Călătorul sorbea avid frumuseţea unui oraş pe atunci declarat Staţiune de refacere a sănătăţii. Specificul localităţii erau pădurile care coborau până în oraş. Creşterea şi descreşterea temperaturilor la intrarea în iarnă sau la sosirea primăverii se făcea lent, permiţând bolnavilor care sufereau de afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare adaptarea la timp fără probleme. Lipsa unor curenţi de aer majori, ducea la lipsa furtunilor şi poate ce era mai de văzut, culoarea cerului care, dacă nu toţi ne-am dat seama că-i deosebită, pictorii din Şcoala băimăreană ne-au prezentat-o c-o plăcere nedisimulată. De clădiri mai deosebite ca-n alte părţi din Ardeal n-a prea beneficiat cetatea noastră, dacă facem trimitere la Cluj, Satu Mare, Timişoara, sau alt oraş care erau în acele timpuri capitale de regiune. Ce dădea o impresie de sol lunar, erau meandrele râului Săsar, care erau foarte neregulate şi colorate bizar. Impresia aceasta o dădeau, resturile fostelor şteampuri, apele reziduale minere şi altele.. Un centru rectangular, care în prima fază a fost Târgul propriu zis al Cetăţii, până după anul 1900. Clădirile care delimitau fostul târg, actualul Centru istoric erau construite dea-lungul a cinci secole. Cele mai vechi clădiri, care au rămas “în picioare” sunt Casa Elisabeta, a Doamnei Iancului de Hunedoara, care a dat şi numele Băiuţului de la numele său: Erzsebetbanya – Mina Elisabetei, casă care poartă numărul 18. Specific pentru casele secolului XV, intrarea se face pe o uşă simplă şi clădirea se dezvoltă în spatele acesteia. Construcţie masivă din piatră care a rezistat atacurilor şi atacatorilor de atunci şi după cum se vede până acuma. Era o reşedinţă de odihnă pentru familia regelui Corvin.
Iancu de Huniade, sau Iancu Corvin cum se mai numea, aparţinători ai familiei Huniazilor a cărui prim nobil cunoscut era Voicu, tatăl lui Iancu. În vremurile când trăia această nobilă familie, Hunedoara ca localitate nu exista. Satul lângă care s-a construit Hunedoara de astăzi, se numea Indoara. Iancu de Huniade, urcând treptele funcţiilor sociale din acele vremuri, devine nobil, guvernatorul Ardealului şi în final regele Ungariei. Încă înainte de-a avea această ultimă demnitate, prin toate aceste cadouri şi donaţii, Iancu face dovada că îşi răsfăţa consoarta. Aşa se face că într-un astfel de gest, oferă Doamnei Elisabeta, domeniile Băii Mari şi minele din Băiuţ. Tot cam în acea perioadă i-a oferit şi minele din Valea Rodnei şi Bistriţa, primite de la Ladislau Postumul pe atunci rege al Ungariei. Acestea toate au devenit proprietăţile doamnei sale Elisabeta. După moartea lui Ladislau, Iancu Corvin de Huniade devine regele Ungariei. Cam de pe atunci datează clădirea de la Nr-18.
Clădirea de pe strada Turnului, de lângă comisariat, este o clădire tipică pentru construcţiile urbanistice ale Europei din acele timpuri. Clădire sub formă de “U” cu o curte interioară închisă, construcţii specifice hanurilor care doreau să-şi protejeze averile şi clienţii de diferiţi atacatori .Aceeaşi arhitectură are şi corpul clădirii restaurantului “Ardealul” (minerul) cu acea curte rectangulară închisă de însăşi pereţii construcţiei care-o protejează. Este interesant că aproape fiecare clădire din Centrul Istoric are o arhitectură proprie.