A plecat cu încă trei „băieţi” după ce afară a înnoptat. A făcut lucrul acesta pentru a-i vedea cât mai puţini oameni, în plus nu avea nici o nădejde ca înainte de lăsarea întunericului să găsească vre-un ţăran pe acasă. Când au ajuns la casa lui Cujmir Iftode a observat că nu-i ardea lampa. Totul era cufundat în întuneric. Au bătut la uşă. Au mai bătut încă odată. Ceva s-a auzit că se mişcă în casă. Cineva apoi a aprins lampa şi fără să le deschidă uşa i-a poftit:
– Intră.
– Sara bună.
– Mulţumim Domnului. Până acuma a fost le-a răspuns salutului Iftode, dar fără să coboare din pat. Nevastă-sa era pe marginea patului, el era către perete. Probabil că aşa erau aşezaţi în pat fiindcă bănuia că ea a aprins lampa. Luky cu băieţii s-au aşezat în jurul mesei şi pe lăvicer. Toţi tăceau. „Oamenii” lui Luky Banu de fapt au primit acest consemn înainte de-a veni spre casa lui Cujmir.
– Interesant mod de politeţe aveţi voi bănăţenii, începu Luky să vorbească.
– „Câte bordeluri atâtea obiceiuri” îi răspunse Iftode cu o zicală. În partea gazdelor, Anica, nevasta lui Iftode, nu avea drept „la vorbire”. Se uita Luky la această familie tânără, din câte i-a văzut actele, dintre ei nici unul nu împlinise vârsta de treizeci de ani. Oameni tineri puşi la tihnă şi odihnă, într-o casă alduită de Dumnezeu. Poate erau de-o vârstă, numai că el nu cunoştea parfumul nevestei din aşternuturi. Era deja fecior tomnatic. Nu spunea aceasta că n-ar fi cunoscut femei. Putea spune că ar fi putut umplea căruţe cu ele, numai că acele femei nu veneau niciodată din dragoste, din dăruire. Aveau motivele lor şi după ce i se ofereau îşi erijau pretenţiile, preţurile. Ciudat lucru, dar bănăţencele erau „purtate” mai mult cu gândul de a te poseda. Nu suportau să le spui că ţi s-au oferit. Ele te pretindeau şi considerau că au dreptul acesta de la natură. Pentru prima oră tânjea după viaţa de familist. Ida „lui”, cea din depărtatul lui sat, îi inunda gândurile, fiinţa şi dorurile.
– Văd că te pricepi la zicători, dar nu ne oferi ceva de îmbucat? Îi „aruncă” o altă întrebare Luky Banu. A fost o zi cam lungă, nu prea rodnică şi în astfel de cazuri parcă mai ai încă un duşman: propriul tău stomac.
– Să mă iertaţi dar şi noi abia ne-am pus jos şi din câte ştiţi şi dumneavoastră noi nu dăm ospeţe în zile de lucru, că nu facem faţă lucrului în ziua care urmează.
– Vezi Iftodi, ardeleanul nu este aşa. El, dacă i-ai intrat în casă, îţi dă o gură de palincă şi de nu are altceva, o bucată de slănină, clisă ori şuncă, cum îi spuneţi voi.
– Am auzit şi eu. Poate ei au de unde risipi, noi ne rupem spatele şi tot nu ajungem cu gospodăria mare lucru. În acest timp unul dintre oamenii lui Luky a intrat în cămară şi ce a aflat pe acolo „a scos la lumină”.
– Măi Iftode, după bunătăţile pe care le ai în cămară, gândeşti că eşti ardelean, după suflet eşti numai bănăţean, se slobozi la vorbă omul care i-a cotrobăit prin cămară. Au pus totul pe masă şi s-au apucat cu toţi să-i mănânce ce amarul avea prin cămară Iftode.
– Dacă tot v-aţi luat să aveţi ce mânca, duceţi-o cu voi şi lăsaţi-ne pe noi în pace, vorbi Iftode.
– Iftode, aşa vom face cum spui tu, dacă ne semnezi cererea de a te înscrie în colectiv.
– Domnul Banu, despre acest lucru noi am mai vorbit. Dacă dumneavoastră doriţi acest lucru, aveţi puterea să-mi luaţi pământul care este fundamentul gospodăriei noastre, dar eu, care moştenesc acest pământ, prin blestemul moşilor şi strămoşilor mei, nu am dreptul să-l înstrăinez de bunăvoie, ori să-l vând. Dacă este ordin să luaţi pământurile oamenilor luaţi-le, aveţi toate puterile, dar nu ne „scoateţi” pe noi proşti ca voi să vă puteţi lăuda altora. Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi, să terminăm odată şi circul acesta.
– Iftode dragă eu nu ţi-am făcut neamurile circari, dar văd că tu le atribui activiştilor partidului clasei muncitoare aceste porecle, ceea ce consider că este o mare jignire şi o împotrivire făţişă faţă directivele Partidului Muncitoresc Român. Cum s-ar zice ţi-ai făcut-o cu gura ta. Luaţi-l şi învăţaţi-l linia partidului de care el îşi bate joc. „Băieţii” l-au tras afară şi l-au mărunţit cum numai ei ştiau „că-i bine”.