Intr-o zi, incepu el, veneam acasa de la serviciu, cand un amic imi taie calea, taman cand treceam prin fata sediului unui partid. Amicul era foarte agitat.
– Gica draga, unde fugi, asa de agitat?!
– Uite aici, la astia. Dar tu n-ai aflat inca?
– Ce era, ma rog frumos, de aflat?
– Chiar nu stii?! Cade guvernul!
– Fugi d-aci! Vorbesti prostii, astia abia s-au instalat!
– Cade! iti spun eu, se duce! Am informatii, sigure!
– Bine, domnule si care sunt acele informatii irefutabile?
– Ha, nici nu ma crezi?! Pai, sa ti-le spun, neicusorule, si atunci sa vad ce mai zici!
– Hai, sunt gata sa te ascult.
– Pai fi atent domnule: sa-ti mearga liftul, sa avem apa calda, incalzire si gaz, nu s-a mai intamplat, de douazeci de ani! Asta-i semn sigur ca se duc… E clar?
Puteam eu sa-1 contrazic?
S-a ras, s-a ras si acum, dar s-a ras c-o grimasa. De multe lucruri, necesare si utile totodata, eram inca privati. Realitatea vietii nu ne permitea inca, o destindere totala…
– Nu va suparati, dar va tineti de brasoave! Astea-s apa de ploaie! Va spun eu una, interveni un tip mai inalt.
– O fi fiind ceva? il lua altul in raspar.
– Putina pasenta. Va dumiriti indata.
– Tu ne povestesti, ori ne prelucrezi? isi “auzi” de la un ascultator.
– Pe vremea mult-amintitului… ca vad ca nici aici nu scap de el… o delegatie de studenti romani, au primit o invitatie in SUA, asa cum era moda pe atunci.
– D-apoi nu-i sigur ca acum s-a schimbat, gandi unul, cu voce tare.
– Da tot ce se poate, ca sa fie chemati unii si sa plece altii! Ei bine in aceasta delegatie “reprezentativa”, cum era si firesc, intre cei mai “buni” s-a nimerit ca unul sa fie balbait. Asa se brodise, asa a fost constituit “colectivul” ce va reprezenta Romania.
I-au vaccinat, instruit “acolo” si cu-n avion au plecat la New York.
Americanii, atenti cu ei, i-au asteptat si, pentru a le da posibilitatea de-a vedea panorama New York-ului, i-au cazat intr-un hotel cu vreo suta de etaje, si evident, camerele lor erau la ultimul etaj.
insotitorul, americanul, se straduia sa le dezvaluie din obiceiurile locului. Printre altele a mentionat ca, pentru linistea colocatarilor, dupa ora 24 lifturile se opresc.
Oamenii nostri, dupa ce s-au instalat si s-au vazut fara “coada” si fara “dadaca” dornici de-a cunoaste cat mai multe din “rapacele” capitalism, si pretuind enorm de mult libertatea de-a dispune singur de persoanele lor, de timpul lor, au plecat in recunoasterea megaloposului american.
Pentru cine doreste sa cunoasca oameni si locuri indepartate, cat mai mult posibil din ele, cel mai potrivit lucru este plimbarea. Asa a hotarat si delegatia noastra si s-a aruncat in “iuresul” New York-ului, care a prins-o si dus-o pe fel de fel de strazi, una mai frumoasa ca alta, numai ca in loc de nume strazile purtau doar cifre. Probabil ca americanii, stat tanar, inca n-or fi avut atatia eroi sa-si boteze strazile cu ei, noi daca-i avem ii folosim, chiar daca nu ne consideram atat de patrioti ca si ei.
Reclamele luminoase nu-ti dadeau posibilitatea sa sti daca-i zi sau noapte. Magazinele aveau de toate si mai multe decat iti puteai inchipui, si toate atragator ambalate. Pentru ai nostri era un basm incredibil. Visau cu ochii deschisi… vise… spulberate de-o privire pe ceas care spunea ca-i… 0,46. Erau necajiti ca au .vazut atat de putine din minunatiile Americii, fata de dorintele lor niciodata satisfacute, si-ar fi haladuit zi si noapte sa resoarba cat de mult din Orasul Minune, sa-1 simta, sa poata macar in vis sa-si satisfaca poftele.
