Controlerele pentru macarale se folosesc atât în comanda cât şi în comutarea circuitelor auxiliare.
3-La aparatele pentru comanda automată a motoarelor electrice se includ:contactoarele şi ruptoarele în aer liber şi comutatoarele stea-triunghi automate.Diferenţele între cele două tipuri de aparate contactoare şi ruptoare provine de la construcţia contactelor, a căilor de curent care la contactoare sunt Normal Deschise iar la ruptoare sunt Normal Închise. Ca ori ce aparat electric şi acestea se clasifică în funcţie de amperajul la care se utilizează, tensiunile de comandă şi felul curentului în care lucrează:continuu sau alternativ. La aceste aparate şi comanda poate fi în curent continuu sau alternativ. Tot aceste aparate se mai clasifică şi după numărul polilor:mono sau multipolare şi după sistemele de acţionare care pot fi electromagnetice sau pneumatice, iar după forma de lucru a contactelor acestea pot fi de rotaţie sau de translaţie.
Clasificarea care dă însăşi denumirea aparatului AC-folosit în curent alternativ şi DC în curent continuu, iar cifra care urmează după aceste indicative în litere, precizează tipul de sarcină ce-o poate executa aparatul:
AC-1 se utilizează la receptoarele sau sarcinile electrice neinductive(cuptoare electrice cu rezistenţă)
AC-2 se folosesc la pornirea motoarelor cu inele de contact şi frânare în contracurent.
AC-3 se utilizează pentru pornirea motoarelor în scurtcircuit şi la oprirea sub sarcină.
AC-4 se utilizează la pornirea motoarelor în scurtcircuit, la mersul în şocuri şi inversarea sensului de rotaţie.
În curentul continuu pentru aceste aparate avem următoarele recomandări:
DC-1 sarcini electrice neinductive.
DC-2 pornirea motoarelor în derivaţie şi manevrarea lor în sarcină
DC-3 se utilizează la pornirea motoarelor cu şocuri şi inversarea sensului de rotire.
DC-4 pornirea şi oprirea motoarelor serie.
DC-5 pornirea motoarelor serie, mersul în şocuri şi inversarea sensului la aceste motoare. Aclanşarea şi declanşarea acestor aparate se face printr-un electromagnet care aparţine unui TCA.

6-APARATE DE MĂSURĂ a unor mărimi fizice ale curentului electric, sau o comparaţie a acestora de către acei care urmăresc sau supraveghează instalaţiile.Principalii parametrii care sunt urmăriţi într-o instalaţie sunt: tensiunile V, curentul A, puterea activă W, puterea aparentăVA, puterea reactivă VAR, frecvenţa Hz, şi factorul de putere cos Φ. Principiul de funcţionare ale aparatelor de măsură poate fi :
-magnetoelectric pentru măsurări în CC sau electromagnetic pentru măsurări în CA.
Pentru înlesnirea lucrului cu aparatele de măsură clasice nu digitale, aparatele au pe cadranul lor diferite inscripţionări în care se precizează tipul aparatului, utilizarea lui, clasa de precizie prin care se poate calcula eroarea de măsurare, modul de legare a aparatului, dacă se leagă direct sau prin intermediul unor rezistenţe, transformatoare. Dacă se leagă prin transformatoare pe cadranul aparatului există un raport care este identic cu acel al transformatorului de măsură. În cadrul inscripţionărilor făcute pe aparate se mai precizează şi poziţia în care lucrează aparatul şi tensiunea de străpungere a bobinei. Contoarele de curent se află la fiecare consumator şi lucrează monofazic sau trifazic. Electricienii de regulă se folosesc de aparatele de măsură pentru cunoaşterea parametrilor reţelei şi luarea unor decizii de lucru.Pentru repararea acestor “ochi ai electricienilor”, activitatea de întreţinere şi reparaţii este bine pusă la punct deoarece, ori ce aparat care a fost reparat trebuie reetalonat de către un laborator conform Legii Metrologiei şi a protecţiei consumatorului. Aceste reparaţii sunt efectuate de specialişti ISCIR care au drept de panson. Această activitate în practica noastră se reduce la a executa partea de muncă repartizată de specialist, parte care tot el o va reverifica înainte de punerea în probe a aparatului. Lucrările noastre sunt de bobinare, de cositorire a contragreutăţilot sau de echilibrarea lor, de montarea şi demontarea aparatelor iar acelea care nu se mai rentează reparate, de dezafectare a lor şi recuperarea materialelor refolosibile

