Rocneanu. Aceşti oameni au toate prezenţele la intruniri şi ale lor sunt toate succesele clubului nostru.
Întrunirea noastră a continuat cu citirea epigramelor realizate de fiecare membru al clubului, epigrame care au fost adunate de Domnul Filip, ele fiind baza de materiale a revistei următoare “Spinul Nr.9”, prima din anul care urmează. După ce s-au făcut retuşurile necesare, acolo unde a fost cazul, la epigramele citite şi supuse spre analiză tuturor membrilor Clubului, demersul evident că a stârnit şi discuţii la epigramele care s-a ivit ocazia. Domnul Şiman, preşedintele clubului, a dat citire corespondenţei primite în intervalul de timp trecut(în şedinţa trecută am primit de la Timişoara un adevărat curs de epigramistică), dintre materialele citite, cel mai important era cel trimis de Doamna Elis Râpeanu cu referire la Concursul de epigrame “Mircea Trifu”, concurs care se desfăşoară în fiecare lună ianuarie a fiecărui an şi este evaluat chiar de către Doamna doctor, care în final face analiza fiecărei epigrame trimise, cu îndreptările necesare. Tot ea stabileşte premianţii pentru primele trei locuri. Această analiză extrem de meticuloasă dă posibilitatea Domniei sale, şi apoi nouă tuturor, de-a constata valenţele actuale ale epigramelor şi evoluţia mai proaspetelor producţii ale fiecărui epigramist din ţară. Intradevăr este o evaluare profesională al acestui capitol de creaţie al Limbii Române la nivelul întregii ţări. Participă la acest concurs toţi epigramiştii din ţară şi dezbaterile pe marginea creaţiilor lor se regăsesc într-un volum născut din această activitate a Doamnei Dr. Elis Râpeanu care ajunge uneori la 2-300 de pagini, material care este analizat de cluburi şi de fiecare epigramist în parte. După actualele percepte ale învăţământului românesc, lucrarea aceasta este “Testul unic” de constatare şi evaluare a epigramei româneşti. Pentru acest concurs, la care participă toţi epigramiştii României, am primit ca temă de compunere A căzut(eventual)…pe gânduri.
Trecând peste latura tehnică a intrunirii, Clubul Spinul a sărbătorit cei 64 de ani împliniţi de subsemnatul, punct care a încheiat această liniştită şedinţă, probabil penultima din acest an.
Sărbători fericite!

Ca şi altădată, şi în acest an ne-am adunat pentru a încheia şirul şedinţelor noastre epigramistice.Din oficiu aceste şedinţe trebuie să fie agreabile, de bună dispunere, de bunăvoinţă. Am încheiat un an cu realizări remarcabile. Nu le reiterez încă odată deoarece am făcut acest lucru când s-au realizat ele, dovadă însemnările de mai înainte. Deci ne aşteptam la un adevărat aer sărbătoresc. Aşa am crezut … dar :după felicitările adresate colegului nostru, de către fiecare membru al clubului, pentru cartea de CATRENE recent editată, şi cu toate acestea, domnia sa, râvneşte să devină “epigramist”. După această euforie colectivă, am văzut şi ultimul număr al revistei realizate de noi, număr catalogat de directorul ei, domnul Filip Romulus :”ca o revistă cu mult mai reuşită ca celelalte” .specificând punctele în care dânsul consideră că aceasta este superioară sau mai bună decât celelalte numere ale revistei.Domnia sa face o referinţă specială, la calitatea noilor epigrame, la numărul lor destul de mare(a fost din ce alege), cât şi la alcătuirea propriu zisă a revistei. Dar… cam atât ne-a fost!
Ne-a luat în primire, pe rând, domnul preşedinte Şiman, care a început cu “micile” observaţii: Pe copertă există două greşeli la o singură epigramă, care se datorau… tehnoredactorului, ce momentan nu este printre noi. Păi cum altfel? Apoi mi-a venit mie rîndul să fiu “luat în primire”. Cum am “compus” o asemenea propoziţie care se înşiră pe 12 rânduri. Adevăr adevărat, dar(ziceam în gândul meu) de ce nu l-a observat pe Odobescu care are propoziţii uzuale de şase-şapte rânduri şi nu de puţine ori şi de 21 de rânduri, modalitate folosită în “Pseudo – cynegeticos”. Cu toate acestea este posibil, încă nu m-am gândit să studiez dintr-un asemenea punct de vedere o operă, fără a da vina pe Odobescu, dar sunt sigur că are şi propoziţii mai lungi, şi pe el nu la certat nimeni. Asta este întradevăr este o chestie, dar problema care eu mi-o pun mie, de unde mi-am făcut eu acest obicei. Ca ori ce amintire dragă, mi-am adus destul de repede aminte. În timpul cât scriu, respiraţie îmi este înfluenţată de cursivitatea scrisului şi îmbăcarea respectivei idei în acea propoziţie. Inspir aerul în piept în momentul în care mă apuc să scriu, şi pe când se termină răsuflarea, se întâmplă că se termină şi propoziţia. Veţi spune că aşa face fiecare. Exact, dar nu uitaţi că în tinereţe am fost cândva trombonistul Fanfarei Minere din Rodna. S-ar putea ca de atunci capacitatea pulmonară să se fi dezvoltat…mai mult ca a unui epigramist obişnuit. Deci până când se goleşte plămânul, rândurile cresc…şi cresc… exact până unde a spus domnul Şiman. Înţelegeţi şi dumneavoastră … de la trombon mi se trage!
Ei şi nu vreau să vă povestesc că, dacă mi-a acordat mie o bucată mai mare de timp pentru a mi se face observaţii, celorlalţi se pare că le-au ieşit mult mai bine virgulele. Deci îmblânzit, preşedintele nostru, ca ori ce tată iubitor, dar sever, ne-a obligat să facem pe loc câte-o epigramă-definiţie. Ne-am executat.Lucrăm…
Din ce ştiţi, când facem un cadou unei persoane, îi cumpărăm un obiect pe care noi ni l-am fi dorit. Nouă ne lipseşte. Aşa s-a brodit şi acum. Eu dacă n-am maşină am scris o epigramă despre automobil. Numai că, în grabă, la repezeală, mi-a ieşit automobilul, epigrama, defectă. După acestea discuţiile s-au destins şi am colindat colinda “O ce veste minunată”. Ciudat nu ne-am mai dat duşi. Parcă aşteptam ceva. Până acuma, la fiecare şedinţă s-a brodit a fii o aniversare a unuia sau a altuia. Acum totul a fost pe sec.
SĂRBĂTORI FERICITE CU SĂNĂTATE ŞI LA MULŢI ANI!!!
Baia Mare 12 decembrie 2007