Locul epigramei în literatura română
relevat în interviurile oamenilor de ştiinţă şi cultură literară din România obţinute de preşedintele U.E.R. domnul George Corbu

Nu de puţine ori am auzit persoane care-şi declinau competenţa faţă de statutul epigramei
cu o nedisimulată neîncredere, optând prin oscilaţiile lor impunerea unui rol isignifiant al acestei
creaţii literare, considerând-o cenuşăreasa literaturii, incertă de-a fi afiliată la unul sau altul dintre
genurile literare, improprie de-a susţine singură un gen literar aparte, deci neimportantă şi
nesugestivă ca realizare literară, deoarece nu se impune, iar timpul risipit pe asemenea formă de creaţie este considerat o pură pierdere de vreme. Asemenea “judecăţi” de fapt nu ar fi trebuit să ne facă nouă griji pentru soarta epigramei, dar se observă, că de fapt este o preocupare personală acută, un orgoliu nedisimulat în dosul unei pseudoprobleme literare şi care are o adresibilitate certă, anume: “cum o să-i evalueze posteritatea pe ei ca ”producători” de epigrame”. Uitau oamenii că dacă s-au decis să facă ceva, este foate bine să facă, ori ceea ce fac să mai şi reuşească şi de are posibilităţi să se împună. Când va fi cazul, vor veni alţii care-şi vor “sparge capul”cu creaţiile lor dacă au obţinut o oarecare valoare. Persoanele respective or fi uitat că Acta est fabula! Şi că scopul lor este de-a produce ceva bun, dacă se poate deosebit, că vorba aia “are cine se ocupa de bani bisericii”. Cu alte cuvinte specialiştii vor fi aceia care vor accepta, clasifica şi stabili rolul micuţei epigrame.
Este evident că nu pe ori cine, care a reuşit să scrie o epigramă, critica este obligată să-l abordeze pentru încorsetarea în critica literară. Dacă cumva, scriind o epigramă unii se aşteaptă la o răsplată în ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, ar trebui ca aceştia să întrebe pe toţi părinţii care au avut şi crescut copii, ce răsplată au avut ei din acest “gheşeft”, care este incomparabil mai mare ca şi micuţa epigramă. Dicţionarul enciclopedic (ediţia1996) defineşte epigrama “specie a poeziei lirice, cu caracter satiric, de proporţii reduse, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare la adresa unui personaj, fapt etc” Şi pentru a linişti total valurile stârnite de această frământare nejustificată a unor epigramişti, este cazul să dăm cuvântul profesioniştilor în materie, oameni cu o competenţă deosebită care dealungul anilor, cu pertinenţă şi stăruinţă au dat răspunsurile atât de aşteptate de cei mai sus pomeniţi, în interviurile obţinute de domnul George Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România.
În aceste interviuri domnul Valeriu Râpeanu, om de cultură, critic şi istoric literar, afirmă
că:“epigrama este un gen literar autonom, care urmează anumite reguli ce-i sunt caracteristice şi
au individualizat-o”.
Romulus Vulpescu traducând cuvântul epigramă din elină, ne alegem cu inscripţie care a
fost modalitatea de apariţie a acestei forme literare, epigrama, ca epitafuri sau diferite anunţuri.
Domnul Vulpescu şi-l ia martor pe Boileau de la care ne dă formula”Adesea epigrama în libera-i
scurtime, E un cuvânt de spirit ornat cu două rime”.
Domnul Geo Olteanu, care posedă rezultatele unor anchete pe marginea subiectului EPIGRAMA, citează pe Virgil Săvescu în’38, pe MirceaTrifu în‘82-83, pe George Corbu şi Valerian Lică, studii din care emană următoarea definiţie:”Epigrama este o creaţie literară în versuri de mici dimensiuni (o strofă), care reflectă la modul satiric, aforistic sau umoristic unele stări de lucruri, fapte, trăsături şi comportamente omeneşti, încheindu-se cu o concluzie ironică, şocantă, numită “poantă”. Astfel descrisă epigrama face parte dintr-un gen literar aparte, cu un specific al său propriu, diferit de cel al poeziei, numit “gen epigramatic”.
