Ziceau unii că nu au scos-o mai repede în comerţ deoarece şliboviţa şi ţuica bătrână aveau 39 de grade şi aveau un circuit închis (acest circuit pentru ţuica bătrână a fost valabil până în 1965), şi cum ruşii care „ne stăteau pe cap” o cam „turnau” în ei se comercializa mai mult rachiul alb care era mai lesnicios de făcut şi nu exista tendinţa de a întreţinea beţivii deoarece avea 28-29 grade. În acele timpuri, îmi amintesc că tata avea o sticlă de un litru plină cu rachiu alb îndulcit, care o scotea dacă-l vizita cineva dumineca după amiaza. Turna un păhărel de cinstire, după care o punea la loc. Nu era voie de-a bea înainte de masă sau în alte zile, ori să-şi „atribuie” mai multe pahare. La această discuţie lângă şliboviţă cu George, care ar fi putut fi un probabil prim „instructaj” făcut de acest ofiţer de securitate care-i era cumnat, i s-a expus ce aşteaptă partidul de la Luky şi mai ales ce nu are voie să facă. Dar după ce i-a înşirat puterile de care dispune şi care erau nelimitate pentru un activist de partid, era ca şi când iar fi certificat rangul de supraom, faţă de ori cine nu era „angajat la cauză”. Atunci a auzit prima dată că puterea este partidul şi ea se menţine prin organele de miliţie şi securitate. Ceilalţi „conducători”, toţi erau la cheremul lor. Apoi a fost dus la comitetul judeţean unde i s-au întocmit documentele de prim secretar UTM pe raionul Vaslui. Cu aceste acte şi delegaţia şi un pistol, a plecat în teren unde se pregăteau alegerile prin care el va fi ales prim secretar raional. Până la alegeri el era noul tovarăş instructor, care se ocupa cu „cu propaganda de la regiune”. Cum nu se putea altfel, un tânăr cadru al organizaţiei PMR, sub a cărui oblăduire era UTM – ul a propus candidatura „tovarăşului instructor pentru a fi ales în comitetul raional” propunere care a fost votată în unanimitate. Comitetul nou ales „s-a simţit onorat” ca „tânărul instructor să fie numit în funcţia de conducător al organizaţiei raionale”. Aşa a devenit prim secretar raional al UTM pe raionul Vaslui. Delegatul PMR (partidul muncitoresc român) al regiunii de partid, care a condus alegerile a arătat „importanţa acestei funcţii în educaţia şi sprijinirea tineretului care prim manifestări cutural-politice trebuie atras de sub influenţa chiaburoilor şi luminat împotriva oricăror tendinţe mistice, religioase care frânează însăşi evoluţia dezvoltării revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi calea spre comunism. Aici, în acest sector, dorim să avem cele mai mari realizări ale noului comitet raional UTM şi pentru aceasta tovarăşii noi „aleşi” nu trebuie să precupeţească nimic pentru a duce la îndeplinire sarcinile trasate de partid”. După cum era tendinţa, exista o impunere de nihilizare a tuturor valorilor naţionale şi a tradiţiilor acestui popor, operaţie ce era nemilos diriguită de ruşi, care se străduiau să-şi impună limba lor ca limbă de circulaţie mondială. Erai „văzut” dacă lucrările pe care le făceai erau în limba lui Stalin. Pentru a face haz de necaz a ieşit un banc care a fost aruncat atunci în spatele ţiganilor. Se spune că un ţigan s-a dus la Partidul „oamenilor muncii să-i dea ceva de ajutor, mâncare sau altceva, că-i crăpau de foame puradeii. Activistul respectiv într-o notă de superioritate îi arătă un tablou şi-l întreabă pe ţigan:
„Tu şti cine-i tătuca nostru?” ţiganul se uită la tablou vede că „acela” are mustaţă ca a lui bulibaşa da nu semăna cu el.
„Nu ştiu, tovule” .
„Nu se spune tovule se spune tovarăşe. Portretul acela este a tovarăşului Stalin. Dacă nu ştii nici cine-i tătuca nostru cum să-ţi dau ceva?”.
„Mâncaţi-aş dar nici tu nu şti cine-i bulibaşa nostru!” .
„Ai dreptate că nu-l cunosc pe bulibaşa tău care este un nimic, dar Tătuca Stalin, ehei…Dar ca să ne împăcăm du-te ţucă-l pe Stalin şi-ţi dau ceva”.
„D-apoi de ce să ţuc o hârtie, care nici măcar nu-i icoană?”