Şi Ida parcă s-a „întins” în înălţimea cu mult deasupra băieţilor, de fete, ce să mai povestim. Înălţimea Idei impunea un anumit respect, ca să nu spunem că nici un sfert dintre băieţi nu-i ajungeau la nasul ei, la propriu. Aceştia din orgoliu nu doreau să se „măsoare” cu ea. Resemnarea băieţilor, a unui mare număr dintre ei în a aborda discuţii de prietenie cu Ida, o făceau şi pe ea, în ochii lumii inabordabilă. Pentru Luky, ea avea un şarm aparte de-al celorlalte fete. Unii-i ziceau emfază, şi cu toate acestea şarmul Idei îl incita mult pe Luky. Era ca o fascinaţie care-l debusola total pe bărbatul inabordabil, dar care în faţa Idei pierdea teren văzând cu ochii. De fapt această situaţie, această atracţie senzuală ce o emana Ida spre Luky, el o considera cea mai umilitoare situaţie a bărbatului din el, în ale cărei mreje este pe cale să fie prins el. A început a se zbate crunt între a o aborda pe Ida sau a-şi vedea de treabă. Poate că toate acestea s-ar fi lămurit într-o banală discuţie cu ea. Neşansa lui a fost că niciodată nu a discutat cu Ida altceva, decât lucruri de complezenţă. Un eventual salut sau un compliment, când era în toane mai bune, în rest erau tot atât de „apropiaţi” cum era cu oricare consătean de-al lor, cu care avea relaţii pur şi simplu de cunoştinţe. Se pare că celelalte femei cunoscute de Luky, prin fata aceasta, prin Ida, îşi vor răzbuna feminitatea pângărită de „craiul de Luky”. Se spunea acest lucru deoarece Ida nu-i cunoştea frământările interioare ale lui Luky. Poate că îi părea oarecum mai amabil în discuţiile de complezenţă ce le purtau, discuţii care de regulă aşa era normal să fie, cu unul care se întoarce la glia natală. Sau poate că timbrul vocii uşor amabile, cam neobişnuită la un „asemenea personaj” să-i fi „spus ceva” Idei, că din partea lui, a lui Luky, nu erau semne certe în această privinţă.
Spre seară aceste stări i-au provocat gânduri serioase şi oarecum contradictorii. Trebuia să întreprindă ceva altfel simţea că Ida, fără să ştie ea măcar, va avea un curtezan din umbră. Umilinţa aceasta îl „scotea din pepeni” pe Luky. Cum Ida o să-l îngenuncheze pe El ? Asta nu se va întâmpla niciodată. Mai sunt destule femei care aşteaptă să fie iubite de dânsul! Nu doreşte să se îngroape într-un sat, unde câştigul său la o singură cursă, pentru „ăştia” era cât munca unei întregi familii pe o săptămână. El nu va mai accepta să fie un gheboşat ca ei, care îşi rup spinările sub greutatea plugului, a sapei sau a coasei. El va fi un bărbat cu spinarea întotdeauna dreaptă, semeaţă, cum bine stă fiecărui bărbat. Eu, domnilor, gândea Luky, am zis adio muncii de ocnaş, dacă voi nu ştiţi, am aflat deja că se poate învârti o şaibă, destul de simplu şi uşor, cu un câştig de zece ori mai mare. N-am stofă de ţăran şi nu voi fi ţăran nici chiar în satul meu. Cine o are să şi-o păstreze, el n-are ce face cu ea!
– Ce faci aici, pe întuneric, singur? Îl întrebă Irina, soră-sa.
– Ce să fac, mă gândesc şi eu la ale mele.
– Hai în casă ! George vrea să-ţi vorbească. Din una-n alta, Irina i-a povestit cum „s-au aflat” ea cu George.
– Tu, Irina, de când am venit, se tot dă George al tău mare „că el mi-a rezolva un seviciu de l-oi pomeni” . Ce tot vrea să spună ? Ai văzut că nici preşedintele consiliului comunal nu se ridică la câştigul meu.