E mai comod aşa. Este priveliştea cu care încearcă să-i deruteze pe acei care ar încerca să le citească gândurile. În fapt nu este aşa, deoarece majoritatea „indiferenţilor” au citit şi astăzi horoscopul. De ce?. Pentru a ne afişa acest „obrăzar” de care mulţi nu-şi dau seama că „exersând” o viaţă unele sentimente care ne stăpânesc, se desluşesc pe faţă, mici cute ale trădării sentimentelor respective pe care toată viaţa ne-am străduit să le ascundem. Intimitatea, unii o confundă cu acţiunea de-a ascunde tot ce crede individul sau tot ce se poate. O fi şi aceasta o formă de comportament, dar cum se face că alţii îşi „prezintă” ostentativ până şi buricul ? Poate ne agăţăm prea mult de formă şi mai puţin de adevăr dar „capacitatea” unora de cunoaştere se rezumă doar la forme, fondul fiind într-adevăr gol.
Viaţa i-a oferit multe lecţii şi lui Luky, ca tuturora de altfel. Unii le-au înţeles şi unde au greşit caută, dacă se poate, să nu mai repete acele greşeli. Alţii continuă până „dau cu capul în gard”. Luky nu a venit aici să critice, el a ajuns acolo unde vârsta omului îţi permite un aer de superioritate asupra celorlalţi semeni cu care şi în jurul cărora ai trăit, sentiment din care reiese că eşti împăcat şi cu restul de viaţă pe care-l mai ai, dar mai ales cu pasul ultim. Împăcarea de sine şi cu Dumnezeu este o stare superioară al restului de viaţă, care uneori te duce la judecăţi excepţionale dar şi la o linişte interioară de nezdruncinat, care de cele mai multe ori îi descumpănesc pe majoritatea oamenilor care te înconjoară.
Pare ciudat, dar niciodată în viaţă n-a simţit că are atâta stabilitate în suflet câtă posedă acum, stabilitate care ne impune o linişte interioară pe care n-o mai bulversează lucrurile sau fenomenele citadine. Acum cuvintele:”va fi cumva” emană exact starea de mulţumire interioară care ne domină şi pentru unii este de necrezut, se manifestă chiar şi asupra acelora care sunt incluşi în acel „va fi cumva” cu toate că ei nu-şi explică în ce fel va fi. Poate că unii ar fi înditruiţi să creadă că în momentul în care emitem asemenea gânduri „suntem la capătul aţei” . Şi asta poate fi adevărat, dar starea aceasta au avut-o şi alţi semeni, după ce au trecut peste un mare handicap al sănătăţii sau al vieţii, pe care frecvent le numim cumpene. Atunci eşti conştient pentru prima oră în viaţă, că „Dumnezeu ţi-a făcut cadou încă o felie de viaţă” de care acum te bucuri ca de ori care supliment. Căci viaţa pe care ai trăit-o până acuma, inconştient tu nefiind constrâns să te gândeşti profund niciodată, omiţând cu cerbicie s-o canalizezi cumva, ori să încerci măcar să-i impui un ţel major felului în care urma să trăieşti acea viaţă, îţi oferă doar multiple oferte care erau fragmentate, şi evident totul pe apucate. Viaţa aceea a fost cum a fost. Acum când avem asul în mânecă şi deja suntem oameni conştienţi, vom şti cum va trebui exploatată şi preţuită această unică falie de viaţă, poate pentru prima oră va fi savurată aşa cum ar trebui.
Se pare că acestea sunt calităţile senectuţii. Pe undeva printre „aceste stări” era şi Luky şi în afară de acestea pe care aici vi le-a povestit cu plăcere, crezând poate că sunt doar gânduri nerostite, cert este că pe măsură ce mintea-i lucrează mai mult, el devine din ce în ce mai liber şi mai clar.