Au vorbit frumos şi din suflet fiecare. Domnul ing. Micle Mircea i-a dedicat un poem pe felicitarea de aniversare de circa patru pagini, în care aduce elogii activităţii depuse de Domnul Bud Nistor, care este un om pe care viaţa necazurile şi boala nu l-au învins şi astăzi ne bucurăm de prezenţa lui şi a muncii sale intelectuale şi culturale pe o arie şi de un volum impresionant. De fapt cam toate articolele despre AURUL VERDE din publicaţiile Maramureşului dânsul le-a scris, atunci cînd s-au făcut diferite publicaţii cu suplimente de lectură, reviste din capitală şi de aiurea, au dorit să-i publice materialele pertinente pe acest sector dar şi epigramele, diferite semnale de alarmă privitoare la tăierile pădurilor. Domnul ing. Nistor Bud ne-a relevat câte ceva despre munca, cuprinsă în volumelor scoase de sub tipar şi dacă pe acestea le cunoaştem, în ultimul timp, Domnia Sa lucrează şi este în curs de tipărire, o carte de referinţă despre personalităţile silvice ale Romîniei, carte în care vom vedea şi alte fiinţe preţuite de poporul nostru. În final, la un pahar de tărie, alune şi cozonac de casă, l-am felicitat fiecare şi de ce să n-o spun şi cu oarecare invidie, cu gândul la piramida de realizări ridicată de Domnul ing. Bud, care de la nivelul Domniei Sale este şi utilă, dar şi instructivă pentru ori cine iubeşte omul şi natura. Nu se putea să n-am şi eu invidia mea personală. Mă uitam la sărbătoritul nostru care, aşa cum spune şi cântecul, îşi sărbătorea primăverile, pe când eu, an de an îmi sărbătoresc…toamnele. Bogat şi deosebit de frumos a fost portretul făcut de Domnul Ion M. Mihai în ziarul local din 20 martie despre această aniversare a zilei de naştere a Domnului Bud, unde îi reconsideră toată viaţa şi activitatea dânsului, activitate întradevăr de invidiat. Un lucru specific domniei sale, este că ori cu ce fel de activitate a avut tangenţă, a abordat-o cu deosebită atenţie şi seriozitate, conferind-ui valenţe neizbutite de alţii. Aici se pot enumera toate realizările Domniei Sale: viaţa de familie, cariera, şi scrisul pe care noi îl vedem doar sub formă de cărţi, articole, eseuri, dar dânsul are multe proiecte făcute sau la care a îndrumat pe alţii, care sunt nişte cărămizi fantastice pentru acei care şi le-au dorit.N-am putut să-i urăm mai multe dacât ceea ce ne dorim fiecare: sănătate, succese şi nu ne-am supăra nici dacă am avea şi bani. Ca o veritabilă gazdă doamna Găinariu ne-a oferit cunoştinţele domniei sale în organizare şi desfăşurarea unor asemenea momente, tecând prin ele şi cu ele într-o undă de melancolie specifică oamenilor care pot supraveţui şi prin propriile lor amintiri. LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE DOMNULE ING. BUD NISTOR îţi urează şi cu această epistolă Clubul la a cărui înfiinţare ai contribuit. Aşa cum se întâmplă în momentele în care ne simţim bine ne-am gândit şi la cei în suferinţă şi s-a mai vorbit de necazurile lui Şiman dar şi de lovitura dată de soartă colegului nostru BAICU CAPUL, artistul, pictorul, de fapt profesorul de sport din Baia Sprie, un alt valoros membru al Clubului care a avut neşansa să i se amputeze un picior.
Am rămas înţeleşi ca pe 29 martie să ne mai vedem, când precis că vom hotărî tot ce azi nu s-a putut, sau încă n-am avut elementele necesare respectivelor probleme, pentru a putea rezolva ceva. Să nu uitaţi că şi Şiman are aniversarea tot în primăvară. Recitind articolul am văzut că numele Domnului Filip este doar pomenit. M-am gîndit cum de s-a întâmplat acest lucru? Rememorând întreaga adunare am constatat că dânsul puncta exact când trebuia şi ce trebuia, caz în care lucrurile par normale, intrinseci. Cam aşa a arătat “Şedinţa noastră” şi ne-am bucurat că nu ne-a deranjat nimeni “dezbaterile”, de la început până la sfârşit fiind doar acei care am intrat de la început.
Tag-Archive for » citeste carti on line «
Mai aspri chiar ca noul guvern format după alegeri, epigramiştii au dorit să se întâlnească repede în acest an. Motive ar fi destule dar după sărbătorile de iarnă fiecare dorea această întâlnire cu colegii de club. Dovada că au fost prezenţi nouă persoane, pe care le şi nominalizăm: Bodnar Mihai, Bud Nistor, Filip Romulus, Viorica Găinariu, Medan Gabriela, Ion M. Mihai, Micle Mircea, Toma G. Rocneanu şi preşedintele Clubului Ioan Şiman.
Evident că s-a comunicat ordinea de zi, pe care n-am notat-o dar am lăsat-o să se desfăşoare aşa cum a propus Domnul Şiman şi cum noi am ştiut să-l întrerupem exact când poate n-ar fi vrut.
Primul lucru anunţat a fost că s-a iscat un nou concurs epigramistic şi cum deja avem recunoaştere printre înţepaţii din ţară, ne-au solicitat doar trei epigrame, spun dânşii, care să reprezinte întreg Cenaclul. Cam aşa se întâmplă de regulă. Ne dorim cât mai mulţi membri dar să fie reprezentaţi de cât mai puţini. Şi acum s-au “aruncat” toţi şi au citit epigrame de-ale lor, dar cum Domnul Şiman dorea să şi le trimită pe ale domniei sale, acei care au citit înaintea lui, nici măcar nu s-au bucurat de atenţia colegilor. Reală decepţie pe Domnii Micle, Rocneanu, doamna Găinariu şi Filip. Domnul Ion M. Mihai cu o dezinvoltă apucătură a început să caute epigramele mai reprezentative din volumul pe care-l avem în lucru şi aşa ne-am pierdut o oră. Cu toate acestea s-a realizat un lucrul temeinic şi fără contestări. Trebuie să spun că, la un moment dat, situaţia a devenit descurajantă pentru majoritate, deoarece nu s-au luat în considerare epigramele nou realizate. Dacă Domnul Bud a reuşit să citească, chiar dacă nu s-a bucurat de nici un fel de un gest de atenţie, Domnul Bodnar nici măcar nu şi-a putut rosti rezultatele muncii sale. Nici Doamna Medan nu s-a bucurat de mai multă atenţie. Aşa că din acest punct de vedere şedinţa noastră a fost un fiasco. Zice-au unii că poate trebuia trimise epigramele şefului fără a mai comenta nimeni. Zice-au unii…Raportul şi statistica prezentată de domnul Bud în schimb s-a bucurat de atenţie maximă, lui aducândui-se şi complectări din partea colegilor Bodnar, Găinariu, Medan şi Rocneanu. Raportul a fost catalogat ca bun, interesant şi la obiect.
AURELIA VELEA
Fica lui-Ioan şi Ioana din Tohat
Data naşterii – o4.45.1951
Studii 8 clase elementare
2 clase profesională comercială
Liceul economic
Membră a Clubului Epigramistic “Spinul” din Baia Mare2006
Membru al Uniunii Epigramiştilor din România 2008