Se pare că problemele care se pun la ori ce început de drum, sunt multiple aşa că de câte ori apare câte o deplasare, problemele rămân şi sânt aceleaş indiferent de câte ori vom merge undeva şi indiferent ce vârstă au pasagerii. Nici noi n-am fost atât de surprinşi când am reauzit, a câta oră: “unde-i cutare persoană, dacă ştie cineva că o să mai vină şi alţii, s-ar putea să nu încăpem în acel mijloc de transport (aici parcă toţi şi-au verificat pe furiş burţile)”, ca în final să constatăm că întârzie şoferul. Cald domnule… Chiar acum un băiat din Sighet, care a venit cu domnul Muste şi Ciuban, şi-a dat seama că nu mai are ţigări. Domnul Sabău a făcut oficiul de gazdă şi s-a dus să-i cumpere. Când toate aceste probleme, într-un fel sau altul şi-au găsit o rezolvare, ne-am îmbarcat şi atunci am constatat că, de fapt toate au fost doar nişte probleme artificiale cauzate doar de precipitarea şi nerăbdarea noastră de-a ne vedea la destinaţie propusă. Pe ruta Baia Mare-Ocoliş, nu putem spune că şoferul n-a ştiut drumul, dar avea “în spate” atâţia cunoscători ai acestui traseu, că era imposibil să nu-l ajute… fiecare în felul lui, enervândul. Bineînţeles c-am ajuns la destinaţie cu bine şi odată coborâţi din microbuz, ne-am grăbit să ne întâlnim cu gazda care era unul şi acelaşi om, ce a iniţiat şi realizat acest proiect, ce se desfăşura în… propriai casă. Sinceritatea cu care ne-a întâmpinat, ne-a alungat şi temerile ce ne-au mai rămas. Mai mult, am fost impresionaţi de capacitatea gazdei de-a stăpâni evenimentul, ce urma să se aibe loc. Această manifestare, era o noutate pentru noi, era copleşitoare, cu toate că atribuţiile noastre, ale participanţilor, erau dintre cele mai plăcute. În curte, lângă un loc cu iarbă proaspăt semănată, sub un nuc ce a trecut de un secol, străjuia mulajul unuia dintre căpitanii lui Bogdan Intemeitorul, “atent” ca astăzi şi aici să domnească ordinea impusă de Vodă şi fiecare să se simtă în siguranţă. Era mulajul unei piese a Ansamblului statuar al Domnitorului Bogdan Vodă, operă a sculptorului Ioan Marchiş, gazda noastră de astăzi, totodată are funcţia oficială de Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Cultură Maramureş. Domnul Marchiş, până am ajuns noi işi exersa şpaclu pe o pânză. Din cele ce se văd pe pânză, pictura căruia urma să-i dea viaţă, era o provocare artistică a pictorilor băimăreni consacraţi în acest domeniu, de-a aduce vechiul centru al Cetăţii Baia Mare la o unică sinteză, pe care s-o recunoască ori ce om de artă dar si profanii. Această sinteză, caracteristică municipiului, era structurată, pictură care, acei care o execută, ţineau să conţină dacă se poate toate elementele arhitectonice cunoscute din arealul Centrului Vechi, şi probabil că acea pictură, dacă va avea reuşită în sistematizare, v-a deveni cândva, un simbol heraldic, o pecete a lui RIVULUS DOMINARUM. Gazda s-a bucurat de sosirea prietenilor şi a musafirilor, întrerupându-şi lucru şi meditaţiile, cu câte unul, ori cu mai mulţi odată, funcţie de dorinţe şi plăcere prezentându-ne domeniul Domniei Sale, dar “smulgându-I” şi unele declaraţii despre conceptele care l-au dus de-a realizat ca acest loc de odihnă personală, care este casa fiecăruia, dânsul să şi-o transforme pentru 10 zile în tabără de creaţie, de muncă creativă. Domeniul artistului Ioan Marchis, este conceput ca o Casa de primire, dar si ca un atelier de creaţie şi creativitate pentru acei care îşi doresc acest lucru. Obiceiul acesta, de-aţi pune domeniul, casa şi averea, în slujba oamenilor de artă, pe aceste meleaguri durează de sute de ani, cu minima pauză