– Atunci, Greasan sa ma chemi cand ii aduce sfredelele inapoi, sa vad cine mai serveste din ele. – Asa oi face, baciu Petre.
– Noa, umbla cu spor si sanatate, flacaule! Deci omul este ca si al meu… Oare de cand nu-mi mai sunt sinceri oamenii din brigada? De ce se ascund si ce ascund?
Vine Iosif si vede ca ceva nu-i bine, Nu prea obisnuiesc sa dau socoteala nimanui, dar mi-am dat seama ca am inceput sa cam dau de banuit. Asa ca am inceput sa-i spun temerile si indoielile mele. Culmea e ca Iosif nu se intuneca la fata de cele auzite, ceea ce m-a facut ma simt prost. El este un copil fata de mine, sa ma fi crezut oare “bun de dat la pensie”? Vezi de ce “nu-i bine sa-ti dai gandurile”? Schimbul meu era de dimineata, al lui Ilie pe dupa masa. Ma pusesem in pat pe la noua seara, dar de dormit nu puteam dormi. Apoi aud niste vorbe pe-afara:
– Intra, intra, ma si spune tot, tot, auzi?! Si cu-n pumn Vasile il si pune in cur pe Ilie…Era deja pe la 11 si jumatate. Seara…
– Spune tot, nemernicule! Din cauza ta toata vara am facut pe politistii!
M-am ridicat. Cei doi mineri, cele doua ajutoare ale mele, cei doi fosti rivali ai Irinei, erau ca boxerii scosi in ring. Cu buzele crapate, insangerate, ca, atunci cand un miner da, da nu numai cu forta pumnului, ci cu toata osardia si inversunarea cu care zdrobeste muntele. Ma uitam la ei si asteptam sa se linisteasca. Atunci Vasile imi striga mie sa ma imbrac.
– Vasile, tu chiar pe toata lumea esti suparat?
-Baciu Petre, imbraca-te si-i vedea si dumneata pe cati trebuie sa ma supar. Pe asta prea l-ai cocolosit, soarele cui l-o facut!
– Sunt imbracat. Sa mergem! Dar parca tie ti-am spus sa nu mai calci pe “acolo”?!
– Nu m-am mai putut rabda. De altfel maine degeaba am mai fi mers. Frontul era gata de puscat.
Am pornit cu totii.
– Mai, Vasile, tu te-ai gandit ca ma voi putea odihni aici mai bine ca la baraca?
– Mergem la dreapta. Ajungem la un loc de munca invecinat cu al nostru si raman trasnit: frontul “mergea”. Era gaurit, amorsat, numai sa-1 aprinzi!! Noi gauream manual. La o gaura se lucra intre 2 si 5 ore si aici era un front intreg de gauri! Deci…
– Ce-i aici, Vasile? Cine a facut trebusoara asta?
– Cel mai bun min… Celelalte vorbe le-am oprit cu-n dos de mana.
– Vorbeste, Ilie!
– De puteti, va rog sa ma iertati. Eu singur am tacut-o…
– Pai bine, ma, tu stii ce inseamna cuvantul ortac? Nu stii ce-i omenia?!
– Imi pare rau ca v-am suparat si pe voi si familia mea. Nu asta mi-am dorit. Am vrut ca in timpul meu liber sa fac ceea ce am facut si ceea ce vedeti si voi. Din acest atac ar fi iesit 5-6 vagonete de minereu in plus, ne-am fi depasit norma si am fi luat si prime, din care eu as fi dorit mult de tot sa iau un purcelus de Craciun, la copii. In 25 de ani de munca eu nu mi-am putut taia un purcel sa avem si noi de Craciun… Asa de bine am fost platiti… Stiu ca nu trebuia sa procedez asa, imi pare rau, dar numai fata de voi sunt vinovat, fata de patron nu!
Problema era grava, dar ce ne spusese aproape cu lacrimi in ochi ne muiase inima. M-am rastit: Nu se face minerit pe cont propriu, nici de cel mai bun miner, s-a-nteles?! Nimeni n-a scos o vorba…
Comitetul sindicatului a hotarat sa puscam frontul, sa luam primele si toti banii sa-i dam lui Ilie, sa-si rezolve necazurile… I-am mai dat si ceva pe de-asupra. Pana la sfarsitul anului Ilie urma sa fie retrogradat ca ajutor de miner, la ajutorul lui de acum. Era mare rusine… dar n-aveam ce face… Recuperarea minereului o va face tot el, prin extrageri de pilier (stalpi lasati pentru sustinere) vechi si tot el va raspunde de dilutie(roca fara continut de minereu -dilutie).Asta a fost povestea lui Ilie. Una calda, alta rece!