Când se adunau suficiente probe care încriminau pe acel individ se întocmea dosarul pentru trimiterea în judecată. A trecut vremea „declaraţiilor pe propria răspundere”. Zilele trecute un mare şef de partid se lăuda că dosarul său de la securitate nu are nimic compromiţător. Ceea ce se înţelege prin „dosar”, documente care se întocmeau concret, se făceau doar pentru acele persoane care erau deferiţi organelor de judecată. Persoanele sub supraveghere şi urmărire nu era nici cum catalogate sau clasate în dosare. Luky era acum angajatul şcolii în care a făcut şi şcoala de maiştri, de vre-o zece ani, când minerii din Valea Jiului, la o vizită a primului ministru de atunci din’77, l-au sechestrat vreo două zile, dându-i hrană doar pâine şi slănină sărată, până când a venit Ceauşescu în Valea Jiului. Cuţitul ajunsese la os şi nu se putea merge mai departe, se pare din nici o parte. Minerii şi-au cerut drepturile câştigate prin luptă în timpul regimurilor burghezo-moşiereşti, lupte care au avut loc în mai multe perioade şi a culminat cu împuşcarea minerilor în anul 1929 de la Lupeni. Toate drepturile câştigate de la burghezie le-au fost anulate de guvernarea comunistă care „apăra drepturile muncitorilor şi ţăranilor” obligaţie asumată prin statut. Abia când a venit Ceauşescu în Valea Jiului, şi-au spus păsurile. În acele momente în care cu destulă teamă şi greutate le-au fost „restituite” la adunarea care a avut loc verbal de către Ceauşescu, dar numai drepturile câştigate de la „ăia”. Guvernul muncitorilor şi ţăranilor nu le-a oferit nici un drept în plus. Era normal ca atunci sa fi cerut majorarea salariilor. Li s-a oferit ceva, puţin şi acolo. S-au mai îmbunătăţit cu ceva şi condiţiile de pensionare ale minerilor, la o altă cuvântare ce a avut loc la Motru. Apoi, în numai cinci ani, au dispărut absolut toţi acei care au participat la greva de la Petroşani din 1977. În mină au fost introduşi tinerii care au fost încorporaţi la arma securitate. Ei au dat producţia raportată de Ceauşescu la congresul al XI al PCR. Unii dintre aceşti tineri, care erau băieţi pregătiţi, toţi aveau liceul industrial terminat, şi-au completat studiile la seral, apoi şi-au încropit o familie şi poate acolo trăiesc şi astăzi ca pensionari ai Văii Jiului. Nicolae Sabău, printre cântecele cu care el ne delectează, are şi un cântec în care se reflectă situaţia de neimaginat a tinerilor încorporaţi la arma securitate şi obligaţi să lucreze direct în cele mai grele mine de cărbuni din ţară. În cântec tânărul se adresează părinţilor săi, ţărani şi ei intr-un sat din jurul Băii Mari.

„Mamă de vreţi să m-aveţi;
Faceţi şi voi ce puteţi,
Vinde-ţi boii cei de fală.
Mă scoateţi din mină afară”.

După răzbunările instituite împotriva celui mai revoluţionar segment al clasei muncitoare, minerii, conducătorii partidului muncitorilor şi ţăranilor, au mai luat şi alte măsuri „organizatorice” împotriva tuturor acelor care ar fi îndrăznit să „ridice” probleme care nu sunt”de atitudinea” lor şi carte se pare că nu era voie de vorbit măcar.