Frica ce o aveau ca s-ar putea sa fie supravegheati, sa-si vada o patalama legata la spate, i-a facut sa se intoarca, pitulati, sa nu-i observe cineva, sau receptionerul hotelului… Asa s-au strecurat pe scari, obsedandu-i doar gandul ca au gafat din prima zi, si cu toate acestea sperau sa nu-i stie nimenea.

Starea aceasta de surescitare ce ti-o dadea alarma prelungita, teama unui nou atac, i-a dus la paroxism pe multi dintre noi. In posturile de santinele, ce-1 mai mic zgomot, o imaginatie fantomatica, o umbra suspecta in lumina lunii, faceau sa se “descarce” 32 de “boabe” din PPS-urile santinelelor. Pe tot perimetrul de paza, au inceput sa moara impuscate: vitele, gastele, magarii, cainii si cam ori ce putea trece pe acolo. intr-o noapte, doua santinele cautandu-se, si-au petrecut baionetele unul prin celalalt. Accidente se intamplau pretutindeni. La incarcarea armelor, inainte de intrarea in post, careva s-a ciupit. A tipat si colegul lui cu care-si incarca arma. s-a speriat si l-a facut “sita”. in aceasta faza am trecut pe langa “jocul cu moartea” la Husi. Au mai fost si altele, bunaoara in primii ani de minerit, lucram intr-un abataj prin surpare. Lentila care “se golea” avusese, vreo 200 de m diametru. Acum era deasupra capului un hau de acele dimensiuni in care se mai gaseau ceva lemne, ceva minereu. Armaturile trosneau ca arsicele. Prin fata mea, “a coborat” un lemn. care uzual se folosea de armatura. Mi-au mai ramas cativa… centimetri… de viata. Un alt soc a fost cand trimis de seful meu. m-am aflat singur cu un front de lucru incarcat, legat, gata sa fie puscat… probabil mai erau in mine… cateva clipe de viata.
Dupa fiecare asemenea situatie limita, devenim mai meditativi, uneori mai oameni.
Aceasta stare pe unii ne poate tine o viata, pe altii pana-i lasa memoria sau sufletul fiecaruia. Daca toate acestea erau intamplari, care PUTEAU duce la pierderea vietii, ultima intamplare, a venit sa-mi spuna ca: “De fapt mi-a sosit PUNCTUL vietii”.
Se stie ca bolnavii de inima, au un somn profund si lung. Eu fiind dupa un infarct ma inscriu in acest fel de somn. Duminica mai ales trandaveam in pat pana pe la 9-10. in acea dimineata de Duminica, fara a fi visat ceva, fara sa se declanseze vreun zgomot, m-am trezit pur si simplu la ora 6. CINEVA m-a trezit! Ma uit prin casa, toti dormeau cu exceptia sotiei care trebaluia in bucatarie. Nu simteam nici o durere, nici-un simptom si cu toate acestea simteam ca traiesc ceva special (cat urasc vorba asta). M-am dus in bucatarie si am luat putin otet (preferam otetul decat aspirina). Va mai plictisesc repetandu-va ca nu aveam nici-un simptom, care sa ma alerteze. Intrand in camera, ma gandesc ca, n-ar fi rau sa iau totusi o aspirina (subtie sangele). Sa fi trecut, patru, cinci minute cu plimbarile mele. Am luat aspirina si m-am pus in pat, sa-mi continui somnul. Atunci a inceput, cu-o rara violenta, fazele binecunoscute deja de mine, care preced un infarct, faze cunoscute cand Dumnezeu mi-a mai oferit o sansa.
