Toma G. Rocneanu este un prolific. Într-un timp relativ scurt, a editat 10 cărţi de proză. Lumea prezentată în prozele domniei sale, este diversificată, dar ponderea este în universul minerilor, acei “viermi ai pământului” cum îi numeşte Carol Ardeleanu în romanul cu acelaşi titlu. Prezenta carte nu se dezminte de la afirmaţiile de mai sus. Eroii cărţii sunt:”suflete-n derivă”; fiecare căutând o salvare, o ieşire dintr-o lume căreia de cele mai multe ori îi cad victimă.
Conflictele ce se ivesc sunt: cel de ordin exterior-zbaterea personajelor într-o lume ostilă- şi cel interior-care macină conştiinţele, pune întrebări fără răspuns şi care duce, de cele mai multe ori, la decepţii, traume.
Protagoniştii sunt din categorii sociale diferite, dar predomină minerii şi intelectualii.
O incursiune în trecutul depărtat (secolulXIII-lea) pe meleaguri bistriţene (Remember istoric) prezintă relaţii antagoniste între nobili şi dintre aceştia şi ţărani, dar elementul mitic, legendar este mai puternic decât realitatea prezentată.
Incursiunile în “epoca de aur” şi nu numai, prezintă oameni chinuiţi de “ei”, de activiştii de partid, securişti, directori.
Aceşti “ei”-“ne păzeau”, “ne apărau”,”ne hotărau soarta”, “făceau reguli”, “ne mutilau sufletele”. Se observă tonul ironico-dramatic ale titlurilor unor proze din prezenta carte.

Protagoniştii, mineri, sunt victime, atât a relaţiilor sociale cât şi a unor inevitabile accidente de muncă.
Minerul Matei se sacrifică pentru a-şi salva fiul de la înec, în urma unei avarii în mină. Pe patul de moarte el trăieşte mulţumirea că Nuţu, fiul său, devenit şef de echipă remarcat, îi va continua fiinţa.
Ortacul Alexandru, căruia toţi îi ziceau Şoani, tip spititual şi sociabil, devine irascibil, brutal, îşi “îneacă” necazul în băutură îşi maltratează soţia foarte frumoasă, devenind cumplit de gelos. Acest “suflet în derivă” nu mai are nici o întoarcere.
Minerul Costin trăieşte drama ultimului său drum în mină, pentru că a fost disponibilizat. Se comportă firesc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar sufletul său intrat în derivă moare încet dar sigur.
Ortacul Pop Vasile -este al II-lea după director-tot Pop. Acesta este un autodidact, are cunoştinţe temenice profesionale, relaţii cu diverse persoane din lumea intelectuală la care nici nu te aşteptai E un fel de “Gică de la sculărie” din cunoscutul banc. În urma unui accident în care îşi deformează mâna, devine inutil şi de aici terapia sufletească, sfârşind în anonimat.
Tema desrădăcinării este prezentă prin eroii Sorin (alter ego) şi Rodica fata adusă de la ţară, căsătorită cu un metalurgist bătrân. Ea trăieşte nostalgia locurilor natale(citat pag. 41-42)
O caregorie aparte sunt intelectualii căutărilor de absolut care sunt sufletele cele mai în derivă căci nu pot percepe lumea materială brută, se izbesc de ea, de unde provine drama sufletească.
Astfel, poetul “ojetist” cu o singură carte, un stâlp al Ojeteului (după cum este numit în ziarele locale) nu pricepe nimic din viaţa minerilor şi cu o “superioritate metafizică” visează la lucruri irealizabile.
Larion, masiv şi dezordonat, profesor de istorie pensionat, cu multe relaţii în lumea doamnelor de peste 40 de ani, filozofează enigmatic fără a fi inţeles de nimeni.(citat pag.25-26)
Autorul pătrunde în lumea scriitorilor locali, la lansări de carte sau în cenacluri, între epigramiştii de la “SPINUL”; suprinzând reacţii diferite cu prezentări ironice, amare sau cu subânţelesuri.
Din punct de vedere artistic remarcăm în opera domniei sale: naturaleţea stilului, predilecţia pentru amănuntul semnificativ, creierea de suspansuri care ţin cititorul într-un continuu interes.
Fiindcă autorul este şi cronicar în proză al Clubului epigramiştilor “Spinul” îi dedic şi eu o epigramă:
Când faci cronici pe la “Spinul”
Întrevezi vre-o perspectivă?
Sau te arde iarăşi chinul
Ca un “suflet în derivă”
Prof. Romulus Filip
În 6 februarie 2004 la lansarea cărţii în localul
Grupului Şcolar “Gheorghe Lazăr” Baia Mare.