Posturi de şoferi sunt ori unde în ţara aceasta dar de cele de directori încă n-am auzit. Acum ştiţi cine-i mai valoros?!”. Nu l-a dat. Şi-a înghiţit găluşca pe care nu şi-a preparat-o cum trebuie.
Într-o altă scrisoare, o scrisoare lungă, sora sa mai marea îi spune că se mărită şi-l invită acasă. Pentru asemenea motiv, Luky a venit. Tot consătenii lui erau îmbrăcaţi din materialul ce li se repartiza pe puncte, acelora care erau în câmpul muncii, o stofă de lână în dungi albe pe bleumarin. Vă puteţi imagina ce faţă au făcut, când a apărut Luky intr-un costum de camgarn culoarea oului de raţă. Nici mirele care era „cineva”, după cum îi vorbea soră-sa nu avea aşa ceva. Irina sora lui Luky, i-a prezentat mirele, viitorul său bărbat, om la vreo treizeci de ani, cu mari perspective în munca pe care-o desfăşura. Acesta, pe nume George, i-a promis soţiei sale că o să se ocupe el de acum încolo Luky, dacă acesta-i acceptă oferta. Chestia asta i-a dat de gândit lui Luky. Erau propuneri tentante în ceea ce îi spunea cumnatul său, dar el nu pricepea nimic. De fapt discuţia a pornit de la studii, unde s-au şi împotmolit. Numai că, atât George cât şi Irina, cunoşteau programul de alfabetizare a populaţiei recent înfiinţat, de care Luky nu ştia nimic. Cum n-au putut vorbi cu el mai pe şleau, Irina l-a înscris la cursuri şi până în toamnă se termina un prim ciclu şi Luky va avea şi el cele şapte clase primare. După absolvirea cursurilor de alfabetizare, din câte a înţeles va pleca la Iaşi să-şi ia postul de care vorbeşte George, în primire. Luky a ascultat tot ce i-a spus cumnatul său George dar toate păreau o nebuloasă. Nu ştia de unde să le ia, cum se adună. Pentru el toate erau noi, de fapt noi erau pentru întreaga ţară toate măsurile care le lua guvernul comunist.
Elegantul şi frumosul Luky Banu, care avea în partea asta de ţară aproape în fiecare localitate câte-o gagică, s-a distrat de minune la nunta surorii sale şi, de ce n-am spune-o, toate fetele se dădeau în vânt după el. Frumuşel era, armata o avea făcută, serviciu avea, era o partidă pentru ori care domnişoară, mai ales acum când au fost naţionalizate şi averile, nu mai era o ruşine şi nici o obligaţie dacă nu erai proprietarul propriei case. Timpurile erau în aşa schimbare că multe familii din sat stăteau deja în chirie dacă posibilităţile nu le permiteau să-şi facă ori să dobândească o casă. Această schimbare era acceptată chiar şi de oamenii din satul lui. Au apărut şi asemenea „culduşi”. Era de înţeles că Luky profita din plin „de starea lui” de aura aceasta, care era incomparabil mai bună cu a celorlalţi colegi din copilărie sau şcoală, care „n-au vagabondat” rămânând în sat pe pământul părinţilor. Cel care ani de zile a fost hulit şi purtat în poveştile mamelor ce aveau copii, şi cărora nu le plăcea cartea sau munca cu: „Vei ajunge şi tu ca copchilul Nuţucului, un bagabond de ţară”, asta era porecla ce-o avea Luky în sat. Şi uite că „bagabondul” a ajuns să fie invidiat de tot satul, dat mai ales de mamele care aveau fete de măritat.
Numai că Luky Banu era pe lângă „bagabondul de ţară” şi un „crai” profitor mai ales când era vorba de „sucitul gâturilor la gâşte” „operaţie” în care era as. Notorietatea aceasta de crai, l-a dus în situaţia că, până acum aproape lunar era obligat să îşi schimbe domiciliul pentru a evita urmările „promisiunilor neonorate” şi mai ales răzbunările fraţilor şi a taţilor fetelor „păcălite” de Luky. Nu şi-a schimbat nici acum obiceiul, dar nu-şi putea explica de ce în ultimul timp dorea să o vadă mai des pe Ida „din hijuri”. Se pare că, fără intenţie şi fără această dorinţă, a început să facă diferite asocieri şi deosebiri între Ida şi celelalte fete. Fata asta care rămânea pe retina oricărui bărbat în a cărui rază vizuală intra, era o fiinţă mai specială. Nu se pune şi nici nu s-a pus, problema frumuseţii fetelor, deoarece ele era multe şi deosebit de frumoase, pretutindeni. Nici satul lui nu făcea excepţie la acest capitol. Luky era un bărbat înalt, avea aproape 1,80m, când înălţimea medie a bărbaţilor era cu vreo 20 de cm mai mică ca a lui, postură care-l făcea şi mai arogant în faţa celorlalţi băieţi.