Academicianul Gabriel Ştrempel ne spune următoarele”Dacă epigrama este specie sau gen literar o stabilesc specialiştii în domeniu”.Academicianul Alexandru Surdu ne precizează:”Ca gen literar, epigrama ar avea mai multe specii : Evocatoare, satirică, umoristică etc.Căci dacă n-ar avea mai multe specii, nu ar fii gen”
De la domnul academician Gabriel Ţepelea primim o definiţie care este în tonul celei ce reese din anchetele revistei EPIGRAMA. Extragem:”Specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii ori ale unei instituţii şi se termină într-o poantă ironică”.Domnia sa precizează că este preluată din DEX cu mici modificări.
Domnul Mircea Ionescu-Quintus o numeşte:”Importantă specie literară satirico-ironică”
Petru Poantă conchide”Epigrama ar putea fi definită ca o specie a liricii, respectiv o poezie
concentrată cu un final neaşteptat, igenios, spiritual şi având efect râsul”
După ce am primit şi cunoaştem aceste precizări şi definiţii, apărute în revista EPIGRAMA din interviurile luate de domnul George Corbu unor oameni de litere, sper ca şi acei mai puţin dumiriţi de până astăzi asupra fenomenului “epigrama”, să poată compune mult şi bine de azi înainte fără a avea alte controverse.

S-a născut în 19 ianuarie 1923 în Băileşti, Râmnicul Sărat. Este licenţiat al Facultăţii de Matematică-Fizică a Universităţii Bucureşti. S-a stabilit în Baia Mare în anul 1986. Este autorul culegerii de probleme şi jocuri distractive Cum gândim şi rezolvăm probleme .Colaborator fervent al presei maramureşene; Pentru socialism, Phonix, Glasul Maramureşului şi Graiul Maramureşului la rubrica “Epigrama zilei”, cu eseuri şi poezii. Este Laureat al Concursului Naţional de epigrame desfăşurat la Craiova în 1996. Are un volum de epigrame de autor Acupunctură cu umor Ed. Gutinul-Baia Mare 1991 şi este trecut în Epigramişti râmniceni de azi… de altădată a lui Cristea Traian 1997- Râmnicu Sărat. În scurta perioadă cât a stat în Baia Mare a scris peste o sută de epigrame, sonete, articole, eseuri publicate în presa locală. Referinţe critice despre opera sa ne pun la dispoziţie Emil Danciu şi Augustin Cozmuţa. S-a stins în anul 2002. Dincolo de litera seacă, de datele statistice, Ion Costin a fost un dascăl îndrăgit cu o mare aplecare asupra copiilor şi a căutat ca materia predată de dânsul, matematica, să fie îndrăgită şi nu o sperietoare a copiilor. Aşa s-a născut prima carte a sa. În toată activitatea: publicistică, socială şi didactică, a fost un om cu adevărat în ajutorul semenilor, un om cu bune intenţii, împăciuitor şi primitor. Nici în opera scrisă nu foloseşte trivialităţi, cuvinte jignitoare sau insulte
cu toate că l-au preocupat absolut toate ramurile sportive, sociale şi politice ale societăţii. A fost un om blajin, deosebit de creator, un om de ajutor şi un epigramist excelent.
Din cele prezentate, era imposibil ca Ion Sava Costin să nu cunoască şi membrii viitorului Club “Spinul” din Baia Mare care, chiar nefiind încă asociaţi în club, îi erau prieteni şi împreună au tipărit volumul colectiv “Epigrama Zilei”, volum ce cuprinde 12 epigramişti din Maramureş. Era ultima carte de epigrame la care participa cu epigrame (a mai tipărit în colaborare o “Carte de reţete” a mîncărurilor), după care se stinge la vârsta de 79 de ani.