Acum lucrurile se precipitau dureros de repede. Transpiratia, cauzata de suferinta inimii sau a insuficientei respiratorii, sau poate de frica, abunda. Patul de jur imprejurul meu, era leoarca. Ma uitam la ceasul preferat si imi numaram secundele ramase. La sase si jumatate, cheagul de sange imi dadea angina specifica in asemenea momente, radiind durerea pana la coloana. Senzatia ca-mi sta ceva in gat, se amplifica, nu mai puteam inghiti. 40 de minute-i trebuia aspirinei sa “intre in functie”. Nevasta-mea, ca un ultim portret daruit mie, trecea spre baie. Respiratia devenea din ce in ce mai sacadata, inima de vreo doua ori a inceput sa “bata in dunga” dand semne evidente ca cedeaza. Eram constient ca a sosit momentul sa pasesc DINCOLO. Fotogramele vietii mi se succedau fulminant prin “ochii mintii”. Lucrurile care mie mi s-au parut importante si nu le va mai face nimeni altul, si ca sa vedeti ca omul chiar in cele mai imposibile situatii, are particularitatile sale, ce mi-a tunat in ultimele minute ce le mai aveam, sa-mi dau nota pentru viata mea. Mi-am dat nota sase, pentru tot ce-am infaptuit pe aceasta lume. Nu v-a trece mult si “altcineva” ma nota. Nu aveam spaime sau aversiune fata de moarte, care de fapt nu exista, este doar o minuscula fractiune de timp. Aveam ceva regrete, care apartineau umbrei mele si nu mie, si se refereau o parte din aceste regrete si la unele lucruri, care tin direct de persoana fiecaruia, si evident disparitia lui, duce la disparitia acelor lucruri sau fapte. Mai aveam inca un regret, disparitia umbrei mele va duce la disparitia puterii nevestei, cauzandu-i neplaceri cu anumite persoane care “acum” ar incerca, ce nu s-a putut pana azi. S-ar putea ca nici copiii sa nu mai fie aceiasi, care au fost cand aveau tata…
Respiratia nu mai semana deloc cu ceea ce defineste acest cuvant. Pentru o fractiune de secunda, tot corpul s-a imobilizat. Deci asta este TRECEREA. Cu coada ochiului am mai vazut odata ceasul, era 6,47. Respiratia si-a dat drumul. Angina a disparut ca o minune.

Daca nimeni n-a murit ca n-a muncit, apoi sigur este ca traiul in desfrau, n-a ajutat si n-a innobilat pe nimeni, chiar daca era nobil de sorginte. incercati sa cititi destrabalatele vieti ale lui Potemchin, print putred de bogat, a lui Don Juan, a lui Talleyrand, oameni cunoscuti si recunoscuti, care au crezut ca pot dobandi orice, printr-o viata de placeri. Ce-au realizat poate ati aflat si Dumneavoastra.
Aspectul munci-i nelimitat, important este sa-ti ajute tie, oamenilor, in speta e ceia ce se numeste “angajat” al societatii umane, munca ce in final iti aduce venituri materiale, dar cel mai pretios lucru ce ti-l aduce este echilibrul psihic, viata insasi prin tot ce exprima ea, prin tot ce ne da ea. Un om fara idealuri este un om labil psihic, este un om la discretia oricui. Munca uneori nu este “vazuta” zeci de ani, dar ea nu poate fi contestata niciodata. Ea se cladeste, se inalta ca un monument si in momentul in care este suficient de “sus”, automat va face umbra, umbra care-i va umbri pe acei care nu au construit nimic. Pentru aceasta iti trebuie multa rabdare, harnicie si MUNCA. Aceste lucruri am tinut sa le intelegi astazi nepoate! Sunt sigura ca nu le-ai patruns inca samburele de intelepciune care-1 transmit, dar pe parcursul vietii o sa sti sa discerni BINELE de RAU si atunci ceea ce ti-am spus eu acuma vor fi componentele acelor lucruri.”