impusă de regimul comunism, şi această reluare spectaculoasâ fâcutâ posibilă de domnul Marchis, care astăzi a deschis oficial această tabără, care prin grija lui şi cu asentimentul său a devenit Tabăra Naţională de literatură şi pictură – ARCHEUS. Susţinerea financiară a făcut-o tot gazda, cu toate că a mai avut şi alţi sponsori, spre lauda lor. Deci în premieră, în casa sculptorului Ioan Marchiş astăzi s-a deschis Tabăra Naţională–2006 Baia Mare – Ocoliş, ocazie cu care se reinstituie beneficul obicei al retragerilor strategice a oamenilor de culturâ şi artă, în ori care anotimp al anului, de către ori cine doreşte să lucreze şi să creeze în acel spatiu, fără a i se pretinde vreo contribuţie la cheltuelile casei, necesare propriile sale consumuri. Am putea spune despre acest gest, că este nu numai o initiativâ bine venită, generoasă chiar, care vine în momente grele atunci când unii dintre noi, datorită slabelor realizări bănesti, a lipsei uneori a castigurilor, creatorii cu perspective culturale certe, ce nu-şi pot permite acest lux, sunt bineveniţi în această “insulă a culturii” unde are tot ce îi trebuie, singura lui obligatie fiind de-aşi lăsa fantezia debordantă să lucreze prin intermediul pixului său, penelului sau a dălţii şi ciocanului. Pentru mulţi nu s-a putut face acest lucru, deoarece pur şi simplu atunci nu exista Casa Marchiş, Casă şi adăpost, spaţiu şi mâncare. Azi 8 iulie 2006 s-a ridicat un paos pentru sufletele celor care ne-au părăsit, pomenind peste 50 de dispăruţi dintre noi, acei care participăm la acest paos, unde cinstim memoria oamenilor de cultură dispăruţi. Cei aproape 60 de oameni de cultură, dar şi alţi oameni implicaţi în cultura judetului ne-am grupat în jurul troiţei de la intrarea pe Domeniul Marchiş.. Dupâ aceastâ “veşnică pomenire” adusă celor trecuţi la cele veşnice, au rostit, la locul de prânzire, câteva vorbe de adevărată simţire pentru a releva bogata activitate a Domnului Ghenceanu, ce în aceste zile împlineşte o frumoasă vârstă. Domnul Ghenceanu, este un om de-o adevărată valoare culturală, dar valoarea domniei sale a fost creşterea calităţii lucrărilor, spunea Domnul Marchiş, multora dintre noi, prin calitatea impusă de domnia sa, prin redactarea a aproape 200 de cărţi, care apoi au fost editate. Munca Domniei sale, cu toate că o executa singur şi în tăcere martor fiindu-i doar pixul, se dispersa ca undele acustice din aproape în aproape contaminând pe toţi acei care doreau să se adape la cultura naţiei sale. Si daca acesta munca are un spatiu mai restrans, prin munca dânsului, de director al Teatrului Municipal, si-a extins această munca de impunere a culturii naţionale şi internaţionale în masele care formau cetăţenii municipiului şi nu numai în Baia Mare. Cu drag şi plăcere i-am cântat un “La multi ani” chiar dacă am băut inainte o bere rece. Dupâ aceste momente de înălţare sufletească unde au mai rostit alese cuvinte si Domnul Teodor Ardelean, directorul bibliotecii “Petre Dulfu” apoi a revenit cu alte precizări gazda noastra domnul Marchis. Alesul scriitorilor maramureşeni, Ion Burnar şi alţii se intrerupeau între ei pentru a rosti cuvinte de laudă iniţiatorului acestei minunate acţiuni. Unii au considerat că nu ar fii rea “niţică linişte”, aşa că s-a sevit masa, care era o combinatie între o masă câmpenească la iarbă verde, am spus un gulas, un aperitiv al unei mese de ocazie şi o frigăruie vânătorească. Doresc să spun că s-ar putea ca aceste bucate, ori cum erau gustoase şi au venit exact când trebuia, dar după ce s-a aflat că au fost făcute de un preot şi un profesor de muzică care mai era şi director, chiar că n-a mai rămas nimic din savuroasele bucate. S-a simţit şi aici bunătatea celui care se străduieste să facă ceva în toate, pentru oamenii de cultură ai acestui judet, şi spun acest lucru rememorând unele întâmpări pe vremea când “eram o masă omogenizată”.
