Pe drum şi acasă se tot gândea ce poate însemna acest lucru. De ce au ales-o la treaba aceasta pe ea, de parcă i-ar fi citit gândurile. Cum de „tovarăşul George” la plecare s-a ridicat şi i-a întins mâna, el care precis că-i mai mare ca secretarul lor PMR. Apoi chestia cu „două şefe de echipă” toată lumea ştia că cealaltă a fost „promovată” că „se ţinea” cu… Dacă va pleca cineva din zeţărie, ea va fi aceea. Ce nu ştia Anica era că pe post de „femeie de serviciu” erau angajate cam toate tipele de la financiar, administrativ şi alte sectoare, femei care câştigau un salariu bun, dar nu era de neglijat că acele femei deţineau şi o putere destul de mare care uneori „lovea” fără măcar să ştii din ce direcţie vine lovitura. Probabil că Anica nu cunoştea că astfel de practici s-au extins la scară naţională. Nu era ea la curent cu asemenea procedee, dar chiar la şcoala unde învăţa Bănuţu, copilul ei, şcoală foarte mare e adevărat, erau mai multe femei de seviciu decât numărul de profesori care predau în acea şcoală. Avea acea şcoală peste 150 de femei de serviciu.( Scriitorul Ion Băieşu ştiind mai multe ca Anica despre acest fenomen social al timpului comunist a scris pe această temă schiţa „PREŞUL”) I-a venit „Bănuţu” de la şcoală şi spre bucuria propriei sale constatări, dacă va fi în noul post cu siguranţă că vor fi mai mult timp împreună. Acest lucru şi l-a dorit întotdeauna, să se poată ocupa cât mai mult de el, să fie o adevărată mamă, nu o „muncitoare” care creşte un copil. Nu ştiu cine-i spunea că din acel moment pentru ea şi Bănuţu va fi mult mai bine pe lumea aceasta. Şi-a prins pruncul şi s-au culcat îmbrăţişaţi aşa cum şi-au dorit întotdeauna. Emoţiile şi visurile unei noi vieţi, mult mai uşoare de până acum, i-au adus un somn adânc.

* * *

George o cunoştea pe Anica de când a fost la Mănăstirea Lainici. S-a întâmplat că în ziua în care a sosit Anica, securiştii, conduşi de el, informaţi fiind de „cineva” că o parte dintre „răzvrătiţii grupului Făgăraş” au fost la Mănăstirea Lainici, au primit alimente. În discuţiile purtate cu Stareţul Mănăstirii, George a întrebat şi de femeia aceea, de Anica pe care a zărit-o pe acolo cu pruncul în braţe.
– Părinte stareţ, am ajuns aici deoarece am primit o informaţie că au fost bandiţii (banditî din rusă) pe aici.
– Fiule, se poate ca să fi fost pe aici şi cine spui tu, dar primul care a fost primit şi adăpostit aici, la Mănăstirea Lainici, Domnul Tudor, tot aşa era catalogat de ruşi, fiindcă a luat parte la luptele împotriva lor. Desigur că meseria ta este de-ai prinde şi preda pe acei care se consideră că au greşit faţă de societate. Dar eu, fiule, profesia mea, este de-a ajuta şi uşura greşelile celor care ne bat la poartă. Au fost aici vre-o câţiva oameni, care într-adevăr m-au rugat să le dau făină de mălai, ceva prescuri, şi carne. Le-am dat, cum carne n-am avut, le-am dat o capră.
– Şi unde s-au dus?sări repede George.
– Fiule, să nu ne confundăm atribuţiunile, de aici meseria mea încetează, poate că din această fază să înceapă obligaţiile tale.
– Poate că aveţi dreptate părinte stareţ. Am văzut prin curtea mănăstirii o femeie cu un copil în braţe. De când stă pe aici?
– Ce să spun fiule, de destulă vreme.
– Dar ce face ea aici?