A devenit atât de suspicioasă, şi mai ales bănuitoare pe speţa bărbătească deoarece, cu toate că avea spre 27 de ani, nici unul dintre băieţii cu care a discutat ea nu a putut fi catalogat ca şi un curtezan serios. Dacă seriozitatea băieţilor a lăsat de dorit în relaţiile dintre ei era normal ca şi ea să devină circumspectă, suspicioasă ori de câte ori vreo un băiat se apropia de ea. „Încercările” unora de-a „discuta” cu ea erau mai degrabă nişte vorbe înţepate, arogante, aruncate „în vânt” deoarece toţi băieţii ştiau că Idei nu-i trebuie un bărbat ”până la buric”. Acest argument era destul de evident pentru ori cine discuta cu Ida, dar era poate singurul argument până acum pe care-l avea Luky. De aceea el se considera norocosul care a rămas “în cărţile” Idei. În sat, Luky era feciorul băţos, înalt şi „arătos”. Ea fiind o fată inteligentă, „nu se prindea” la orice tatonare a „crailor” cărora replicile „servite” de Ida le erau de regulă usturătoare. Şi cum n-ar fi aşa când aşa zişii pretendenţi se prezentau doar “la pescuit” cu nişte fraze stereotipe, reduse în vocabular, care n-aveau nimic cu ceea ce ar fi trebuit să fie o revărsare de cultură sau o declaraţie de dragoste, prin care să impresioneze o domnişoară. Modalităţile acestea de „agăţare” pe Ida o plictiseau la culme. Asista la aceste „probări şi încercări de cucerire” şi apoi îi repezea pe pretendenţi ca pe nişte „furi prinşi la cireşe”. Din câte a înţeles Luky, Ida pentru a putea fi cucerită trebuia „curăţată” de toate invectivele ce i le „serveau” aceşti pseudo curtezani şi trebuia adusă la starea pură de inocenţă care a dominat-o în momentul în care ea a fost „scoasă în lume”. Miracolul acela s-a petrecut la primul „bal al strugurilor” (szureti bal) de după război, eveniment la care şi Luky era prezent printre praşcăi şi evident că şi el a avut „dansul lui” cu Ida. Pe atunci Luky nu prea „da multe cepe” pe o fată, dar şi ele ca şi Ida nu-i convenea ca fata cu care dansează să fie până în dreptul şliţului de la pantaloni. Era şi el un băiat cu înălţime apreciabilă în comparaţie cu majoritatea sătenilor care „nu ştiau” să crească peste 1,65m.
O primă şi imediată schimbare în relaţiile sale cu Ida, pe care Luky o considera că ar fi absolut necesară în abordarea discuţiilor cu această fată, ar fi fost chiar schimbarea modulul încetăţenit deja în satul lor între tineri, modalitatea de-a se saluta între ei. Pe fetele nemăritate(druştele, cum le alintau băieţii), tinerii nu le salutau propriu zis cu „săru’ mâna” sau „bună ziua”. Stilul de salut frecvent adresat tinerelor fete de către băieţi, era mai mult o hărţuială, o tachinare, ce se însăila între ei şi care dura până la stabilizarea „situaţiei civile” dintre cei doi. Nu se salutau în mod obişnuit şi tradiţional, deoarece considerau salutul prea sobru, prea puţin tineresc şi banal, „a da bineţe”. De aceea tinerii, băieţii în special, cu toate că nici fetele nu se lăsau mai prejos, foloseau apelative ca :„bună, frumoaso” ,” bună mândruţă” , „ce mai face astăzi curăţica mămichii”, „cum te simţi, guriţă”, „dar unde te-ai pornit scumpete?”, „cum o mai duci, frumoaso” şi multe alte asemenea. Luky se gândea că el de acum o va saluta pe Ida aşa cum se salută firesc dintotdeauna în satul lor.