Si intr-adevar n-a sfidat pe nimeni, si a cautat sa puna in aplicatie spusele matusii sale. Pe aceste principii si-a intemeiat viata, casnicia si tot ce a facut in viata, singur sau alaturi de nevasta-sa, de care, aducandu-si aminte i se facu dor.
Gandurile-i zburau la prima despartire de ea, atunci cand, plecand cu trenul spre casa, a lasat-o in acel cinematograf, creand ilaritatea familiei ei, care nu stiau unde a disparut “curtezanul” iar el punandu-si o grea suferinta pe suflet.
Ajuns acasa – minte de copil – a crezut c-o va uita… Toata bucuria sosirii, a intalnirilor cu prietenii, cu satul, cu familia, nu i-au “luat” mai mult de doua zile, dupa care a inceput sa tanjeasca dupa Ea. Ca sa nu fie pus la “intrebari incrucisate” evita sa se mai intalneasca cu cineva. A devenit posac, retras si uneori chiar speriat, sa nu care “cumva sa-i citeasca” cineva gandurile. Te poti ascunde de multi, ii poti evita pe multi, dar de mama-sa care-1 cunostea prea bine, nu s-a putut ascunde. Ea-i simtea instrainarea si mutenia, ii cunoaste si cauzele si-si vedea fiul chinuit. Era constienta ca: “leacuri la inima nu-s” dar era de neimaginat, ca acum cand ar fi putut pune si el umarul la prosperitatea familiei, ca barbat, “sa-1 piarda”. A inceput prin a-i sugera ca, de fapt, nici localitatea lor nu-i chiar capatul pamantului”, chiar si aici, unde-i numai un sat, oamenii se iubesc, se casatoresc intemeindu-si familii, ca oriunde de altfel…
Todut nu era decis inca, de felul in care ar fi trebuit sa procedeze. Pana atunci daca mama-sa, 1-a pus in acel fel “in tema”, a considerat ca nu este nici rau nici deplasat sa-si recunoasca” concitadinii, care probabil nu sunt nici mai frumosi, dar poate nici mai urati ca-n alta parte. Totusi nu credea ca-i asa de simplu acest lucru, intrucat perioada cat au fost despartiti, relatiile lor s-au mai racit, existand o oarecare sfiala in reluarea relatiilor, cu vechii prieteni, cu vechile cunostinte. In ceea ce priveste fetele “de nasul lui” avea destule probleme necunoscandu-le le, temperamentele sau care sunt “genul lui”, ori care-1 accepta in “perimetrul ei” de influenta.
Cu baietii, erau alte probleme, acei baieti care erau cam de varsta lui, erau si ei pe la scoli, iar cei care aveau 1-2 ani mai mult, il cam priveau de sus.
Acum cateva saptamani, gandea Todut, n-avea nici-o problema, acum are un car intreg, plin si indesat. Si-a adus aminte de cel ce “se leaga la cap fara sa-1 doara”, el nu s-a legat dar capul a inceput sa-i vajiie. Se pare ca de prieteni, in adevaratul sens al cuvantului, nu putea fi vorba, concret ii ramaneau “grupele” de adolescenti si copii mai tineri decat el, intre varste avute si de el, cu toate ca Todut considera aceasta un pas inapoi in relatiile lui, dar daca doresti sa ai companie te multumesti cu ce ai. Problema aceasta-1 incomoda oarecum, problemele copiilor, probleme de care nu de mult a scapat si el de ele, de unele jenandu-se si acum sa-si mai aduca aminte, si culmea tocmai acestea erau si problemele la care tinerii lui prieteni “reclamau” raspunsuri ardente. Intr-adevar problemele lor erau deosebite, greu de exprimat, jenante sa fie redate. Au ajuns si ei sa le placa “anumite” mangaieri, le crestea par unde n-au crezut niciodata. Au inceput, nu sa se cunoasca ci sa se suspecteze, sa avanseze in unele stari, sa caute aprofundari. Detine-au secrete, care nu le-ar fi divulgat parintilor, dar unui prieten mai mare, parca ar fi mai preferabil.