Tainic inca mai tin la ea si ce n-as da sa mai am anii aceia…O vad foarte rar, poate si dintr-un fel de jena, de vinovatie proaspata, desi au trecut ani si ani… Departarea si timpul s-au asezat intre noi ca o apa ce n-o mai putem trece. Iar acum ma uit la copilul meu si-mi dau seama ca timpul e un abur ce te-nvaluie si-ti da doar senzatia ca esti acelasi, in schimb iti sadeste “ghiocei”, grijile sporite si alergatura spre cine stie ce si unde, incat
sa nu-ti dai seama ori sa realizezi cum zboara timpul si ti adauga anii!

* * *
Am lipsit aproape trei saptamani de acasa. Se deschidea o noua unitate miniera. Primele indrumari si sprijin de specialitate mi-au revenit mie. Pana la prepararea primelor tone de minereu am trait si eu intre acei oameni minunati care erau minerii si specialistii acelei localitati Iar atunci cand toate lucrurile au intrat in normalitate ma-am intors acasa satisfacut.
Din cateva vorbe Mia, m-a pus la curent cu evenimentele cele mai proaspete. De vorbit mai vorbisem noi la telefon. Ea mi-a dat de inteles ca toale-s bune si frumoase. Adica nimic deosebit.
Am observat totusi ca Elvira nu mai pleca la internat, ci urca in camera de sus.
– Mia, dar cu fata, ce-i ?!
– Draga! dar credeam c-ai priceput: fara tine ne-a fost urat si eu am rugat-o sa ramana! De altfel Emil pierdea tare mult timp cu adusul si condusul ei la camin. Iti dai seama si tu, nu?! Sa nu mai punem la socoteala faptul ca Emil mai intalnea pe cineva pe drum… prieteni care-1 chemau ba incoace, ba-ncolo si stii tu cum e cu aceste “iesiri” scapate de sub control… De ce sa stau eu tot timpul ca pe ghimpi: unde intarzie, unde sta… cu cine… ce face?! Toate astea ar fi devenit obositoare. Si-apoi ma gandeam ce ai fi zis tu cand te vei intoarce? Acuma daca tu nu esti de acord, spune si ii dau papucii! Mi-a inchis gura.
– Draga, daca tu asa crezi ca e bine, daca asa ai hotarat?! Bine!
– Draga! Cum vrei tu!
A venit randul sotiei sa lipseasca cateva zile de acasa. Pe noi ne-a lasat in grija Elvirei. Fata era harnica, gatea, aranja totul. Ce mai, toate bune si la locul lor. Numai am inceput sa observ ca, de cate ori imi vorbea, Elvira isi facea ochii mari si-mi zambea enigmatic, cu o candoare ca o chemare tainica, lasandu-si putin capul usor spre dreapta, zvarlindu-si parul sa-i dezveleasca gatul si se indeparta unduindu-se usor, neostentativ, si totusi… aruncandu-mi peste umar o ultima privire zambitoare. Se straduia, se vede, sa se puna in valoare si in fata barbatului din mine. Am privit-o mai atent: avea ochi frumosi, se mai implinise si pentru prima data mi-am dat seama de acest lucru. Devenise domnisoara! Privirea mea o masura acum cu alti ochi. M-am trezit ca-i “pretuiesc” gatul, umerii, torsul, sanii si picioarele… cand mi-am dat seama “cui” apartineau… am scuturat din cap, cam in felul in care-si scutura un caine apa de pe blana… Ce-o fi cu mine?… Ma tulbura aceasta fetiscana?… Era adevarat ca pana acum o privisem ca pe o intrusa, totul era legat de Emil, nu ma interesa ca “femeie”. Simteam acum ca era capabila sa-si probeze “farmecele” si pe un “soldat batran”. Acest lucru m-a necajit… M-am retras in camera mea. Acum cinci minute nici nu-mi imaginam ce mi se poate intampla! In acea seara si pana tarziu spre miezul noptii, din lectura mea nu s-a ales nimic. Ma miram eu insumi cum m-a putut ravasi! Sa fi fost putin dupa 12 din noapte. Eram culcat cu cartea in mana, cand aud usa trantindu-se si ea numai in camasuta de noapte navaleste in camera mea, inspaimantata si gudurandu-se tremurand spre mine, spunandu-mi ca-i cineva la ea in camera…
Ii simteam rasuflarea sacadata si carnea ei calda mirosind feciorelnic. Am incercat s-o indepartez usor, dar simteam cum imi ard narile pe capul ei, iar gatul si gura mi se uscau. Eram si eu un om viu, nu?! Cu incetinitorul parca am indepartat-o, m-am sculat si-am incercat s-o linistesc. Intai mi-a fulgerat ideea ca poate-i ceva legat de Emil? Sa fi tabarat el fara voia ei? Am dus-o la ea in camera, mai mult in brate decat pe jos. Simteam cum ma lasau puterile, ca rasuflu mai greu… i-am facut semn sa taca si am inceput sa fac serios pe detectivul. Asa cum mi-am imaginat, in camera nu era nimeni… Am luat-o in brate si am pus-o in pat, ca pe un copil. Agatata de gatul meu m-a rugat sa mai stau sa se “linisteasca”. Am stat. Ii simteam cum ii zvacnea inima si rasuflarea ei calda imi “ardea” pieptul. Nu, nu vreau sa ma gandesc la ce s-ar putea intampla…

