– A venit cred ca să-şi spele păcatele. Cu toţii avem păcate, musai că avem, dar mai avem o perioadă când suntem numai noi şi Dumnezeu. De perioada aceea niciodată nu ne putem feri nici unul. Ca să-ţi răspund la întrebare, mai dă şi ea, pe ici pe colo cu mătura, să-şi plătească hrana ce-o consumă. Îi este foarte greu având acel pruncuţ mic, cu toate că nici până acum nu cred să-i fi fost uşor. Pentru prima dată George a făcut o greşeală. Nu a insistat în precizarea timpului exact de când se afla acolo Anica. Dacă ar fi fost lăsat stareţul mănăstirii să-şi continue răspunsul la întrebarea pusă de el, ar fi aflat că Anica era acolo de destulă vreme, pentru aşi fi putut potoli foamea. George, văzând atâtea cazuri, a crezut că Anica era în situaţia în care păcătuiau majoritatea fetelor care vin aici, care cu sau fără voia lor se retrăgeau aici din momentul în care a constatat că este gravidă. Scopul venirii la mănăstire era de fapt pentru a naşte neştiută de nimeni, să nu intre în gura satului. Această omisiune l-a dus cu gândul că necazul care a căzut pe capul femeii, a acelei femei de rând, care era o năpăstuită, cât şi vorbele blajinului stareţ, l-au făcut pe el, ca atunci când Anica a avut nevoie de „recomandarea” lui să citeze vorbele acestui părinte în acel document.
Pentru unii care au citit aceste rânduri, s-ar fi putut ca întrebările puse de torţionarul George şi răspunsurile stareţului să nu pară reale. Cu toate acestea cine cunoaşte istoria Mănăstirii Lainici ştie că aceasta a fost întotdeauna un punct de sprijin pentru cei năpăstuiţi şi era foarte respectată de românii din cele două principate, Ardealul şi Ţara Românească, ea fiind în drumul de refugiu a multora dintre acei obidiţi şi oprimaţi de soartă.. Singurii care n-au respectat acest Sfânt locaş a fost un detaşament de hitlerişti care în al Doilea război mondial au despuiat biserica de acoperişul ei care era din plumb şi adăstând aici în biserică, au făcut foc ca în ori ce loc pustiu.
Perioada cât George „interoga” stareţul mănăstirii Lainici era exact acea perioadă în care preoţii şi religia greco-catolică au fost scoşi în afara legii. Dar cum şi ruşii erau ortodocşi, pe aceştia nu aveau voie să-i şicaneze, dacă spre bucuria lui stareţul le-a spus tot ce-l interesa. Cam de pe atunci ortodoxia a devenit religia oficială a statului român.
Deci de aici Anica primind „referinţe” bune de la stareţ, munca pe care a desfăşurat-o în zeţărie fiind deosebită, i-a adus numai onoruri fiind considerată o „tovarăşă de nădejde”. Acestea au contat mult, era de fapt atuul ei, în momentul când a fost propusă pentru acel post, de femeie de serviciu. Înainte de-a se hotărî s-a mai consultat şi cu rubedenia aceea care i-a fost singurul suflet căruia i s-a putut destăinui şi femeia aceea a sfătuit-o să preia această nouă muncă, mai ales dacă salariul era acelaşi. Îi spunea : „tu, ar fi o prostie să poţi scăpa de mizeria şi umezeala din zeţărie şi să n-o faci, dacă vei câştiga şi bine. Nu sta mult pe gânduri că bărbaţii îşi schimbă repede promisiunile şi să nu vezi şi acolo una mai tânără şi mai frumuşică”