– La o muncă de pălmaş, evocă unul dintre oaspeţi, în vremuri trecute, undeva la o carierâ de piatră, ne-am adunat fel de fel de oameni. Erau din acei cărora “dosarul personal” scârţia, ţărani care au refuzat să lucreze în colhozuri, foşti puşcăriaşi numai ei ştiau pentru ce şi elevi veniţi în vacanţă să “prindă” un ban. Toată această adunătură de oameni spărgeam piatră pentru a “construi drumurile socialismului”. Starea de fapt între atâtea feluri de oameni cu atâtea feluri meseri şi secrete, era foarte încordată, cu atât mai mult cu cât oamenii ce lucrează la munca brută, reacţionează brutal. Cu toate acestea fără o glumă, ori cât de şchioapă o fi fost, nu se putea muncii. Cumva trebuia “spart” şi aerul acela apăsător care ne stăpânea pe fiecare. Un oarecare Nandy, şi el probabil că avea “greşeli” în dosarul personal, şi-a găsit un bătrânel de bună cuvinţă, de care uneori se mai lua, cu el mai încerca un oarecare soi de glumă, dar era destul de atent ca prin glumele lui, să nu lezeze pe cineva, deoarece acela-i putea “răspunde” imediat cu o “replică” cum nu şi-ar dori nimenea. Omul acesta, bătrânelul, Badea Onisim, a refuzat categoric să lucreze pentru camunişti în GAC, aşa că s-a văzut şi el printre “liberţioniştii “ de la Cormaia. Într-o seară Nandy il luă la rost pe Badea Onisim, personajul nostru de-o credibilitate naivă, cu un suflet de floare, care era ferm convins că tot ce-i iese omului din gură sânt lucruri reale, adevărate, nicidecum vorbe nesărate. Între celelalte întrebări cu care-l chestiona Nandy pe Badea Onisim erau şi din acestea:
-Bade Onisim ce te vei face dumneata dacă vin comuniştii? (ce poveste parcă nu erau comuniştii chiar pe pământul lui pe care gratis l-a “oferit” GAC-ului?)
-D’apoi ce mă-oi face? Ce s-o face tătă lumea…
-Bade Onisim, dar dumneata nu ai auzit că toată lumea va mânca la cazan.
-Nu. D’apoi ce ne-or da de mâncare la cazan la atâta lume?
-Macaroane cu brânză.
-Apoi domnule’ alea nu-s aşa de rele… La macaroanele lui Badea Onisim mă gândeam când am ajuns la Casa Marchiş. Dacă el nu era un iubitor de artă şi de oameni, de artşti şi scriitori, ne făcea şi el nişte macaroane cu brânză, nu ne răsfăţa cu frigărui vânătoreşti. Prin asemenea dovezi, prin asemenea aprecieri ale dânsului în toate planurile, rezultă clar că ideile domnului Marchiş sunt planuri serios gândite. În întreaga sa preocupare ce o are pentru cultura judeţului şi a oamenilor de cultură se implică serios, la nivelul funcţiei ce o deţine. Aş mai spune la nivelul sufletului şi a înţelegerii Domniei Sale de artist, care nu mai are nevoie de nici-o reclamă. Mi s-a întâmplat să mai fiu şi altădată oaspetele Casei Marchiş şi a domnului Marchiş, dar nu numai eu, cred că nici-o persoană care i-a călcat pragul n-a plecat de la domnia sa nemulţumit.