Ispita era prea mare… M-am desprins brusc si i-am urat noapte buna…A doua zi mutra ei devenise imbufnata. Acum mi-au fost clare intentiile ei. Dupa venirea sotiei am reluat din nou naveta la camin. O purtam eu cu masina, asa ca nu era vorba de timpul lui Emil, ci de al meu. Era alta poveste, nu?!… O data am intrebat-o: Ce a fost in noaptea aceea?
– Ce sa fie? Care noapte?
Am insistat. Dupa o scurta tacere, cu capul in piept si vocea scazuta a inceput:
– Domnule Barsan! Ce va voi spune va rog sa ramana numai intre noi. Eram curios: Am incuviintat glumind:
-Promit solemn!
– Dom’ inginer stiti in ce conditii am ajuns eu in casa Dumneavoastra! Am suportat multe, crezand ca asta mi-e soarta. N-aveam de ales. Pornisem pe un drum si de intoarcere nu putea fi vorba. Acasa, la saracia si corvoada la care am fost supusa nu vroiam sa ajung! Imi place cartea si vreau sa ma realizez si eu cumva! Asa ca am acceptat multe: de la vorbe mieroase la cele grele, mai ales din partea doamnei, iertati-ma ca v-o spun. Mi-am dat seama ca Dumneavoastra nu sunteti de acord cu situatia, dar sunteti atat de ocupat cu serviciul ca n-aveti timp si de mine, mai ales ca totul era spre binele lui Emil. Aici e aici, cel mai mult m-am framantat, zile si nopti intregi gandindu-ma la faptul ca Emil s-a indragostit de mine! Pacat, pentru ca el acum e sincer si naiv, incat nu mi-a fost greu sa-i suport toate capriciile si “tandretele”. La inceput,mi-era frica de el, dar acum fiind indragostit lulea, mi-am dat seama ca-1 pot modela cum vreau eu. Eram aproape ingrozita la gandul ca si Dumneavoastra credeti ca traiesc cu Emil! Dar sa stiti ca… si a izbucnit in lacrimi… Sa stiti ca, inca, dupa toate cele intamplate pana acum, n-am cunoscut barbatul…Sunt inca fata mare… Batista ii era uda. I-am dat-o pe a mea. Abia atunci m-a privit intrebatoare, cu teama si a continuat: Eu nu mi-am dorit asa ceva, dar macar viata mea intima sa mi se permita s-o traiesc asa cum stiu eu, asa cum inteleg eu acest lucru! Acel barbat care va fi sa fie, sa nu aiba senzatia ca sta langa o scandura, ci sa cunoasca femeia care-i in mine. Emil mi-a fost impus. Atat pentru doamna, cat si pentru el, in timpul cat ati lipsit, eu le-am fost unica “preocupare”. Stia, probabil de la Emil, ca nu-i cedasem. De asta nu m-a lasat sa plec la camin. Doamna a insistat atat de mult sa raman, ba ca e singura, ba ca e bine sa invat aici ba ca…in sfarsit, dar stiam prea bine gandurile sale, incat aveam senzatia ca dorea chiar sa… asiste personal la momentul ireparabilului… Eu trupeste nu-1 doresc pe Emil… Mi-am dat seama ca nu-1 iubesc. Il suport din
mila… Mi-am zis ca nu trebuie sa ma injosesc, orice ar fi. Si asa mi-a venit ideea… sa le-o fac… sa le-o fac… si cat mai repede…Si cum… Dumneavoastra sunteti “un barbat pe gustul si genul meu” si cum fata de Dumneavoastra ma simt si foarte indatorata, m-am gandit sa… sa va… sa ma…! Ar fi fost ca o ofensa facuta doamnei. Doream de mult sa i-o fac, mai ales pentru gandurile ei. In ciuda pe ea, pe mine, pe toata lumea…Va cer iertare! Daca doriti restitui toate lucrurile ce le-am primit. De altfel, nimic n-am purtat. Le imbracam numai cand veneam la Dumneavoastra. in rest port numai ceea ce este al meu. Daca considerati… eu… eu nu va mai deranjez niciodata!…
– Elvira! Poarta-te tot asa cum te-ai purtat si pana acum. De fapt, Emil pleaca! Pleaca pe Santierul National al Tineretului. Asa ca… Cel putin trei luni n-o sa va mai vedeti.
– Noapte buna!
– Noapte buna!

* * *
Cu Mia m-am casatorit simplu… Era de o frumusete iesita din comun si era in centrul atentiei “institutului”. Toti roiau in jurul ei. Cand iesea in oras sau prin institut, era parca Regina cu albinele din stup. Curtezani avea in jurul ei tot timpul, Ce sa mai zic? Mia nu se putea “bronza” din cauza curtezanilor care-i tineau “umbra”. O cunosteam din vazute si cam atat. Pe atunci singura mea preocupare serioasa era invatatura. De, studentii mai mici, sunt mai constiinciosi. Asa ca nu aveam alte treburi decat sala de curs, biblioteca, caminul, cantina. Pe atunci inca mai eram in gand cu Lucretia, asa ca altele nu ma ispiteau. Eram taxat drept un student linistit, sarguincios, “soarece de biblioteca”, ce-si ia toate examenele dintr-un foc!