Dăm câteva din epigramele sale: “Se poartă tricouri cu inscripţii şi reclame”/ Inventivă sau, mai ştii?!/Să alunge diavolii,/De la sâni spre-n jos a scris/ Clar şi mare…PARADIS!/ La îndemnul “Strângeţi cureaua!”:/ Să răspund franc la chemare,/Practic, strâng cureaua,/Dar n-o strâng aşa de tare/ Să nu-mi cânte… cucuveaua!/ “Parlamentară” ; Înfierând toţi tirania,/ În partide cu toptanul,/ Preamăresc democraţia/ Savurând discret… ciolanul!/ “Unui avar”; Să-şi mărească puţin zestrea,/ Căci avari ca el n-au fost,/ Anunţa spre ştire vestea/ Că-şi dă duhul… Contra cost! Epigramistul Ion Sava Costin s-a bucurat de respectul prietenilor şi al iubitorilor de epigrame din toată ţara.

Acest cenaclu l-am început cu ceva timp mai devreme, deoarece fiecare dintre noi a sosit din timp, fără a socoti că însăşi şeful a venit mai devreme cu o jumătate de oră. Din nou ne aflăm într-o perioadă de acumulări de materiale pentru ultima revistă din acest an, Nr.-8, revistă pe care am dori s-o terminăm de ziua României. Dacă tot era şeful era acolo, l-am informat atât despre statistica revistei pe internet, cât şi asupra unui articol, pe care l-am scris cu mare bucurie, deoarece din statistică luată de pe internet a reieşit că revista noastră “Spinul”, a fost citită de mai bine de 86 de vizitatori în această scurtă perioadă de două săptămâini, ceea ce practic ne măreşte numărul tirajului revistei cu încă o sută. Articolul a plăcut atât de mult domnului Şiman, că la luat cu dânsul şi l-a dus la redacţia “Graiului”. În ziua următoare acesta a apărut (10 octombrie) Cum am sosit la cenaclu punctuali, fiecare căuta să-i smulgă cât mai multe ştiri şefului clubului, deoarece pe adresa dânsului primin corespondenţa pentru Club, şi pe adresa domnului Filip, materialele pentru revistă. Eu, în ultimul timp, am fost angajat în mai multe lucruri şi n-am trimis epigrame la Timişoara şi Piteşti, dar acei care au trimis, îşi aşteptau răspunsurile. Este vorba de doamna Găinariu şi mai ales de domnul Nistor Bud care a trimis un număr mare de epigrame. Domnul preşedinte parcă nici nu auzea de cererile lor. Ba mai mult ne-a pus din nou la un concurs de epigrame dându-ne cuvintele impuse “ruginită şi brumă” Am motroşit mult şi cea mai reuşită epigramă a fost a domnului Mureşan, apoi ale domnului Bud, Filip, Găinariu, după care, fiecare şi-a citit producţia proprie care însă nu satisface şi nici nu-i suficientă viitorului număr. Domnul Bodnar ne-a citit o scurtă proză umoristică, Domnul Filip câteva epigrame reuşite urmând ca între a dânsului şi a domnului Bud să se aleagă epigrama care va stabili locul clubului în topul erarhic cu cele lalte cluburi din ţară. A avut epigrame bune şi Ţîncaş care n-a întârziat şi dacă la recenta întâlnire n-am “apreciat” epigramele domnului Halas, astăzi n-a venit. A sosit momentul în care şeful şi-a deschis geanta de unde a scos revista AG-Pe Rime, revistă care i-a publicat toate epigramele domnului Bud Nistor.
Cu toate că n-a fost ziua nimănui, Doamna Aurelia Velea, de bucurie că s-a întors în ţară din Cipru, ne-a făcut cinste cu băutură şi minciunele, cu salatine şi vin şi alte bunătăţi. Ne-am bucurat de bucuria dânsei poveştile deviind de la patriotism la cum se face ţuica din crupe. I-am urat cele bune şi ne-am bucurat că, după aproape un an, o revedem între noi. S-a decis aniversarea a 80 de ani a domnului Ion M. Mihai, cu toate că în acest an a venit o singură dată la club. Membrii clubului apreciază mult contribuţia dânsului la ridicarea prestigiului clubului şi colegii doresc să-l aniverseze aşa cum se cuvine
. Am crezut că s-a terminat cursurile ezotericilor, dar n-am terminat de strâns că au şi apărut.