După masă ne-am întâlnit cu bucuria debordantă a domnului Perţa şi a domnului Morar care printre altele zicea că-şi cunoaşte traducerea numelui în peste 23 de limbi. Eu l-am crezut necondiţionat şi i-am spus că probabil meseria din care ise “trage” numele domniei sale, să fi fost la fel de răspândită şi veche ca şi meseria de fierar. Dânsul, diplomat cum îl ştim, mi-a zis: Nu, morăritul este mult mai vechi decât fierăria, deoarece prima dată i-a trebuit omului pită şi apoi celelalte.Am vrut să-l “trag “ puţin mai “înspre înainte de Hristos”, dar preotul a început slujba şi s-a făcut linişte. Nu ştiu de ce am spus preotul, deoarece erau patru preoţi, şi pe dânşi i-am lăsat lângă troiţă în soare iar noi am stat la umbră, alături de Doamna şi domnul Cărăuşan, de domnul Peterliceanu, pe partea de Nord, ceilalţi erau plasaţi sub copacii din partea de Vest. Mi-am adus aminte că l-am uitat de la pomenire pe George Maria Banu, cel care mi-a dat întâlnire dincolo. I-am spus şi lui Jurcă şi ne-am îmbufnat amândoi, drept care am transmis-o mai departe domnului Ardelean, care a dat din cap a dojană. De fapt avea dreptate dacă nici noi… nu ne cunoaştem pe noi…Cu toate că eram cam tot timpul lângă domnul Mihai am povestit puţin. De fapt unde sunt atâţia oameni, pentru mulţi este greu să-şi termine spusele, doar dacă nu fac parte dintre acei care nu concep să nu-şi termine ce au de spus, cu toate că uneori ar fii mai bine să nu…Aici avem pe domnii, Perţa, Morar, Sabău, Jurcă, şi mai sunt şi alţii dar azi nu erau aici. Pe maşină la întoarcere şi domnul Ghenceanu lăuda spiritul acesta de prietenie care-i într-o fază atât de superioară, nobilă, de-aşi pune casa şi avutul în slujba prietenilor. Spunea acest lucru cu oarecare invidie, deoarece un asemenea altruism este de neconceput, cu atât mai mult cu cât şi băutura pe care o are o pune la dispoziţia musafirilor este din producţia proprie. Nobleţea lui Marchiş este neîngrădită şi atribuită ori cui. La astfel de manifestări, serile devin romantice, pe lângă chitara doamnei Adela Naghiu se mai adaugă nişte voci care crează starea sentimentală, starea de vis. La toate acestea cazarea în fân din podul şurii are şi ea farmecul ei, cu atât mai mult cât pentru unii acest lucru se întâmplă numai aici. Din Vişeu a sosit toţi invitaţii, domnul Ciuban şi alături de el şi Perţa şi ceilalţi confraţi. Am avut musafiri din Satu Mare, domnul Bala, Vulturescu, şi încă trei băieţi mai tineri, au venit şi scriitori din Cluj şi toţi s-au bucurat de o asemenea tabără. Prima parte a lucrărilor s-a terminat la patru dupăamiaza când băimărenii au plecat, nu ştiu exact dacă acest lucru l-a făcut şi domnul şi doamna Scheanu, dar pentru ceilalţi începeau problemele organizatorice, despachetarea şi locurile de cazare. Pentru a nu spune că unii erau dinainte “mai nedormiţi” şi trăgeau la somn. Cu maşina care am coborât a mai venit şi Pungă care spunea că mai are de-şi luat combina frigorifică după care a umblat toată săptămâna trecută. Nu ştiu cum s-a rezolvat la masă că la un moment dat nici el nici eu nu aveam farfurie. Eu m-am abonat la farfuria lui Burnar, Pungă nu ştiu cum şi-a rezolvat problema. Lângă noi stătea un bătrân care spunea că-i din satul vecin. Dânsul nu auzea şi de aceea vorbea încet. Eu nu auzeam ce spune deoarece toate le zicea prea încet. Nu l-am uitat pe domnul Leşiu, dar cu domnia sa m-am consultat cam tot timpul de aceea am lăsat să se închee cu el aceste pasaje de început. Un rol mai aparte a avut şi culegătorul de folclor Ştef, care aici, în acest cenaclu s-a lansat, citind o piesă de-a dânsului, lucrare care apoi a fost publicată în presă. Mai erau domnul Tomi de la Sighet, Nicu Remeţean miliardarul nostru care a editat România km O, dânsul s-a transformat în gazdă servind pe acei mai puţin familiarizaţi cu CASA cu ce solicitau dânşii. Pe Alexa Gavril Bâle nu l-am uitat deoarece i-am dat o carte pe CD şi acest lucru l-a înfuriat nespus de mult fiindcă lui nu-i plac cărţile aşa, lui îi plac cărţile să le vadă pe raft nu în “oglinjoară”
Aşa aş putea spune că s-a desfăşurat deschiderea şi primele ore ale TABEREI NAŢIONALE DE LITERATURĂ ARCHEUS 8-16 iunie 2006 CASA Marchiş Baia Mare –Ocoliş